· Inițiator: Primar, Dorin Nistor

HCL 367/2019 Sebeș adoptată

Hotărârea nr. 367/2019 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea prelungirii Contractului de locațiune nr.95/38615/15.11.2010- titular BEJINARIU Lăcrămioara.

Denumire
Hotărârea nr. 367 din 2019 a Consiliului Local Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
367 / 2019
Inițiator
Primar, Dorin Nistor
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Sebeș aprobă prelungirea Contractului de locuinţă nr. 95/15.11.2010 pentru titulara Lăcrămioara Bejinaru, pe termen ce urmează să fie stabilit conform legii, în situaţia în care nu există debite către bugetul local. Decizia se bazează pe rapoarte de specialitate, avizele comisiilor și prevederile legale referitoare la închirierea locuinţelor care pot fi prelungite pe baza veniturilor şi a actelor doveditoare necesare. Pentru locuitori, înseamnă că titulara rămâne în locuinţă cu condiţiile actuale, iar administraţia poate acorda prelungirea contractului după verificarea veniturilor și a documentelor justificative.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei Contractului de închiriere locuintă nr. 95/15.11.2010 situată administrativ în Municipiul Sebeș, ___umaa , pt titular zeeeeua dă până în data de 19.08.2020

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ALBA MUNICIPIUL SEBEŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 367/2019 Privind aprobarea prelungirii Contractului de locatiune nr. 95/38615/15.11.2010 - titular i Consiliul Local al Municipiului Sebeș, jud. Aba; Întrunit în şedinţa publică ordinară din data de 23.12.2019, ora 14,00; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii Contractului de locaţiune nr. 95/38615/15.11.2010-.. N Văzând: i - Cererea d-nej „ înregistrată la Primăria Municipiului Sebeş sub nr. 84755/05.11.2019, privind prelungirea Contractului de închiriere locuință, nr. 95/15.11.2010; - Contractul de închiriere locuinţă, nr. 95/15.11.2010 — titular - Act adițional Nr. 2 la Contractul de închiriere nr. 95/15.11.2010; - Fişă obiect patrimoniu, nr. inventar 10365; - Situația privind debitele la zi, de unde rezultă că titularul de contract _ O NI nu înregistrează debite a Bugetul local al Municipiului Sebeş; - Referat de aprobare nr.95825/23.12.2010 a iniţiatorului proiectului de hotărâre, Primarului Municipiului Sebeș dl. Dorin Nistor privind aprobarea prelungirii Contractului de închiriere locuință nr. 95/2010 situată administrativ în Municipiul Sebeş, ti Dă Sie Vraage e oegeog al proprietatea privată a Municipiului Sebeş — e a _ Având în vedere raportul de specialitate nr.95829/23.12.2u19 intocmit de Compartimentul Patrimoniu și Transport, raportul de specialitate nr.95834/23.12.2019 al Biroului Contencios Juridic Administrație Transparenţă Decizională şi Arhivă şi raportul de specialitate nr.95.883/23.12.2019 al Direcţiei Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş; Având avizul nr.827/2019 al pentru administrație publică locală, juridică şi de disciplină şi avizul nr.828/2019 al Comisiei pentru învățământ, cultură, sport, agrement, monumente istorice protecție socială, protecție copii, culte, sănătate şi familie din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebeş; Având în vedere prevederile art. 44 din Legea nr. 114/1996 - Legea Locuinţei, republicată: „Contractul de închiriere se încheie de către primar sau de către o persoană împuternicită de acesta cu beneficiarii stabiliți de consiliul local, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declaraţiei de venituri și a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.” Ținând cont de prevederile art. 12.4 din Contractului de închiriere nr. 95/ 15.11.2010, care prevede: “Prezentul contract poate fi modificat numai prin act adițional încheiat de comun acord de către părțile contractante“; În aplicarea prevederilor Art. 1810 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 287/2009 republicată, privind Codul civil, referitoare la materia tacitei relocaţiuni: Art. 1810 Tacita relocațiune pagina | din 2 obligaţiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată o nouă locațiune, în condițiile celei vechi, inclusiv în privinţa garanțiilor. (2) Noua locaţiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenția părților nu se prevede altfel. ” În temeiul art. 129 alin. (6) lit. b), coroborat cu alin. 362 alin. (1), din O.U.G. nr. 57/2019 — privind Codul Administrativ; În baza art. 139 din O.U.G.nr.57/2019 privind Codul Administrativ : HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă prelungirea duratei Contractului de închiriere locuintă nr. 95/15.11.2010 situată administrativ în Municipiul Sebeș, ___umaa , pt titular zeeeeua dă până în data de 19.08.2020. Art.2, Actul adițional se va încheia numai după achitarea datoriilor către bugetul local al Municipiului Sebeș. În caz contrar contractul de închiriere î își încetează valabilitatea, chiriașul fiind obligat să elibereze apartamentul închiriat la data expirării. Art.3, Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde Compartimentul Patrimoniu şi Transport, Biroul Contencios Juridic, Administraţie, Transparenţă Decizională şi Arhivă, și Direcția Venituri. Art.4. Prezenta hotărâre poate fi atacată de către persoanele îndreptățite, în termenul și în condiţiile pre prevăzute de Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Prezenta hotărâre va fi afișată, se va publica pe site-ul primăriei şi în monitorul oficial al Municipiului Sebeș şi se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Alba - Primarului Municipiului Sebeş - Viceprimarului Municipiului Sebeş - Arhitectului şef - Direcţiei Venituri - Biroului Contencios Juridic, Administraţie, Transparenţă Decizională şi Arhivă - Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare şi Informatică - Biroului Buget, Finanţe, Contabilitate, Salarizare - Comnartimentilni Patrimoniu şi ie Da IP Pa la 23.12.2019 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ Consilier local, BOGDAN ADRIA CONTRAS AZĂ SECRETARI (GENERAL VLAD CRISTINA ELENA Total consilieri locali 119 Prezenţi = 17 ! Pentru 77 Împotrivă - = Abţineri - 2ex BG/CV/CG conţine 2 pagini Pagina 2 din 2 Prezentul document conține date cu caracter personal ce intră sub incidența Regulamentului nr. 679/2016 (UE), sub sancțiunile prevăzute de acest regulament

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă