545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 237
din 14
septembrie 2022
privind aprobarea componenței Comisiei de evaluare şi selecţionare a
asociaţiilor, fundaţiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca
furnizori de servicii sociale potrivit legii, care pot primi subvenţii din
bugetul local în baza Legii nr. 34/1998
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
extraordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
29.464/13.09.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
29.582/13.09.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
29.463/13.09.2022, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor
subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,
care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu
modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr.
1.153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii
asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care
înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările
și completările ulterioare, cu precădere cele ale art. 5 din Normele
metodologice – Anexă la Hotărârea Guvernului nr. 1.153/2001;
Ținând cont de Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr.
201/31.08.2022 privind aprobarea tipurilor de servicii sociale pentru care
se acordă subvenţii din bugetul local în anul 2023, a categoriilor de
cheltuieli curente de funcţionare a unităţilor de asistenţă socială pentru
care se acordă subvenţii din bugetul local, a nivelului mediu lunar al
subvenţiei care se acordă din bugetul local pentru o persoană asistată, a
Grilei de evaluare cu punctajul maxim care poate fi acordat pentru fiecare
dintre criteriile de evaluare și a Regulamentului de organizare şi
funcţionare al comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor,
fundaţiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de
servicii sociale potrivit legii, care pot primi subvenții din bugetul local
în baza Legii nr. 34/1998;
Având în vedere Raportul de specialitate al Direcției de Asistență
Socială Sighișoara, înregistrat cu nr. 2.377/01.09.2022 și la Municipiul
Sighișoara cu nr. 29.462/13.09.2022, cu propunerea de aprobare a
componenței Comisiei de evaluare şi selecţionare a asociaţiilor,
fundaţiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de
servicii sociale potrivit legii, care pot primi subvenţii din bugetul local
în baza Legii nr. 34/1998;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit.
b) și lit. s), alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. d) și a
art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă componența Comisiei de evaluare şi selecţionare a
asociaţiilor, fundaţiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca
furnizori de servicii sociale potrivit legii, care pot primi subvenţii din
bugetul local în baza Legii nr. 34/1998, după cum urmează:
1. domnul Duma Felix - Lucian, consilier local – președinte;
2. doamna Buzogany Erzsebet, consilier local – membru;
3. doamna Tűrk Michaela, consilier local – membru;
4. domnul Matei Ovidiu - Daniel, consilier local – membru;
5. Bucur Romana, consilier superior – Biroul Buget, Contabilitate,
Salarizare – Direcția Economică din cadrul Municipiului Sighișoara –
membru;
6. Bădău Doina - Victoria, director executiv al Direcției de Asistență
Socială Sighișoara – membru;
7. Șerban Dragoș - Sorin, consilier juridic – Compartimentul Juridic
și Contencios din cadrul Direcției de Asistență Socială Sighișoara –
membru;
8. Popoviciu Elena - Adriana, șef birou – Biroul Achiziții Publice,
Strategii, Programe, Proiecte, Administrativ din cadrul Direcției de
Asistență Socială Sighișoara – secretar.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredințează membrii și secretarul Comisiei de evaluare şi selectionare a
asociaţiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca
furnizori de servicii sociale potrivit legii.
Art. 3. Prin grija d-nei Anca Bizo, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stupariu Călin
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Direcția de Asistență Socială Sighișoara;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
1 ex. membrii și secretarul Comisiei de evaluare şi selectionare a
asociaţiilor, fundatiilor și cultelor recunoscute în România,
acreditate ca furnizori de
servicii sociale potrivit legii.
10 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.