545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 233
din 14
septembrie 2022
privind aprobarea contractului de finanțare și a acordurilor de
parteneriat, necesare pentru implementarea proiectului: ”Sănătatea ta
contează! - Servicii de prevenție, asistență medicală și educație pentru
sănătate pentru grupurile vulnerabile” finanțat în cadrul programului:
”Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru
grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, apel finanțat în cadrul Programului:
”Provocări în sănătatea publică la nivel european” - Mecanismul Financiar
SEE 2014 - 2021”
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
extraordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
29.338/12.09.2022 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
29.594/13.09.2022, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
29.478/13.09.2022, al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile
Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și
completările ulterioare, precum şi prevederile Hotărârii de Guvern nr.
907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările
ulterioare;
Ținând cont de:
- Ghidul aplicantului – Apel deschis de propuneri de proiecte nr. 1:
”Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru
grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, apel finanțat în cadrul
Programului: ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” -
Mecanismul Financiar SEE 2014 – 2021;
- Adresa Ministerului Sănătății, Direcția Generală de Implementare și
Monitorizare Proiecte, Unitatea de Implementare și Coordonare Programe
nr. 998/30.08.2022, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
28.072/30.08.2022;
- Adresa Ministerului Sănătății, Direcția Generală de Implementare și
Monitorizare Proiecte, Unitatea de Implementare și Coordonare Programe
nr. 1.036/08.09.2022, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
29.130/09.09.2022;
- Adresa Municipiului Sighișoara nr. 28.758/06.09.2022 transmisă către
Ministerul Sănătății, Direcția Generală de Implementare și
Monitorizare Proiecte, Unitatea de Implementare și Coordonare
Programe;
- Adresa Ministerului Sănătății, Direcția Generală de Implementare și
Monitorizare Proiecte, Unitatea de Implementare și Coordonare Programe
transmisă pe email și înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
29.461/13.09.2022;
- Modelele Contractului de finanțare și Acordurilor de parteneriat;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Achiziții,
Investiții, Fonduri Europene, înregistrat cu nr. 29.479/13.09.2022, prin
care se propune aprobarea contractului de finanțare și a acordurilor de
parteneriat, necesare pentru implementarea proiectului: ”Sănătatea ta
contează! - Servicii de prevenție, asistență medicală și educație pentru
sănătate pentru grupurile vulnerabile” finanțat în cadrul programului:
”Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru
grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, apel finanțat în cadrul Programului:
”Provocări în sănătatea publică la nivel european” - Mecanismul Financiar
SEE 2014 - 2021”;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. ,,b”, „d”
și „e”, alin. (4) lit. „f”, alin. (7) lit. „c” și lit. „s”, alin. (9) lit.
„a”, alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. „d” și „f” și a art.
196 alin. (1) lit. „a”, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă acordul de parteneriat pentru implementarea
proiectului predefinit: „Sănătatea ta contează! - Servicii de prevenție,
asistență medicală și educație pentru sănătate pentru grupurile
vulnerabile”, finanţat în cadrul Programului: ”Provocări în sănătatea
publică la nivel european” - Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021, între
Municipiul Sighișoara, în calitate de Promotor de Proiect (Lider de
parteneriat proiect), Direcția de Asistență Socială Sighișoara, în calitate
de Partener de proiect (Partener 1) și Fundația Veritas, în calitate de
Partener de proiect (Partener 2), conform Anexei nr. 1 la prezenta
hotărâre.
Art. 2. Se aprobă acordul de parteneriat pentru implementarea
proiectului predefinit: „Sănătatea ta contează! - Servicii de prevenție,
asistență medicală și educație pentru sănătate pentru grupurile
vulnerabile”, finanţat în cadrul Programului: ”Provocări în sănătatea
publică la nivel european” - Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021, între
Municipiul Sighișoara în calitate de Promotor de Proiect (Lider de
parteneriat proiect) și Orașul Trondheim în calitate de Partener de
proiect, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.
