30 august 2018

HCL 178/2018 Sighișoara adoptată

Hotărâre privind folosinţa cu titlu gratuit a Sălii de Sport „Radu Voina” de către Asociaţia Clubul Sportiv „„Pro Tineret” Sighişoara pentru antrenamente şi desfăşurarea etapelor din liga a II-a de fotbal în sală Şşi a etapelor din cadrul campionatului național de juniori sub 19 ani

Denumire
Hotărârea nr. 178 din 2018 a Consiliului Local Sighișoara
Emitent
Consiliul Local Sighișoara
Număr
178 / 2018
Data
30 august 2018
Localitate
Sighișoara, județul Mureș
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă folosinţa cu titlu gratuit a Sălii de Sport „Radu Voina” de către Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara, pentru anul 2018, începând cu data adoptării prezentei, pentru efectuarea antrenamentelor, în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri și în zilele de sâmbăta şi duminica, pentru desfăşurarea etapelor din liga a II-a de fotbal în sală şi a etapelor din cadrul campionatului național de juniori sub 19 ani

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

545400 SIGHIŞOARA Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278 H O T Ă R Â R E A NR. 178 din 30 august 2018 privind folosinţa cu titlu gratuit a Sălii de Sport „Radu Voina” de către Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara pentru antrenamente şi desfăşurarea etapelor din liga a II-a de fotbal în sală şi a etapelor din cadrul campionatului național de juniori sub 19 ani Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință ordinară, Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr. 22.583/03.08.2018, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere cererea formulată de domnul Hajdu Cristian Sebastian, în calitate de președinte al Asociaţiei Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara, înregistrată sub nr. 19.861/10.07.2018, prin care solicită folosinţa cu titlu gratuit a Sălii de Sport „Radu Voina” de către Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara pentru antrenamente şi desfăşurarea etapelor din liga a II-a de fotbal în sală şi a etapelor din cadrul campionatului național de juniori sub 19 ani, în care activează Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara şi care este afiliat la Federaţia Română de Fotbal; Având în vedere oportunitatea şi necesitatea sprijinirii acestor echipe de fotbal în sală, în scopul promovării sportului sighişorean, a spiritului de echipă şi a practicării fotbalului în sală, în municipiul nostru; Având în vedere prevederile art. 858 - 870, art. 874 şi art. 875 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”; Având în vedere prevederile Legii nr. 69/2000, legea educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr. 22.582/03.08.2018, prin care se propune aprobarea folosinţei cu titlu gratuit a Sălii de Sport „Radu Voina” de către Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara pentru antrenamente şi desfăşurarea etapelor din liga a II-a de fotbal în sală şi a etapelor din cadrul campionatului național de juniori sub 19 ani, pentru anul 2018, îndeplinindu-se prevederile legale în acest sens; Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii de specialitate; În temeiul art. 36 (2) lit. „c” şi „d”, (5) lit. „a”, (6) lit. „a” pct. 6 şi (9), art. 45 (3), art. 115 (1) lit. „b” şi a art. 124 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1. Se aprobă folosinţa cu titlu gratuit a Sălii de Sport „Radu Voina” de către Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara, pentru anul 2018, începând cu data adoptării prezentei, pentru efectuarea antrenamentelor, în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri și în zilele de sâmbăta şi duminica, pentru desfăşurarea etapelor din liga a II-a de fotbal în sală şi a etapelor din cadrul campionatului național de juniori sub 19 ani. Art. 2. Programarea antrenamentelor şi a etapelor din liga a II-a de fotbal în sală, care se vor desfăşura în Sala de Sport „Radu Voina”, se va face de către Biroul Administrarea Bazelor Sportive din cadrul Municipiului Sighişoara, astfel încât să nu perturbe activităţile desfăşurate de Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă şi Handbal Club Municipal Sighişoara. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Arhitectul Șef, Direcţia Administrarea Patrimoniului, Biroul Administrarea Bazelor Sportive din cadrul Municipiului Sighişoara şi Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara. Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar al Municipiului Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.sighisoara.org.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Ștefănescu Constantin Contrasemnează/Avizat pentru legalitate SECRETAR, Bizo Anca (Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi) Prezenta s-a difuzat astfel: 1 ex. dos. hotărâri; 1 ex. dos. şedinţă; 1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş; 1 ex. Primar; 1 ex. Viceprimar; 1 ex. Secretar; 1 ex. Arhitectul Șef; 2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului; 1 ex. Biroul Administrarea Bazelor Sportive; 1 ex. Asociaţia Clubul Sportiv „Pro Tineret” Sighişoara. 12 ex. B.A.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariasighisoara.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă