22 septembrie 2022

HCL 238/2022 Sighișoara adoptată

Hotărâre PRIVIND APROBAREA DEPUNERII PROIECTULUI: ÎNFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN MUNICIPIUL SIGHIȘOARA JUDEȚUL MUREȘ

Denumire
Hotărârea nr. 238 din 2022 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
238 / 2022
Data
22 septembrie 2022
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă depunerea proiectului pentru înființarea unui Centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Sighișoara, fiind vorba despre un obiectiv din domeniul managementului deșeurilor finanțat din fonduri publice. Decizia nu spune exact finanțarea sau termenele finale, ci aprobă pașii pentru a depune proiectul și a demara procedurile conform ghidurilorPNRR, cu impact pentru cetățeni în creșterea colectării selective a deșeurilor și modernizarea sistemului local de management al deșeurilor. pentru locuitori înseamnă faptul că se poate deschide/amenaja un centru unde să predaișe materiale reciclabile, cu potențial beneficii în curățenie, mediu și eventual costuri prin facilități de colectare separată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă depunerea, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în cadrul PNRR/ 2022/C3/S/I.1.A, a proiectului de investiții: ”Înființarea unui Centru de colectare prin aport voluntar

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278 H O T Ă R  R E A NR. 238 din 22 septembrie 2022 privind aprobarea depunerii proiectului: Înființarea unui Centru de colectare prin aport voluntar în Municipiul Sighișoara, județul Mureș Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, întrunit în ședință extraordinară, Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr. 30.124/19.09.2022 și la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 30.367/21.09.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 30.126/19.09.2022, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările ulterioare, precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de Anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.367/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.A, pentru subinvestiția I1.a. „Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”, investiția I1. „Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune”, componenta 3. Managementul deșeurilor, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 902 bis din 13 septembrie 2022; Ținând cont de necesitatea accelerării procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în Municipiul Sighișoara, cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară, de oportunitatea accesării finanțării și de potențialul economic al investiției ce va deservi un număr de 32.991 locuitori ai Municipiului Sighișoara, putând fi extinsă pentru încă circa 10.000 locuitori din zonele învecinate; Ținând cont de disponibilitatea terenului având caracteristicile solicitate în Ghidul specific privind regulile și condițiile de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.A, pentru subinvestiția I1.a. „Înființarea de centre de colectare prin aport voluntar”; Ținând cont de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Achiziții, Investiții, Fonduri Europene, înregistrat cu nr. 30.304/21.09.2022, prin care se propune aprobarea depunerii proiectului: Înființarea unui Centru de colectare prin aport voluntar în Municipiul Sighișoara, județul Mureș; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ,,b”, alin. (4) lit. ,,d” și lit. ,,f”, alin. (7) lit. ,,i” și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) și a art. 196 alin. (1) lit. ,,a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă depunerea, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile în cadrul PNRR/ 2022/C3/S/I.1.A, a proiectului de investiții: ”Înființarea unui Centru de colectare prin aport voluntar în Municipiul Sighișoara, județul Mureș”, ținând seama de necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției. Art. 2. (1) Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului: ”Înființarea unui Centru de colectare prin aport voluntar în Municipiul Sighișoara, județul Mureș”. (2) Valoarea maximă eligibilă a proiectului corespunde unui cost de cel mult 778.720 euro, echivalentul a 3.830.914 lei, fără T.V.A., în conformitate cu devizul general aferent proiectului - tip, din care costul aferent dotării centrului de colectare prin aport voluntar cu utilaje și echipamente tehnologice, inclusiv dotări și active necorporale este de aproximativ 280.000 euro, echivalentul a 1.377.460 lei, fără T.V.A. Cursul valutar utilizat este cursul InforEuro aferent lunii mai 2021, unde 1 euro = 4.9195 lei, valabil la data de 31.05.2021. Art. 3. Se aprobă cofinanțarea proiectului, respectiv finanțarea cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări, dacă este cazul, în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile (fără T.V.A.) din PNRR și a T.V.A. aferentă cheltuielilor eligibile din bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru Componenta C3 – Managementul Deșeurilor, în conformitate cu legislația în vigoare. Lucrările vor fi prevăzute în bugetul solicitantului pentru perioada de realizare a investiției în cazul obținerii finanțării. Art. 4. Municipiul Sighișoara se angajează să suporte cheltuielile de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți. Art. 5. Numărul de locuitori deserviți de proiect este de 32.991 locuitori, conform datelor I.N.S. privind populația Municipiului Sighișoara după domiciliu, la 1 ianuarie 2021. Art. 6. Se aprobă caracteristicile tehnice conform proiectului tip publicat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu suprafața minimă necesară pentru implementarea proiectului de 2.418,85 mp., potrivit Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul Municipiului Sighișoara, Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene, Serviciul Monitorizare Servicii de Utilități Publice, Guvernanță Corporativă și Transport Public Local și Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică din cadrul Municipiului Sighișoara. Art. 8. Se nominalizează ca și reprezentant al solicitantului pentru relația cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în derularea proiectului, domnișoara Alămorean Ștefania, inspector asistent în cadrul Serviciului Monitorizare Servicii de Utilități Publice, Guvernanță Corporativă și Transport Public Local. Art. 9. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighișoara – Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.primariasighisoara.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Stupariu Călin Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL GENERAL al municipiului, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar General; 2 ex. Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene; 1 ex. Serviciul Monitorizare Servicii de Utilități Publice, Guvernanță Corporativă și Transport Public Local; 1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică; 1 ex. domnișoara Alămorean Ștefania. 11 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă