30 septembrie 2024 · Inițiator: Primarul municipiului Slobozia

HCL 236/2024 Slobozia adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea etapizării şi continuării finanţării proiectului cu titlul ’’Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor”, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027

Denumire
Hotărârea nr. 236 din 2024 a Consiliului Local Slobozia
Emitent
Consiliul Local Slobozia
Număr
236 / 2024
Data
30 septembrie 2024
Inițiator
Primarul municipiului Slobozia
Localitate
Slobozia, județul Ialomița
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă împărțirea etapizată și continuarea finanțării proiectului „Sistem alternativ de mobilitate urbană” cu stații automate de închiriere biciclete, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, pentru a finaliza toate activitățile și a asigura funcționalitatea până la termenul stabilit în contract. Se vor aloca de la bugetul local sume pentru cheltuieli neeligibile și pentru implementarea și operționalizarea proiectului, în vederea finalizării acestuia. Pentru locuitori, înseamnă că orașul Slobozia va continua să finanțeze și să implementeze sistemul de bike-sharing, cu posibilitatea ca unele costuri să fie acoperite local, până la finalizarea proiectului și a obiectivelor sale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă etapizarea şi continuarea finanțării proiectului cu titlul „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor”, în scopul realizării integrale a activităţilor propuse prin proiect, atingerii indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor propuse şi asigurării funcționalităţii acestuia, până la termenul aprobat în contractul de finanțare, ce urmează a fi semnat în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL / MUNICIPIUL SLOBOZIA gi tnisp 2 o Adresă: Slobozia, Strada Episcopiei nr. 1, 920023, Judeţul Ialomiţa, CUI 4365352 N Telefon: 0243/231.401, Fax: 0243/212.149 Website: https://municipiulslobozia.ro | Email: officeomunicipiulslobozia.ro HOTĂRÂRE privind aprobarea etapizării şi continuării finanțării proiectului cu titlul ”Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor”, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 Consiliul Local al Municipiului Slobozia, județul Ialomiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2024, examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea etapizării şi continuării finanțării proiectului cu titlul „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor”, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027 - proiect inițiat de Primarul Unităţii administrativ teritoriale Municipiul Slobozia, Având în vedere: E Prevederile Contractului de finanţare încheiat pe POR 2014 - 2020, nr. 5368/11.05.2020; E Referatul de aprobare al domnului Primar Soare Dragoș; E Raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice şi Dezvoltare înregistrat cu nr. 126065/2024; E Raportul de avizare al Comisiei Economico-Financiare şi al Comisiei Juridice şi de Disciplină din cadrul Consiliului Local Slobozia; E Prevederile art.]l din Legea nr. 128/2024 privind aprobarea OUG nr.123/2023 pentru modificarea și completarea OUG nr.36/2023 au fost stabilite condiţiile necesare în vederea includerii proiectelor pe liste suplimentare a proiectelor etapizate; În temeiul art. 139 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. - Se aprobă etapizarea şi continuarea finanțării proiectului cu titlul „Sistem alternativ de mobilitate urbană utilizând staţii automate de închiriere a bicicletelor”, în scopul realizării integrale a activităţilor propuse prin proiect, atingerii indicatorilor, rezultatelor și obiectivelor propuse şi asigurării funcționalităţii acestuia, până la termenul aprobat în contractul de finanțare, ce urmează a fi semnat în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Art. 2. - (1) Se aprobă susţinerea de la bugetul local a sumelor ce vor fi constituite ca şi cheltuieli nceligibile, prin contractul de finanțare, cheltuieli necesare pentru implementarea şi operationalizarea proiectului în scopul finalizării integrale a acestuia. () Se aprobă susţinerea de la bugetul local a contribuţiei proprii aferente valorii eligibile a proiectului etapa a II-a. Art. 3. - (1) Se aprobă valoarea contribuţiei proprii de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 149.864,84 lei (inclusiv TVA); reprezentând cofinanţarea proiectului. (2) Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului se vor asigura din bugetul local. (3) Sumele reprezentând cheltuieli de mentenanţă, întreţinere ale proiectului, pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia se vor suporta de către UAT Municipiul Slobozia Art. 4. - Se aprobă valoarea totală a proiectului în cuantum de 7.493.241.91 lei (inclusiv TVA), conform anexei la prezenta . Art. $. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Preşedintele / Primarul, prin Aparatul de specialitate — Direcţia de resort. Art. 6. - Prezenta hotărâre va fi dusă la cunoştinţa cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Slobozia şi pe site-ul www.municipiulslobozia.ro. Art. 7. - Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija Secretarului General al Municipiului Slobozia, Direcţiei Tehnică şi Dezvoltare în vederea aducerii la îndeplinire. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează i SECRETAR GENERAL MUNICIPIU, Jur. Tudoran Valentin Alp Nr. 236 Din 30.09.2024 1 edeza - uinsanul ap injnapparqo je 1VU3N39 ZIAaQ 10|338[9191q e a1211uy5ul ap ayewuozne mje3s puezijian puequn a3e VTOT'60'0£ Up 9£7 '1U IZoqo]S "TDH E] exouy l00'0 000 00'0 I00'0 000 000 lo0'o l00'0 000 atiiziyoe ap „ojunpadoud eaJeziue310| 9" 000 000 000 [v9'69s'89 60'8v6'01 Ss'T79'/s 9'69s'89 60'8v6:01 ss'Tz9'/s 3!$nd2X2 3p Wje3ap 1$ 21483 198101 '9'S'€ l00'0 00'0 00'0 O9'er/1 09'e/z 00'0vv'1 o9'erz'T 09'e/z 00'0vi'T alindaxa ap 0|jeyap! Bg 15 2uy33 injnpaioud e 81e]||ed ap gIIUU27 31914134 's's'€ I00'0 l00'0 000 l00'0 00“0 000 l00'0 000 l00'0 JO j$eziioane/ojunp109e/10J3z1ne uuauliqo 3/8P3A U| 3Jesad8u 8914uy3] a] jezuauwnaoq "se l00'0 lo0'o 00'0 l00'o l00'0 l00“0 l00'0 l00“0 l00'o Jeauaă zinap !$ miuaAua3u! 2P JOJlugJ9n[ e aleziAe ap arieşuauwndop/31eyi qezaj ap nipn3s '€e's'€ l00'0 l00'0 000 00'0 l00'0 000 lo0'0 000 l00'0 ayejiqezaşaud ap nipnas '7'se l00'0 00'0 l00'o l00'0 00'0 000 l00'0 l00'o 00'o 3JepaloJd ap guIaL 'T's'€ l00'0 lo0'o lo0“o z'e87:04 69'Tzz'11 Ss'190'6s z'ez'o4 69'T7z'11 Ss'190'6s 31eppaloud| s'e l00'0 l00'0 l00'0 I00'0 000 000 00'0 000 00'0 !Pg/9 [e 2483u8u3 |nupne 1$ a9na3Jaua ajueuu0puad ea1eo4n29| pe l00'0 l00'0 00'o 000 l00“0 00'0 l00'0 l00'0 l00'0 EDIUy3) 31ezHu2dxa| e'€ l00'0 00*0 l00'0 os'8z6's /s'96 €6'186% os'8z6's 1S'96 €6'186' ze “azine ap ea18ulqo nuyuad 1Jain3ţaup 1$ uodns-uiezuawundog l00'0 000 000 l00'0 l00“0 00'0 000 000 l00'0 394p02ds upnas ov '€'T'€ l00'0 l00'o 000 000 loo'o 000 000 00'0 000 Injnipauu exdnse jnppediu! pumnuud vodey '7'T'€ l00'0 00'o l00'0 000 000 00'0 l00'0 00“0 000 U3/33 3p ipnas 'T'T'€ l00'0 00'0 00“0 000 000 00“0 000 00*0 l00'0 !pn3S] Te goiuy33 gjuaqsise 15 a1ep)a|04d n43u3d 1|j31n3|3u9 € 1N10LidYy2) I00'0 00'0 00“0 00'0 00'0 00“0 I00'0 00“0 00'0 D1uJ8) ţuaăe '89|uppaja “jeue> “ede a„eo1Jayxa 3|312y| €'z 000 000 00“0 00'0 00'0 00'0 l00'0 00“0 l00'0 UNP105e4 1S eyuldul U n ap 3joau| z'z l00'0 l00'0 l00'0 lo0'0 000 l00'0 l00'0 l00'0 000 31jasanu! 3p IN|NAR22Iq0 Ta euoiţouny aesaoau ajieujan no muganaise ayuaiaje 1jain3|3y) iiasanu! ap injna!paiqo 31esa9au J0jlieyjn esuean3ise nuzuad 1j31n343u9 7 1N10Lidv) l00'0 000 000 I00'0 l00“0 000 00'0 00“0 an e1498701d/e31e50|14 nuuad 1j31n3|3u9| v'T l00'0 l00'0 l00'0 000 00'0 000 l00'0 000 000 eletilui| e'T 00'0 l00'0 000 I00'0 00'0 000 00'0 00'0 00'0 Injnu8433 eauefeuatuv| 7'T 000 000 000 000 000 00'0 000 00'0 000 IN[nu3.83 e3/8u1$q0] 11 1njnu3193 eauefeuawe [E ea.aujiqo nauad 1]81N3J3uU9 1 1NN10Lidv?2 Ss v € E [2 € [2 € E 1 12 [E] [5] I 13| 121 131 12 . VAL pi VAL VAL VAL VAL VAL VAL a1nyjawp ap 10Jajoude»qns 15 10jajoudeo eaaunuaa ÎN N BJ2OJEA P18J B1P0OJEA N BIEOJEA 12] B1E0|eEA P1gj d1e0|jeA 9TOZ'1T'67/106 9H *şuo> nupe> 1nunuo) :eje3a| ezeg qouu 3p Aneuaje Lu33s!$ :auuunuaq VIZOBO1S 1N1dIDINNIA LVN :1e9148uoa Ii i i i “a . i i Da ) i i i i i i Ei i DC . i ! i i . . h i o LI E li . i i i i i i _ li 1 i Ă i Dc. 1 li i a. a .. „i, î î LI E în î i. î ÎI î î î î E 00'0 00'0 00'0 00's9e'66 00's9a'sT l00“0os'ee loo“s9e'66 00's9s'sr 00'00s'e8 31iysanu! ap IN|NAN281q0 e B1eAOLU0Ud 3p J0Jiei ADE eaJezijeay - ayevoiqnd 15 ajeuuoşul nuuad ||a1nj2u) 'z'p's 000 000 000 l00'se9'er 00'sar'z l00'o0s'T1 00'sa9'er 00'ssT'z lo0'00s"11 ayeoand !$ auevuoşul ap Inoye3ijqo ojunsgui eaJezIjeay - ayeuoqnd 15 aetuuoşu! nuuad 1[31n3J3u9 'T'p's l00'0 000 000 oo'oso'err |oo'oso'sr 00'000's6 o'osoerr [oo'oso'sr lo0'000's6 ayenoijgnd !$ auevuaoşu! nud 1Ja1n4j249| v's 00'0 lo0'o 000 9'6zv'0s1 |6o'8os'sz SST1791ST |vo'6zvosr |60'808'87 ss"Tz9'1sT 3INzBA3/d3u |$ 9SI8A!p Ma1n/2u)| €'s l00'o l00'0 lo0'0 000 l00'0 000 l00'0 000 00*0 auejulysap/341nagsuo9 ap erjezuozne 15 Buu10Ju02 azine “unpuode nuuad axe] 's'z's I00'0 00'0 00“0 I00'0 00“0 l00'0 00'0 l00'0 00'0 IS9 - 10|MOYNIISU0D E 8|el90$ |8se) E1UB184e E109 'y'7'S o0'o 00'0 00'o l00'0 00'0 00'o 00'0 00'0 00'0 Mon/ISu0d ap 10[14819n| eauezuoyne naguad 1$ vustueqan 4Njn1031133 eaefeuauue uj Injn3e3s |n047u02 nu8d ISI PyUBI8ye 2309 '€'7'S lo0'o l00'0 lo0'o l00'o 00'0 00*0 l00'o l00'o 00'0 Monugsuod 3P 1011819] M$ejeo |nJ043u02 nuuad ISI eyuauaze e09 'z:7's 000 l0o0'0 lo0'o 00'0 000 l00'o 00'0 l00'o 00'0 a1eozejueury Dugq injnupa.D ayuaJaye ajizueqop 1$ ajaueo!siw0) 'T:'7:s l00'0 00'o 00'o l00'0 00'0 00'o l00'0 00'0 00'0 IN|N4p819 |N3s09 axe] “3709 'aueo!situ0)| 7's l00'o 00'o 00'o Tg'1sz o'ozr Z/'Te9 Ts'1sz vo'ozr //“Te9 InjnJamue$ jueziue310 axau02 1a1njay) '7'T'S l00'0 00'0 00'o 97'99/'9 £e'0801 €6's89's 97'99/:9 €£'0801 £6's89's Jonues lo0'o 00'0 00'0 L0'81s'/ ze'ooz'T oz'zre'9 /0'81s'4 /e'ooz'T oz“/re9 „9ues ap 21eziue3.0| T's 1131N4J3y2 a3/V Ss 1N10LIdv) l00'o l00'0 l00*0 66'/8T'€861 |9'evo'9re Es'rvs'9991 |[66'/8T'e86'1 |9v'evo9re es“rs'9997 aJeJodu0d3u aAnov]| 9" l00'0 l00'0 l00'o 00'09p'8z6'7 |vz'69s'/9y 94'068'09'7 |oo'oov'sz6'z |vz'69s'29y 9/'068'09'z He10Q| Sp l00'0 00'o l00'0 l00'0 00'0 000 l00'0 l00'0 00'o feuouu eysadau nu ae ajeuoliouny 1$ a5/80j0uy3 ayuawediy23 'afejan| l00'0 00'0 00'o 6'9y8'z8/'1 |ez'9so'vaz 89'06T'86v'1 |16'9va'za/'1 |ez'9soaz 89'06r'86v'1 fezuotu| €'y 00'0 00'0 00'0 be'zz/'00€ |6vro'st S8'/oz'zsz |ve'zzr'0o0€e |ev'rro'8v sa'zoc'zsz ajeuoiţouny 1$ 3130Jouy1 ayuawediypa “a[ejan fexuo| 7 loo0'o 00'0 l00'o l00'0 00'0 000 lo0'o l00'o l00“0 ezeqojne 31|n13suoo - njejeasu! 1$ jonu3su0)| T'p zeq ap elinasanu! n1uad 1j31n3|3u9 1N10LldvV) 000 00*0 00'0 0'0 l00'o 00'o l00'o 00'0 l00'0 aJeouan 3|Hg7a|duu02 1$ ajugIIIpotu n2 '9007/00€ “-u injnuiaAn9 Mig1e30H U104U0) — B1eJpugs |$ Beyi4N93s 2p 314yeuu Uj J07eu0p100) '£'8'£ l00'0 l00'o 000 LEe“vev'vr S9'roe'z zz'6cr'z1 ever S9'yoe'z Z/'67T'71 „nus ap aiţuaăul '7'8'€ lo0'o 00'0 l00'o l00'0 00'o l00'0 l00'0 00'0 00'0 WiON.ISu0D Ul 383 ap |nyeJ0ppadsuj 34389 2p jeziAe “alindaxa ap J0JugJ2N| Je |04u02 ap |nwea3oud Uj ssnpul ajazey e| injnyueypaio„d esuediomued nuuad :z'1'8'€ 00'o Gw'er'/s 6s“erz'6 06'8Ts'8y Gv'ze/'4s 6s'8Tz'6 06'81s'8t J0|HgJ0N| e alţndaxa ap epeoluad ad 'Ţ'T'8'€ 00'0 Gv'er'4s 6s'8Tz'6 06'81s'8v Gw'e/'/s 6s'817'6 06'81s'8t IN|NIUeYB3104d EDMEd uip BDIUWaI Pjua]sIsV 'T'8€ 00“0 98'1/T'z/ vz'ezs'TT 79'8p9:09 98'1/T'24 bz'ezs"11 z9'8y9:09 gOIUy3) giuaIsisv| g'e 000 l00's9€'ve s8'98y's S1'8/8'87 00'soe've s8'98p's ST'8/8'8z JelDueu! nupnvy '7'/'€ 00'0 9e'g/zv1 v/'6/z:z 79'866'11 ope'a/z'v1 vz'6477 79'866'11 Hânsanu! ap |nAţoalgo nuguad jp3jo4d ap |nyuawuaseuep 'T ZE 00'o 9£'ev9'8y 6s'99/:/ 21'948'0% 9€'ev9'8sv 6s'99/'4 L1'948'0% ejuejjnsuo)| /'€ ERE UNUSIEA UEIOpnL “anf “DIdIODINOA TVIANAD XV LAUDAS EZE3UUISSE AU) Iolunj LV :Jeloyeuegq CEI e că Că La olu NIS3. PZ0Z auqua1das :030p TIS HBdX3Iu0IWO4 31eJ02IN Înuol eaueH “LIWDOLNI [78"98'6bL audoad a1şnqil.u03 |Z0'22€'€pe'4 eiqesunquie18u Sijnqiuo) 000 39a101d e[1q!61|88u E12307 B1E0/eA L6'LbZ'€6'4 3oa101d e 3 EIe303 B1E0IEA 6 Vbz'e6v'4 3991014d EE303 B180IEA 09'88y'/0€ 28"Y60'6Y 8/'e6€'8sz 09'88v'0£ 8/'€6£'8sz (TT'S+7+Tb+7+vI+€1+71)W+D:81e5 up $aud ap eauegsn[e Njuad aJeyuawa|duu 2p 13M8234 eau4n4su02 n3uad 1J31n4|3y) l00'0 l00'o l00'0 l00'0 000 l00'0 l00'0 00'0 LErZ+I+€T+ZT)u!p %S7 18ânq ap iațieuu ayua1aţi (TTSs+b+8€+/e+sereercer lire) l00'0 l00'0 00'0 l00'0 l00'o 00'0 I00'0 l00'0 l00'0 EA49231 |S 19ânq ap 1o[1ewu ayuaJaşe 1[31n3124) £ 1N10LIdv> 27sa7 18 a513ojouua] 2q0ud| z'9 I00'0 l00'o 00'0 l00'0 l00'o 00'0 l00'0 00'0 l00'0 aueyeojdxa ap injnjeuosuad e2une33aq| Ţ'9 21587 15 a130Jouya3 aqoud nasuad 1j21n342u2 9 1NTOLIdv>

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: portal.municipiulslobozia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă