HCL 318/2018 Sebeș adoptată

HOTĂRÂREA Nr.318 / 2018 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind majorarea bugetului local pe anul 2018,introducerea de investiții noi și redistribuirea unor sume între obiective de investiții în Programul de investiții publice pe obiective de investiții,pe surse de finanțare pe anul 2018 și estimări pe 2019 – 2021.

Denumire
Hotărârea nr. 318 din 2018 a Consiliului Local Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
318 / 2018
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Sebeșului decide să majoreze bugetul pe anul 2018, să introducă investiții noi și să redistribuie sume între obiectivele de investiții din programul de investiții publice, pe diferite surse de finanțare, cu estimări pentru 2019–2021. Se aproba majorări ale veniturilor proprii în bugetul local cu 225,52 mii lei și o aport suplimentar de 1,95 mii lei din donații primiți de la Centru pentru Persoane Vârstnice, pentru cheltuieli asociate. Pentru locuitori, înseamnă că proiectele locale (investiții publice) pot primi finanțare suplimentară în 2018, iar banii vor fi alocați pentru obiective determinate, cu impact asupra timp de execuție și a efectelor pe zonele vizate de investiții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba majorarea bugetului local al Municipiului Sebes cu suma de 243,52 mii lei, pe parte de venituri precum si redistribuiri intre coduri de venituri, dupa cum urmeaza

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL ALBA MUNICIPIUL SEBEȘ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 318/2018 privind majorarea bugetului local pe anul 2018, introducerea de investitii noi si redistribuirea unor sume intre obiective de investitii in Programului de investitii publice pe obiective de investitii, pe surse de finantare pe anul 2018 si estimari pe 2019-2021 Consiliul Local al municipiului Sebeş, jud.Alba; Întrunit în şedinţa publică ordinara din data de 29.10.2018, ora 14,00; Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind majorarea bugetului local pe anul 2018, introducerea de investitii noi si redistribuirea unor sume intre obiective de investitii in Programului de investitii publice pe obiective de investitii, pe surse de finantare pe anul 2018 si estimari pe 2019-2021 Analizand expunerea de motive la proiectul de hotarare privind majorarea bugetului local pe anul 2018, introducerea de investitii noi si redistribuirea unor sume intre obiective de investitii in Programului de investitii publice pe obiective de investitii, pe surse de finantare pe anul 2018 si estimari pe 2019-2021; Vazand raportul de specialitate nr.80715/24.10.2018 al Biroului Buget Finante Contabilitate prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Sebes majorarea bugetului local pe anul 2018, introducerea de investitii noi si redistribuirea unor sume intre obiective de investitii in Programului de investitii publice pe obiective de investitii, pe surse de finantare pe anul 2018 si estimari pe 2019-2021; Avand avizul nr. 261/23.10.2018,al comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finante din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebes. . Vazand referatul Directiei Venituri cu nr.80219/23.10.2018 prin care se propune majorarea unor prevederi bugetare la veniturile proprii ale Bugetului local al Municipiului Sebes cu suma de 225,52 mii lei. Vazand adresa cu nr.1222/12.10.2018 intocmita de Caminul pentru Persoane Varstnice inregistrata la Municipiului Sebes cu nr.78143/12.10.2018 prin care se solicita majorarea bugetului cu suma de 1,95 mii lei, reprezentand donatii incasate conform extrasului de cont din 28.09.2018. Avand in vedere raportul Directiei Tehnice - Compartimentul Investitii Publice cu nr.80644/24.10.2018 privind introducerea de obiective de investiţii noi si redistribuire intre obiectivele de investitii din Programul de investiţii publice pe obiective de investiţii, pe grupe de investiţii, pe surse de finanţare pe anul 2018 şi estimări 2019-2021; Avand in vedere adresa intocmita de Spitalul Muncipal Sebes, cu nr.6817/23.10.2018 inregistrata la Municipiul Sebes cu nr. 80320/23.10.2018 prin care se solicita majorarea bugetului cu suma de 19,52 mii lei pentru achizitionarea a 2 „Echipamente de screening auditiv prin otoemisiuni acustice”, din care suma de 18,00 reprezinta subventii de la de la bugetul de stat pentru investitii in sanatate. Vazand adresa Colegiului National Lucian Blaga cu nr.3146/26.09.2018, inregistrat la Municipiul Sebes cu nr.74535/26.09.2018, prin care solicita regularizare sumei de 295,82 lei. Vazand adresa Scolii Gimnaziale Mihail Kogalniceanu cu nr.1850/24.10.2018, inregistrat la Municipiul Sebes cu nr.80548/24.10.2018, prin care solicita suplimentarea bugetului pentru finantarea cheltuielilor reprezentand drepturile copiilor cu CES integrati in invatmantul de masa. Având în vedere prevederile art.5, aliniatul (1), lit. c) si d) art. 19 alin.2, a art.42, art. 48 precum si art.49 aliniatul (4) din Legea nr. 273/2006 — legea finanțelor publice locale cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 — privind administraţia publică locală, republicată în 2007, HOTĂRÂȘTE Art.1. Se aproba majorarea bugetului local al Municipiului Sebes cu suma de 243,52 mii lei, pe parte de venituri precum si redistribuiri intre coduri de venituri, dupa cum urmeaza : a) la cod. 37.02.01 Donatii si sponsorizari, se majoreaza cu suma de 1,95 mii lei; b) La cod 39.02.07 Venituri din vanzarea unor bunuri apartinand domeniului privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, se majoreaza cu suma de 223,57 mii lei; c) La cod 42.02.16 Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale pentru finantarea investitiilor în sănătate, se majoreaza cu suma de 18,00 mii lei; Art.2. Se aproba majorarea bugetului local al Municipiului Sebes pe anul 2018, cu suma de 243,52 mii lei, pe parte de cheltuieli, precum si redistribuiri de credite bugetare intre capitolele bugetului local. Art.3. Se aproba diminuarea creditelor bugetare in cadrul cap. 51.02- Autoritati publice si actiuni externe, subcapitolul 51.02.03 - Autorităţi executive, cu suma 61.70 mii lei, pe titluri astfel : a) la titlul 55 Transferuri interne se majoreaza creditele bugetare cu suma de 0,30 mii lei, suma ce urmeaza sa fie restituita bugetului de stat, rezultata din regularizarea certificatelor verzi pentru anul 2017 la Colegiul National Lucian Blaga; b) la tilul 70 Cheltuieli de capital se diminueaza creditele bugetare cu suma de 62,00 mii lei. Art.4. Se aprobă utilizarea de la fondul de rezervă bugetară a sumei de 60,00 mii lei prin diminuarea creditelor bugetare de la cap.54.02 Alte servicii publice generale, titlul 50 Fond de rezervă bugetară şi majorarea cu aceeași sumă a creditelor bugetare lacap. 55.02 Tranzacţii privind datoria publică și împrumuturi. Art.5. Se aproba majorare creditelor bugetare la cap.65.02 Invatamant, cu suma de 147,25 mii lei pe titluri si ordonatori tertiari de credite conform Anexei nr.6, astfel : a) la tiltul 70 Cheltuieli de capital cu suma de 147,55 mii lei, pe orodonatori astfel : a.1.Scoala Gimnaziala nr.2 Sebes cu suma de 11,00 mii lei, pentru achizitia unei “Multifuncțională ”; a.2.Scoala Generala Petresti cu suma de 112,75 mii lei, pentru obiectivul Demolare clădire Şcoala Gimnazială Petreşti — secţia germană "; a.3 Municipiul Sebes cu suma de 23,80 mii lei pentru orbiectivul „Reabilitare şi modernizare instalaţii electrice; Creşterea eficienţei energetice prin modernizarea sistemului de iluminat interior şi exterior, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu " Sebeş”, b) la titlul 57 - Ajutoare sociale, reprezentand drepturile copiilor cu CES integrati in invatmantul de masa, se redistribuie suma de 13,00 mii lei prin diminuearea creditelor bugetare de la Liceul Tehnologic Sebes si majorarea creditelor bugetate la Scoala Gimnaziala Mihail Kogalniceanu ; c) la titlul 85 Plati efectuate in anii precedenti si recuperate în anul curent cu suma de - 0,30 mii lei, ordonator Colegiul National Lucian Blaga, reprezentand suma incasata rezultata din regularizarea certificatelor verzi pentru anul 2017 Art.6. Se aproba majorarea creditelor bugetare la cap.66.02 Sanatate, subcapitolul 66.02.06 Spitale generale, cu suma de 19.25 mii lei la titlul 51 Transferuri, pentru Spitalul Municipal Sebes. Art.7. Se aproba majorarea creditelor bugetare la cap.68.02 Asigurari si asistenta sociala, subcapitolul 68.02.04 Asistenta acordata persoanelor in varsta, cu suma de_66,95_mii_ lei, ordonator Caminul pentru Persoane Varstnice Sebes și Direcţia de Asistenţă Socială Sebeș, din care pe titluri astfel : a) la titlul 20 Bunuri si servicii, cu suma de 1,95 mii lei ; b) la titlul 70 Cheltuieli de capital cu suma de 65,00 mii lei pentru introducerea unui obiectiv de investitii nou : „Centru Multifuncţional pentru Adulţi, Cartier Mihail Kogălniceanu, Municipiul Sebeş ”, Art.8. Se aproba majorarea creditelor bugetare la cap.70.02 Locuinte, servicii si dezvoltare publica, cu suma de 219,05 mii lei la titlul 51.02 Transferuri de capital, reprezentand subventii pentru Serviciul Public de Administrarea a Patrimoniului Sebes; Art.9. Se aproba majorarea creditelor bugetare la cap.74.02 Protectia mediului, cu suma de 132,00 mii lei, titlul 70 Cheltuieli de capital. Art.10. Se aproba diminuare creditelor bugetare la cap.84.02 Transporturi, cu suma de 279,55 mii lei, titlul 70 Cheltuieli de capital. Art.11. Se aproba majorarea bugetului pe anul 2018, a institutiilor finantate integral sau partial din venituri proprii cu suma de 238,57 mii lei, atat pe parte de venituri cat si pe parte de cheltuieli dupa cum urmeaza : a) La Spitalul Municipal Sebes, se majoreaza bugetul propriu cu suma de 19,52 mii lei atat pe parte de venituri cat si pe parte de cheltuieli, dupa cum urmeaza : a.]. la venituri la cod. Subvenţii pentru instituţii publice, cu suma de 19,52 mii lei a.2. la cheltuieli la titlul titlul 70 Cheltuieli de capital cu suma de 19.52 mii lei pentru achizitia a doua, Echipamente screening auditiv prin otoemisiuni acustice” b) la Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebes se majoreaza bugetul propriu cu suma de 219,05 mii lei atat pe parte de venituri cat si pe parte de cheltuieli, dupa cum urmeaza : b.1 la venituri la cod.43.10.09 Subventii pentru institutii publice, cu suma de 219,05 mii lei b.2 la titlul 70 Cheltuieli de capital cu suma de 219,05 mii lei, pe obiective de investitii conform Programului de investitii publice pe obiective de investitii, pe surse de finantare pe anul 2018 si estimari pe 2019-202, din Anexa nr.3 la prezenta hotarare. Art.12. Se aprobă modificarea corespunzătoare a Programului de investiţii publice pe obiective de investiţii, pe grupe de investiţii, pe surse de finanţare pe anul 2018 şi estimări 2019-2021 — Anexa 3 la buget, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.13. Se modifica corespunzator : a) Anexa 1 — Sinteza Bugetului local pe anul 2018, venituri total , precum si venituri de functionare si dezvoltare ; b) Anexa 2 - Sinteza Bugetului local pe anul 2018, cheltuieli total, precum si sectiunile de functionare si dezvoltare ; c) Anexa 3 Programul de investitii publice pe anul 2018, pe obiective de investitii, grupe de investitii si surse de finantare d) Anexa 4A, Bugetul pe anul 2018, a Serviciului Public de Administrare a Patrimoniului Sebes. e)Anexa 4B, Bugetul pe anul 2018, a Spitalului Municipal Sebes. £) Anexa 5, Bugetul pe anul 2018 a institutiilor de invatamant preuniversitar de stat ; Art.14. Prezenta hotarare poate fi atacata de catre persoanele indreptatite in termenul si in conditiile prevazute de Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrative,cu modificarile si completarile ulterioare; Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul Primăriei şi în monitorul oficial al Municipiului Sebeş şi se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Alba - Primarului municipiului Sebeş - Viceprimarului municipiului Sebeş - Directia Venituri - Arhitectului şef - Serviciului Cheltuieli şi Resurse Umane; - Birou Contencios Juridic şi Administraţie, Transparenţa Decizională şi Arhivă - Compartimentului Investiţii Publice - Compartimentului Relaţii Publice, Comunicare - Aparatului permanent al Consiliului Local Sebeş - Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului Sebes - Spitalul Municipal Sebes - Unitatile de invatamant preuniversitar de stat de pe raza Municipiului Sebes Sebeş la 29.10.2018 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ TR CONTRASEVINEAZĂ, SECRETAR MUNICIPIU VLAD CRISŢINA ELENA Total consilieri locali [19 Prezenți 18 Pentru 18 Abţineri - Împotrivă - 2exCS/CV/CA conţine 4 pagini şi anexe PROIECT BUGET 2018 si estimari 2019-2021 VENITURI - TOTAL- SINTEZA Anexa 1 Denumire indicator Cod indicatori PW92t2Probat | imnuente 2018 Buge) rectificat impozit pe profit 01.02 Impozit pe profit de la ag economici 01.02.01 impozit pe venit 03.02 Impozit pe onorariul avocatilor si notarilor p 03.02.17 0.00 0.00 impozit pe veniturile din transferul propriet. 03.02.18 Cote si sume defalcate din imp pe venit]04.02 Cote defalcate din imp pe venit 04.02.01 33,174.00 33174.00 Sume alocate de CJ pt echil bl 04.02.04 400.00 400.00 Alte imp pe venit,profit si castig capit [05.02 Se Alte imp pe venit,profit si castig capit 05.02.50 0.00 0.00 Impozit pe salarii- TOTAL - Restante ani 06.02 0.00 0.00 Cote defalcate din imp. Pe salarii- restante 06.02.02 0.00 0.00 Impozite si taxe pe proprietate [07.02 Impozit pe cladiri 07.02.01 10,400.00 10,400.00 Impozit pe cladiri persoane fizice 07.02.01.01 1,800.00 1,800.00 impozit pe cladiri persoane juridice 07.02.01.02 8,600.00 8,600.00 Impozit pe terenuri 07.02.02 3,250.00 3,250.00 Impozit pe terenuri persoane fizice 07.02.02.01 1,100.00 1,100.00 Impozit pe terenuri persoane juridice 07.02.02.02 1,450.00 1,450.00 Impozit teren extravilan 07.02.02.03 700.00 700.00 Taxe jud de timbru si taxe pt activit not si a 07.02.03 450.00 450.00 Alte impozite si taxe pe proprietate 07.02.50 1.00 Sume defalcate din TVA |11.02 Sume def din TVA pt.fin la niv.jud.si mun B 11.02.01 Sume def.din TVA pt.chelt.orase, munic,cc 11.02.02 Sume def.din TVA pt.invat particular sau c«11,02,09 Sume def din TVA pt echilib bug locale 11,02,06 0.00 1.00 6,344.22 0.00 6,344.22 387.40 387.40 Alte impozite si taxe pe bunuri si servic[12.02 0.00) Taxe hoteliere 12.02.07 Taxe pe servicii specifice |15.02 Impozit pe spectacole 15.02.01 0.00 0.00 Alte taxe pe servicii specifice 15.02.50 0.00 0.00 Taxe pe ut bun, autorizarea bun sau ded16.02 Taxe asupra mijloacelor de transport 16.02.02 2,900.00 2,900.00 Taxe asupra mijloacelor de transport pers. 16.02.02.01 1,550.00 1,550.00 Taxe asupra mijloacelor de transport pers. 16.02.02.02 1,350.00 1350.00 Taxe si tarife pt eiib de licente si aut de fun 16.02.03 1,100.00 0.00 1,100.00 Alte taxe pe ut. bun., autorizarea bun. sau 16.02.50 0.00 , Alte impozite si taxe fiscale ]18.02 Alte impozite si taxe 18.02.50 Venituri din proprietate [30.02 Varsaminte din profitul net al RA si Soc. Cc 30.02.01 300.00 300.00 Rest. din finantarea bug. a anilor preceden 30.02.03 0.00 0.00 Venituri din concensiuni si inchirieri 30.02.05 1,050.00 1,050.00 Venituri din dividende 30.02.08 22.00 22.00 Alte venituri din proprietate 30.02.50 21.00 21.00 Venituri din dobanzi [31.02 Alte venituri din dobanzi 31.02.03 Venituri din prestari servicii si alte activ|33.02 Venituri din prestari servicii 33.02.08 Contrib. parintilor sau sust. legali pt. intret. 33.02.10 300.00 0.00 0.00 Anexa 1 Diverse venituri [36.02 Denumire indicator Cod indicator Buget aprobat Infiuente 2018 Suge) recuiicat Contrib. persoanelor benef. ale cant. de aj. 33.02.12 268.00 268.00 Taxe din activitati cadastrale si agricultura 33.02.24 0.00 0.00 Venituri din recup. chelt. de judec, imput. s 33.02.28 0.00 0.00 Alte venituri din prestari servicii si alte activ 33.02.50 0.20 0.20 Venituri din taxe adm,eliberari permise [34.02 Taxe extrajudiciare de timbru 34.02.02 65.00 65.00 Alte venituri din taxe adm. eliberari permise 34.02.50 0.00 0.00 Amenzi,penalitati si confiscari [35.02 Venituri din amenzi si alte sanct.potrivit dis 35.02.01 1,000.00 0.00 1,000.00 Penalitati pt. nedepunere sau depunere cu 35.02.02 0.00 Incasari din valorif. bun confiscate si alte si 35.02.03 0.00 Alte amenzi,penalitati si confiscari 35.02.50 0.00 Varsaminte din sectiunea de functionare pt 37,02,03 Varsaminte din sectiunea de functionare 37,02,04 Venituri din aplicarea prescriptiei extinctive 36.02.01 0.00 0.00 Taxe speciale 36.02.06 33.27 33.27 Varsaminte din amortizarea mijloacelor 36.02.07 0.00 0.00 Varsaminte din ven.sau dispon.instit.public 36.02.32 0.00 0.00 Depozite pentru constructii de locuinte 36.02.08 0.00 0.00 Venit din recup.chelt de executari silite 36.02.14 0.00 0.00 Alte venituri 36.02.50 1.00 1.00 Transferuri voluntare [37.02 Donatii si sponsorizari 37.02.01 Venituri din valorificarea unor bunuri__ [39.02 Venituri din valorificarea unor bunuri ale in 39.02.01 Venituri din vanzarea loc.constr.din fd.stat, 39.02.03 Venit din vanzarea unor bunuri ap dom,prii 39.02.07 Venituri din vanzarea bun.apartinand dom 39.02.10 Sume din exced bug.loc.pt.sect.dezv____40.02.14. Subventii de la bugetul de stat: 42.02 A: De capital 0019 , Retehn.centr.termice si electrice 42.02.01 0.00 0.00 Aeroporturi de interes local 42.02.04 0.00 0.00 Planuri si regulamente de urbanism 42.02.05 0.00 0.00 Finantare lucrari cadastru imobiliar 42,02,29 0.00 0.00 Subventii pentru reabilitarea termica 42.02.12 0.00 0.00 Subventii 42.02.14 0.00 0.00 Subventii catre bug.loc,pt.finantarea inv. Di 42.02.51 6.00 0.00 6.00 Subventii de la bugetul de stat 42.02.00 0.00 18.00 18.00 Subv. catre.bug.loc.nec sustin.derul proiec 42.02.20 0.00 0.00 0.00 Subv. primite din bug stat pt.PNDL 42.02.65 1,666.73 0.00 1,666.73 B: Curente 0020 0.00 0.00 0.00 Finantarea drepturilor acordate pers.cu hai 42.02.21 0.00 0.00 Subventii din fondul de interventie 42.02.28 0.00 0.00 Finantarea lucrarilor de cadastru imobiliar 42.02.29 0.00 0.00 Sprijin financiar la constituirea familiei 42.02.33 0.00 0.00 Subv. Pt. ac. Aj. Încalz. Loc. 42.02.34 0.00 0.00 0.00 Subbv. Pentru ac. Trusou nou născuţi 42.02.36 0.00 0.00 Subventii pentru finantarea sanatatii 42.02.41 0.00 0.00 0.00 Subv.de la BS pt.FEN 2014-2020 42.02.69 182.72 0.00 182,72 Subvenţți de ia alte administratii ]43.02 Anexa 1 i PRI Buget aprobat Buget rectificat Denumire indicator Cod indicator 2018 Influente 2018 2018 Subv.din bug OCPI 43.02.34 0.00 0.00 0.00 Subv.primite de la Cons.Jud.pt inv.special 43.02.30 180.50 0.00 180.50 Subventi de la bug.CJ pt bug.local pt.invat 43.02.23 0.00 0.00 0.00 Sume UE in contul platilor efectuate 48.02 Fondul European de Dezvoltare Regională 48.02.01 86.48 0.00 86.48 Fondul Social European 48.02.02 1,168.17 0.00 1,168.17 Total venituri bugetul local Rezerve, excedent/deficit 96.02 Rezerve 97.02 0.00 0.00 Excedent/Exced anii preced 98.02 25,962.82 0.00 25,962.82 Deficit 99.02 0.00 0.00 TOTAL VENITURI SI EXCEDENT | 90,900.51 243.52 91,144.03 PREȘEDINTE DEȘEDIN, SECRETAR MUNIGIPIU Consilier local , NISTOR PAI VLAD CRISTINA HLENA MUNICIPIUL SEBES PROIECT BUGET 2018 si estimari 2019- 2021 CHELTUIELI TOTAL- ANEXA NR.2 SINTEZA Buget PRR Cod Buget aprobat] Infiuente : Denumire indicator indicator 9 20 pi 2018 rectificat 2018 Cheltuieli de personal 10 7,100.00 7,100.00 Bunuri si servicii 20 2,879.00 0.00|__2,879.00 Dobanzi 30 0.00 0.00 Transferuri interne 55 8.25 0.30 8.55 Ajutoare sociale 57 0.00 0.00 Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 58 1,304.10 0.00] 1,304.10 Cheltuieli de capital 70 6,542.34 -62.00|__6,480.34 Plati efect.in anii preced.recup.in anul curent |85 0.00 0.00 0.00 Cheltuieli de personal 10 600.33 600.33 Bunuri si servicii 20 44.00 44.00 Dobanzi 30 0.00 0.00 Fond de rezerva bugetara 50 3,864.51 0.00| 3,864.51 Transferuri intre unit ale adm publice 51 0.00 0.00 0.00 Proiecte cu finantare din Fonduri externe 56 0.00 0.00 Cheltuieli de capital 70 0.00 0.00 Plati efect.in anii preced.recup.in anul curent [85 0.00 0.00 Dobinzi 30 300.00 300.00 Transferuri intre unit ale adm publice 51 0.00 0.00 0.00 Cheltuieli de personal 10 2,770.00 2,770.00 Bunuri si servicii 20 558.00 0.00 558.00 Dobanzi 30 0.00 0.00 Ajutoare sociale 57 0.00 0.00 Cheltuieli de capital 70 1,052.00 0.00] __1,052.00 Ramb. din fin. ani precedenti 85 0.00 0.00 Cheltuieli de personal+Inv. Spec. Cjud. 10 222.00 0.00 222.00 Bunuri si servicii din care: 20 4,745.14 0.00|__4,745.14 inv.complementar(2017) 2,595.14 0.00|__2,595.14 inv.standard de cost TVA 2,150.00 2,150.00 Invat specia! c.Jud. 0.00 0.00 Alte transf pt.fin inv.partic.sau confesional 55 414.71 0.00 414.71 Programe de finantare externa 56 0.00 0.00 Asistenta sociala 57 228.55 0.00 228.55 Alte cheltuieli 59 662.95 0.00 662.95 burse 59.01 590.72 0.00 590.72 Fd.handicap -BL 59.40 72.23 0.00 72.23 Cheltuieli de capital 70 3,574.72 147.55|__3,722.27 Municipiul Sebes 3,519.72 23.80| 3,543.52 Ordonatori terțiari de credite 55.00 123.75 178.75 Pl.efect.in anii preced.recup.in anul curent 85 -8.25 -0.30 -8.55 MUNICIPIUL SEBES ANEXA NR.2 Buget ini Cod Buget aprobat] Influente PA Denumire indicator indicator 9 20 pi 2078 rectificat 2018 Cheltuieli de personal 10 990.00 990.00 Bunuri si servicii 20 10.00 10.00 Transferuri intre unit ale adm publice 51 1,170.97 19.52| 1,190.49 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă