545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 20
din 31
ianuarie 2023
privind preluarea, modificarea și prelungirea unui contract de închiriere
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
2.734/25.01.2023 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr. 2.764/25.01.2023,
de referatul de aprobare, înregistrat cu nr. 2.736/25.01.2023, al
Primarului municipiului, în calitate de inițiator, calitate conferită de
prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 211 din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere cererea, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
35.805/10.11.2022, prin care doamna Györgydeák Tündérke solicită preluarea
contractului de închiriere pentru terenul ocupat de scările de acces către
apartamentul nr. 3, situat în blocul de locuințe nr. 440, str.
Crizantemelor, nr. 16, Municipiul Sighișoara, având în vedere că este
proprietara apartamentului și S.C. Saraida S.R.L., actuala chiriașă, a fost
radiată din Registrul Comerțului, atașând acte doveditoare în acest sens;
Având în vedere contractul de închiriere nr. 95/4329/10.06.1998, așa
cum a fost modificat și completat prin actele adiționale nr. 1/02.12.2003,
nr. 2/04.08.2009, nr. 3/27.12.2012 și nr. 4/29.12.2017, încheiat între
Municipiul Sighișoara, în calitate de proprietar/administrator și
actualmente S.C. Saraida S.R.L., în calitate de chiriaș, având ca obiect
terenul, în suprafață de 3,50 mp., ocupat de scări de acces către
apartamentul nr. 3, situat în Municipiul Sighișoara, str. Crizantemelor,
nr. 16;
Având în vedere certificatul de radiere eliberat de Oficiul
Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș, la data de 20.08.2019,
conform căruia radierea din Registrul Comerțului a S.C. Saraida S.R.L. a
fost efectuată în data de 19.08.2019;
Având în vedere extrasul C.F. nr. 51026-C1-U9, conform căruia
apartamentul nr. 3 al blocului de locuințe nr. 440, situat în str.
Crizantemelor, nr. 16, Municipiul Sighișoara, are destinația de spațiu
comercial, iar potrivit evidențelor Municipiului Sighișoara în acest
apartament spre accesul căruia sunt edificate scările, își desfășoară
activitatea un agent economic;
Având în vedere faptul că suprafața de 3,50 mp., pe care sunt
edificate scările de acces, este parte din terenul, în suprafață totală de
240 mp., înscris în C.F. 51026 Sighișoara, proprietate a Municipiului
Sighișoara;
Având în vedere recomandările făcute prin scrisoarea cu nr.
53/12.01.2022, înregistrată la Municipiul Sighișoara cu nr.
1.641/18.01.2022, de către Camera de Conturi Mureș în urma desfășurării
acțiunii de audit pe tema „Eficacitatea asocierii în participațiune,
concesionării și închirierii bunurilor din domeniul public și privat al
municipiilor”, acțiune în urma căreia a fost întocmit Raportul de audit al
performanței pe aceeași temă, înregistrat la Municipiul Sighișoara cu nr.
35.706/17.12.2021;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566 şi art. 1777 - 1823 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal,
cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere că se impune și modificarea și prelungirea
contractului de închiriere nr. 95/4329/10.06.1998, așa cum a fost modificat
și completat prin actele adiționale nr. 1/02.12.2003, nr. 2/04.08.2009, nr.
3/27.12.2012 și nr. 4/29.12.2017;
Ținând cont că de faptul că prin preluarea, respectiv modificarea și
prelungirea contractului de închiriere se aduc venituri suplimentare la
bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 2.735/25.01.2023, prin
care se propune preluarea, modificarea și prelungirea unui contract de
închiriere;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b”
și alin. (14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. „g” și a art. 196 (1)
lit. „a” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă preluarea, începând cu luna ianuarie 2023, a
contractului de închiriere nr. 95/4329/10.06.1998, așa cum a fost modificat
și completat prin actele adiționale nr. 1/02.12.2003, nr. 2/04.08.2009, nr.
3/27.12.2012 și nr. 4/29.12.2017, încheiat între Municipiul Sighișoara, în
calitate de proprietar/administrator și S.C. Saraida S.R.L., în calitate de
chiriaș, având ca obiect terenul, în suprafață de 3,50 mp., ocupat de scări
de acces către apartamentul nr. 3, situat în Municipiul Sighișoara, str.
Crizantemelor, nr. 16, de către doamna Györgydeák Tündérke, proprietara
apartamentului antemenționat.
(2) Se aprobă modificarea contractului de închiriere, preluat potrivit
prevederilor art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre, în sensul că, datele
de identificare ale obiectului contractului de închiriere, amintit,
respectiv din art. 1, Capitolul II al contractului de închiriere vor fi
actualizate astfel: ”suprafața de 3,50 mp. din totalul de 240 mp. ai
terenului situat în Municipiul Sighișoara, str. Crizantemelor, nr. 16, jud.
Mureș, înscris în C.F. nr. 51026 Sighișoara (nr. C.F. vechi: 9513), sub nr.
top. 3485/60, cu destinația de teren pe care sunt edificate scări acces
către apartamentul nr. 3 – spațiu comercial, al blocului de locuințe nr.
440 situat la aceeași adresă, apartament aflat în proprietatea chiriașei”.
(3) Cuantumul chiriei va fi stabilit prin contractul de închiriere în
funcție de prevederile legale aplicabile în materie, în vigoare la data
încheierii contractului.
(4) Restul prevederilor contractului vor fi actualizate potrivit
prevederilor legale aplicabile în materie.
(5) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de
5 ani, până la data de 31.12.2027, cu posibilități de prelungire stabilite
prin contract.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 3. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Groza Tudorel - Claudiu
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcţia Arhitect Șef;
2 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. doamna Györgydeák Tündérke.
13 ex.
B.A.
|PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI |
|LOCAL NR. 20/31.01.2023 |
|Operațiuni efectuate |Data |Semnătura persoanei |
| |ZZ/LL/AN |responsabile să efectueze |
| | |procedura |
|1 |2 |3 |
|Adoptarea hotărârii s-a făcut cu|…./…./…. | |
|majoritate | | |
|□ simplă □ absolută | | |
|□ calificată | | |
|Comunicarea către primar |…./…./…. | |
|Comunicarea către prefectul |…./…./…. | |
|județului | | |
|Aducerea la cunoștința publică |…./…./…. | |
|Comunicarea, numai în cazul |…./…./…. | |
|celei cu caracter individual | | |
|Hotărârea devine obligatorie sau|…./…./…. | |
|produce efecte juridice, după | | |
|caz | | |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.