28 ianuarie 2016

HCL 4/2016 Sighișoara adoptată

Acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei unor bunuri mobile din partea AAsociaţiei Clubul Lions Sighişoara

Pe scurt

Municipiul Sighişoara va primi ca donaţie de la Asociaţia Clubul Lions Sighişoara o serie de bunuri mobile destinate creşei din cadrul Serviciului Public de Aşistenţă Socială, constant aprobate prin hotărâre. Donatorul este Lion’s Club Sighişoara, iar lista include mobilier, echipamente didactice şi obiecte de joacă, în valoare nedeterminată, care vor intra în patrimoniul municipal pentru uzul copiilor. În ce priveşte impactul pentru locuitori, bunurile vor echipa creşa locală, aducând aspecte precum spaţii de depozitare, mobilier de învăţare şi joacă, facilitând activităţile educaţionale şi sociale pentru copii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 4 din 2016 a Consiliului Local Sighișoara
Titlu oficial
Hotărâre Privind acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei unor bunuri mobile din partea AAsociaţiei Clubul Lions Sighişoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
4 / 2016
Data
28 ianuarie 2016
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Zaharia Boiu nr. 16 (hartă) · Muzeului nr. 7 (hartă)

Pe același subiect în Sighișoara

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 4 din 28 ianuarie 2016 privind acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei unor bunuri mobile din partea Asociaţiei Clubul Lions Sighişoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 498/VI/3/11.01.2016, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere cererea - oferta de donaţie a Asociaţiei Clubul Lions Sighişoara, cu sediul în Sighişoara, str. Zaharia Boiu, nr. 16, jud. Mureş, având CIF 16711646, cerere - ofertă înregistrată la Municipiul Sighişoara sub nr. 28.973/10.12.2015, prin care adresează Consiliului Local Sighişoara propunerea de acceptare a donaţiei, din partea Asociaţiei Clubul Lions Sighişoara, a unor bunuri mobile destinate Creşei aflate în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Municipiului Sighişoara, după cum urmează: -Dulap dublu vestiar cu uşi - 2 bucăţi; - Dulap vestiar cu uşi - 1 bucată; - Catedră informatică - 1 bucată; - Căsuţă cu verandă, verde - 1 bucată; - Topogan mic, bleu - 1 bucată; - Tubulo - 1 bucată; - Conexion - 2 bucăţi; - Joc magnetic, pescuit - 1 bucată; - Saltea pliantă - 2 bucăţi; - Domino animale şi obiecte - 1 bucată; - Trambulină - 1 bucată; - Piramidă cu numere - 2 bucăţi; - Jack şi vrejul de fasole - 1 bucată; - Fructe - 1 bucată; - Învăţăm numerele - 1 bucată; - Motanul încălţat - 1 bucată; - Prâslea cel voinic - 1 bucată; - Degeţica - 1 bucată; - Mica sirenă - 1 bucată; - Set construcţie vafa 48 piese - 2 bucăţi; - Mini maşinuţă - 3 bucăţi; - Multifuncţional HP Deskjet Ink Advantage 2645 All-in-One, ADF, Fax, A4 - 1 bucată; - Cablu USB 2.0 A - B, 1,8 m (AB2.0-CABLE-141HS) – 1 bucată; - Paletă spumieră inox - 1 bucată; - Polonic mare inox - 1 bucată; - Oală inox 7,2 ltr - 1 bucată; - Oală inox 10 ltr - 1 bucată; - Mochetă surfilată - 1 bucată; - Draperie - 6 bucăţi; - Cană metal - 30 de bucăţi; - Bol rotund - 30 de bucăţi; - Lingură - 30 de bucăţi; - Maşină de spălat ARCTIC EF5800 - 1 bucată. Văzând prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând prevederile art. 985 şi ale art. 1011-1033 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la donaţie; Luând în considerare şi prevederile art. 121 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni, după caz, în funcţie”; Văzând Raportul de specialitate nr. 497/VI/3/11.01.2016 al Serviciului Public de Asistenţă Socială, prin care se propune acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei, din partea Asociaţiei Clubul Lions Sighişoara, a unor bunuri mobile destinate Creşei aflate în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Municipiului Sighişoara, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de speciliatate ; În temeiul prevederilor art. 36 (1), (9), art. 45 (2), art. 115 (1) lit. „b”, art. 121 (3) şi a art. 122 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Se acceptă de către Municipiul Sighişoara donaţia, din partea Asociaţiei Clubul Lions Sighişoara, cu sediul în Sighişoara, str. Zaharia Boiu, nr. 16, jud. Mureş, având CIF 16711646, reprezentată legal de doamna [NUME], în calitate de preşedinte, a unor bunuri mobile, destinate Creşei aflate în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Municipiului Sighişoara, după cum urmează: -Dulap dublu vestiar cu uşi - 2 bucăţi; - Dulap vestiar cu uşi - 1 bucată; - Catedră informatică - 1 bucată; - Căsuţă cu verandă, verde - 1 bucată; - Topogan mic, bleu - 1 bucată; - Tubulo - 1 bucată; - Conexion - 2 bucăţi; - Joc magnetic, pescuit - 1 bucată; - Saltea pliantă - 2 bucăţi; - Domino animale şi obiecte - 1 bucată; - Trambulină - 1 bucată; - Piramidă cu numere - 2 bucăţi; - Jack şi vrejul de fasole - 1 bucată; - Fructe - 1 bucată; - Învăţăm numerele - 1 bucată; - Motanul încălţat - 1 bucată; - Prâslea cel voinic - 1 bucată; - Degeţica - 1 bucată; - Mica sirenă - 1 bucată; - Set construcţie vafa 48 piese - 2 bucăţi; - Mini maşinuţă - 3 bucăţi; - Multifuncţional HP Deskjet Ink Advantage 2645 All-in-One, ADF, Fax, A4 - 1 bucată; - Cablu USB 2.0 A - B, 1,8 m (AB2.0-CABLE-141HS) – 1 bucată; - Paletă spumieră inox - 1 bucată; - Polonic mare inox - 1 bucată; - Oală inox 7,2 ltr - 1 bucată; - Oală inox 10 ltr - 1 bucată; - Mochetă surfilată - 1 bucată; - Draperie - 6 bucăţi; - Cană metal - 30 de bucăţi; - Bol rotund - 30 de bucăţi; - Lingură - 30 de bucăţi; - Maşină de spălat ARCTIC EF5800 - 1 bucată. Art. 2. Contractul de donaţie pentru bunurile mobile menţionate la art. 1 din prezenta hotărâre, dintre Asociaţia Clubul Lions Sighişoara, în calitate de donator şi Municipiul Sighişoara, în calitate de donatar, se va încheia în formă autentică la un Birou notarial din Municipiul Sighişoara. Art. 3. Se împuterniceşte Viceprimarul Municipiului Sighişoara, domnul [NUME], care potrivit dispoziţiilor legale exercită de drept atribuţiile ce revin primarului, cu semnarea contractului de donaţie, care se va încheia între Asociaţia Clubul Lions Sighişoara, reprezentată legal de doamna [NUME] - preşedinte, în calitate de donator şi Municipiul Sighişoara, în calitate de donatar, contract menţionat la art. 2 din prezenta hotărâre. Art. 4. Cheltuielile necesare şi ocazionate cu încheierea contractului de donaţie, dintre Asociaţia Clubul Lions Sighişoara, reprezentată legal de doamna [NUME] - preşedinte, în calitate de donator şi Municipiul Sighişoara, în calitate de donatar, vor fi suportate de către Municipiul Sighişoara, în baza documentelor justificative. Art. 5. Ulterior perfectării contractului de donaţie, bunurile mobile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, vor fi cuprinse în domeniul privat al Municipiului Sighişoara, urmând ca inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniului privat al Municipiului Sighişoara să fie completat corespunzător. Art. 6. Buna întreţinere a bunurilor mobile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, cade în sarcina Biroului Administrare Creşe din cadrul Municipiului Sighişoara. Art. 7. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri Viceprimarul Municipiului Sighişoara, Biroul Administrare Creşe, Biroul Logistic, Aprovizionare Tehnico-Materială şi Administrativ, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Biroul Juridic, Direcţia Economică din cadrul Municipiului Sighişoara şi Asociaţia Clubul Lions Sighişoara. Art. 8. Prin grija d-nei Anca Bizo, Secretarul Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Claudiu Pop Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Bizo Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Instituţia Primarului Municipiului Sighişoara; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 2 ex. Serviciul Public de Asistenţă Socială; 1 ex. Biroul Administrare Creşe; 1 ex. Direcţia Economică; 1 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Logistic, Aprovizionare Tehnico-Materială şi Administrativ; 1 ex. Biroul Juridic; 1 ex. Asociaţia Clubul Lions Sighişoara. 14 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala