8 decembrie 2023 · Inițiator: Primarul Municipiului Satu Mare

HCL 392/2023 Satu Mare adoptată

Asocierea Municipiului Satu Mare cu unitățile administrativ-teritoriale din județul Satu Mare în cadrul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE

Pe scurt

Se hotărăște asocierea Municipiului Satu Mare cu unitățile administrativ-teritoriale din județ într-o AGA (Asociație de Dezvoltare Intercomunitară) pentru gestionarea deșeurilor din județ. pentru locuitori înseamnă că orașul va colabora cu alte primării pentru a gestiona mai eficient gunoiul, posibil cu finanțare comună și investiții în utilități, iar decizia poate afecta costuri și termene de implementare ale serviciilor de salubrizare. Nu se precizează aici sume sau termene exacte, doar încadrarea în cadrul unei structuri de cooperare intercomunitară pentru managementul deșeurilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 2 lit. a), art. 10 alin. (1), (2), (3), (8) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Satu Mare

Denumire
Hotărârea nr. 392 din 2023 a Consiliului Local Satu Mare
Titlu oficial
Hotărâre pentru asocierea Municipiului Satu Mare cu unitățile administrativ-teritoriale din județul Satu Mare în cadrul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE
Emitent
Consiliul Local Satu Mare
Număr
392 / 2023
Data
8 decembrie 2023
Inițiator
Primarul Municipiului Satu Mare
Localitate
Satu Mare, județul Satu Mare
Stare
adoptată
Locuri citate
Csury Balint nr. 68 · Principala nr. 508 · 25 Octombrie nr. 1 (hartă) · Principala nr. 129 · Oasului nr. 4 · Lacramioarelor nr. 35 (hartă) · Victoriei nr. 95-97 (hartă) · 1 Decembrie 1918 nr. 40 (hartă)
Teme
Contracte și achiziții · Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Satu Mare

Documente

Text

28575-2730500ROMÂNIA JUDEŢUL SATU MARE CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SATU MARE HOTĂRÂREA NR. 392/08.12.2023 pentru asocierea Municipiului Satu Mare cu unitățile administrativ-teritoriale din județul Satu Mare în cadrul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, Analizând proiectul de hotărâre nr. 70428/05.12.2023, referatul de aprobare al Primarului Municipiului Satu Mare nr. 70429/05.12.2023, în calitate de iniţiator, raportul de specialitate al Biroului Salubrizare, Protecția Mediului, Zone Verzi nr. 70430/05.12.2023, raportul de specialitate al Serviciului Juridic nr. 70437/05.12.2023, raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 71655/07.12.2023 şi avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Satu Mare, Având în vedere dovada disponibilității denumirii nr. 210049/13.11.2023, eliberată de Ministerul Justiției, Serviciul Relații cu Publicul, Luând în considerare prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, În conformitate cu prevederile: - art. 5 lit. i), art. 89 alin. (1) și alin. (2), art. 90 alin. (1), art. 91, art. 92 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art.132, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, - art. 1, art. 2 lit. a), art. 10 alin. (1), (2), (3), (8) şi (9) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, - art. 2 alin. (4) pct. 1, art. 6 alin. (1) lit. d), alin. (5) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, - art. 35 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, - H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare Ținând cont de prevederile art. I alin. (1) lit. j) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) coroborate cu cele ale alin. (7) lit. n) și alin. (2) lit. e) coroborate cu cele ale alin. (9) lit. c), art. 136, art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) și h) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Adoptă prezenta, H O T Ă R Â R E: Art. 1. (1) Se aprobă înființarea asociației denumită ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE, cu denumirea prescurtată A.D.I. M.D. SATU MARE. (2) Se aprobă asocierea Municipiului Satu Mare cu unitățile administrativ-teritoriale: Județul Satu Mare, Municipiul Carei, Orașul Negrești-Oaș, Orașul Tășnad, Orașul Livada, Orașul Ardud, Comuna Acâş, Comuna Agriș, Comuna Andrid, Comuna Apa, Comuna Bătarci, Comuna Beltiug, Comuna Berveni, Comuna Bixad, Comuna Bârsău, Comuna Bogdand, Comuna Botiz, Comuna Călineşti-Oaş, Comuna Cămărzana, Comuna Cămin, Comuna Căpleni, Comuna Căuaş, Comuna Cehal, Comuna Certeze, Comuna Ciumești, Comuna Craidorolţ, Comuna Crucişor, Comuna Culciu, Comuna Doba, Comuna Dorolţ, Comuna Foieni, Comuna Gherţa Mică, Comuna Halmeu, Comuna Hodod, Comuna Homoroade, Comuna Lazuri, Comuna Medieşu Aurit, Comuna Micula, Comuna Moftin, Comuna Odoreu, Comuna Oraşu Nou, Comuna Păuleşti, Comuna Petreşti, Comuna Pir, Comuna Pişcolt, Comuna Pomi, Comuna Porumbești, Comuna Racşa, Comuna Sanislău, Comuna Santău, Comuna Săcăşeni, Comuna Săuca, Comuna Socond, Comuna Supur, Comuna Tarna Mare, Comuna Terebeşti, Comuna Tiream, Comuna Târşolţ, Comuna Turţ, Comuna Turulung, Comuna Urziceni, Comuna Valea Vinului, Comuna Vama, Comuna Vetiș, Comuna Viile Satu Mare în cadrul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE. Art. 2. Aderarea la asociaţie se va face individual şi va fi condiţionată de existenţa unei hotărâri aprobată de Consiliul Județean Satu Mare și consiliul local al fiecărei unități administrativ-teritoriale asociate. Art. 3 Se aprobă Statutul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ PENTRU MANAGEMENTUL DEȘEURILOR DIN JUDEȚUL SATU MARE, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Se împuterniceşte Primarul Municipiului Satu Mare să semneze, în numele şi pe seama unității administrativ-teritoriale Statutul A.D.I. M.D. SATU MARE în forma prevăzută în anexa la prezenta hotărâre. Art. 5 Unitatea administrativ-teritorială va putea acorda mandat special ASOCIAŢIEI pentru activităţile de sortare, de tratare a deşeurilor şi/sau de eliminare, prin depozitare, a deşeurilor reziduale şi a reziduurilor rezultate din procesul de tratare, după caz, în situaţia în care respectivele activităţi nu au fost delegate. Art. 6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Satu Mare. Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul Secretarului General al Municipiului Satu Mare, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Satu Mare, Instituţiei Prefectului-judeţul Satu Mare și Biroului Salubrizare, Protecția Mediului, Zone Verzi. Președinte de ședință, Contrasemnează Szejke Ottilia Secretar general, Mihaela Maria Racolța Prezenta hotărâre a fost adoptată în ședința extraordinară convocată de îndată cu respectarea prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) și h) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Total consilieri în funcţie 23 Nr. total al consilierilor prezenţi 21 Nr. total al consilierilor absenţi 2 Voturi pentru 21 Voturi împotrivă 0 Abţineri 0 Redactat în 3 exemplare originale

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala