30 ianuarie 2025

HCL 2/2025 Sirețel adoptată

Aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza comunei Sirețel, județul Iași

Pe scurt

Se aprobă Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza comunei Sirețel, județul Iași, ceea ce stabilește regulile cu care comercianții și piețarii trebuie să opereze în localitate. Pentru locuitori înseamnă un cadru clar despre ce este permis sau interzis în spațiile comerciale, eventual taxe locale și termene de respectare a normelor, menționate în regulament. Hotărârea intră în vigoare de la adoptare, iar Primarul și compartimentele relevante vor aplica prevederile și potențial informa cetățenii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă "Regulamentul privind organizarea şi desfășurarea activităților comerciale şi a serviciilor de piaţă pe raza comunei Sireţel, județul laşi”, prevăzut în Anexa nr. |, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 2 din 2025 a Consiliului Local Sirețel
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață pe raza comunei Sirețel, județul Iași
Emitent
Consiliul Local Sirețel
Număr
2 / 2025
Data
30 ianuarie 2025
Localitate
Sirețel, județul Iași
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI —" CONSILIUL LOCAL SIREȚEL Sat Sireel, Com. Sirețe!, cod: 707455 SIREȚEL j Telefon; Fax: 0232.732.254 HOTĂRÂREAnr. 2/30.01.2025 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă pe raza comunei Siretel, jud. laşi. Având în vedere : Şedinţa ordinară, în care s-a supus dezbaterii proiectul de hotărâre nr. 2/22.01.2025 şi referatul de aprobare înregistrat sub nr. 535/20.01.2025; Raportul de specialitate nr. 537/20.01.2025, întocmit de Administratorul public; Avizul Comisiei juridice, de disciplină, amenajarea teritoriului şi urbanism, înregistrat sub nr. 943 din 30.01.2025; Avizul Comisiei pentru activități economico-financiare, agricultură, protecţia mediului şi turism, înregistrat sub nr. 944 din 30.01.2025; Avizul Comisiei pentru activităţi sociabculturale, culte, învăţămâni, sănătate, familie, muncă, protecţie socială, protecţia copilului, tineret şi spori, înregistrat sub nr. 945 din 30.01.2025, Prevederile O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, cu modificările şi completările ulterioare; Prevederile H.G. nr. 333/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piață; H.G. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică; O.G. ar. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, republicată. În temeiul prevederilor art. 196 alin. (1) lit. a) și ale art. 129 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă "Regulamentul privind organizarea şi desfășurarea activităților comerciale şi a serviciilor de piaţă pe raza comunei Sireţel, județul laşi”, prevăzut în Anexa nr. |, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. La data adoptării prezentei hotărâri, orice prevederi contrare îşi încetează aplicabilitatea. Art.3. Primarul comunei Sireţel va duce la îndeplinire prezenta hotărâre. Art.4. Secretarul General al Comunei Sireţei va comunica prezenta hotărâre Instituţiei Prefectului Judeţului laşi, Primarului Comunei Sireţel, compartimentului Taxe şi impozite locale, responsabilului cu publicarea pe site-ul primăriei. Preşedinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate Consilier local, 7 Secretar General al Comunei Sireţel Sandu Ionel ( Vasilică Gheorghiţă — viu po, 0 + sug A oo ț EG Această hotărâre a fost adoptată în ședinta ordinară din data de 30.01.2025, cu următoarele voturi: Total consilieri locali în funcţie: 13, Prezenti: 11, Pentru: 7, Împotrivă :0, Abtineri: 4. ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL SIREȚEL Sat Sireţel, Com. Sireţel, cod: 707455 SIREŢEL Telefon, Fax: 0232.732.254 ANEXA 1 la HCL. nr. 2/30.01.2025 REGULAMENTUL Privind organizarea și desfăşurarea activităților comerciale şi a serviciilor de piaţă pe raza comunei Sireţel, județul laşi CAPITOLUL 1. DISPOZIŢII GENERALE OBIECTUL, SFERA DE APLICARE ŞI DEFINIȚII Art.1 Prezentul regulament reglementează activitatea comercială si a serviciilor de piață, respectiv cerinţele necesare în vederea desfăşurării acestor activităţi, procedura de obţinere a avizului program de funcţionare, a autorizaţiei de funcţionare pentru desfăşurarea activităţilor de alimentaţie publică şi/sau recreative şi distractive, a avizului de funcţionare pentru desfăşurarea de activități cu caracter temporar pe domeniul public sau privat al comunei Sireţel, judeţul Iași. Art.2 Prezentul regulament asigură cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în temeiul următoarelor acte normative în vigoare, cu modificările şi completările ulterioare, după caz: -0.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - - Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice cu modificările şi completările ulterioare; - O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piață, aprobată prin Legea nr. 650/2002, republicată; - H.G. nr. 333/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă; -H.G nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piață în unele zone publice; -O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare; -O.G. nr. 21/1992, privind protecţia consumatorului, republicată; - Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare; -O.M.D.R.A.P. nr. 3384/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind acustica în construcţii şi zone urbane, indicativ C 125-2013"; - Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor cu modificările şi completările ulterioare; - Ordinul nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor; - Ordinul nr. 1030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire si pentru funcționarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei, emis de Ministerul Sănătăţii; - Ordinul nr. 111/2008 privind aprobarea Normei sanitare, veterinare şi pentru siguranța alimentelor privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimaiă, precum şi activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor; - Ordinul nr. 57/2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară Şi Pentru Siguranţa Alimentelor; - Ordinul nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, emis de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile; Art.3 În înţelesul prezentului regulament, următorii termeni se definesc astfel: a) acord desfăşurare activitate non-profit - este actul administrativ emis de Primăria comunei Sireţel, prin care se reglementează desfășurarea unor activităţi non-profit de către entităţi juridice, respectiv operatori economici, organizaţii nonprofit, ONG-uri, etc., pe domeniul public sau privat al comunei Sireţel. Spectacolele şi festivalurile în care Primăria comunei Sireţel este partener sau finanţator îşi vor desfăşura activitatea în baza contractului încheiat în acest sens. b) activitate cu caracter temporar - activitatea desfășurată pe domeniul public sau privat al comunei Sireţel sau pe teren aparținând persoanelor fizice sau juridice, pe o perioadă determinată din cadrul unui an calendaristic, de tipul: comerţ de mic detaliu (ex. - comercializare cărţi), comerţ de întâmpinare pentru unităţi comerciale (ex. - expunerea de băuturi răcoritoare îmbuteliate în vitrine frigorifice), comerţ de întâmpinare pentru unităţi de alimentaţie publică (ex. - terasă), comerţ ambulant etc.; c) amplasament - locul de desfășurare al activităţilor cu caracter temporar indiferent de tipul proprietăţii; d) autorizaţie de funcţionare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică - actul administrativ emis de Primăria comunei Sireţel operatorilor economici ce desfăşoară activităţi care se regăsesc în grupele 561 - Restaurante, 563 - Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, în structuri de vânzare cu sediu fix; e) autorizaţie de funcţionare pentru desfăşurarea de activități recreative şi distractive administrativ emis de Primăria comunei Sireţel operatorilor economici ce desfăşoară activități care se regăsesc în grupa 932 - Alte activităţi recreative şi distractive, în structuri cu sediu fix; f) avizul de funcţionare pentru desfășurarea de activităţi cu caracter temporar - actul administrativ emis de Primăria comunei Sireţel operatorilor economici ce desfăşoară activităţi cu caracter temporar pe domeniul public sau privat al comunei Sireţel sau pe teren aparținând persoanelor fizice sau juridice (comerţ de mic detaliu, comerţ de întâmpinare, campanii promoţionale, activităţi cu caracter social/cultural/sportiv, etc.); g) aviz program de funcţionare actul administrativ emis de Primăria comunei Sireţei operatorilor economici ce desfăşoară activități comerciale şi de prestări servicii care nu se regăsesc în grupele 561 - Restaurante, 563 Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor şi 932 Alte activități recreative şi distractive, în structuri de vânzare cu sediu fix; h) comerciant - persoană fizică sau juridică autorizată să desfăşoare activităţi comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; i) comerţ de întâmpinare pentru unităţi comerciale (magazin, laborator patiserie, etc.) expunerea în vederea comercializării a produselor din unitate; |) comerţ de mic detaliu - activitatea de comercializare a produselor în cantităţi și sortimente restrânse, pe o perioadă determinată, în puncte fixe sau mobile; k) comerţ în zone publice - activitatea de comercializare a produselor şi serviciilor, cu caracter temporar în zone destinate folosinţei publice, indiferent de tipul proprietăţii; 1) complex hotelier - un ansamblu de structuri de primire turistice cu funcțiuni diferite care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: > sunt exploatate de acelaşi operator economic; > activităţile realizate sunt cuprinse într-o singură evidenţă contabilă; > sunt amplasate în perimetrul aceleaşi unităţi de cazare. ni) construcție cu caracter provizoriu - construcție autorizată, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcţiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existenţă limitată, precizată şi prin autorizaţia de construire. n) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activităţii profesionale; 0) documentaţie tehnică - constituie parte integrantă a autorizaţiei de funcţionare şi va conţine: > un memoriu justificativ care va conţine informaţii privind materialele, culorile, condiţiile de utilizare ale terasei şi alte elemente considerate relevante de către operatorul economic; > un plan de situaţie cotat pe care vor fi obligatoriu configurate numărul de mese şi scaune, numărul şi tipul de echipamente, cât şi dispunerea lor; p) exerciţiu comercial - una sau mai multe activități de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi serviciilor desfăşurate de un comerciant; q) obiecte şi echipamente utilizate pentru comerţ stradal: > tonetă - tarabă, stand mic, fără fundaţie, amplasată în regim provizoriu, la care se vând: legume - fructe, flori, carte, presă etc.; > miniexpoziţie mijloc pliant/panou expunere amplasat la locul desfășurării activității; 1) serviciu de alimentație publică- activitatea de pregătire, preparare,prezentare şi servire a produselor, a băuturilor pentru consumul acestora în unităţi specializate. s) serviciu de piaţă- orice acţiune sau prestație care face obiectul vânzării- cumpârârii pe piaţă, efectuată în scopul satisfacerii unor necesități ale consumatorilor 6) structură de vânzare- spațiul de desfăşurare a unuia sau mai multor exerciţii comerciale Art.4 Tipurile de acte administrative care se eliberează de către Primăria comunei Sireţel în vederea desfășurării activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, inclusiv activităţii alimentaţie publică şi/sau recreative și distractive sunt: a) aviz program de funcţionare; b) autorizaţie de funcționare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică; c) autorizație de funcționare pentru desfăşurarea de activități recreative şi distractive. CAPITOLUL II. AVIZUL PROGRAM DE FUNCTIONARE, AUTORIZAŢIA DE FUNCŢIONARE PENTRU ALIMENTAȚIE PUBLICĂ ȘI/SAU ALTE ACTIVITĂŢI RECREATIVE ŞI DISTRACTIVE 1. Dispoziţii generale Art.5 (1) Orice exerciţiu comercial se poate desfășura de către persoane fizice sau persoane juridice care îndeplinesc următoarele condiţii: a) sunt constituite şi înregistrate legal; b) au ca obiect de activitate principal sau secundar comercializarea produselor şi a serviciilor de piaţă; c) deţin avizele/autorizaţii de funcţionare eliberate în conformitate cu reglementările legale în vigoare; d) deţin avizele program de funcţionare / autorizaţiile de funcționare pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică şi/sau recreative şi distractive, în conformitate cu prezentul regulament. (2) Operatorii economici pot desfăşura activități economice, cu respectarea următoarelor cerinţe şi criterii generale ce trebuie îndeplinite în vederea desfăşurării activităţilor comerciale, de prestări servicii şi de alimentaţie publică: a) desfăşurarea unei activități civilizate care să respecte normele de convieţuire socială, ordine şi linişte publică, conform prevederilor legale în vigoare; b) respectarea hotărârilor adoptate de consiliul local referitor la buna gospodărire şi înfrumusețarea satelor componente ale comunei Sireţei; c) orarul de funcționare se stabileşte de fiecare operator economic cu respectarea legislaţiei în vigoare şi se afişează la intrarea în unitate, cu vizibilitate din interior şi exteriorul unității, operatorul economic are obligaţia respectării orarului de funcţionare; d) unităţile îşi vor organiza şi desfăşura activitatea în așa fel încât funcţionarea lor, accesul clienţilor şi aprovizionarea să nu producă prejudicii persoanelor care locuiesc în zona unde este amplasată unitatea; €) să nu existe reclamaţii întemeiate cu privire la deranjul stradal în zona unde este amplasată unitatea; f) respectarea legislaţiei şi actelor normative privind acustica în zonele urbane, în funcție de specificul acestora. Nivelul de zgomot trebuie să se încadreze în limitele admise de O.M.D.R.A.P.nr.3384/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ privind acustica în construcţii şi zone urbane, indicativ C 125-2013", ale O.M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei; g) operatorii economici sunt direct răspunzători de deținerea avizelor/autorizaţiilor de la instituţiile abilitate, după caz (DSV-SA, DSP, ISU, APM, ITM, RAR), de funcţionarea punctului de lucru din punct de vedere sanitar, sanitar-veterinar, prevenirea incendiilor şi protecţia mediului, precum şi de respectarea oricăror norme legale specifice domeniului de activitate în care îşi desfăşoară activitatea; h) în cazul societăţilor comerciale al cărui sediu social nu se regăseşte pe raza unităţii administrativ-teritoriale Sireţel şi care încheie contracte de comodat / închiriere a unui spațiu (proprietate privată) cu o persoană fizică / societate comercială de pe raza UAT Sireţel, în vederea prestării unor activităţi comerciale, este necesară înscrierea acestora în evidențele Serviciului Financiar, Contabil - Taxe şi Impozite şi prezentarea certificatului fiscal atât pentru societatea care închiriază, cât şi pentru societatea / persoana fizică care oferă spre “închiriere spaţiul respectiv; din care să reiasă că nu înregistrează debite restante la bugetul local; i) în incinta şi apropierea unităţilor de învățământ de toate gradele, în curţile acestor imobile, precum şi pe trotuarele sau pe aleele de acces în aceste unităţi, se interzice comercializarea şi expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, a tipăriturilor şi înregistrărilor audio şi video cu conţinut obscen, se interzice de asemenea şi comercializarea ori expunerea spre vânzare a țigărilor şi a celorlalte produse din tutun; j) este interzisă comercializarea, depozitarea, fabricarea, distribuţia, deținerea, oferirea, transmiterea, achiziţionarea, producerea, intermedierea și utilizarea plantelor, stupefiantelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope de orice fel, oricăror derivați, compuşi sau amestecuri conţinând una sau mai multe plante şi substanţe stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope care aduc atingere sau pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei, indiferent de procentul în care se regăsește substanța activă, de starea fizică în care se află, de modul de divizare în unităţi de administrare disimulate, falsificate sau contrafăcute; K) se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în spaţii aflate în clădiri cu risc seismic ridicat, conform prevederilor Legii nr. 282/2015 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente; 1) îndeplinirea cerințelor profesionale de către personalul angajat pentru exercitarea de activităţi comerciale cu produse din sectorul alimentar şi de alimentaţie publică, conform prevederilor O.G. nr. 99/2000, republicată; m) este interzisă ocuparea/restricţionarea abuzivă a locurilor de parcare din faţa propriilor unităţi prin amplasarea de diverse obiecte: mese, scaune, umbrele de soare, lăzi, ambalaje, amplasarea de mijloace publicitare etc. 2. Avizul program de funcționare A. Cerinţe şi criterii obligatorii ce trebuie îndeplinite în vederea desfăşurării activităţilor comerciale şi de prestări servicii Art.6 (1) Operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale şi de prestări servicii au obligaţia obținerii avizului program de funcţionare eliberat de către Primăria comunei Sireţel, în conformitate cu prevederile art.6, art.8 şi art.9 din O.G. nr. 99/2000, republicată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă şi a H.G. nr. 333/2003 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a lui O.G. nr. 99/2000, republicată, cât şi ale art.26 alin.3 din O.G. nr. 21/1992, republicată, privind protecţia consumatorului. (2) Avizul program de funcţionare va fi solicitat de către operatorii economici (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, societăţi comerciale), care desfăşoară activităţi economice prestate într-un spaţiu în care accesul publicului este liber, indiferent de forma de proprietate. (3) Nu este necesară obţinerea avizului program de funcţionare pentru sediul social al operatorului economic dacă nu este declarat şi ca punct de lucru la Oficiul Registrului Comerţului. (4) În cazul în care orarul de funcţionare nu poate fi aprobat în forma propusă de solicitant, i se comunică acestuia, în scris, motivele care stau la baza acestui refuz. În acest caz, solicitantul va face o nouă cerere în care va solicita aprobarea unui nou orar, conform cerințelor prezentului regulament şi motivaţiilor comunicate în scris. Art.7 Operatorii economici pot desfăşura activități comerciale şi de prestări servicii cu respectarea următoarelor cerinţe obligatorii: a) Pentru spaţiile situate în zona de case a satelor componente ale comunei Sireţel operatorul economic trebuie să prezinte acordurile proprietarilor imobilelor limitrofe (pe hotar) cu destinaţia de locuinţă; b) Pentru spaţiile situate în clădiri colective reglementate prin autorizaţie de construire pentru activitatea economică solicitată (PUD/PUZ/PUG), acordurile proprietarilor imobilelor limitrofe (pe hotar) cu destinaţia de locuință, se vor solicita doar pentru unităţile care desfăşoară activitate înainte de ora 08.00 şi peste ora 2 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasiretel.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala