30 ianuarie 2025

HCL 3/2025 Sirețel adoptată

Organizarea rețelei școlare din comuna Sirețel pentru anul școlar 2025-2026

Pe scurt

Se aprobă organizarea rețelei școlare din comuna Sirețel pentru anul școlar 2025-2026, adică se stabilesc care unități de învățământ vor funcționa și cine le deservește (grădinița, școala gimnazială Humosu, școala gimnazială Sirețel, școlile primare Berezlogi și Slobozia). Pentru locuitori înseamnă că există o listă clară a școlilor din comună, iar autoritățile vor confirma unde pot merge copiii pentru învățământul preuniversitar de stat, cu termene administrative (diferențe de notificări între instituții) specificate în hotărâre. Hotărârea va fi comunicată prefecturii, primăriei, inspectoratului școlar și școlii Gimnaziale Sirețel.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Sirețel

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2025 a Consiliului Local Sirețel
Titlu oficial
Hotărâre privind organizarea rețelei școlare din comuna Sirețel pentru anul școlar 2025-2026
Emitent
Consiliul Local Sirețel
Număr
3 / 2025
Data
30 ianuarie 2025
Localitate
Sirețel, județul Iași
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL SIREȚEL Sat Sireţe!, Com, Sireţel, cod: 707455 SIREȚEL Telefon; Fax: 0232.732.254 HOTĂRÂRE Anr. 3/30.01.2025 privind organizarea rețelei şcolare din comuna Sireţel pentru anul şcolar 2025-2026 Având în vedere : Ședinţa ordinară, în care s-a supus dezbaterii proiectul de hotărâre nr. 56/14.11.2024 și referatul de aprobare înregistrat sub nr. 7975/20, 1 1.2024; Raportul de specialitate al secretarului general UAT Sireţel cu privire la aprobarea rețelei școlare pentru anul 2025-2026; Avizul Comisiei juridice, de disciplină, amenajarea teritoriului şi urbanism, înregistrat sub nr. 933 din 30.01.2025; Avizul Comisiei pentru activități economico-financiare, agricultură, protecția mediului şi turism, înregistrat sub nr. 934 din 30.01.2025; Avizul Comisiei pentru activităţi social-culturale, culte, învățământ, sănătate, familie, muncă, protecție socială, protecția copilului, tinerel şi sport, înregistrat sub nr. 935 din 30.01.2025; - adresa 1.$.J. lași nr. 11096/24.10.2024 cu privire la întocmirea proiectului de hotărâre pentru aprobarea rețelei şcolare pentru anul 2025-2026; - avizele consultative ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ai Comunei Sireţel - avizul conform nr. 11708/18.11.2024, emis de 1.8.J. lași cu privire la aprobarea reţelei şcolare pentru anul 2025-2026, înregistrat cu nr. 7974/20.11.2024 ; În contormitate cu prevederile art. 16 alin.(6) din Legea nr. 198/2023 Legea învățământului preuniversitar, cu modificările şi comletările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) şi alin. (2), coroborat cu art. 139, alin. (D, art. 196 alin. (1) din OUG nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art,1, Se aprobă organizarea reţelei şcolare de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Comunei Sireţel, judeţul Iași, pentru unităţile de învăţământ, de stat în anul şcolar 2025-2026, după cum urmează: Unitatea de învăţământ cu personalitate Unităţi de învățământ fără personalitate juridică (arondate) | juridică | Grădiniţa cu Program Normai Sireţei Şcoala Gimnazială Humosu Școaia Gimnazială Sireţel Şcoala Primară Berezlogi Şcoala Primară Slobozia Art.2. Secretarul General al Comunei Sireţel va comunica prezenta hotărâre Instituţiei Prefectului județului lași, Primarului Comunei Sireţel, Inspectoratului Judeţean Iaşi și Şcolii Gimnaziale Sireţel. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează pentru legalitate Consilier local, Secretar General al Comunei Sireţel Sandu lone|—? Vasilică Gheorghiţă Eiytu Această hotărâre a fost adoptată în şedinta ordinară din data de 30.01.2025, cu următoarele voturi: Total consilieri locali în funcţie: 13, Prezenti: 11, Pentru: 10, Împotrivă : 0, Abtineri: 1.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasiretel.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala