545400 SIGHIŞOARA
Str. Muzeului nr. 7, Tel./Fax 0265 – 771278
H O T Ă R Â R E A NR. 158
din 29
iulie 2021
privind intabularea dreptului de proprietate privată a Municipiului
Sighișoara
asupra unui imobil de natură teren și modificarea unui contract de
închiriere
Consiliul Local al Municipiului Sighişoara, întrunit în ședință
ordinară,
Luând act de proiectul de hotărâre, înregistrat cu nr.
19.178/08.07.2021 şi la Consiliul Local Sighișoara cu nr.
20.492/20.07.2021, de referatul de aprobare, înregistrat cu nr.
19.181/08.07.2021, al Primarului municipiului, în calitate de inițiator,
calitate conferită de prevederile art. 136 alin. (1), coroborate cu cele
ale art. 211 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere că, în exercitarea atribuțiilor conferite prin art.
129 alin. (2), lit. ,,cˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara administrează domeniul public
și privat al Municipiului Sighișoara;
Având în vedere cererea, înregistrată la Municipiul Sighişoara cu
nr. 15.445/31.05.2021, prin care doamna Laurențiu Daniela Ioana solicită
concesionarea unei suprafețe de 40 mp. din totalul de 123 mp. ai terenului
situat la adresa Sighișoara, str. Tăbăcarilor, nr. 11;
Având în vedere contractul de închiriere nr. 70/30.10.2015, astfel
cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr. 1/01.03.2018,
prin care doamna Laurențiu Daniela Ioana are închiriată suprafața de 123
mp. din terenul situat în Sighișoara, str. Tăbăcarilor, nr. 11, înscris în
C.F. nr. 6825 sub nr. top. 3092/2 și 3093/1;
Având în vedere extrasul C.F. nr. 59753 Sighișoara (nr. C.F. vechi:
6825), potrivit căruia suprafața totală a terenului, proprietate a
Statului Român, înscris sub nr. top. 3093/1, 3092/2, este de 137 mp.;
Având în vedere că terenul antemenționat se află situat în
intravilanul Municipiului Sighișoara aparținând domeniului privat și
ținând cont că, pentru clarificarea regimului juridic al acestui imobil –
teren, se impune adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local în vederea
înscrierii situației de fapt a imobilului – teren în cartea funciară;
Având în vedere că, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și
Justiție nr. 22/26.09.2016 s-a stabilit că dispozițiile art. 26 din Legea
fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, au fost abrogate prin intrarea în vigoare a art. 1138 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în ceea ce privește regimul juridic al
terenurilor din intravilanul localităților;
Având în vedere prevederile deciziei mai sus amintită și în
conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) din Legea fondului funciar
nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
coroborate cu cele ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile
aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și
care sunt în administrarea primăriilor, revin comunei, orașului sau, după
caz, municipiului în a cărui rază administrativ - teritorială se află și
intră în domeniul lor privat;
Având în vedere faptul că, Prefectul Județului Mureș a formulat
acțiune în contencios administrativ în contradictoriu cu Consiliul Local
al Municipiului Sighișoara, ce a făcut obiectul dosarului înregistrat la
Tribunalul Mureș – Secția Contencios Administrativ și Fiscal cu nr.
44/
102/2019, prin care a solicitat instanței să constate nelegalitatea
art. 2 din Hotărârea Consiliului Local Sighișoara nr. 142/28.06.2018
privind intabularea dreptului de proprietate privată și publică a
Municipiului Sighișoara asupra unor imobile – terenuri, și pe cale de
consecință, anularea în parte a actului administrativ;
Ținând cont de soluțiile pronunțate în dosarul cu nr. 44/
102/2019,
având ca părți, Prefectul Județului Mureș, în calitate de reclamant și
Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de pârât, cu
precădere de Decizia Curții de Apel Târgu Mureș nr. 887/16.10.2019,
definitivă, prin care, instanța a admis recursul formulat de Consiliul
Local al Municipiului Sighișoara împotriva Sentinței nr. 192/23.04.2019,
pronunțată de Tribunalul Mureș – Secția Contencios Administrativ și
Fiscal, în dosarul nr. 44/
102/2019, a casat în tot sentința atacată și în
rejudecarea cauzei pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea în
contencios administrativ formulată de Prefectul Județului Mureș;
Având în vedere considerentele reținute de instanța de recurs în
motivarea deciziei pronunțate cu nr. 887/16.10.2019, respectiv: ”Curtea
reţine că referirea legiuitorului la „regimul juridic” prevăzut de norma
la care se face trimitere (art. 25 respectiv art. 26 din Legea 18/1991) nu
implică urmarea procedurii specifice situaţiei moștenirilor vacante ci
strict modalitatea de reglementare a situaţiei juridice a bunului care, la
momentul publicării Legii 18/1991 stabilea persoana juridică căreia îi
revenea calitatea de proprietar, instituţia care avea dreptul de
administrare dar şi modalitatea de valorificare a bunului”,……. „Din
această perspectivă, soluţia judecătorului fondului de admitere a acţiunii
pe motiv că aceste terenuri ar fi putut trece în proprietatea publică, sau
după caz, în proprietatea privată a UAT Sighișoara și în administrarea
consiliului local, numai în baza certificatului de vacanță succesorală
eliberat de notarul public, este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor
art. 36 alineat 1 din legea 18/1991, dispoziție legală care se completează
cu art. 26 alineat 1 din legea 18/1991 doar în ceea ce priveşte regimul
juridic al terenului nu şi în ceea ce priveşte modalitatea concretă
respectiv procedura de intrare a bunului în proprietatea UAT. ….” „În ceea
ce privește faptul că pârâtul Consiliul Local al Municipiului Sighișoara,
nu a făcut dovada că terenurile menționate în anexa 1 la
HCL 142/2018 erau
în administrarea Primăriei Municipiului Sighișoara, la data intrării în
vigoare a Legii 18/1991, Curtea achiesează la susţinerile recurentei în
sensul că noţiunea de „administrare” la care face referire art. 36 alineat
1 din legea 18/1991 nu are conţinutul prevăzut de art. 12 din Legea
213/1998 (act normativ ulterior), în sensul unui drept real principal
derivat din dreptul de proprietate publică, o asemenea interpretare fiind
de natură să golească de conţinut dispoziţiile art. 36 din legea 18/1991
raportat la cadrul juridic existent la momentul intrării în vigoare a
acestui act normativ. Intervenţia legiuitorului prin art. 36 alineat 1 din
Legea 18/1991 trebuie raportată tocmai la situația juridică din momentul
intrării în vigoare a legii, respectiv la necesitatea de a se realiza o
distincție, inexistentă anterior, între proprietatea Statului Român şi cea
a unităţilor administrativ-teritoriale. Interpretând din această
perspectivă noţiunea de „administrare” a terenurilor de către autoritatea
recurentă, Curtea reţine că este vorba despre o administrare în fapt, a
unui bun care nici prin destinaţia sa şi nici prin reglementare
legislativă nu poate fi considerat ca aparţinând domeniului public al
Statului Român. Terenurile în cauză se află la dispoziţia UAT şi puteau
eventual face obiectul unor cereri de restituire. Cu privire la acest
ultim aspect, Curtea subliniază că referirile intimatei la eventualitatea
unor cereri de restituire a terenurilor în baza legilor speciale de
reparaţie nu pot fi reţinute în cauză, având un caracter general şi
incert. În măsura în care autoritatea-reclamantă ar fi indicat în concret
existența unor cereri/litigii care să vizeze terenurile în cauză s-ar fi
putut discuta despre prevalenţa principiului restituirii în natură.”…
„Curtea reţine că, din cuprinsul cărților funciare depuse la dosar rezultă
că terenurile, la data intrării în vigoare a Legii 18/1991, erau înscrise
în proprietatea Statului Român iar administrarea în fapt a acestora de
către UAT nu a fost contestată în concret şi este confirmată atât de
destinația acestora cât şi de actele juridice încheiate de recurentă cu
privire la aceste terenuri.”;
Ținând cont și de soluțiile pronunțate în dosarul cu nr.
2020/
102/2019, având ca părți Prefectul Județului Mureș, în calitate de
reclamant și Consiliul Local al Municipiului Sighișoara, în calitate de
pârât, având ca obiect tutelă administrativă, prin care s-a solicitat
constatarea nelegalității Hotărârii Consiliului Local Sighișoara nr.
96/29.05.2019 privind aprobarea închirierii directe a unor terenuri
aferente construcțiilor, respectiv sentința civilă nr. 62/13.02.2020,
pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr. 2020/
102/2019, prin care
instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamantul Prefectul Județului Mureș și Decizia Curții de Apel Târgu
Mureș nr. 516/R/22.09.2020, pronunțată în dosarul nr. 2020/
102/2019,
definitivă, prin care instanța a respins recursul formulat de Prefectul
Județului Mureș;
Având în vedere că imobilul – teren înscris în C.F. nr. 59753
Sighișoara (nr. C.F. vechi: 6825), sub nr. top. 3093/1, 3092/2, în
suprafață de 137 mp., face obiectul actelor normative indicate mai sus și
ținând cont de faptul că sunt întrunite condiţiile legale pentru
înscrierea dreptului de proprietate privată a Municipiului Sighișoara
asupra imobilul – teren antemenționat, acesta aflându-se în intravilanul
unității administrativ - teritoriale, sens în care este necesară adoptarea
unei hotărâri de consiliu;
Având în vedere înscrierile din extrasul de Carte Funciară nr. 59753
Sighișoara (nr. C.F. vechi: 6825), se impune și modificarea contractului
de închiriere nr. 70/30.10.2015, astfel cum a fost modificat și completat
prin actul adițional nr. 1/01.03.2018, încheiat cu doamna Laurențiu
Daniela Ioana, în sensul suplimentării suprafeței terenului închiriat, de
la suprafața de 123 mp. la suprafața totală de 137 mp. de sub nr. top.
3093/1, 3092/2;
Având în vedere că, în urma modificării contractului de închiriere
nu sunt afectate planurile de sistematizare şi că terenul nu face obiectul
Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
şi a Legii nr. 247/2005;
Având în vedere prevederile art. 555 - 566 şi art. 1777 - 1823 din
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificările şi
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere Raportul de specialitate al Serviciului Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, înregistrat cu nr. 19.180/08.07.2021, prin
care se propune intabularea dreptului de proprietate privată a
Municipiului Sighișoara asupra unui imobil de natură teren și modificarea
unui contract de închiriere;
Având în vedere avizele favorabile ale tuturor comisiilor pe domenii
de specialitate;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. „c”, alin. (6) lit. „b” și alin.
(14), art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. ,,gˮ şi a art. 196 alin. (1)
lit. ,,aˮ din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R
Ă Ş T E :
Art. 1. (1) Se aprobă înscrierea dreptului de proprietate privată a
Municipiului Sighișoara asupra imobilului – teren, înscris în C.F. nr.
59753 Sighișoara (nr. C.F. vechi: 6825), sub nr. top. 3093/1, 3092/2, în
suprafață de 137 mp., având în vedere că acesta se află în intravilanul
Municipiului Sighișoara – domeniul privat.
(2) Prezenta hotărâre se va depune la Biroul de Cadastru și
Publicitate Imobiliară Sighișoara în vederea înscrierii situației de fapt
a imobilului de natură teren mai sus identificat, în cartea funciară,
astfel cum este aceasta prevăzută în prezenta hotărâre.
Art. 2. (1) Se aprobă, începând cu data de 01.08.2021, modificarea
contractului de închiriere nr. 70/30.10.2015, astfel cum a fost modificat
și completat prin actul adițional nr. 1/01.03.2018, încheiat cu doamna
Laurențiu Daniela Ioana, în sensul suplimentării suprafeței de teren
închiriate de la suprafața de 123 mp., la suprafața totală de 137 mp.,
conform înscrierilor din C.F. nr. 59753 Sighișoara (nr. C.F. vechi: 6825).
(2) Valoarea chiriei va fi de 79,16 lei/an.
(3) Restul clauzelor contractuale din contractul de închiriere nr.
70/30.10.2015, astfel cum a fost modificat și completat prin actul
adițional nr. 1/01.03.2018, își mențin valabilitatea între Municipiul
Sighișoara și doamna Laurențiu Daniela Ioana.
(4) Ca o consecință a prevederilor art. 2 alin. (1), urmare a
suplimentării suprafeței de teren închiriat, de la 123 mp., la 137 mp., se
va proceda la evidențierea acesteia, conform celor amintite și potrivit
înscrierilor din cartea funciară.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri
se încredinţează Primarul Municipiului Sighişoara, Serviciul Evidența
Patrimoniului și Fond Locativ, Biroul Public Cadastru, Topometrie și
Administrare Terenuri Agricole și Forestiere, Biroul Buget, Contabilitate,
Salarizare –Direcția Economică, Biroul Impozite și Taxe – Direcția
Economică şi Biroul Juridic din cadrul Municipiului Sighişoara.
Art. 4. Prin grija d-nei Bizo Anca, Secretar General al Municipiului
Sighişoara, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de
lege, Primarului Municipiului Sighişoara, Prefectului Judeţului Mureş şi
se va aduce la cunoştinţă publică, prin publicarea pe pagina de internet
la adresa www.primariasighisoara.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Buzogany Erzsebet
Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL GENERAL al municipiului,
Bizo Anca
(Prezenta s-a adoptat cu unanimitate de voturi)
Prezenta s-a difuzat astfel:
1 ex. dos. hotărâri;
1 ex. dos. şedinţă;
1 ex. Instituţia Prefectului - Judeţul Mureş;
1 ex. Primar;
1 ex. Viceprimar;
1 ex. Secretar General;
1 ex. Direcția Arhitect Șef;
2 ex. Serviciul Evidența Patrimoniului și Fond Locativ;
2 ex. Compartimentul Evidență și Administrare Terenuri;
1 ex. Biroul Juridic;
1 ex. Biroul Buget, Contabilitate, Salarizare – Direcția Economică;
1 ex. Biroul Impozite și Taxe – Direcția Economică;
2 ex. Biroul Public Cadastru, Topometrie și Administrare Terenuri
Agricole și Forestiere.
16 ex.
B.A.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.