· Inițiator: Arhitectul Şef din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş

HCL 297/2020 Sebeș adoptată

Hotărârea nr.297/2020 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea PUZ și a RLU – proiect nr.7/2020 ,,Unificare parcele,, Sebeș, str. Sălane, nr. 29, jud. Alba, beneficiar Goța Aurelian și Goța Corina Adriana cu domiciliul în Petrești, str. Progresului nr. 25, jud. Alba.

Denumire
Hotărârea nr. 297 din 2020 a Consiliului Local Sebeș
Emitent
Consiliul Local Sebeș
Număr
297 / 2020
Inițiator
Arhitectul Şef din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş
Localitate
Sebeș, județul Alba
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația de P.U.Z. și R.L.U. pentru proiectul nr. 7/2020, intitulat „Unificare parcele” la adresa Sebeș, str. Sălane nr. 29, având ca beneficiari pe Goța Aurelian și Goța Corina Adriana. Aceasta înseamnă că terenurile respective vor fi compatibil整 unite în vederea unei eventuale construire/reamenajare, iar actul stabilește cadrul urbanistic și termenele aferente pentru execuția lucrărilor, cu impact asupra planificării zonei respective din Sebeș. Decizia este valabilă pentru construcții și intervenții pe terenuri, conform legislației de urbanism, și urmează să fie implementată conform prevederilor PUZ/RLU.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia de urbanism P.U.Z. şi a R.L.U: Proiect nr. 7/2020 - „PUZ-Unificare parcele, proprietatea lui Goţa Aurelian şi Goţa Corina Adriana, cu domiciliul în Municipiul Sebeș, localitatea Petreşti str. Progresului nr.25 jud. Aba

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA " JUDEŢUL ALBA MUNICIPIUL SEBEŞ CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR.297/2020 Privind aprobarea documentației P.U.Z. şi a R.L.U. - proiect nr.7/2020 „Unificare parcele „Sebeş, str. Sălane, nr.29, jud. Alba, beneficiar Goţa Aurelian şi Goţa Corina Adriana cu domiciliul în Petreşti, str. Progresului, nr.25, jud. Alba Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Întrunit în şedinţa ordinară din data de 23.12.2020, ora 10,00; Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. şi a R.L.U. - proiect nr.7/2020 »Unificare parcele „Sebeş, str. Sălane, nr.29, jud. Alba, beneficiar Goţa Aurelian şi Goţa Corina_ Adriana cu domiciliul în Petrești, str. Progresului, nr.25, jud. Alba; i Având în vedere: i “referatul de aprobare nr.74587/08.12.2020 al iniţiatorului la proiectul de hotărâre; -raportul de specialitate nr.74601/08.12.2020 al Arhitectului Şef din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş; | - H.C.L.127/2000 de aprobare PUG şi H.C.L. 392/2018 privind aprobarea prelungirii valabilității P.U.G., conform cu Art. III, din O.U.G. 51/2018 pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi pentru prorogarea unor termene; -Cererea depusă de Martini Mihai George la Primăria Municipiului Sebeş sub nr. 44300/13.07.2020,; | -Avizul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, a Municipiului Sebeş nr, 46327/22.07.2020 i -H.C.L 126/2011 privind Regulamentul Local pentru Informarea şi Consultarea Publicului la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificată prin H.C.L. 250 / 2014; -Raportul Informării şi Consultării Publicului nr.74603/08.12.2020 precum şi Referatul nr.74605/08.12.2020 cu privire la! calendarul desfășurării etapei de informare şi consultare a publicului pentru P.U.Z. i -avizul nr.696/2020 al Comisiei! pentru amenajarea teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului public şi privat din cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebeş; În conformitate cu: -art. 32 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările şi completările ulterioare. -art, 25, alin. şi art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, -art. 2, alin.2 din Legea nr. 50/1991 iprivind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, -art. 129, alin 2 lit c şi alin.6, lit.c din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ În temeiul: art. 196 alin 1 lit a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ În baza art. 139 din CUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, "HOTĂRĂȘTE: Pagina |] din 2 Art.1 Se aprobă documentaţia de urbanism P.U.Z. şi a R.L.U: Proiect nr. 7/2020 - „PUZ-Unificare parcele, proprietatea lui Goţa Aurelian şi Goţa Corina Adriana, cu domiciliul în Municipiul Sebeș, localitatea Petreşti str. Progresului nr.25 jud. Aba. Art.2 -Asigurarea căilor de acces şi utilităţilor:Se va face, pe bază de proiecte de specialitate întocmite de specialişti cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi ulterior autorizate, iar cheltuielile necesare pentru toate aceste documentaţii şi execuţie vor fi suportate de beneficiarii P.U.Z. i Art.3 Documentaţia se aprobă cu principalii indicatori:Se propune unificarea parcelelor 2 câte 2 pentru obţinerea unor suprafeţe mai mari, crearea posibilității construirii de locuinţe individuale pe parcelă, schimbarea destinaţiei terenului arabil în zonă pentru locuinţe şi funcțiuni complementare, asigurarea accesului şi utilităţiilor la parcela studiată. Coeficienţii urbanistici maxim admiși vor fi cei preluaţi din prezentul P.U.G. Sebeş- LM lu- POT maxim-48%, CUT maxim-1,00.Regimul maxim de înălțime :D+P, P+1, P+M (6m până la streşină) i Art.4 Se însuşeşte Raportul privind Informarea şi Consultarea Publicului, unde nu au fost înregistrate observaţii, propuneri, sugestii referitoare la iniţierea de elaborare P.U.Z. Art:5 Prezenta documentâţie de urbanism are valabilitatea de 36 luni de la data aprobării acesteia în Consiliul Local al Municipiului Sebeş. Art.6 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de iniţiatorii P.U.Z., Arhitectul Şef prin Compartimentul Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Autorizare şi Disciplină în Construcţii. Beneficiarii documentaţiei P.U.Z. sunt d-l. Goţa Aurelian şi d-na. Goţa Corina Adriana în calitate de proprietari cu domiciliul în Municipiul Sebeș, localitatea Petreşti, str. Progresului , nr. 25, jud. Alba. Prezenta hotărâre va fi afişată în monitorul oficial al Municipiului Sebeş şi se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Alba; - Primarului Municipiului Sebeş | - Viceprimarului Municipiului Sebeş - Arhitectului şef i - Biroului Contencios Juridic , Administrație, Transparenţă Decizională şi Arhivă - Compartimentului U.A.T. - Compartimentului A.D.C. - Compartimentului Relaţii Publice; Comunicare şi Informatică şi Monitor Oficial Local - Biroului C.C.B. i - Beneficiarii P.U.Z. Sebeș la 23.12.2020 4 CONTRASEMNBAZĂ PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ De SECRETAR GENERAL M Consilier local, BOGDAN ADR Ă Total consilieri locali CÎ1 Prezenţi i | Pentru "8 | | i | Împotrivă Abţineri | 2ex.0V/CV/CG conţine 2 pagini şi anexă Pagina 2 din 2 ANEXA 2 8 (let NE 282/2032 SC MARTINI PROIECT SRL MIHAI-GEORGE MARTIN arhitect-urbanist BIROU DE ARHITECTURĂ, URBANISM ȘI DESIGN INTERIOR e-mail:martini.proiectgmail.com Aut.nr, J1/ 12 /2016, C.1.F.:35380573 tel : 0040-757088656 0040-258741673 R Sebeșei, nr. 171A, jud. Alba, 517658 ROIECT PUZ - UNIFICARE PARCELE Mun. Sebeș, Str. Sălane, Nr. 29, Jud. Alba Beneficiar GOŢA AURELIAN ȘI GOȚA CORINA ADRIANA PARCELARE MAI MULT DE TREI PARCELE MEMORIU GENERAL 2020 „ SC MARTINI PROIECT SRL MIHAI-GEORGE MARTIN ; ; BIROU DE ARHITECTURĂ, arhitect-urbanist ] 4 4 URBANISM ȘI DESIGN INTERIOR e-mail:martini.proiect gmail.com Pe Aut.nr. I1/ 12/2016, C.1.F.:35380573 tel.: 0040-757088656 ROIECT Sebeșei, nr. 171A, nd, Alba, 517668 040-258741673 Art.18. Procentul maxim de ocupare ai terenului - POT =48% - include suprafaţa afectată de construcţii + alei auto/pietonale; Art.19. Coeficientul maxim de utilizare al terenului (regimul maxim de înălţime) - CUT = max. 1,00 (D+P, P+1, P+M-6m până la streașină). Întocmit, arh. dipl. Mihai-George MARTIN PUZ — UNIFICARE PARCELE — MUN. SEBEȘ, STR. SĂLANE, NR. 29, JUD. ALBA — 13 FAZA PUZ, VOL. UI, 2018 ! PREŞEDINTE DE ȘŞEDBSȚĂ | SECRETAR GENERAL MUNICIPIU Consilier local BOGDAN ADRIAN VLAD CRISTINA ELENA

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasebes.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă