Pe scurtSe aprobă acordarea din bugetul local al municipiului Sebeș a sumei de 186.061,30 lei sub formă de finanțări nerambursabile pentru activități non-profit de interes local în anul 2020. Banii vor merge către proiecte selecționate în cadrul procedurii publice de finanțare nerambursabilă, în conformitate cu reglementările existente, iar finanțarea vizează sprijinirea unor activități non-profit cu impact local. Pentru locuitori înseamnă susținere financiară a unor inițiative comunitare, cu termene și condiții stabilite de procedură, ce pot afecta trafic, servicii sau spații în zonele de desfășurare ale proiectelor, în funcție de lista câștigătorilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL ALBA
MUNICIPIUL SEBEŞ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR.
124/2020
privind acordarea din bugetul local al Municipiului Sebeş a sumei de 186.061,30 lei sub formă
de finanţări nerambursabile pentru activităţi non-profit de interes local pe anul 2020.
Consiliul local al Municipiului Sebes, Judetul Alba ;
Întrunit în ședința ordinară din data de 28.05.2020,ora 10:00;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind acordarea din bugetul local al Municipiului
Sebeş a sumei de 186.061,30 lei sub formă de finanţări nerambursabile pentru activităţi non-profit
de interes local pe anul 2020.
Văzând:
-Prevederile legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general, precum şi regulamentul privind
regimul finanţărilor nerambursabile de la Bugetul Local al Municipiului Sebeş alocate pentru
activităţi non-profit de interes local aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Sebeş
nr. 72/2013;
-Prevederile Hotărârii nr,
37/2020 a Consiliului Local al Municipiului Sebeş privind
aprobarea Bugetului general centralizat al Municipiului Sebeș pe anul 2020 precum şi estimări
2021-2023;
-Prevederile
H.C.L. nr. 38/2020 a Consiliului Local al Municipiului Sebeş privind
aprobarea Programului anual pentru acordarea de finanţări nerambursabile persoanelor fizice sau
persoanelor juridice fără scop patrimonial, aferent anului 2020.
-Raportul procedurii de selecţie nr. 29899/06.05.2020, cu proiectele stabilite câştigătoare în
cadrul sesiunii publice de selecție,
-Referatul de aprobare nr.30817/12.05.2020 la proiectul de hotărâre privind acordarea din
bugetul local al Municipiului Sebeş a sumei de 186.061,30 lei sub formă de finanţări nerambursabile
pentru activităţi non-profit de interes local pe anul 2020.
-Raportul de specialitate nr.30758/12.05.2020 întocmit de către Serviciul Cheltuieli şi
Resurse Umane și raportul de specialitate nr.31924/18.05.2020 al Compartimentului Proiecte cu
Finanţare Internă și Internaţională din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului
Sebeş;
Având avizul nr.336/2020 al Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe
şi avizul nr.337/2020 al Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică şi de disciplină din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Sebeş;
În temeiul prevederilor art, 129 alin. (1) şi alin. 2 lit. b), alin. (7) lit. a), d), £) şi i) din O.U.G.
mr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.139 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ :
E >
HOTARASTE:
pagina | din 3
Art.]. Se aprobă acordarea din bugetul local al Municipiului Sebeş a sumei de 186.061,30
lei sub formă de finanțare nerambursabilă pentru activităţi non-profit de interes local pe anul 2020,
pentru proiectele stabilite câştigătoare în cadrul sesiunii publice de selecţie, după cum urmează:
În cadrul Programului „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără
scop patrimonial la nivel local în domeniul culturii”, proiectele care vor fi finanţate şi valoarea
finanţării acestora, sunt:
Nr. Solicitantul Titlu proiect Valoare
crt. finanțată / lei
Asociaţia Grupul pentru Monografia primei şcoli
1. | Iniţiative, Studii şi Analize | românești din Sebeş. Un secol 18.288,00
Sociale (GISAS) Sebeş de învăţământ secundar
Promovarea și păstrarea
2. | Cotea Corina Maria obiceiurilor și tradițiilor 10.500,00
populare
3, Asociaţia Pensionarilor din Patrimoniu cultural istoric 69.720,00
Sebeş românesc
4. | Pamfilie Adrian Ciprian Sebeşul în Note Muzicale 14.374,80
Nicolae
Asociaţia Despărțămîntul | ASTRA Sebeş la ceas aniversar
5 Astra Vasile Moga Sebeş - 150 de ani de la înființarea 15.718.50
i Despărțământului ASTRA Ia
SEBEŞ
6. Asociaţia „Evelyne” Revista bilingvă — Der 22.500,00
Unterwald
TOTAL 151.101,30
În cadrul Programului „Educaţie şi formare continuă”, proiectul care va fi finanțat și
valoarea finanțării acestuia, este:
Nr. Solicitantul Titlu proiect Valoare
crt. finanțată / lei
1... | Organizaţia „la atitudine Bucurii de vacanță 17.500,00
În cadrul Programului „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără
scop patrimonial la nivel local în domeniul sportului”, proiectele care vor fi finanţate şi valoarea
finanțării acestora, sunt:
Nr. Solicitantul Titlu proiect Valoare
crt. finanțată / lei
Atragerea tinerilor în activități
de practicare a fotbalului 17.460,00
pentru sănătate şi recreere
1 Asociaţia „F.C. Viitorul
"| Răhău”
Pagina 2 din 3
Art. 2 Suma prevăzută la articolul 1 este cuprinsă în bugetul local al Municipiului Sebeș pe
anul 2020 în cadrul capitolului 67.02 “Cultură, recreere şi religie”, titlul 59.11 “Asociaţii şi fundaţii”
şi se va acorda beneficiarilor în condiţiile stabilite prin contractele de finanţare care se vor încheia.
Art. 3 Activităţile în cadrul proiectelor aprobate se vor desfășura cu respectarea tuturor
măsurilor de combatere a pandemiei Covid 19 aflate în vigoare la momentul desfăşurării activităţilor
prevăzute în proiecte. În acest sens beneficiarii finanțărilor se vor obliga prin contractul de finanțare
să reconfigureze graficul de desfăşurare a activităților sau, după caz, să propună renunțarea la unele
activităţi sau reducerea volumului prevăzut al activităților care nu vor putea fi desfăşurate cu
respectarea reglementărilor anti-pandemie aflate în vigoare. În cazul renunţării la unele dintre
activităţi bugetul proiectelor va fi redus în mod corespunzător.
Art. 4 De ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri răspunde Primarul Municipiului Sebeş
prin Serviciul Cheltuieli şi Resurse Umane şi Compartimentul proiecte cu finanţare internă şi
internațională.
Prezenta hotărâre va fi afişată, se va publica pe site-ul primăriei şi în monitorul oficial al
Municipiului Sebeş şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului jud. Alba;
- Primarului Municipiului Sebeş;
- Viceprimarului Municipiului Sebeş;
- Serviciului Cheltuieli şi Resurse Umane;
- Biroului Contencios Juridic, Administraţie, Transparenţă Decizională și Arhivă
- Doamnei Cotea Maria Corina
- Domnului Pamfilie Adrian Ciprian Nicolae
- Asociaţiei Despărţămîntul Astra Vasile Moga Sebeș
- Asociaţiei Grupul pentru Iniţiative, Studii și Analize Sociale (GISAS) Sebeş
- Asociaţiei „Evelyne”
- Asociaţiei Pensionarilor din Sebeș
- Asociaţiei „F.C. Viitorul Răhău
- Organizaţiei „Ia atitudine azi”
- Compartiment Proiecte cu Finanţare Internă și Internaţională.
Sebeș la 28.05.2020
PREȘEDpX6E DESE
CONTRASEMNEAZĂ
Consilieg/f€ 3) EBOL
3Â ADRIAN Pe GENERAI, Municipiul Sebeş
A i Z VLAD CRISTINA ELENA
Total consiltez AS. „ j
j
Prezenţi
Pentru | 12 |
Împotrivă - |
Abţineri "7 |
2ex.CS/CV/CG conţine 3 pagini Pagina 3 din 3
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.