7 februarie 2023

HCL 36/2023 Slobozia adoptată

H O T Ă R Â R E referitoare la modificarea HCL Slobozia nr. 383/27.10.2022 privind aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „CONSTRUIRE ȘI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEȚUL IALOMIȚA”

Denumire
Hotărârea nr. 36 din 2023 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
36 / 2023
Data
7 februarie 2023
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprovă modificarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiții „Construcție și dotare Complex Sportiv în Slobozia” față de versiunea din 27.10.2022, cu anexele actualizate. Practic, documentația tehnico-economică va fi adaptată la noile condiții, iar primarul are voie să reactualizeze conținutul și să semneze documentele necesare. Asta înseamnă că finanțarea și etapele proiectului pot fi ajustate în funcție de noile prevederi, iar decizia implică eventual termene noi și modificări ale planificării în zona vizată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Notei conceptuale pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE ŞI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEŢUL IALOMIȚA”, aprobată prin HCL Slobozia nr. 383/27.10.2022, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomița, CUI 4365352 Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro HOTĂRÂRE referitoare la modificarea HCL Slobozia nr. 383/27.10.2022 privind aprobarea Notei Conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE ȘI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEŢUL IALOMIŢA” Consiliul Local al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, întrunit în şedinţa extraordinară de îndată din data de 07 februarie 2023, Având în vedere: EI Referatul de aprobare al domnului Primar Dragoş Soare; EI Raportului de specialitate al Direcţiei Tehnice şi Dezvoltare, înregistrat la Primăria Slobozia cu nr. 18064/2023; EI Rapoartele de avizare ale Comisiei Economico-Financiare şi Comisiei de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Local Slobozia; Ei prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), c), d) coroborat cu alin. (4) lit. d), £), alin. (6) lit. c) şi alin. (7) lit. q) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 139 alin. (3) lit. a) din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂSTE: Art. 1. - Se aprobă modificarea Notei conceptuale pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE ŞI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEŢUL IALOMIȚA”, aprobată prin HCL Slobozia nr. 383/27.10.2022, conform Anexei nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Se aprobă modificarea Temei de proiectare pentru obiectivul de investiţii „CONSTRUIRE ȘI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEŢUL IALOMIŢA”, aprobată prin HCL Slobozia nr. 383/27.10.2022, conform Anexei nr. 2, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 — (1) Se împuternicește Primarul Municipiului Slobozia, să reactualizeze prin dispoziție, în funcţie de modificările Igislative de natură tehnică, conţinutul Notei conceptuale și a Temei de proiectare prevăzute la art. 1 şi art. 2 din prezenta hotărâre. (2) Se împuterniceşte Primarul Municipiului Slobozia să semneze toate documentele necesare realizării obiectivului de investiţii propus în prezenta hotărâre. Art. 4 - Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei municipiului Slobozia şi pe website-ul https://municipiulslobozia.ro. Art. _5 - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia Direcţiei Tehnice și Dezvoltare, în vederea aducerii la îndeplinire. PREŞEDINTE DE ȘEDI A Contrasemnează Mocioniu Adrian-Nie N” SECRETAR GENERAL MUNICIPIU, jur. a, Valentin Nr. 36 Din 07.02.2023 ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro, Email: office&municipiulslobozia.ro Anexa nr. 1 la HCL Slobozia nr. 36/07.02.2023 Direcţia Tehnică și Dezvoltare Serviciul Investiţii şi Lucrări Publice NOTĂ CONCEPTUALĂ i OBIECTIVUL DE INVESTIŢII: ai „ CONSTRUIRE ŞI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEŢUL IALOMIȚA» 1.Informaţii generale privind obiectivul de Investiţii propus 1.1. Denumirea obiectivului de investiţii: „CONSTRUIRE ŞI DOTARE COMPLEX SPORTIV ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDEŢUL IALOMIŢA ” 1.2.Ordonator principal de credite/investitor: Compania Naţională de Investiţii SA 1.3.Ordonator de credite (secundar/terţiar): U.A.T. Municipiul Slobozia 1.4.Beneficiarul investiţiei: U.A.T. Municipiul Slobozia 2.Necesitatea şi oportunitatea obiectivului de investiţii propus: Municipiul Slobozia îşi promovează imaginea ca reper turistic în regiunea de sud-est a României și încearcă să asigure locuitorilor un mediu activ şi sănătos. Acţiunile întreprinse în acest sens se înscriu în tendinţele europene actuale, de reconfigurare a imaginii urbane, de valorificare superioară a patrimoniului existent într-o formulă care să corespundă necesităţilor actuale ale comunităţii. În linia acestor demersuri se înscrie şi intenţia autorităţilor locale de a construi şi dota un complex sportiv, proiectul propus fiind important pentru creşterea interesului pentru sport, mişcare şi sănătate. Se doreşte construirea și dotarea unui complex sportiv pe locaţia unde au început dar nu au fost finalizate lucrări de construire a unui teren de fotbal, situat în Parcul Tineretului din Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa. 2.1.Scurtă prezentare privind: a)deficiențe ale situaţiei actuale: Amplasamentul care face obiectul investiţiei a fost abandonat şi prezintă o imagine dezolantă şi degradanta. În prezent terenul este împrejmuit cu diguri realizate din pământ, lucrările au fost realizate prin munca patriotică, nu există niciun document care să prezinte situația actuala şi nici intenţia de destinaţie a investiţiei. În prezent terenul de fotbal nu este amenajat și nu poate fi folosit pentru practicarea fotbalului. Este folosit terenul din centrul Municipiului, care nu este suficient pentru dezvoltarea copiilor şi atragerea lor către sport şi mișcare. ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul lalorniţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro, Email: office&municipiulslobozia.ro bJefectul pozitiv previzionat prin realizarea obiectivului de investiţii: Propunerea de construire și dotare a unui complex sportiv gravitează în jurul necesităţilor evidente de organizare a unor spaţii pentru desfăşurarea de activităţi de recreere şi petrecere a timpului liber într-un mod activ. Complexul sportiv va crea o infrastructură care să corespundă exigenţelor cetăţenilor oraşului, locuitorii având acces la un loc prielnic pentru performanţă, dar și pentru dezvoltare pe plan sportiv. Oportunităţile care vor surveni realizării acestui proiect nu sunt de ignorat. Acestea se refera la dezvoltarea complexă şi multilaterală a Municipiului Slobozia. De asemenea, prin ideea arhitecturală propusă, acest complex sportiv va reprezenta o emblemă pentru Municipiul Slobozia, ce va contribui la dezvoltarea “brandului” localității. Necesitatea şi oportunitatea sunt determinate de dorința de a crește calitatea performanţelor sportive pentru copiii din Municipiul Slobozia. În plus, realizarea acestei investiţii va conduce la sporirea gradului de confort şi va oferi oportunitatea petrecerii timpului liber într-un mod civilizat şi agreabil. Conceptul urmărit este crearea unui complex sportiv ce oferă oportunitatea pentru organizarea de evenimente de mare anvergură. Elementele care vor contribui la îndeplinirea acestui obiectiv vor fi: + Creşterea gradului de confort şi petrecerea timpului liber într-un mod cât mai civilizat şi plăcut prin investiţiile propuse; + Introducerea de elemente de impact, decorative pentru îmbunătăţirea calității terenului; Din punct de vedere economic complexul sportiv va ajuta dezvoltarea întregii zone prin crearea de noi oportunităţi de investiţii. c)impactul negativ previzionat în cazul nerealizării obiectivului de investiții. În cazul în care prezentul proiect de investiţii nu va fi realizat, situaţia blochează dezvoltarea performanţelor sportive ale tinerilor care locuiesc în Municipiul Slobozia, iar ei sunt nevoiţi să aleagă alte orașe pentru practicarea fotbalului de performanţă. U.A.T. Municipiul Slobozia nu are bugetul necesar pentru implementarea obiectivului, iar în cazul nerealizării se vor pierde investiţiile din partea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administrației, iar terenul va rămâne în aceeași situație dezolantă şi degradantă. 2.2,Prezentarea, după caz, a obiectivelor de investiţii cu aceleaşi funcțiuni sau funcțiuni similare cu obiectivul de investiții propus, existente în zonă, în vederea justificării necesității realizării obiectivului de investiţii propus La nivel local se află în desfășurare obiectiv de investiţii pentru modernizarea Parcului Tineretului, iar în imediata vecinătate a terenului se va realiza o Sală Polivalentă. Astfel, se justifică necesitatea acestei investiţii, fiind considerată o prioritate pentru administraţia publică locală. ROMÂNIA < JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 | Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149 XS) a Website: hitps://municipiulslobozia.ro, Email: officeomunicipiulslobozia.ro tu] Mapei Scai steb Seal 915, s9/ 2.3.Existenţa, după caz, a unei strategii, a unui master plan ori a unor planuri similare, aprobate prin acte normative, în cadrul cărora se poate încadra obiectivul de investiţii propus în Strategia de Dezvoltare Locala a Municipiului Slobozia. Prezentul obiectiv de investiţii este inclus în strategia de dezvoltare economică-socială a Municipiului Slobozia 2014-2022, fiind inclus în lista cu proiecte strategice prioritare la categoria „ CONSTRUIRE SI DOTARE COMPLEX SPORTIV IN MUNICIPIUL SLOBOZIA, JUDETUL IALOMITA”. 2.4.Existenţa, după caz, a unor acorduri internaţionale ale statului care obligă partea română la realizarea obiectivului de investiții În momentul elaborării acestei note conceptuale nu există asemenea angajamente sau acorduri. 2.5.Obiective generale, preconizate a fi atinse prin realizarea investiţiei Principalele beneficii ale realizării investiţiei sunt: Îmbunătăţire estetică: — îmbunătăţirea imaginii oraşului, a creşterii standardelor de calitate; Îmbunătăţirea vieţii sociale: — creșterea gradului de relaxare, de recreere, de socializare a tuturor categoriilor de vârstă a locuitorilor ; Îmbunătăţirea mediului înconjurător: creşterea stratului de ozon, a funcţiei sanitare pentru locuitorii oraşului; Îmbunătăţire din punct de vedere economic: — atragerea de investitori pentru dezvoltarea de noi afaceri pe plan local, o imagine de oraș curat fiind stimulativă pentru mediul antreprenorial. Îmbunătăţire a performanţelor sportive pentru tinerii locuitori ai Municipiului Slobozia. Realizarea unei infrastructuri care poate asigura realizarea de evenimente și concerte muzicale de anvergura. 3.Estimarea suportabilităţii investiţiei publice 3.1.Estimarea cheltuielilor pentru execuţia obiectivului de investiţii, luându-se în considerare, după caz: - Costurile unei investiţii similare realizate - Standarde de cost pentru investiţii similar Estimarea cheltuielilor pentru EXECUȚIA obiectivului de investiţii: 50.000.000 lei, fără TVA. 3.2.Estimarea cheltuielilor pentru proiectarea, pe faze, a documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiție, precum și pentru elaborarea altor studii de specialitate în funcţie de specificul obiectivului de investiții, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege Estimarea cheltuielilor pentru proiectarea pe faze a documentaţiei tehnico-economice aferente obiectivului de investiţie, precum şi pentru elaborarea altor studii de specialitate în funcţie de specificul obiectivului de investiţii, inclusiv cheltuielile necesare pentru obţinerea ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro, Email: office Omunicipiulslobozia.ro 1Ș ( avizelor, autorizaţiilor şi acordurilor prevăzute de lege: documentaţii tehnico-economice (SF, PAC, POE, PT, CS, DE ), asistenţă tehnică din partea proiectantului — 600.000 lei exclusiv TVA. DrIeriS A oct? 3.3.Surse identificate pentru finanţarea cheltuielilor estimate (în cazul finanţării nerambursabile se va menţiona programul operaţional/axa corespunzătoare, identificată): Nu a fost identificată sursa de finanţare. 4.Informaţii privind regimul juridic, economic și tehnic al terenului și/sau al construcției existente Terenul pe care se propune amenajarea complexului sportiv şi a parcării aparţin domeniului public al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, potrivit Carte Funciara 40999. S5.Particularităţi ale amplasamentului/amplasamentelor propus(e) pentru realizarea obiectivului de investiţii: a)descrierea succintă a amplasamentului/amplasamentelor propus(e) (localizare, suprafața terenului, dimensiuni în plan): Terenul pe care se propune amenajarea complexului sportiv și a parcării aparţin domeniului public al Municipiului Slobozia, judeţul Ialomiţa, potrivit Carte Funciara 40999. b)relaţiile cu zone învecinate, acecesuri existente și/sau căi de acces posibile: Localizare: Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, str. Polivalenta, nr. 7 Suprafaţa de teren: 43.780 mp Suprafaţa de teren aferenta obiectivului: 43.780 mp Suprafaţa construita: 1500 mp Suprafaţa construita desfăşurată: 1500 mp Regim înălțime: P+1E Nord — Bazin de Inot Sud — Parcul Tineretului Vest — Strada Polivalenta Est — Parcul Tineretului c)surse de poluare existente în zonă; - nu exista surse de poluare în zona; d)particularități de relief-relieful este tipic zonelor de câmpie; Amplasamentul se află situat în Zona de SUD a Municipiului Slobozia. e)nivel de echipare tehnico-edilitară a zonei şi posibilităţi de asigurare a utilităţilor; În vecinătatea amplasamentului există rețelele edilitare de apa potabilă, canalizare menajeră, alimentare cu energie electrică. fexistenţa unor eventuale reţele edilitare în amplasament care ar necesita relocare /protejare, în măsura în care pot fi identificate; Dacă la execuţia lucrărilor de construcţii vor fi descoperite atunci proiectantul va dispune măsurile care se impun. Din avizele obţinute stabilite prin certificatul de urbanism dacă rezultă ca ar exista în amplasament rețele care trebuie relocate, vor fi prevazute surse financiare pentru relocarea lor. ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro, Email: office&municipiulslobozia.ro g)posibile obligaţii de servitute; Toate amplasamentele învecinate au acces la infrastructura orăşeneasca. h)condiţionări constructive determinate de starea tehnică și de sistemul constructiv al unor construcții existente în amplasament, asupra cărora se vor face lucrări de intervenţii, după caz:- nu este cazul i)reglementări urbanistice aplicabile zonei conform documentaţiilor de urbanism aprobate - plan urbanistic general/plan urbanistic zonal și regulamentul local de urbanism aferent;- conform reglementari urbanistice impuse de planul urbanistic zonal jexistenţa de monumente istorice/de arhitectură sau situri arheologice pe amplasament sau în zona imediat învecinată; existenţa condiționărilor specifice în cazul existenței unor zone protejate.- nu este cazul 6.Descrierea succintă a obiectivului de investiţii propus, din punct de vedere tehnic şi funcțional: a)destinaţie şi funcțiuni; > Destinația: Complex sportiv > Funcţiuni existente şi propuse: -existente:; Nu este cazul; -propuse: complex sportiv. b)caracteristici, parametri şi date tehnice specifice, preconizate; Prin prezentul proiect “Construire şi dotare Complex Sportiv in Municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa” se propun: o construcţie “P+1E” care să deservească atât echipele de jucători, cât și personalul. Un teren de fotbal hibrid FIFA, gradene pentru minimul de spectatori aprobat de Federaţia Română de Fotbal, în vederea omologării pentru Liga 1 (min. 4500 spectatori). Terenul de sport va fi prevăzut cu instalație de nocturnă. Întreg complexul sportiv va fi amenajat cu alei pietonale pentru spectatori şi sportivi, platforme betonate pentru parcajele