HCL 24/2025 Sebeș adoptată
Hotărârea Nr.24/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în cadrul serviciului social – Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora.
- Denumire
- Hotărârea nr. 24 din 2025 a Consiliului Local Sebeș
- Emitent
- Consiliul Local Sebeș
- Număr
- 24 / 2025
- Localitate
- Sebeș, județul Alba
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local stabilește costul mediu lunar de întreținere pentru persoanele vârstnice instituționalizate la Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș și cuantumul contribuției lunare pe care o plătesc aceste persoane sau susținătorii legali. Decizia determină cât vor plăti lună de lună beneficiarii pentru servicii, influențând bugetul familial și eventual finanțarea locală, iar sumele pot fi utilizate pentru finanțarea serviciului; expres, se precizează cine plătește, cât plătește, și pentru ce anume.
Documente
- hcl hcl-24.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL ALBA
MUNICIPIUL SEBEŞ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.24/2025
privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere
a persoanelor vârstnice instituționalizate în cadrul serviciului social - Căminul pentru
persoane vârstnice Sebeș și/sau a susținătorilor legali ai acestora
Consiliul local al Municipiului Sebeş, jud. Alba;
Întrunit în şedinţa publică ordinară din data de 30.01.2025, ora 14,00;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind stabilirea costului mediu lunar de
întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreținere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în cadrul
serviciului social - Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș şi/sau a susținătorilor legali ai
acestora;
Având în vedere:
- referatul de aprobare nr.4548/23.01.2025 al iniţiatorului la proiectul de hotărâre privind stabilirea
costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreținere a persoanelor vârstnice
instituționalizate în cadrul serviciului social - Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeş şi/sau a
susținătorilor legali ai acestora;
- raportul de specialitate nr.1 542/23.01.2025 al Direcţiei de Asistenţă Socială Sebeş;
- raportul de specialitate nr.4305/23.01.2025 al Serviciului Contabilitate și Monitorizare din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Sebeş;
- anunţul şi procesul verbal nr.22225/04.12.2024 de afişare a nivelului costului mediu lunar de
întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în cadrul
serviciului social - Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș şi/sau a susținătorilor legali ai
acestora;
- procesul verbal nr.23280/19.12.2024 de îndeplinire a procedurii de afișaj a nivelului costului
mediu lunar de întreţinere și a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice
instituţionalizate în cadrul serviciului social - Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș și/sau a
susținătorilor legali ai acestora;
Văzând prevederile :
- Art. 25 şi 26 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată,
modificată și completată;
- Art. 93 și 102 din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Art, 3, alin. (1) din Lepea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Art. 3 şi anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de
cost pentru serviciile sociale, modificată de HG 1253/2022;
Pagina 1 din 5
- art. 516, art. 519, art. 520, alin. (1) şi (3) şi art. 530, alin. (3) din Legea nr. 287/2009 — Codul
civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
- HG nr. 1506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;
Având avizul nr.64/2025 al Comisiei pentru învățământ. cultură, sport. agrement,
monumente istorice protecţie socială, protecție copii, culte, sănătate şi familie și avizul nr.58/2025
al Comisiei pentru administraţie publică locală. juridică şi de disciplină şi avizul nr.62/2025 al
Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe din cadrul Consiliului Local al
Municipiului Sebeş;
În temeiul prevederilor art.129 alin (2) lit. d coroborat cu alin. (7), lit. b) şi art.196 alin.
(1) lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;
În baza art.139 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.l Aprobă pentru anu! 2025 costul mediu lunar de întreținere pentru persoana asistată
în cadrul serviciului social — Căminul pentru persoane vârstnice Sebeș în funcţie de gradul de
dependenţă al acestora și anume:
a) pentru persoanele vârstnice care nu sunt dependente (10 persoane) un cost de 3.928 lei
b) pentru persoanele semidependente (16 persoane) un cost de 5.050 lei
c) pentru persoanele dependente (14 persoane) un cost de 7.280 lei
Art. 2. (1) Contribuţia lunară de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în
cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Sebeş se stabileşte în funcție de gradul de dependență
al fiecărui beneficiar pe baza costului mediu lunar de întreţinere, precum şi a veniturilor persoanei
vârstnice si după caz a susținătorilor legali ai acesteia.
(2) Încadrarea beneficiarilor în grade de dependenţă se realizează de către Căminul
pentru persoane vârstnice Sebeș, prin personalul de specialitate.
Art, 3. Calculul contribuției de întreținere datorată de persoanele vârstnice instituţionalizate
precum și de susţinătorii legali ai acestora. este următoarea:
(1) Beneficiarii instituţionalizaţi în Căminul pentru persoane vârstnice Sebeş
datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de 60% din valoarea veniturilor personale
lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreținere aprobat și nici contribuţia stabilită pentru
fiecare categorie de beneficiari prin prezenta hotărâre.
(2) În cazul în care beneficiarul instituţionalizat nu are venituri proprii ori acestea
sunt mai mici decât contribuţia lunară de întreţinere stabilită, plata acesteia se datorează în
totalitate sau parţial, după caz, de susţinătorul/susţinătorii legal/legali care realizează venit lunar
net, pe membru de familie, mai mare de 2574 lei. în următoarea ordine de obligare la plată: soţ şi
soţie, rudele în linie dreaptă, fraţi şi surori, precum şi celelalte persoane anume prevăzute de lege.
(3) Contribuţia susținătorilor legali ai persoanelor instituționalizate în Căminul
pentru persoane vârstnice Sebeş se stabilește în următoarele procente:
Pagina 2 din 5
Venitul lunar net pe membru de familie (lei) |Contribuţia lunară (% din diferenţa până la
concurenţa valorii integrale a contribuţiei de
întreţinere)
Mai mic sau epal cu 2574 0
2575-2975 20
2976-3376 40
3377-3777 60
3778-4178 80
4179 sau mai mare 100
(4) La stabilirea venitului lunar pe membru de familie al susținătorilor legali. se
procedează după cum urmează:
a) din veniturile nete lunare ale susținătorilor legali se scad eventualele obligaţii legale de
întreţinere, aflate în executare;
b) suma rămasă se împarte la numărul membrilor de familie pe care susținătorii legali îi au efectiv
în întreţinere.
(5) La stabilirea venitului lunar pe membru de familie al susținătorilor legali se iau în
calcul veniturile salariale sau asimilate salariilor, veniturile din pensii de orice natură, indiferent
de fondurile din care se plătesc acestea, veniturile din indemnizaţii sau din alte drepturi acordate
potrivit legii, precum și din alte surse cu caracter permanent.
Nu se iau în calcul următoarele categorii de venituri:
a) indemnizaţia pentru însoțitor care se acordă persoanelor încadrate în gradul | de invaliditate:
b) indemnizaţia lunară acordată adultului cu handicap vizual grav pentru plata însoţitorului
acordată în baza Legii nr. 448/2006 privind protecția şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap. republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
c) indemnizaţia lunară şi bugetul personal complementar acordate în baza Legii nr. 448/2006
privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată. cu modificările
şi completările ulterioare:
d) indemnizaţia lunară acordată persoanelor cu handicap grav în baza art. 42 alin. (4) din Legea
nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
e) ajutorul de incluziune acordat în baza Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune,
cu modificările și completările ulterioare;
t) alocația pentru copii acordată în baza Leii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii.
republicată. cu modificările şi completările ulterioare;
8) indemnizaţia de creştere a copilului;
h) tichetele de masă, indemnizaţia de hrană, prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi drepturile de hrană acordate în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind
drepturile de hrană. în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine
publică şi siguranță naţională. republicată, cu modificările și completările ulterioare;
i) sporul pentru condiţii deosebite de muncă, acordat în conformitate cu prevederile legale.
Pagina 3 din 5
(6) Prevederile alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi pentru stabilirea
venitului lunar al persoanei vârstnice îngrijite în cămin.
(7) Susţinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuţia lunară integrală
printr-un angajament de plată. Dacă prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (1) se acoperă valoarea
totală a contribuţiei lunare. susținătorii legali nu mai suni ţinuţi de obligaţia susţinerii plăţii
diferenţei de contribuţie.
