31 iulie 2014

HCL 148/2014 Sighișoara adoptată

Hotărâre Privind acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei unui echipament - parc de joacă pentru copii - din partea Fundaţiei Beraca Sighişoara

Denumire
Hotărârea nr. 148 din 2014 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
148 / 2014
Data
31 iulie 2014
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se acceptă de către Municipiul Sighişoara donaţia constând în echipament - parc de joacă pentru copii - din partea Fundaţiei Beraca Sighişoara, reprezentată legal de doamna Mihaela Kovacs - director, cu sediul în Municipiul Sighişoara, str. Herman Oberth nr. 9, format din următoarele bunuri mobile

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 148 din 31 iulie 2014 privind acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei unui echipament - parc de joacă pentru copii - din partea Fundaţiei Beraca Sighişoara Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în şedinţă ordinară; Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 15.302/III/11.07.2014, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere cererea - oferta de donaţie a Fundaţiei Beraca Sighişoara, înregistrată la Municipiul Sighişoara cu nr. 14.702/03.07.2014, prin care face cunoscut faptul că doreşte să doneze Municipiului Sighişoara, echipamentul - parc de joacă pentru copii - format din următoarele bunuri mobile: ➢ complex de joacă ( cod 108) – 1 bucată, ➢ hintă cu 2 scaune mică ( cod 501) – 1 bucată, ➢ hintă cu 2 scaune mare ( cod 502) – 1 bucată, ➢ carusel rotativ cu băncuţă ( cod 407) – 1 bucată, ➢ balansoar 2 persoane 3 m ( cod 302) – 1 bucată, ➢ banca de lemn pe cadru metalic ( cod 706) – 2 bucăţi; Văzând prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Ţinând cont de prevederile art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând prevederile art. 985 şi ale art. 1011-1033 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la donaţie; Luând în considerare şi prevederile art. 121 alin. 3 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „Donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate numai cu aprobarea consiliului local sau, după caz, a consiliului judeţean, cu votul majorităţii consilierilor locali sau judeţeni, după caz, în funcţie”; Văzând Raportul de specialitate nr. 15.303/III/11.07.2014 al Serviciului Relaţii Publice, prin care se propune acceptarea de către Municipiul Sighişoara a donaţiei echipamentului - parc de joacă pentru copii - din partea Fundaţiei Beraca Sighişoara, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 36 (1), (9), art. 45 (2), art. 115 (1) lit. „b”, art. 121 (3) şi a art. 122 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se acceptă de către Municipiul Sighişoara donaţia constând în echipament - parc de joacă pentru copii - din partea Fundaţiei Beraca Sighişoara, reprezentată legal de doamna Mihaela Kovacs - director, cu sediul în Municipiul Sighişoara, str. Herman Oberth nr. 9, format din următoarele bunuri mobile: ➢ complex de joacă ( cod 108) – 1 bucată, ➢ hintă cu 2 scaune mică ( cod 501) – 1 bucată, ➢ hintă cu 2 scaune mare ( cod 502) – 1 bucată, ➢ carusel rotativ cu băncuţă ( cod 407) – 1 bucată, ➢ balansoar 2 persoane 3 m ( cod 302) – 1 bucată, ➢ banca de lemn pe cadru metalic ( cod 706) – 2 bucăţi. şi înregistrarea acestora în domeniul privat al Municipiului Sighişoara. Art.2. Contractul de donaţie pentru echipamentul - parc de joacă pentru copii - prevăzut la art. 1 din prezenta hotărâre, dintre Fundaţia Beraca Sighişoara, în calitate de donator şi Municipiul Sighişoara, în calitate de donatar, se va încheia în formă autentică la un Birou notarial din Municipiul Sighişoara. Art.3. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Sighişoara, domnul Ioan- Dorin Dăneşan, cu semnarea contractului de donaţie, care se va încheia între Fundaţia Beraca Sighişoara, reprezentată legal de doamna Mihaela Kovacs – director, în calitate de donator şi Municipiul Sighişoara, în calitate de donatar, prevăzut la art. 2 din prezenta hotărâre. Art.4. Cheltuielile necesare şi ocazionate cu încheierea contractului de donaţie, dintre Fundaţia Beraca Sighişoara, reprezentată legal de doamna Mihaela Kovacs – director, în calitate de donator şi Municipiul Sighişoara, în calitate de donatar, vor fi suportate de către Municipiul Sighişoara, în baza documentelor justificative. Art.5. Ulterior perfectării contractului de donaţie, bunurile mobile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, vor fi cuprinse în domeniul privat al Municipiului Sighişoara, urmând ca inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniului privat al Municipiului Sighişoara să fie completat corespunzător. Art.6. Buna întreţinere a echipamentului - parc de joacă pentru copii - format din bunurile mobile prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, sunt în sarcina Municipiului Sighişoara. Art.7. Se încredinţează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Relaţii Publice, Direcţia Economică, Biroul Logistic şi Aprovizionare Tehnico- Materială, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Compartimentul Juridic, Serviciul Investiţii-Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice, Compartimentul Urbanism, Disciplină în Construcţii, Patrimoniu UNESCO şi Fundaţia Beraca Sighişoara. Art.8. Prin grija Secretarului Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică prin publicarea pe pagina de Internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Bontea Adrian Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Anca Fleşariu Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Serviciul Relaţii Publice; 1 ex. Direcţia Economică; 1 ex. Biroul Logistic şi Aprovizionare Tehnico-Materială; 1 ex. Direcţia Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Compartimentul Juridic; 1 ex. Serviciul Investiţii-Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilităţi Publice; 1 ex. Compartimentul Urbanism, Disciplină în Construcţii, Patrimoniu UNESCO; 1 ex. Fundaţia Beraca Sighişoara. 14 ex. A.F./G.V.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă