29 mai 2025

HCL 18/2025 Șcheia adoptată

Neasumarea responsabilităților organizării procedurilor de atribuirea a contractelor pentru achiziția publică a produselor aferente „Programului pentru școli al României” și a contractelor de prestare a serviciilor…

Pe scurt

Consiliul Local Scheia hotărăște să nu își asume responsabilitatea pentru organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția de produse din „Programul pentru școli al României” și pentru derularea măsurilor educative la nivel local în anul școlar 2025-2026. Practic, decizia transferă această responsabilitate către alte entități/autoritați și anunță instituțiile relevante ( Prefectura, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, primăria) despre hotărâre, cu publicare pe site-ul local. Pentru locuitori înseamnă că nu se vor derula în comuna Scheia propriile proceduri de cumpărări pentru acest program, iar eventualele cheltuieli sau termene vor fi gestionate de alte entități abilitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Șcheia

Denumire
Hotărârea nr. 18 din 2025 a Consiliului Local Șcheia
Titlu oficial
Hotărâre privind neasumarea responsabilităților organizării procedurilor de atribuirea a contractelor pentru achiziția publică a produselor aferente „Programului pentru școli al României” și a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative la nivel local pentru anul școlar școlar 2025 - 2026
Emitent
Consiliul Local Șcheia
Număr
18 / 2025
Data
29 mai 2025
Localitate
Șcheia, județul Iași
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL IASI COMUNA ȘCHEIA CONSILIUL LOCAL Hotărârea nr.18 / 29.05.2025 privind neasumarea responsabilităţilor organizării si derularii procedurilor de atribuire a contractelor pentru achizitia publică a produselor aferente „Programului pentru scoli al României” si a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative la nivel local pentru anul scolar 2025 — 2026 Consiliul Local al comunei Scheia, judetul Iasi; Având în vedere: - Referatul de aprobare nr.2300/2025, întocmit de catre primarul comunei Scheia, judetul Iasi, initiatorul proiectului de hotărâre nr.18/2025 ; - Raportul comparimentului de specialitate nr.2301/2025 si a avizului comisiei de specialitate nr.7/2025, din cadrul Consiliului Local Scheia; Având în vedere prevederile: - O.G. nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii, cu modificarile si completările ulterioare; - H.Gunr. 652 / 2023 pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029 şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2023-2024, cu modificarile si completarile ulterioare; - OUG nr.57/2019 - Codul Administrativ: Hotărăste: Art,1. Se aprobă neasumarea responsabilităților organizării si derularii procedurilor de atribuire a contractelor pentru achizitia publică a produselor aferente „Programului pentru scoli al României” si a contractelor de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor educative la nivel local pentru anul scolar 2025 — 2026. Art, 2, Secretarul comunei va comunica prezenta hotărâre, în termenul legal, Institutiei Prefectului Judetului Iasi în vederea controlului de legalitate, primarului comunei Scheia, judetul Iasi, Agentiei de Plăti si Interventie în Agricultura Iasi si o va afisa la loc vizibil si pe site- ul ww w.scheia.ro. Total consilieri [13 | locali Aa Prezenti_________ | 12 Pentru 1] PE] Impotrivă__ IL Abţineri __ lo ŞSIA 3 PN Presețlintele sedinte fe, Contrasemnează pentru legalitate, Consilier local secretar general, Prisăcaru Catalin Ailânbi Ca a] A A “STAY No Asi pa (

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.scheia.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala