S-a decis concesionarea unui teren de aproximativ 5.565 mp, situat în Sighișoara, Strada Viilor, din domeniul privat al municipiului către S.C. Siceram S.A., pentru construcția unei platforme de depozitare a produselor ceramice pe care le fabrică. Se aprobă disponibilizarea terenului în vederea acestui obiectiv, conform condițiilor legale privind concesiunile, inclusiv stabilirea tarifelor și a tuturor prevederilor-cadru aplicabile. Pentru locuitori, această hotărâre înseamnă că un teren public va trece în domeniul privat al firmei, cu eventuale taxe lunare pe bază de suprafață, iar activitatea poate genera influențe asupra zonei (accese, trafic, posibil beneficii sau impact asupra mediului) pe parcursul contractului de concesiune.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă concesionarea directă a imobilului de natură teren, aflat în domeniul privat al Municipiului Sighișoara, situat în Municipiul Sighișoara, str. Viilor, f.nr., în suprafață de 5.565 mp., înscris în C.F. nr. 58077 Sighișoara, cu nr. cad. 58077, în favoarea S.C. Siceram S.A., în vederea construirii unei platforme de depozitare a produselor ceramice pe care le fabrică. (2) Redevența va fi de 1.113 lei/lună, respectiv 0,2 lei/mp./lună, stabilită în baza anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 19/25.01.2018 și se va indexa anual cu indicele de inflație. (3) Durata…
545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr.7, Tel./Fax 0265 - 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 171
din 30
august 2018
privind concesionarea unui teren
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre şi referatul de aprobare al
Primarului municipiului, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.
22.424/02.08.2018, calitate conferită de prevederile art. 33 din Legea nr.
393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările și completările
ulterioare, coroborat cu prevederile art. 45 alin. (6) din Legea nr.
215/2001, Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările
și completările ulterioare;
Având în vedere adresele înregistrate la Municipiul Sighişoara sub nr.
9.081/30.03.2018, respectiv nr. 13.743/14.05.2018, prin care S.C. Siceram
S.A. solicită în principiu, concesionarea imobilului de natură teren, aflat
în domeniul privat al Municipiului Sighișoara, situat în Municipiul
Sighișoara, str. Viilor, f.nr., în suprafață de 5.565 mp., înscris în C.F.
nr. 58077 Sighișoara, cu nr. cad. 58077, în vederea construirii unei
platforme de depozitare a produselor ceramice pe care le fabrică;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
114/27.06.2017 privind însușirea unor documentații cadastrale, cu precădere
cele ale art. 4 - 5;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
19/25.01.2018 privind stabilirea tarifelor de bază lunare pe mp. pentru
spațiile cu altă destinație decât locuințe și terenurile aferente acestora,
care aparțin domeniului public și privat al municipiului, cu precădere
prevederile anexei nr. 1 la aceasta;
Având în vedere prevederile art. 871 - 873 din Legea nr. 287/2009
privind Codul civil, republicat, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate
publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile
Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
54/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 168/2007;
Având în vedere prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, precum şi prevederile Regulamentului General de
Urbanism, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere că, în urma concesionării acestui teren nu sunt
afectate planurile de sistematizare şi că terenul nu face obiectul Legii
nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al
Legii nr. 247/2005;
Având în vedere că, prin această concesiune se aduc venituri
suplimentare la bugetul local;
Având în vedere Raportul de specialitate comun al Arhitectului Șef și
al Direcţiei Administrarea Patrimoniului, înregistrat cu nr.
22.423/02.08.2018, prin care se propune concesionarea directă către S.C.
Siceram S.A. a imobilului de natură teren, aflat în domeniul privat al
Municipiului Sighișoara, situat în Municipiul Sighișoara, str. Viilor,
f.nr., în suprafață de 5.565 mp., înscris în C.F. nr. 58077 Sighișoara, cu
nr. cad. 58077, în vederea construirii unei platforme de depozitare a
produselor ceramice pe care le fabrică, îndeplinindu-se prevederile legale
în acest sens;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În baza art. 36 (2) lit. „c”, (5) lit. „b” și (9), art. 45 (3), art.
115 (1) lit. „b” şi a art. 123 din Legea nr. 215/2001, Legea administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă concesionarea directă a imobilului de natură
teren, aflat în domeniul privat al Municipiului Sighișoara, situat în
Municipiul Sighișoara, str. Viilor, f.nr., în suprafață de 5.565 mp.,
înscris în C.F. nr. 58077 Sighișoara, cu nr. cad. 58077, în favoarea S.C.
Siceram S.A., în vederea construirii unei platforme de depozitare a
produselor ceramice pe care le fabrică.
(2) Redevența va fi de 1.113 lei/lună, respectiv 0,2 lei/mp./lună,
stabilită în baza anexei nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local Sighișoara
nr. 19/25.01.2018 și se va indexa anual cu indicele de inflație.
(3) Durata concesiunii este de 32 (treizeci și doi) ani și 2 (două)
luni, începând cu data de 01.09.2018.
(4) Concesionarul va fi obligat să amenajeze terenul, conform
Certificatului de Urbanism și a Autorizației de construcție.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se
încredinţează Primarul Municipiului Sighișoara, Arhitectul Șef, Direcţia
Administrarea Patrimoniului, Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare -
Direcţia Economică și Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 3. Prin grija doamnei Bizo Anca, Secretar al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighișoara, Prefectului Judeţului Mureş şi se
va aduce la cunoștinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet la
adresa www.sighisoara.org.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Ștefănescu Constantin
Contrasemnează/Avizat pentru legalitate
SECRETAR,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar;
1 ex. Arhitectul Șef;
2 ex. Direcția Administrarea Patrimoniului;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. S.C. Siceram S.A.
12 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.