ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
COMUNA SĂLĂTRUCEL
CONSILIUL LOCAL,
H OTĂRÂREA NR.10
Privitor la aprobarea Programului anual al achiziţiilor publice al
Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea , pe anul 2024
Consiliul local al Comunei Sălătrucel, judeţul Vâlcea, întrunit în
şedinţă ordinară în data 12 februarie 2024, la care participă un număr de ll
consilieri locali, din totalul de 11 consilieri în funcţie,
Văzând că dl.Mărăcine Alexandru-Cătălina fost ales preşedinte de şedinţă,
Imând în dezbatere Referatul de aprobare al Primarului comunei
Sălătrucel , precum şi raportul de specialitate, înregistrat sub nr.770 din 5
februarie 2024 prin care se propune Programul anual de achiziţii publice al
Comunei Sălătrucel, pe anul 2024,
Tinând cont de avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul
consiliului local, precum şi de referatul de avizare a legalităţii, al secretarului
comunei, favorabil, înregistrat sub nr.772 din 05.02.2024,
În conformitate cu prevederile legii nr. 98/2016, privind achiziţiile
publice, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art.11, alin.(2),
alin(3) şi alin(6), prevederile art. 13 din H.G. nr395/2016 pentru aprobarea
normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea
contractului de achiziţie publică/acodului cadru din legea nr. 98/2016,privind
achiziţiile publice, modicată şi completată, precum şi prevederile a Ordinului nr.
281 /2016 privind stabilirea formularelor standard ale Programului anual al
achiziţiilor publice şi Programului anual al achiziţiilor sectoriale,
În temeiul art. 139 coroborat cu prevederile art.196, alin.1), lit.(a) din
O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu un nr. de Il voturi
adoptă următoarea:
HOTĂRÂRE
Art.1.- Se aprobă Programul anual al achiziţiilor publice al Comunei
Sălătrucel, judeţul Vâlcea, pe anul 2024, conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art,2.-In vederea materializării obiectivelor stabilite din Programul
menţionat la art. 1.se autorizează Primarul Comunei Sălătrucel pentru a
întreprinde demersurile necesare pe lângă autorităţile competente în scopul
implementării obiectivelor stabilite prin prezentul program, precum şi pentru a
emite orice acord, aviz sau autorizaţie prevăzută de lege,ca atribuţii ale
Consiliului Local Sălătrucel.
Art, 3.-Programul aprobat la art. 1 poate fi modificat sau completat în
cursul anului la propunerea ordonatorului principal de credite.
Art. 4.Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretarului comunei
responsabilului cu achiziţiile publice , compartimentul contabilitate, Primarului
Comunei Sălătrucel şi Instituţiei Prefectului-judeţul Vâlcea pentru exercitarea
controlului cu privire la legalitate.
Sălătrucel, 12 februarie 2024
Preşedinte de şedinţă; Contrasemnează,
MĂRĂCINE Alexăridru-Cătălin Secretar Geyikral,
POPESClugiijgia- oredana
Proceduri ioare onsiliului local
nr.
10/2024
Nr. Operaţiuni efectuate | Data Semnătura
crt | zzAan persoanei
| responsbile
să
| efectueze
| procedura
0 1 | 2 |
1 | Adoptarea hotărârii s-a făcut cu
majoriate x simplă, x absolută, x 12/
02/2024
____ | calificată _ _ _ _
2 | Comunicarea către primar ___]45/
02/2024
[3 | Comunicare câtre instituția prefectului | 15/
02/2024
| 4 | Aducerea la cunoștință publică 15/
02/2024
5 | Comunicare, numai în cazul celei cu 15/
02/2024
| | caracter individuală
6 | Hotărârea devine obligatorie sau
|
produce efecte juridice, după caz _] 15/
02/2024
PuuO 31IQUI89C1 SUeNULI aizrjoy pâng 000'001 9-CylEcISb 1$ oxeyj!qee1 9p LIgION] SNIZIIIY “8
aeyrperoods omgnd
vusumueduro) 911QUI8% Te gyeorgijduns WIV 000'6/6 9-09CLESI€ MeUTUINII BP JUaSIȚoNUI IUojsTs
PUIŢuO gInpa901d BIEȚULȚUI OP HEIDI ADIZIVOV “L
aeyiţeroods RONIeIRS
yuourrpeduro BOaIIp ŢEOO[ 000'0s 8-0001 Ib6L Ţ'IU PŢeJOUor) E[eOOS
L fuuO 911quu5%9q ouenut] ajizmoy pâna Biuensuo9 1O1AJ9S HÎIZIȚOV “9
oyeeroods
uouurreduro-) Byoaap [901 000'001 [BoN.neŢ2S eunu:oo țInuunap
founuo anquiaoaq AHENUEI aIzmgoy 19âng 9-01 177Sy arepnqeju! 9p NOIAJOS SIĂIZIȚOV 's
aeer»ods JBonneŢes ['u
yuournreduro-) avu oyudy B99IIp XINd 000'011 0-007OSE1/ BI2IZEUUIID) &[eOOS BIeznuopouu 1$
PUnuO oriiziuoy SIEVȚIQEOI BOrUUo) juosIse Miz | *p
otenţervods Ţe90[ E2OIgA Injopaf ooneeS
vowreduroa SLIQUI0I90) Te pyeorijduuys vâng 000'ps6'9 8-OSICETSP EUNUI09 Uj OezIjeueo pojou 1$ gde
Punuo BINpoo0Id +XUNd 3p 910] 919pun)xa Sp HBION| SNIZIV | '£
ayeneroods [PONDeIeS
guovurțeduro-) aqua] TEA Ryeogijduars XUNd 00089 [AU BIPIZEUUILO) &je0O$ orezmuropouu
Punuo BINpPB904d T-0000 [€st 1$ 912)IȚIQeoI 9p VIeION| ANIZIȚOV | "7
“BONDe RS
oseyțeroads gieogiduurs Țau a[erzeuuur) HJoo$ e oeuârp
yusupreduroa) aunj 3rrenue BINP3%01d XINd 000166 1-0000916£ aquouuedij9o 1$ somoeprp oferioevu
UNIO “JPIIqouU no a1e70p ariizugoy | "1
oamqiae
3p WaInpad01d eortode
no apqesuodsaa
ajutosiog MINIAEIȚUO2 3121Ârur
PamqiDt 2p eaamar.ne nașuad VAL E1EJ
manp35904d e 9xe(na3p nașuad Epeuu3sa Eqejs ea | artjueuny | 197] pyeuugso ao
9p EVENIEPOW YIEUIȚS9 be Pe pINp3dodd | 2pesans 31£EOJEA AdD POD PIzIgoe [n)35140 “N
PCC 'IANV NALNAd ADI TaNd UOIILLIZIHODV "1V '1VONV 1MAWVIDOUd
bcr 2|ienaqaj ZI NIC 0OLUN'IDH &l Exouy
IHDNALYTIYS '1V)0'1 'INrTISNOD
TADNALYIYS VNIOAOD
VaDTVA Mniaanr
3eyiŢeroods
yusuuneduro poop [290] dep 9p Sisnusuer | "6[
FUuo A1IqUI9%91 Suenue iza pPâng 000'81 1CP9 ap !$ 91u0ya[2) 9p IN9IA19$
3eyernods
Yusvur edu o) epoup [e90[ pjuspuodsaoo
PUIuO 2UQUID99C suenuej olizrpoy pâng 000% CLIO E DIINQHISIp 2p 2|e)Sod MoIA0$ | “81
Syeyrperoads
Yuovurure duo) Bpo2ăIp [eo] 000'sI
pUNruO 31quI399q Suenue] aizeuoy sâng 0-00£6s7st X019%X SIOȚIȚOUI IOIAI9$ | LI
JeJ09$ mpnznqooru
€110sS e 15 10fofepqn e 91ourjeuz
Senerods ap IS oreredor 8p IAS
Yustunredulo—) BI091Ip [eo J0Jop!qourone e 219urjeuţ
PUNuO 31qur391 ANenue orjizijoy pâna 000'0$ £-0007I 108 ap 18 oreredar 9p HorA2$ | 91
Seyr[eroads
uaturIe duo) BIPoIIp [e90[
PUNuo AIQUIB%%1 3Uenue] Siza pâna 000'0b7 7Z-00011S06_ | 9uefeuouu Lmnesep 212]99J09 MoIAIoS | :SI
| oyerperoods
Yusuunre duo) Pop [e90[ vusuoSeueui
PUnuo auquia99I ANenue aviziov pâna 000'0sS1 Ilp6L Uj Fiueynsuoo 9p 9[e10u95 NorA19$ | “pl
9eyeroads souqnd
yuovurreduro B3901!p Ţe50[ HeIONI Sp enonnsuoo nnuod
[SUNuO 31IQUI9(1 SHeNULI aIzIgoy pâna 000'001 1-000€CE1L PONUIA) 912708101d 9p MOIAI2$ | “€1
r aJeIȚerdods
Yusuunreduro-) BIDOIIp [290]
PUNuO a1qui399 ALIeNUeŢ ariizioy pâna 000'07 v-00CrIIbh (rmany) uozoa ip osnpozd | ZI
oejr[eroads
YuouurIeduro-) BIO9IIp [290] BB9JEA [njspn! “joonneres
PUNuO 31qui399C] SHeNUeŢ orjizrgoy pâng 000'97 S-0000 1P1L PUNUIOD UL [d PIeZIjenoy | "||
| oyenrţeroods B99IBA Injopni “oonneţes eunuoo |
yusuneduro-) ByDoIIp [290] “Joon ne[e$ Jes “Souza 2oyund
PUITuO 3UqUI9991 3LIeNUE] orizioy pâna 000'001 €-0£€c9cst oreyeruoo op Sead oumnsuo) | “01
eeolgA njepni “JoonngJg$ zunuioo
Seperoods *nSougq12$ [nyes “gredrourid
yuovurreduro o) BI99IIp Ţe00| epes 9d “gpiqeyod gde ap | “6
fUuo 3LIQUI8%3C1 auenuej alizpoV pâng 000'007 8-OSIZETSP | bafea oxopunxe ap Ireonţ izryoy
oeyreroads Țe50]
yusurIe duo) B9911p ŢeDOŢ S9I9UI 9pP LIMUINIP OIEZIUIOPOUI
ayeyrperoods
YUaUuITIIe duo
B70811p [290] JOŢIIgIONŢ
PUIO 3uquIa99 INeNUL arizugoy mâng 000'01 6-00007S1/ e 310y3oAeIdns 9p MOIA9$ | '[€
oeeroods Ri
yuauunIe duo) BI0311p [e00]
PUIU 2110999 Aenut[ arizrgov pâng 000'09 S-0000 [£60 Veurtun! 918109 Unsu0g | :0£
Sejeroods
YUSUI ne duo) gooup [eoo[ oand npnyeurunŢi
PUO 311quI399 SUeNULI ariizigoy âng 000's1 1-001C£70s E 19urjoIjuj 9p HOIAIOS | "67
Serperoods
YUSUIIIedULO—) Pop Ţe50]
PUNuO aL1qu359 ouenuej orirzioy 1eâng 000'0% S-OpETL£76 HSTUIe 2p OjeyS01d IOrAJ0$ | "87
ayeyrperoods
yuavuneduro) BJ0311p Ţe90[ 39IU0.1989[9
PUIŢUO 311qu999q SUENULI oriizrgoy pâng 000'1 G-00ICEI6L | Winţguuros e 9191714189 OP IOIAIOS | '/7
9ejr[eroods
yusvunreduro— B)9311p Ţe90[ Tn-93Is ap earezodo
PUUO 31IQLU5%2 3Uenue] arjizrjoy pâna 00b'7 SIbiL nIșuad d1Npzgă 2p II9IAJoS | "97
Sereroods
YUsuITIeduro— Boanp Ţe90Ţ IOŢ9IJOUI0ye)
pUITuO AHQUI999 | auenuey SIjIZIȚoy 1Bâng 0001 E-00PIIbOS | e areurțonur 1$ exeredor ep MoIAoS | :s7
