Ce se aprobă(1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 34/2011, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. 1/2013, încheiat cu JELERU VASILE, căsătorit cu JELERU GABRIELA, având ca obiect terenul - curți construcții aferent apartamentului nr. I, situat în Municipiul Sighișoara, str. Târnavei, nr. 43, în suprafață de 383 mp. din suprafața de totală de 1863 mp., înscris în Cartea Funciară nr. 52135, sub nr. top. 1985 – 1986, 1981/2/3/1, nr. cad. 2438, al cărui termen a expirat. (2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi indexată cu indicele de…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 174
din 30
august 2018
privind prelungirea unui contract de închiriere
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
20.674/18.07.2018, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
Având în vedere cererea înregistrată la Municipiul Sighișoara sub nr.
18.494/28.06.2018, formulată de domnul Jeleru Vasile cu privire la
prelungirea contractului de închiriere nr.
34/2011, așa cum a fost
modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2013, având ca obiect
terenul - curți construcții aferent apartamentului nr. I, situat în
Municipiul Sighișoara, str. Târnavei, nr. 43, în suprafață de 383 mp. din
suprafața totală de 1863 mp., înscris în Cartea Funciară nr. 52135, sub nr.
top. 1985 – 1986, 1981/2/3/1, nr. cad. 2438, al cărui termen a expirat;
Având în vedere că, prin prelungirea contractului de închiriere, nu
sunt afectate planurile de sistematizare şi că bunul închiriat nu face
obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi al Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566, art. 858 - 865 şi art.
1777 - 1823 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile
proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că, prin prelungirea contractului de închiriere se
aduc venituri suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și
al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr.
20.672/18.07.2018, prin care se propune prelungirea contractului de
închiriere amintit mai sus, îndeplinindu-se prevederile legale în acest
sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „a” şi „b” şi (9), art. 45
(3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr.
34/2011, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.
1/2013, încheiat cu JELERU VASILE, căsătorit cu JELERU GABRIELA, având ca
obiect terenul - curți construcții aferent apartamentului nr. I, situat în
Municipiul Sighișoara, str. Târnavei, nr. 43, în suprafață de 383 mp. din
suprafața de totală de 1863 mp., înscris în Cartea Funciară nr. 52135, sub
nr. top. 1985 – 1986, 1981/2/3/1, nr. cad. 2438, al cărui termen a expirat.
(2) Chiria este cea stabilită prin contractul de închiriere şi va fi
indexată cu indicele de inflaţie anual.
(3) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de
închiriere este de 5 (cinci) ani.
(4) Prelungirea contractului de închiriere se va face prin act
adiţional.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia
Administrarea Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare –
Direcția Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 3. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Ștefănescu Constantin
Contrasemnează/Avizat pentru legalitate
SECRETAR,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Arhitectul șef;
2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. domnul Jeleru Vasile și soția Jeleru Gabriela.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.