auto și spatii verzi. Terenul de fotbal va avea următoarele dimensiuni: 64m x 102m, având o suprafaţă totală de joc de 6528mp. Suprafaţa de joc va fi hibridă, prevazută cu un sistem de drenaj şi sistem de încălzire, va fi dotata cu porţi, bancă pentru arbitri, bancă pentru rezerve, tribune pentru spectatori. Terenul de fotbal va fi dotat cu tabela electronica pentru scor. ÎMPREJMUIRE: “Structura împrejmuirii este realizată din stâlpi metalici cu înălţimea de 2,5m (peste nivelul solului) din țeavă rectangulară cu dimensiunea 100x50x3 mm, înglobaţi în beton B 150 având dimensiunea 60x40x40 cm şi fixaţi cu priză din oţel beton PC52 f10. “Rigidizarea structurii de împrejmuire se realizează prin 2 cordoane perimetrale din țeavă pătrată cu dimensiunea 30x30x3 mm care leagă stâlpii la înălţimea de Om, 2,5m. *Împrejmuirea cu înălțime de 2,5 m se realizează din plasă metalică împletită. “Panouri de protecție în spatele porţilor cu dimensiunile 20 m x 6 m, din plasa de protecţie textilă 2,5 mm, rezistenta la UV, ploi și îngheț, fixate pe 8 stâlpi cu înălțimea de 6 m, ţeavă de 100x50x3 mm. “Poartă de acces Băncile pentru rezerve sunt de tip mobil şi pot fi deplasate la nevoie. 5 ROMÂNIA JUDEȚUL IALOMIȚA MUNICIPIUL SLOBOZIA Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomița, CUI 4365352 Telefon: 0243/231401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro, Email: office&municipiulslobozia.ro PD: eo spa Monito? u! Local Instalaţia de iluminat exterior - nocturnă: Terenul de fotbal va fi prevazut cu instalaţie de nocturnă astfel: a. Pentru terenul FIFA se vor amplasa stâlpi de nocturnă cu înălțimea de min. 18 m echipat cu 8 proiectoare de min. LED 1500W/proiector. Pentru fundaţia stâlpilor de iluminat s-a propus realizarea a câte un pilot din beton armat, care are la partea superioară un cuzinet de beton armat. Structura Gradenelor este următoarea : . infrastructura: izolate sub stâlpii metalici ai gradenei legate grinzi de fundaţie pe ambele direcții . suprastructura: este alcătuită din profile metalice laminate la cald tip HEA/IPE/RHS cu oţel s355 jr. Acoperişul gradenelor este alcătuit din ferme metalice din țeavă rectangulară tip RHS cu oțel s355 jr. Balustrada se va prinde prin sudura/buloane de structura gradenelor şi va avea structura oţel s355jr din profile laminate la cald. Condiţii de proiectare „tribune locuri aşezat": a. locurile din tribunele pentru aşezat se pot rezolva fie . 1. pe gradene 2. pe bănci montate pe gradene; 3. pe scaune (fără sau cu spătar) fixate pe structura de rezistență; b. dimensiunile gradenelor vor fi stabilite în funcţie de soluţia de rezolvare a locurilor, astfel încât să asigure o bună vizibilitate. Pentru o evacuare optimă în caz de accidente sunt prevăzute culoare libere cu lăţime 0.90 m între modulele de gradene. Aceste culoare preiau spectatori de la cea mai înaltă cota şi îi conduc către aleea de evacuare. Pentru siguranţa în exploatare sunt prevăzute balustrade metalice cu înălțimea de 0.90 m şi montați la o distanță mai mică de 10 cm, astfel încât nicio parte a corpului unui copil să nu încapă printre ele. Acolo unde există denivelări mai mari de 40 cm sunt prevăzute deasemenea aceste balustrade. Structura metalică este destinată acoperirii gradenelor atât pe timp de ploaie, dar și pe timp foarte puternic însorit pentru o protecţie eficienta a publicului spectator. Spatiile interioare vor fi finisate cu vopsea lavabila de interior culoare alb, iar pardoselile cu parchet. În grupurile sanitare pardoseala va fi din plăci ceramice antiderapante, iar pereţii se vor finisa cu faianța până la înălțimea de +2.10m, vopseaua folosită pentru finisarea tavanelor şi a pereţilor din grupurile sanitare va fi rezistenţă la mucegai şi la umezeală. Complexul Sportiv va fi dotat cu grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilităţi, rampa de acces pentru aceste persoane cu o pantă de maxim 8%. Spaţiul tehnic va fi finisat cu beton sclivisit. Închiderile ext [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă