Pe scurtSe aprobă actualizarea documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Grădinița nr. 22, Calea Poplăcii 11, în vederea creșterii eficienței energetice” în faza PT, pentru a accesa finanțare din fonduri europene nerambursabile. Decizia înseamnă faptul că proiectul poate primi finanțare și se vor actualiza costurile, termenele și strictul cadru tehnic conform noilor norme și creșterii prețurilor materialelor, plus ajustări pentru marja de buget și rezerve de implementare. Pentru locuitori, investiția poate însemna o grădiniță renovată, cu eficiență energetică îmbunătățită, în condiții moderne și cu costuri eligibile promovate prin fonduri europene.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDETUL SIBIU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU
ID VII.A.5
HOTĂRÂREA NR. 109
privind aprobarea actualizării documentaţiei tehnico-economice şi a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare
Grădiniţa cu program prelungit nr. 22, str. Calea Poplăcii nr.11, în vederea
creşterii eficienţei energetice" - faza PT
Consiliul Local al Municipiului Sibiu întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.03.2025,
Analizând:
- referatul de aprobare nr. 17744/2025 privind oportunitatea promovării Proiectului de
hotărâre pentru aprobarea actualizării documentaţiei tehnico-economice şi a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Grădiniţa cu
program prelungit nr. 22, str. Calea Poplăcii nr.11 , în vederea creşterii eficienţei
energetice" - faza PT, întocmit de iniţiator primar Astrid Cora Fodor;
- raportul de specialitate nr.17292/2025 întocmit de Serviciul Public de Administrare a
Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat cu privire la referatul de aprobare sus-
menţionat;
Având în vedere următoarele :
- Municipiul Sibiu a depus proiectul de investiţii „Reabilitare Grăd iniţa cu program
prelungit nr. 22, str. Calea Poplăcii nr.11 , în vederea creşterii eficienţei energetice"
pentru obţinerea de fonduri europene nerambursabile în cadrului Programului Regiunea
Centru 2021-2027,
-
H.C.L. nr. 145/2021 prin care au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici aferenţi
proiectului, la faza DALI ,
- H.G. nr. 1116/2023 prin care s-a modificat conţinutul cadru al devizului general al
proiectelor, prin introducerea unor categorii suplimentare de cheltuieli, respectiv
introducerea cheltuielilor aferente marjei de buget precum şi constituirea rezervei de
implementare pentru ajustarea de preţ,
- necesitatea implementării noilor reglementări tehnice actualizate, respectiv "Normativul
privind cerinţele de calitate specifice construcţiilor pentru grădiniţe de copii, indicativ NP
011-2022", modificat de O.M.D.L.P.A. nr. 2487/20.09.2022,
- creşterea preţurilor materialelor din perioada martie 2021-iunie 2023,
Văzând avizul Comisiei pentru buget, finante, patrimoniu,
În conformitate cu prevederile art.44 alin.(1 ) din Legea nr.273/2006 privind finanţele
publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. d) şie), alin . 7 lit. k), art.136 alin.1
şi alin. 8, art.196 alin.1 lit. a) şi art. 243 alin.1 lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă actualizarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor
tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare Grădiniţa cu program prelungit nr.
22, str. Calea Poplăcii nr.11 , în vederea creşterii eficienţei energetice" - faza PT. , conform
anexei la prezenta hotărâre .
Art.2 Serviciul Public de Administrare a Unitătilor de Învătământ Preuniversitar de Stat si
- - ' ' '
Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Sibiu vor asigura executarea prevederilor
prezentei hotărâri.
Adoptată în Sibiu, la data de 27.03.2025.
Preşedinte de şedinţă,
Bianke-Marion Grecu Contra~mnează
Secret General
Dorin i Nistor
ANEXA la
HCL nr. 109/2025
Indicatori tehnico-economici
" Reabilitarea Grădiniţe i cu Program Prelungit Nr. 22, Str. Calea Poplăcii, nr. 11, în
vederea creşterii eficienţei energetice" - Faza PT, Str. Calea Pop lăcii, nr. 11
I. Indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectivului de investiţii ,
exprimată în lei cu TVA şi respectiv fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M),
în conformitate cu devizul general:
Valoarea totală (inclusiv TVA) 8.413,43 mii lei
Din care
C+M 5.437,87 mii lei
Valoarea totală fără TVA 7.076,03 mii lei
Din care
C+M 4.569,64 mii lei
li. Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente
fizice/capacităţi care asigură atingerea ţintei obiectivului de investiţii
-Suprafaţă faţadă termoizolată (pereţi exteriori) cu termosistem de 1O cm grosime: 1200 mp
-Suprafaţă tâmplarie exterioara a imobilului înlocuită (tamp lărie aluminiu cu geam
termoizolant): 280,5 mp
-N umă ru l de un ităţi individuale cu recuperare de căldură şi umiditate pentru aprot aer p roaspăt:
12 buc
-Număru l de panouri termodinamice care produc energie termică : 16 buc
-Numă rul de panouri solare fotovoltaice care produc energie electri că: 38 buc
-Sistem de BMS: 1buc
Preşedinte de şedinţă ,
Bianke-~arion Grecu Contrn · mnează
Secr~ General
Dorin li Nistor
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.