CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
S I G H I Ş O A R A
H O T Ă R Â R E A NR. 58
din 31 martie 2011
privind închirierea unor terenuri, modificarea şi preluarea unor
contracte de închiriere
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara;
Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului la
propunerea de închiriere a unor terenuri, modificarea şi preluarea unor
contracte de închiriere;
Având în vedere cererile adresate Primăriei municipiului de către
cetăţeni din Municipiul Sighişoara prin care aceştia solicită închirierea
unor terenuri aferente locuinţelor, pentru edificarea unor construcţii
uşoare, modificarea şi preluarea unor contracte de închiriere;
Având în vedere Raportul de specialitate comun al Direcţiei
Administrarea Patrimoniului şi Compartimentului Urbanism prin care se
propune aprobarea închirierii terenurilor, modificarea şi preluarea
contractelor de închiriere, îndeplinindu-se prevederile legale;
Având în vedere că în urma închirierii terenurilor, nu sunt afectate
planurile de sistematizare şi că acestea nu fac obiectul Legii nr. 10/2001
republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al Legii nr.
247/2005;
Având în vedere că prin închirierea terenurilor se aduc venituri
suplimentare la bugetul local;
Având în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru studii şi
prognoze economico-sociale, buget ; ale Comisiei pentru organizare şi
dezvoltare urbanistică; ale Comisiei pentru protecţie socială, cât şi pe
cele ale Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
În baza art. 36 (2) lit. „c” şi (5) lit. „a” şi „b”, art. 45
(3), art. 115 (1) lit. b şi art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea
Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă închirierea directă a suprafeţei de 834 mp. din
suprafaţa totală de 1032 mp., teren - grădină - aferent construcţiei,
situat în Hetiur, nr. 46, înscris în C.F. nr. 52845, provenită din
conversia de pe hârtie a C.F. nr. 54 - Hetiur, sub nr. top. 225, 226,
către Kovacs Gheorghe, proprietarul construcţiei şi al suprafeţei de 198
mp. teren.
Chiria va fi de 0,030 lei/mp./an, stabilită conform art.1, lit.a.2)
din anexa nr. 9 la Hotărârea Consiliului Local nr. 91/27.05.2010 şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
Durata închirierii va fi de 5 (cinci) ani, începând cu data de
01.04.2011, cu posibilităţi de prelungire.
Art.2. Se aprobă închirierea directă a suprafeţei indivize de 48 mp.
din suprafaţa totală de 337 mp. teren curte şi 57 mp. din suprafaţa totală
de 401 mp. teren grădină, aferent locuinţei, apartamentul nr. I, situat în
strada Mihai Eminescu, nr. 19, înscris în C.F.nr. 52608, provenită din
conversia de pe hârtie a C.F. nr. 4007, sub nr. top. 779/2, 780, nr. cad.
2402către Zelinski Ovidiu - Valer, proprietarul apartamentului nr. I.
Chiria va fi de 1,00 leu/mp/an, stabilită conform art. 4 din anexa nr.
9 la Hotărârea Consiliului Local nr. 91/27.05.2010 şi va fi indexată cu
indicele de inflaţie anual.
Durata închirierii va fi de 5 (cinci) ani, începând cu data de
01.04.2011, cu posibilităţi de prelungire.
Art.3. Se aprobă închirierea directă a suprafeţei indivize de 139 mp.
din suprafaţa totală de 209 mp. teren – curţi construcţii - aferent
locuinţei, apartamentul nr. I, situat în strada Libertăţii, nr. 4, înscris
în C.F. nr. 51636, provenită din conversia de pe hărtie a C.F. nr. 4768,
sub nr. top. 3054, către Filip Petronela, Filip Raul Alexandru şi Filip
Vlad, proprietarii apartamentului nr. I.
Chiria va fi de 1,00 leu/mp/an, stabilită conform art. 4 din anexa nr.
9 la Hotărârea Consiliului Local nr. 91/27.05.2010 şi va fi indexată cu
indicele de inflaţie anual.
Durata închirierii va fi de 5 (cinci) ani, începând cu data de
01.04.2011, cu posibilităţi de prelungire.
Art. 4. Se aprobă închirierea directă a suprafeţei indivize de 300 mp.
din suprafaţa totală de 2841 mp., teren curte aferent locuinţei,
apartamentul nr. II, situat în strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, nr. 17,
înscris în C.F. nr. 809, sub nr. top. 8178, către Blitz Diana, proprietara
apartamentului nr. II.
Chiria va fi de 0,50 lei/mp/an, stabilită conform art. 4 din anexa nr.
9 la Hotărârea Consiliului Local nr. 91/27.05.2010 şi va fi indexată cu
indicele de inflaţie anual.
Durata închirierii va fi de 5 (cinci) ani, începând cu data de
01.04.2011, cu posibilităţi de prelungire.
Art.5. Se aprobă închirierea directă a suprafeţei de teren de 6 mp.,
din terenul aferent blocului de locuinţe situat în Aleea Daliilor, nr. 16,
înscris în C.F.nr. 50500, provenită din conversia de pe hârtie a C.F. nr.
9491, sub nr. top. 3485/30, către Pădurean Mihaela, proprietara
apartamentului nr. 1, în scopul construirii unui balcon.
Chiria este de 12,00 lei/mp/an, stabilită conform art. 1, lit. c,
din anexa nr. 9 la Hotărârea Consiliului Local nr. 91/27.05.2010 şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
Durata închirierii va fi de 5 (cinci) ani, începând cu data de
01.04.2011, cu posibilităţi de prelungire.
Balconul ce se va realiza nu va depăşi proiecţia la sol a balcoanelor
existente la etaj.
Art.6. Se aprobă modificarea contractului de închiriere nr. 101/378 -
2009, încheiat cu Micu Anca – Nicoleta, prin curator Gălăţean Constantin,
având ca obiect terenul aferent construcţiilor din strada Mihai Eminescu,
nr. 13, în sensul că suprafaţa de teren închiriat se reduce de la 142 mp.
la 121 mp. teren, din care 51 mp. curte şi 70 mp. grădină.
Chiria se va recalcula în mod corespunzător.
Modificarea contractului de închiriere se va face prin act adfiţional,
începând cu data de 01.04.2011.
Art.7. Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.04.2011, a
contractului de închiriere nr. 43/2000, modificat prin actele adiţionale
1/2005 şi
2/2010, având ca obiect terenul în suprafaţă de 24 mp. ocupat de
construcţia – garaj auto, situat în strada Trandafirilor f. nr. zona B 1,
de către Ursu Alexandru Vasile, domiciliat în strada Trandafirilor, nr.7,
ap.11, întrucât acesta a cumpărat construcţia de la actualul chiriaş al
terenului, Brânduşă Remus.
Chiria va fi cea stabilită prin contractul de închiriere şi se va
indexa cu indicele de inflaţie anual.
Clauzele contractuale îşi menţin valabilitatea între Municipiul
Sighişoara şi Ursu Alexandru Vasile.
Art.8. Se aprobă preluarea, începând cu data de 01.04.2011, a
contractului de închiriere nr. 433/2008, având ca obiect terenul în
suprafaţă de 436 mp. aferent apartamentului nr. I, situat în strada
Târnavei, nr. 43, de către Jeleru Vasile căsătorit cu Jeleru Gabriela,
întrucât aceştia au cumpărat construcţia de la actualul chiriaş al
terenului, Burnete Valentin.
Suprafaţa de teren închiriat se va diminua la suprafaţa de 383 mp.
rezultată în urma măsurătorilor cadastrale şi chiria va fi recalculată în
mod corespunzător.
Restul clauzelor contractuale îşi menţin valabilitatea între
Municipiul Sighişoara şi Jeleru Vasile căsătorit cu Jeleru Gabriela.
Art.9. Primăria municipiului se încredintează cu ducerea la
îndeplinire a prezentei.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Dumitru Prodan
Contrasemneaza:
Secretarul
municipiului,
Gheorghe Humă
(Prezenta hotărâre s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
2 ex. dos. Prefectură;
1 ex. dos. proces-verbal;
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Consilieri;
1 ex. Direcţia economică ;
2 ex. Direcţia ad-rea patrimoniului ;
10 ex.HG/FM
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.