545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 299
din 24
noiembrie 2022
privind încuviințarea aderării unei unități administrativ - teritoriale la
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,AQUA INVEST MUREȘ ”
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
35.438/08.11.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
36.538/16.11.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
35.442/08.11.2022 al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 8, alin. (3), lit. „c”, ale art. 10
din Legea nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 10 din
Legea nr. 241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi canalizare,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 855/2008 pentru
aprobarea actului constitutiv - cadru şi a statutului - cadru ale
asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate
serviciile de utilităţi publice, cu modificările și completările
ulterioare;
Ținând cont de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere și prevederile art. 13 din Statutul Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”;
Având în vedere solicitarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
„AQUA INVEST MUREŞ”, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
34.800/01.11.2022, pentru promovarea unui proiect de hotărâre privind
aderarea comunei Papiu Ilarian la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară
„AQUA INVEST MUREŞ”;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Papiu Ilarian nr.
39/26.10.2022, prin care s-a aprobat aderarea comunei Papiu Ilarian la
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr.
168/13.12.2007 privind participarea Municipiului Sighişoara, în calitate de
membru fondator la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
„AQUA INVEST MUREŞ”;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr.
204/08.12.2020 privind alegerea viceprimarului municipiului Sighişoara, în
persoana domnului consilier local Burghelea Bogdan - Ioan;
Văzând Hotărârea Consiliului Local Sighişoara nr. 11/28.01.2021, prin
care a fost desemnat domnul Burghelea Bogdan - Ioan, Viceprimar al
Municipiului Sighișoara, ca reprezentant al Municipiului Sighişoara în
Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST
MUREŞ”;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Monitorizare
Servicii de Utilități Publice, Guvernanță Corporativă și Transport Public
Local, înregistrat cu nr. 35.446/08.11.2022, prin care se propune
încuviințarea aderării unei unități administrativ - teritoriale la
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ,,AQUA INVEST MUREȘ ”, respectiv a
Comunei Papiu Ilarian din județul Mureș;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin.
(9) lit. c), alin. (14), art. 132, art. 139 alin. (3) lit. d) şi lit. f) şi
a art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1. Se încuviințează aderarea Comunei Papiu Ilarian din județul
Mureș la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”.
Art. 2. Se mandatează domnul Viceprimar al Municipiului Sighișoara,
Burghelea Bogdan - Ioan, reprezentant al Municipiului Sighișoara în
Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST
MUREŞ”, să voteze conform art. 1 din prezenta hotărâre.
Art. 3. Se mandatează domnul Péter Ferenc, Preşedintele Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”, să semneze în numele şi pe
seama membrilor asociaţi, actul adiţional la Actul Constitutiv şi la
Statutul Asociaţiei.
Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează reprezentantul Municipiului Sighișoara în Adunarea
Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”,
domnul Burghelea Bogdan - Ioan, Viceprimar al Municipiului Sighișoara și
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”.
Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighişoara –
Bizo Anca, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Viceprimarului Municipiului
Sighișoara, Prefectului Judeţului Mureş, Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ” şi se va aduce la cunoştinţă publică,
prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Groza Tudorel - Claudiu
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Serviciul Monitorizare Servicii de Utilități Publice, Guvernanță
Corporativă și Transport Public Local;
1 ex. Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „AQUA INVEST MUREŞ”;
1 ex. U.A.T. Comuna Papiu Ilarian.
10 ex.
B.A.
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI |
|LOCAL NR. 299/24.11.2022 |
|Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei |
| |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze |
| | |procedura |
|1 |2 |3 |
|Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | |
|majoritate | | |
|□ simplă □ absolută | | |
|□ calificată | | |
|Comunicarea către primar |…./…./…. | |
|Comunicarea către prefectul |…./…./…. | |
|județului | | |
|Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | |
|Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | |
|celei cu caracter individual | | |
|Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | |
|produce efecte juridice, după | | |
|caz | | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.