Art. 3. Se aprobă contractul de finanțare pentru implementarea
proiectului: “Sănătatea ta contează! - Servicii de prevenție, asistență
medicală și educație pentru sănătate pentru grupurile vulnerabile” selectat
pentru finanțare în cadrul Apelului deschis de propuneri de proiecte nr. 1:
”Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru
grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, apel finanțat în cadrul Programului:
”Provocări în sănătatea publică la nivel european” -
Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021, conform Anexei nr. 3 la prezenta
hotărâre.
Art. 4. Se împuternicește Primarul Municipiului Sighişoara cu semnarea
acordurilor de parteneriat pentru implementarea proiectului predefinit:
„Sănătatea ta contează! - Servicii de prevenție, asistență medicală și
educație pentru sănătate pentru grupurile vulnerabile”, finanţat în cadrul
Programului: ”Provocări în sănătatea publică la nivel european” -
Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021, prevăzute la art. 1 și 2 din prezenta
hotărâre și a contractului de finanțare pentru implementarea proiectului:
“Sănătatea ta contează! - Servicii de prevenție, asistență medicală și
educație pentru sănătate pentru grupurile vulnerabile” selectat pentru
finanțare în cadrul Apelului deschis de propuneri de proiecte nr. 1:
”Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru
grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, apel finanțat în cadrul Programului:
”Provocări în sănătatea publică la nivel european” - Mecanismul Financiar
SEE 2014 - 2021, prevăzut la art. 3 din prezenta hotărâre.
Art. 5. Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului: “Sănătatea
ta contează! - Servicii de prevenție, asistență medicală și educație pentru
sănătate pentru grupurile vulnerabile” selectat pentru finanțare în cadrul
Apelului deschis de propuneri de proiecte nr. 1: ”Îmbunătățirea accesului
la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv
Romi”, apel finanțat în cadrul Programului: ”Provocări în sănătatea publică
la nivel european” - Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021, respectiv suma
de 786,663,77 euro cu T.V.A., reprezentând contravaloarea sumei de
3.829.416,70 lei cu T.V.A. calculată la cursul valutar info - euro EUR-RON
din luna ianuarie 2021, unde rata 1 euro = 4,8681 lei, valoare stabilită în
conformitate cu precizările din Ghidul Specific.
Art. 6. Se aprobă Bugetul Proiectului și Planul de achiziții al
proiectului, potrivit Anexelor nr. 4, 4.1 și 5, 5.1 la prezenta hotărâre.
Art. 7. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile ce pot apărea pe
durata implementării proiectului: ”Sănătatea ta contează! - Servicii de
prevenție, asistență medicală și educație pentu sănătate pentru grupurile
vulnerabile” finanțat în cadrul programului: ”Îmbunătățirea accesului la
serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv
Romi”, apel finanțat în cadrul Programului: ”Provocări în sănătatea publică
la nivel european” - Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021, pentru
realizarea acestuia în condiții optime, se vor asigura din bugetul local al
Municipiului Sighișoara. Se vor asigura toate resursele financiare necesare
implementării proiectului din bugetul local al Municipiului Sighișoara, în
condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din
fondurile Mecanismul Financiar SEE 2014 - 2021.
Art. 8. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredințează, Primarul Municipiului Sighișoara, Serviciul Achiziții,
Investiții, Fonduri Europene, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică din cadrul Municipiului Sighișoara, Direcția de
Asistență Socială Sighișoara, Fundația Veritas și Orașul Trondheim.
Art. 9. Prin grija Secretarului General al Municipiului Sighișoara –
Anca Bizo, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Județului Mureș și se
va aduce la cunoștință publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stupariu Călin
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
2 ex. Serviciul Achiziții, Investiții, Fonduri Europene;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcţia Economică;
1 ex. Direcția de Asistență Socială Sighișoara;
1 ex. Fundația Veritas;
1 ex. Orașul Trondheim.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.