(8) Cuantumul sumei care se poate încasa de la susținătorul legal în urma aplicării
procentelor prevăzute la alin. (3), nu poate depăşi o cincime din venitul mediu net lunar al
susținătorului legal obligat la plată pentru un beneficiar îngrijit în cămin. o pătrime pentru doi
beneficiari învrijiţi în cămin şi o treime pentru trei sau mai mulți beneficiari îngrijiţi în cămin.
Contribuţia susţinătorului legal împreună cu întreținerea stabilită prin hotărâre judecătorească și
datorată copiilor sau altor persoane. nu va putea depăşi jumătate din venitul net al celui obligat la
plată.
(9) În cazul în care din lipsa mijloacelor financiare nu este posibilă acoperirea integrală
a contribuţiei lunare, contribuţia lunară se stabileşte la nivelul sumelor ce pot fi efectiv încasate de
la persoanele obligate la plată.
(10) Persoanele vârstnice fără venituri și susținătorii legali ce nu pot achita contribuţia
de întreținere lunară datorată, aceasta va fi suportată de la bugetul local.
(1 L)in cazul în care persoanele vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane
vârstnice Sebeş care achită integral contributia de întreținere şi lipsesc din cămin pe perioade mai
mari de 5 zile consecutive. contribuţia de întreţinere se recalculează scăzându-se suma aferentă
zilelor lipsă din cămin, prin raportare la valoarea totală a contribuţiei de întreţinere din luna
respectivă,
(12) Perioada maximă în care un beneficiar poate lipsi voluntar din cămin și poate
solicita recalcularea contribuţiei de întreţinere este de 30 de zile într-un an calendaristic. Perioada
de 30 de zile nu se reportează de la un an la altul. Beneficiarii nou-instituționalizaţi pol lipsi
voluntar din cămin în cursul anului în care se instituționalizează, o perioadă proporțională cu
timpul rămas până la sfârşitul anului din perioada maximă stabilită.
(13) Perioadele de spitalizare ale beneficiarului nu se consideră lipsă voluntară din
cămin, în aceste cazuri recalcularea făcându-se pe baza documentului medical de externare, dacă
sunt îndeplinite condiţiile de plată integrală.
Art. 4. Direcţia de Asistenţă Sociala Sebeş prin serviciul social - Căminul pentru persoane
vârstnice va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta hotărâre.
Art.5, La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice alte prevederi contrare îşi încetează
valabilitatea.
Art. 6. Prezenta hotărâre poate Îi atacată de persoanele îndreptăţite, în termenul şi în condiţiile
prevăzute de Legea nr. 554/2004. privind contenciosul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare.
Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul Primăriei şi în Monitorul Oficial al
Municipiului Sebeș şi se comunică:
> Instituţiei Prefectului Judeţului Alba;
> Primarului Municipiului Sebeş;
Pagina 4 din 5
> Viceprimarului Municipiului Sebeș;
» Serviciului Venituri;
>» Serviciului Resurse Umane, Dipitalizare şi Comunicare;
> Direcţiei de Asistenţă Socială — Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș.
Sebeş la 30.01.2025
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Consilier local, Popa Dumitru Emil SECRETAR GENERAL Municipiul Sebeş
i VLAD CRISTINĂ ELENA
Total consilieri locali 19
Prezenţi 19
Pentru 19
Împatrivă |.
Abţineri
Neparticipare la vot
2 ex. MB/CG/CV conţine 5 pagini pagina 5 din 5
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 20/2025Hotărârea Nr.20/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea vânzării cu drept de preemțiune a imobilului…HCL 21/2025Hotărârea Nr.21/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea scăderii prețului de pornire la licitație a…HCL 22/2025Hotărârea Nr.22/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea proiectului “Dezvoltarea mobilității urbane…HCL 23/2025Hotărârea Nr.23/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind acordul de principiu al Municipiului Sebeș, prin Consiliul…HCL 25/2025Hotărârea Nr.25/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere şi a…HCL 26/2025Hotărârea Nr.26/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea Devizului General actualizat al obiectivului de…HCL 27/2025Hotărârea Nr.27/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor…HCL 28/2025Hotărârea Nr.28/2025 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea modificării statului de funcții al aparatului de…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.