9enŢeroads JO[Hpusour
Yusuureduro-) Qponip Ţe5o[ e a193ups ap im[nyusure dry
[SuuO 31quI999[ AUenuej aiizajoy pâng 0001 S-007EIPOS | e oxourjonuj 1$ oxeredaz ap MoIAoS | *p7
oeșiţeroads
yusuurreduro a poop Te90[ ONE B[IALO
PUNO 3HqUI3%2C1 auenut] aIjIzrgoy Pâna 000'01 1-00191S99 | 2opundsga ap aatm3Ise op HOIAJ9S | "ET
aeșieroods
yusvureduro) ByooIIp Ţe90[
PUNuO 9UQUI899C 3LIeNULI oliizuoy sâng 000'sI 9-000L€6L oyenorqnd ap MoIAl2$ | "77
oeyr[eroods
yusuuneduro- B10011p Ţ290[ BOIUUI0] T9ȚeIJUo0
PUIȚuO alquus0( ouenue oriizroy pâna 00CI 0-00£6S7Sp | e arexedea 18 orouronuţ op MoIAos | “17
Seyeroads
yuovure duo) gyoaulp [e90[ DIEMIŢOS gjutynsuoo
[căi ule) ALIquI899] | 9enue[ STiIZIqoy 19îng 000'0£ 44 sp 1$ orzurerdord 9p HOrAI98 | "07
VTOT aLenIgay CI Ţ9002Ies
OSAdOd
or IN
nU0)
oyenerods | Ț E E ——
yuaturreduro) | BI9oIIp [edo[
PUnuo 311quI8%0 auenue] Siza y jBâng 000'1 8-ES1T610£ 1x29 no oduie$ | “zp |
oyezreroods ma E i) |
YUBUIn-IeĂUIo— ByD9Ip [2901 |
PuruO Aqua ALIENULI otiizmpoy | %âna 000:01 0-0VTL£86€ eruojgno ap osnpoid | “1 |
ee | _ | II | Ei VOIA UIP NES OB Lip atipoded | |
vusvrpreduro-) gyoortp Ţe50| 8-00L7610£ | ap aveunaduui ajoonae ae 1$ are[nuuioj
Punuo 3Hqu0%90 BUeNUeI Stizo wâng 000'SI 877 |_ “oxeosejo “apqeyuoo onsidor onsi3oy | “op |
|
eyreroods |
yuournreduro-) BYoaup [2901 |
puIuo >uquI309([ OHenue atizrjoy )eâng 000'07 8-00L7610€ NOIq 9p Lauin | '6€
ayeepods E ŢI | E |
vusurn.reduro-) B0211p Ţed0] BIROȚEICOD0I0Ț |
Punuo 2uquio9 ouenuej ANIZEOV âng 000'€ STI0£ nuyuod IHosaooe |$ asold | '8€
| aejrenods [ II
vusurnreduroa BpPoIIp Ţ200] (eqfnzp *oe0yIsovoȚour )
PUunuo 9HQuI299C auenuej oriizrjoy J99ngl 000'01 £-0000L9Z | 2M9un-runseru npuod vioseooe 1$ osord | '/£
_ oyeşeods _ E ÎN Na >
vuswurreduro) Byoaxip [e90[
| PunuO 9Hquia09] | 9uenue] aizIuoy jpâng 000'€ 11760 Hueypuqn] usd 1$ oyuerpuaquj unio) | _*9€ |
eyepads | |
yuarureduroa Byoauip Ţe50[
| Bu uO Suqura0oc onenuej oriizmpy___| jâng 000:s £-0007€160 ___ ulzuoa | 'S€
| oyeyrerods | S-0008Sz
| VUSVITHIedUIO A pap [e50[ | nes
|____ Punuo Buqula59C] OHENULI DĂIZIUOV Pâng 000:0S1 6-007b£160.__| guuopour-rjuemnare) | "pe
| oeșţerdeds |
| vudu reduno) poop [250] ODEULIOŢUL INnuou edu
RUuO 311quiao auenut] BIznpV y9âng 000'€ S-0007ZL£0S poourjoau IS porezedoy | 'c£
| Syeșiperoads |
| vuouunaeduuo) gyooa1p Ţed0l EULIEȚE 3P SUUB)SIS
L Puuo SUQUIA9 oHenut] oriizijoy peâng 000'7 6-00771£St 3p_919UTJ9]uI/eJ |e1SUL 9p HeON-Ţ | "ZE
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.