15 ianuarie 2015

HCL 20/2015 Slatina adoptată

Aprobarea conferirii „Diplomei de merit

Pe scurt

Consiliul Local al Slatinei aprobă acordarea „Diplomei de merit” pentru contribuții deosebite la dezvoltarea orașului din anexa hotărârii, către instituții, asociații, persoane juridice și fizice. Diploma se va acorda în cadrul evenimentului „Slatina, dragostea mea” (ediția a X-a), în perioada 20-24 ianuarie 2015, cu ocazia împlinirii a 647 de ani de la prima mențiune documentară a Slatinei. Primarul și Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat vor pune în aplicare hotărârea, iar notificările se vor face către instituții și persoane menționate în anexă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă conferirea „Diplomei de merit” pentru contribuţia deosebită adusă la dezvoltarea vieţii economice, sociale, culturale a municipiului Slatina, instituțiilor, asociaţiilor, persoanelor juridice şi persoanelor fizice din Anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Aleea Viorelelor” în Slatina

Denumire
Hotărârea nr. 20 din 2015 a Consiliului Local Slatina
Titlu oficial
Aprobarea conferirii „Diplomei de merit”
Emitent
Consiliul Local Slatina
Număr
20 / 2015
Data
15 ianuarie 2015
Localitate
Slatina, județul Olt
Stare
adoptată
Locuri citate
Aleea Viorelelor nr. 2c (hartă) · Basarabilor nr. 35 (hartă) · Nicolae Iorga nr. 46 (hartă) · Toamnei nr. 6 (hartă) · M. Kogalniceanu nr. 1 (hartă) · Prelungirea Pitesti nr. 20b (hartă) · Crisan nr. 31b (hartă) · Aleea Tineretului nr. 1c (hartă) · Gladiolei nr. 5 (hartă) · Constructorului (hartă) · N. Balcescu nr. 10 (hartă) · Aleea Textilistului nr. 33 (hartă)

Pe același subiect în Slatina

Documente

Text

MOVEMENT Consiliul Local al municipiului Slatina Strada M. Kogălniceanu nr. 1, Slatina, Olt, 230080 telefon 0249/439377; 439233 fax: 0249/439336 e-mail: officeOprimariaslatina.ro site: www.primariaslatina.ro QUALITY Certificat Nr.289 150 9001 Nr. 20/15.01.2015 HOTĂRÂRE Referitor la: aprobare conferire „Diplomă de merit * CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SLATINA, întrunit în şedinţa din data de 15.01.2015 Având în vedere: - Expunerea de motive a viceprimarului municipiului Slatina înregistrată la nr.3750/13.01.2015 - Referatul Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat înregistrat la nr.3756/13.01.2015; - HCL nr. 52/16.04.2002 referitoare la instituire „Diplomă de merit”; 9 - art. 87.(1) lit. d) şi f) şi art. 87.(2) din Regulamentul Intern al Aparatului de Specialitate al Primarului municipiului Slatina, anexă la Dispoziţia primarului municipiului Slatina nr. 886/2013, modificată de Dispoziţia primarului municipiului Slatina nr. 1078/2014. - Avizul favorabil al Comisiilor de Specialitate ale Consiliului Local al municipiului Slatina În temeiul art.36, alin.], şi coroborat cu art. 45, alin.(1), din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă conferirea „Diplomei de merit” pentru contribuţia deosebită adusă la dezvoltarea vieţii economice, sociale, culturale a municipiului Slatina, instituțiilor, asociaţiilor, persoanelor juridice şi persoanelor fizice din Anexa la prezenta hotărâre. Art. 2. „Diploma de merit” se va decerna cu ocazia împlinirii a 647 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei, în cadrul manifestării „Slatina, dragostea mea” ediția a X —a, organizată în perioada 20 — 24 ianuarie 2015. Art. 3. Primarul Municipiului Slatina şi Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat vor duce 9. îndeplinire prezenta hotărâre. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică la: - Instituţia Prefectului - Judeţul Olt; - Primarul municipiului Slatina; - Direcţia Administrarea Domeniului Public şi Privat; - Compartiment Cultură, Sport; - Instituţiile, persoanele juridice şi persoanele fizice din anexa la prezenta hotărâre Preşedinte de şedinţ; Avizat de legalitate Obretin Florin j Secretarul municipjului Slatina, Mihai AL Anexă la HCL nr. 20 /15. 01.2015 Lista instituţiilor, persoanelor fizice şi persoanelor juridice cărora li se conferă Diplomă de Merit I. Instituţii publice Consiliul Judeţean Olt — pentru proiectele de dezvoltare a vieţii sociale, economice şi educative în municipiul Slatina Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Olt — pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice în municipiul Slatina Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgență Matei Basarab Olt — pentru operativitatea şi promptitudinea intervențiilor Centrul de Formare şi Perfecţionare a Polițiştilor *Nicolae Golescu” Slatina — pentru performanţele obţinute în activitatea de iniţiere şi dezvoltare a carierei poliţiştilor şi pentru susţinerea proiectelor dedicate comunităţii, iniţiate de Primăria municipilui Slatina Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina — pentru implementarea proiectului de extindere şi modernizare a secției de primiri urgenţe Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt — pentru proiectele inițiate în scopul adaptării ofertei educaţionale cu cerințele pieţei muncii II. Agenţi economici SC ALRO SA — pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC PIRELLI TYRES ROMANIA SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio- economice a municipiului Slatina prin investiţiile realizate şi susținerea proiectelor culturale derulate de municipalitate SC TMK - ARTROM SA - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC CORD ROMANIA SRL - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC PRYSMIAN CABLURI ȘI SISTEME SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio- economice a municipiului Slatina şi susținerea proiectelor culturale derulate de municipalitate SC ELECTROCARBON SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina KAUFLAND ROMANIA - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina prin punerea în funcţiune a celui de al doilea supermarket, în strada Nicolae Iorga nr. 46 SC ALTUR SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC COMTECH CO - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieții socio-economice a municipiului Slatina SC ARTEMIS INDUSTRIE SRL -— pentru contribuția adusă la dezvoltarea edilitar urbană a municipiului Slatina prin construirea spaţiului comercial din strada Basarabilor nr. 35. SC UNICONFEX EXIM SRL - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina DELTA ALUMINIU SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina şi susținerea proiectelor culturale derulate de municipalitate SC SUPECO INVESTMENT SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina prin punerea în funcţiune a spaţiului comercial din strada Crişan nr. 31B. SC PROFI ROM FOOD SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina prin punerea în funcţiune a spaţiului comercial PROFI de pe strada Toamnei nr. 6 SC GURAYTEX SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieții socio-economice a municipiului Slatina SC SAN RENTIER SRL -— pentru investiţiile realizate în domeniul medical, prin construirea Centrului de Imagistică SANMED de pe str. Aleea Viorelelor nr. 2 C. SC ADOMEDICA SRL - pentru investiţiile realizate în domeniul medical, prin supraetajarea policlinicii din strada Gladiolei nr. 5. SC ADELA SRL - pentru contribuția avută la dezvoltarea edilitar-urbană a municipiului Slatina, prin construirea spațiilor de depozitare şi birouri din strada Prelungirea Piteşti nr. 20B. SC RUL COMET SRL - pentru contribuția avută la dezvoltarea edilitar-urbană a municipiului Slatina, prin construirea depozitului de rulmenţi din strada N. Bălcescu nr. 10. COLEGIUL NAŢIONAL VOCAŢIONAL NICOLAE TITULESCU -— pentru implicarea în acţiuni umanitare organizate în municipiul Slatina III. ONG Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor EUROPROJECT. - pentru sprijinirea initiativelor de dezvoltare a proiectelor de interes comunitar Fundaţia TREBUIE — pentru proiectele de susţinere a dezvoltării persoanelor cu dizabilităţi IV. Persoane fizice Domnului [NUME] — pentru promovarea imaginii municipiului Slatina în expediția de 15.000 km în Asia Centrală, distanță parcursă pe bicicletă, şi pentru escaladarea vârfului Khan Tengri (7.010 m) din Kazakhstan. Domnului [NUME] — pentru creşterea calităţii edilitar — urbane a zonei, prin construirea spaţiului commercial şi birourilor din strada Constructorului nr. 1 Domnului [NUME] — pentru creşterea calităţii edilitar — urbane a zonei, prin construirea birourilor din strada Aleea Tineretului nr. 1 C. Domnului [NUME] — pentru creşterea calităţii edilitar — urbane a zonei, prin construirea birourilor din strada Aleea Textilistului nr. 33. Doamnei [NUME] — pentru inițiativa organizării acţiunii umanitare "Te iubim, Laura” V. Funcţionari publici — poliţişti locali, pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă pentru activitatea desfăşurată în anul 2014: - Stănilă Emilia — Compartiment Rutier - Cojoacă Gheorghe — Compartiment Rutier - Ticu Octavian — Compartiment Ordine Publică - Ionică Ioan - Compartiment Ordine Publică - Marcu Nicolae - Compartiment Ordine Publică - Micu Emil — Compartiment Rutier - Burlan Mirel - Compartiment Ordine Publică - Mădularu Costinel — Compartiment Rutier - Iordache Florin - Compartiment Ordine Publică - Ghidarcea Roberto - Compartiment Rutier VI. Distincția ”Polițistul anului” - se acordă domnului [NUME], Direcţia Poliţia Locală Slatina — Compartiment Ordine Publică, pentru îndeplinirea cu succes a atribuţiilor de serviciu şi prestaţia profesională generală de care a dat dovadă în anul 2014 VII. Managerul Anului Doamnei [NUME] -— director general al Companiei Naţionale de Investiţii S.A., pentru susţinerea proiectelor municipalităţii slătinene. Preşedinte de şedinţă, i Obretin Florin Anexă la HCL nr. 20 /15. 01.2015 Lista instituţiilor, persoanelor fizice şi persoanelor juridice cărora li se conferă Diplomă de Merit I. Instituţii publice Consiliul Judeţean Olt — pentru proiectele de dezvoltare a vieţii sociale, economice și educative în municipiul Slatina Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Olt — pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor de asigurare a ordinii şi liniştii publice în municipiul Slatina Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Matei Basarab Olt — pentru operativitatea şi promptitudinea intervențiilor Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor "Nicolae Golescu” Slatina — pentru performanţele obţinute în activitatea de iniţiere şi dezvoltare a carierei poliţiştilor şi pentru susţinerea proiectelor dedicate comunității, iniţiate de Primăria municipilui Slatina Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina — pentru implementarea proiectului de extindere şi modernizare a secţiei de primiri urgenţe Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt — pentru proiectele iniţiate în scopul adaptării ofertei educaţionale cu cerinţele pieţei muncii II. Agenţi economici SC ALRO SA — pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC PIRELLI TYRES ROMANIA SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio- economice a municipiului Slatina prin investiţiile realizate şi susținerea proiectelor culturale derulate de municipalitate SC TMK - ARTROM SA - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC CORD ROMANIA SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC PRYSMIAN CABLURI ŞI SISTEME SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio- economice a municipiului Slatina şi susţinerea proiectelor culturale derulate de municipalitate SC ELECTROCARBON SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina KAUFLAND ROMANIA - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina prin punerea în funcţiune a celui de al doilea supermarket, în strada Nicolae Iorga nr. 46 SC ALTUR SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC COMTECH CO - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC ARTEMIS INDUSTRIE SRL -— pentru contribuția adusă la dezvoltarea edilitar urbană a municipiului Slatina prin construirea spaţiului comercial din strada Basarabilor nr. 35. SC UNICONFEX EXIM SRL - pentru contribuția avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina DELTA ALUMINIU SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea Vieţii socio-economice a municipiului Slatina şi susţinerea proiectelor culturale derulate de municipalitate SC SUPECO INVESTMENT SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina prin punerea în funcțiune a spaţiului comercial din strada Crişan nr. 31B. SC PROFI ROM FOOD SA - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina prin punerea în funcţiune a spaţiului comercial PROFI de pe strada Toamnei nr. 6 SC GURAYTEX SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea vieţii socio-economice a municipiului Slatina SC SAN RENTIER SRL -— pentru investiţiile realizate în domeniul medical, prin construirea Centrului de Imagistică SANMED de pe str. Aleea Viorelelor nr. 2 C. SC ADOMEDICA SRL - pentru investiţiile realizate în domeniul medical, prin supractajarea policlinicii din strada Gladiolei nr. 5. SC ADELA SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea edilitar-urbană a municipiului Slatina, prin construirea spaţiilor de depozitare şi birouri din strada Prelungirea Piteşti nr. 20B. SC RUL COMET SRL - pentru contribuţia avută la dezvoltarea edilitar-urbană a municipiului Slatina, prin construirea depozitului de rulmenţi din strada N. Bălcescu nr. 10. COLEGIUL NAŢIONAL VOCAȚIONAL NICOLAE TITULESCU -— pentru implicarea în acțiuni umanitare organizate în municipiul Slatina III. ONG Centrul de Consultanţă şi Management al Proiectelor EUROPROJECT - pentru sprijinirea initiativelor de dezvoltare a proiectelor de interes comunitar Fundaţia TREBUIE — pentru proiectele de susținere a dezvoltării persoanelor cu dizabilităţi IV. Persoane fizice Domnului [NUME] — pentru promovarea imaginii municipiului Slatina în expediţia de 15.000 km în Asia Centrală, distanță parcursă pe bicicletă, şi pentru escaladarea vârfului Khan Tengri (7.010 m) din Kazakhstan. Domnului [NUME] — pentru creşterea calităţii edilitar — urbane a zonei, prin construirea spaţiului commercial şi birourilor din strada Constructorului nr. | Domnului [NUME] — pentru creşterea calităţii edilitar — urbane a zonei, prin construirea birourilor din strada Aleea Tineretului nr. 1 C. Domnului [NUME] — pentru creşterea calităţii edilitar — urbane a zonei, prin construirea birourilor din strada Aleea Textilistului nr. 33. Doamnei [NUME] — pentru iniţiativa organizării acțiunii umanitare ”Te iubim, Laura” V. Funcţionari publici — poliţişti locali, pentru îndeplinirea criteriilor de performanță pentru activitatea desfăşurată în anul 2014: - Stănilă Emilia — Compartiment Rutier - Cojoacă Gheorghe — Compartiment Rutier - Ticu Octavian — Compartiment Ordine Publică - Ionică loan - Compartiment Ordine Publică - Marcu Nicolae - Compartiment Ordine Publică - Micu Emil — Compartiment Rutier - Burlan Mirel - Compartiment Ordine Publică - Mădularu Costinel — Compartiment Rutier - Iordache Florin - Compartiment Ordine Publică - Ghidarcea Roberto - Compartiment Rutier VI. Distincția ”Poliţistul anului” - se acordă domnului [NUME], Direcţia Poliţia Locală Slatina — Compartiment Ordine Publică, pentru îndeplinirea cu succes a atribuţiilor de serviciu şi prestaţia profesională generală de care a dat dovadă în anul 2014 VII. Managerul Anului Doamnei [NUME] -— director general al Companiei Naţionale de Investiţii S.A., pentru susținerea proiectelor municipalității slătinene. Preşedinte de şedinţă, /

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaslatina.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala