28 noiembrie 2023 · Inițiator: Primarul Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Slobozia, Soare Dragoș
Pe scurtS-a aprobat împărțirea în etape a finanțării proiectului „Reabilitare căi de rulare ale transportului public în Slobozia” și continuarea finanțării până la finalizarea contractului din Programul Regional Sud Muntenia 2021-2027. Se permite alocarea din bugetul local pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile și pentru implementarea și operativizarea proiectului, până la termenul stabilit în contract. Practic, locuitorii pot aștepta finalizarea lucrărilor de reabilitare a căilor de rulare și finanțarea acestora în etape, cu sprijin local pentru eventuale costuri neeligibile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă etapizarea și continuarea finanţării proiectului cu titlul „Reabilitare căi de rulare ale transportului public în Municipiul Slobozia”, SMIS 128390, în scopul realizării integrale a activităților propuse prin proiect, atingerii indicatorilor, rezultatelor şi obiectivelor propuse şi asigurării funcţionalității acestuia, până la termenul aprobat în contractul de finanţare
Citat din articolul 1 al hotărârii.
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL SLOBOZIA
Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352
Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149
Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea etapizării și continuării finanțării proiectului cu titlul
„Reabilitare căi de rulare ale transportului public în Municipiul Slobozia”, Cod SMIS 128390,
finanţat în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021 — 2027
Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din
data de 28.11.2023, examinând proiectul de hotărâre nr. 118236/23.11.2023 privind aprobarea
etapizării și continuării finanțării proiectului cu titlul „Reabilitare căi de rulare ale transportului
public în Municipiul Slobozia”, SMIS 128390, în cadrul Programul Regional Sud Muntenia 2021
— 2027 - proiect iniţiat de Primarul Unităţii administrativ teritoriale Municipiul Slobozia,
Având în vedere:
E Prevederile Contractului de finanţare încheiat pe POR 2014 - 2020, nr. 5125/18.02.2020;
M Referatul de aprobare al domnului Primar Soare Dragoș;
E Raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice şi Dezvoltare înregistrat cu nr. 118187/2023;
m Raportul de avizare al Comisiei Economico-Financiare şi al Comisiei Juridice și de
Disciplină din cadrul Consiliului Local Slobozia;
Hi Prevederile art. 3 lit. d), f), art. 4, art. 5, art. 10 ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
36/2023;
EI corespondenţa cu Ol POR- Adresa ADR Sud Muntenia nr. 18750/16.11.2023;
Ei prevederile art. 129, alin. (2), lit. b), e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ;
În temeiul art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
Administrativ;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă etapizarea și continuarea finanţării proiectului cu titlul „Reabilitare căi de
rulare ale transportului public în Municipiul Slobozia”, SMIS 128390, în scopul realizării
integrale a activităților propuse prin proiect, atingerii indicatorilor, rezultatelor şi obiectivelor
propuse şi asigurării funcţionalității acestuia, până la termenul aprobat în contractul de finanţare,
ce urmează a fi semnat în cadrul Programului Regional Sud Muntenia 2021-2027.
Art. 2 Se aprobă susținerea de la bugetul local a sumelor ce vor fi contituite ca și cheltuieli
necligibile, prin contractul de finanțare, cheltuieli necesare pentru implementarea şi
operationalizarea proiectului in scopul finalizării integrale a acestuia.
Art, 3. Se aprobă susţinerea de la bugetul local a contributiei proprii aferente valorii totale a
proiectului etapa a II-a;
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul, prin Aparatul de
specialitate — Direcţia de resort.
Art. 5. Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei
Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.municipiulslobozia.ro.
Art. 6. Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia,
Direcţiei Tehnice și Dezvoltare în vederea aducerii la îndeplinire.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ contrasemnează,
Bunea on - Dorel SECRETAR GENERAL MUNICIPIU
jur. Tudoran Valentin
ale
d
Nr. 344
Din 28.11.2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.