HCL 44/2018 Sebeș adoptată

HOTĂRÂREA nr. 44 / 2018 a Consiliului Local al municipiului Sebeş privind aprobarea volumului masei lemnoase care se va recolta și valorifica în cursul anului 2018 din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Sebeș și aflat în administrarea Ocolului Silvic Sebeș RA.

Denumire
Hotărârea nr. 44 din 2018 a Consiliului Local Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
44 / 2018
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al municipiului Sebeș aprobă volumul maxim de 12.400 metri cubi masă lemnoasă care se poate recolta și valorifica în 2018 din fondul forestier public al orașului, administrat de Ocolul Silvic Sebeș RA, prin licitație sau negociere. Astfel, în funcție de procedură, va fi stabilit prețul de pornire pentru fiecare licitație în parte, iar banii obținuți vor veni din vânzarea masei lemnoase către locuitori sau firmelor interesate. Decizia afectează direct bugetul local prin veniturile din valorificare și indică că recoltarea se face conform unui cadru legal și regulamentar specific.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL ALBA MUNICIPIUL SEBES CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 44 /2018 Privind aprobarea volumului masei lemnoase care se va recolta şi valorifica în cursul anului 2018 din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Sebeş şi aflat în administrarea Ocolului Silvic Sebeş R.A. Consiliul Local al Municipiului Sebes, judetul Alba; Intrunit in sedinta extraordinară din data de 27.02.2018 „ora 16,00 ; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea volumului masei lemnoase care se va recolta şi valorifica în cursul anului 2018 din fondul forestier proprietate publică a Municipiului Sebeş şi aflat în administrarea Ocolului Silvic Sebeş R.A. Având in vedere: - Adresa Ocolului Silvic Sebeş R.A. nr. 310/19.02.2018 — înregistrată la Primăria Municipiului Sebeş sub nr. 13110/19.02.2018, inclusiv documentaţia conexă; - Expunerea de motive la proiectul de hotărâre ; Văzând raportul de specialitate nr.333/21.02.2018 al Ocolului Silvic Sebeş R.A şi raportul de specialitate nr.15.009/64/23.02.2018 al Direcţiei Venituri din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Sebeș Văzând Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Ocolulului Silvic Sebeş R.A., aprobat prin H.C.L. nr. 213/2017 a Consiliului Local al Municipiului Sebeş; Având avizul Comisiei pentru agricultură , silvicultură , protecție mediu , monumente naturale şi turism și al comisiei de studii , prognoze economico-sociale , buget , finanțe din cadrul Consiliului Locai al Municipiului Sebeş; Prevederile art.1 lit.e), art.4 alin.(1), art.6 alin.(1) si (4), art.45 alin.(12) si (13) si art.52 alin.(1) din "Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publica” aprobat prin HG 715/2017; Prevederile art.33 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificarile si completarile ulterioare; Prevederile art.59 alin.(5*) din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; In temeiul Art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Republicată: HOTĂRĂȘTE Art.1 Se aproba recoltarea si valorificarea in cursul anului 2018 ca "masa lemnoasa pe picior” prin licitatie sau negociere, după caz, a unui volum maxim de 12400 mc. din fondul forestier proprietate publica a Municipiului Sebes si aflat in administrarea Ocolului Silvic Sebes R.A., preţul de pornire al licitaţiei fiind stabilit pentru fiecare procedură în parte, conform legii. Art.2 Se aproba recoltarea unui volum maxim de 1600 mc, productia anului 2018, din fondul forestier proprietate publica a Municipiului Sebes si aflat in administrarea Ocolului Silvic Sebes R.A., pentru valorificare prin vanzare directa, pentru consumul propriu al persoanelor fizice, al unităţilor de interes local finanţate integral sau parțial de la bugetul de stat sau de la bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor Pagina 1 din 2 comunitare în domeniul ajutorului de stat, precum şi strict pentru consumul propriu al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociaţiilor şi fundațiilor înfiinţate conform legii, in faza de „fasonat la cioata“”, ca urmare a contractarii unor servicii de exploatare. Art.3 Din volumul mentionat la art.2, un volum maxim de 120 mc reprezinta consumul propriu al administratorului, pe baza de cereri depuse la sediul acestuia si aprobate de seful de ocol sau pe baza de deviz de lucrari, dupa caz. Art.4 Volumul mentionat la art.2, din care se scade volumul mentionat la art.3, respectiv cantitatea de 1.480 mc. se valorifica pe baza cererilor aprobate de primarul Municipiului Sebes in baza unor criterii, volume si prioritati stabilite şi aprobate de consiliul local, care vor fi ulterior comunicate Ocolului Silvic Sebeş R.A. in vederea onorării. Art.5 Se aproba preturile de vanzare directa in faza "fasonat la cioata" pentru volumul de lemn mentionat [a art.2 conform Anexei nr.1 ce face parte integranta din prezenta hotarare. Art.6 Se aproba nivelul maxim al tarifelor pentru prestarile de servicii de exploatari forestiere in faza “fasonat la cioata” la valoarea de 36 lei/mc, la care se adauga TVA. Art.7 Orice alte dispozitii contrare îşi pierd valabilitatea. Art.8 Ducerea la îndeplinire a prezentei revine Ocolului Silvic Sebeş R.A. Art.9 Prezenta hotarare poate fi atacata de catre persoanele indreptatite, in temeiul si in conditiile prevazute de Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul primăriei şi în Monitorul Oficial al Municipiului Sebeş şi se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Alba -Primarului Municipiului Sebeş -Viceprimarului Municipiului Sebeş - Ocolului Silvic Sebeş R.A. - Birou Contencios Juridic Administratie Transparenţă Decizională și Arhivă -Comp.Patrimoniu şi Transport - guvernanta corporativa mun. Sebes, Sebeş la 27.02.2018 PREȘEIDNTE DE ȘEDINȚĂ Consilier local , MARCU ALEXANDRU "Total consilieri locali Prezenți 17 Pentru 17 Împotrivă - Abţineri - 2ex GB/VC/CG conţine 2 pagini şi anexă. Pagina 2 din 2 Anexa 1 la proiect HCL nr. 44 ZE? Preturi vanzare directa a lemnului in faza “fasonat la cioata” pentru anul 2018 Lemn in faza "fasonat la cioata” Nr.] Sortiment/Specia sau grupa de vanzare directa, cu diam: la capatul gros, lei/mc, fara TVA crt. specii Pana la 34 cm Peste 34 cm la capatul gros, la capatul subtire lei/mc, fara TVA lei/mc, fara TVA 1_|L.lucru Rasinoase 212.00 266.00 Pana la 40 cm Peste 40 cm la capatul subtire lei/mc, fara TVA L.lucru Fag 206.00 224.00 L.lucru stejar, gorun, garnita, paltin, frasin, cires 210.00 244.00 L.lucru alte foioase tari si cer (Sc, Ca, Ar, Ju, Ul, Me etc.) 198.00 204.00 L.lucru foioase moi (PI, Sa, An, Te etc.) 184.00 198.09 Lemn foc div.tari 190.00 [Lemn foc div.moi si rasinoase 146.00 fei/gramada tip, fara TVA Gramezi craci diverse tari loco padure 40.00 Gramezi craci diverse moi loco re. 34.00 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Consilier local, MARCU ALEXAN i a

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă