30 septembrie 2025

HCL 544/2025 Reșița adoptată

Aprobarea proiectului „Eficiență energetică in clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 6 Reșița”, cod SMIS 339196, și a cheltuielilor aferente investiției

Denumire
Hotărârea nr. 544 din 2025 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
544 / 2025
Data
30 septembrie 2025
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă proiectul de eficiență energetică pentru clădirea rezidențială de pe Bulevardul Republicii nr. 6, Reșița, pentru finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027 (Intervenția Regională 3.1A). Decizia înseamnă că orașul poate primi fonduri pentru investiția respectivă, iar lucrarea va fi bugetată și derulată conform ghidurilor de finanțare, cu termenele și condițiile aferente. Pentru localnici-ar putea însemna îmbunătățiri ale eficientei energetice a clădirii, posibil emisii reduse la facturile de energie pe termen lung, dar detaliile exacte despre termene și costuri vor fi stabilite în etapele ulterioare ale proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă proiectul cu titlul „E ficienţă energetică in clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 6 Reşiţa” în vederea finanțării în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Interventia Regionala 3.1A Apei de proiecte nr. PRV/3.14/1.1, PRV/3.1A/1.2, PRV/3.14/1.3, PRV/3.1A/1.4, PRV/3.1A/1.5, PRV/3.1A/1.6

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA HOTĂRÂREA nr. 544 din 30.09.2025 privind aprobarea proiectului „Eficienţă energetică in clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 6 Reşiţa”, cod SMIS 339196, şi a cheltuielilor aferente investiţiei Consiliul Local al Municipiului Reșița întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2025; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 81640/29.09.2025 şi Raportul de specialitate nr. 81637/ 29.09.2025, al Direcţiei Dezvoltare Locală şi Investiţii, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Văzând avizul de legalitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 81851/29.09.2025. Având în vedere Scrisoarea pentru demararea etapei de contractare nr. ADR Vest 2025N0F014939/16.09.2025, pentru proiectul cu codul SMIS 339196; Ţinând cont de H.C.L. nr. 21/20.01.2025 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Devizului General pentru faza PT, aferent obiectivului „Eficienta energetica în clădiri rezidențiale Bulevardul Republicii Nr. 6,” — Reșița si H.C.L. nr 20/20.01.2025 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 6 ” - Reşiţa Având în vedere DECIZIA nr. 113/27.08.2025 privind aprobarea Corrigendum-ului nr. 4 de modificare a Ghidului solicitantului de finanțare (GSF) aferent Intervenţiei Regionale 3.1.A Eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale, apelurile de proiecte nr. PRV/A.IA/1.], nr. PRV/3.1A/1.2, nr. PRV/3.1A/1.3, nr. PRV/3.1A/1.4, nr. PRV/3.14/1.5, nr. PRV/3.1A/1.6; Ținând cont şi de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând prevederile Legii nr. 9 din 10 februarie 2025 a bugetului de stat pe anul 2025, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare prevederile Legii Nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. d), art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 199 alin. 1 şi alin. 2 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificat și completat. HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă proiectul cu titlul „E ficienţă energetică in clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 6 Reşiţa” în vederea finanțării în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, Interventia Regionala 3.1A Apei de proiecte nr. PRV/3.14/1.1, PRV/3.1A/1.2, PRV/3.14/1.3, PRV/3.1A/1.4, PRV/3.1A/1.5, PRV/3.1A/1.6 Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului prevăzut la art.l, în cuantum de 21.159.252,15 lei inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă 20.576.089,21 lei şi valoarea totală neeligibilă 583.162,94 lei conform Anexa | — Bugetul proiectului. Art. 3. Se aprobă contribuţia proprie în proiect a Municipiului Reşiţa, în cuantum de 994.684,72 lei, formată din: Direcţia Dezvoltare Locală şi Investiţii Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. LA, Tel./Fax: 0255/212655, E-mail: proiecte primariaresita.ro JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA i. 411.521,78 lei, respectiv 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului. reprezentând cofinanțarea proiectului; ii. 583.162,94 lei, reprezentând valoarea totala neeligibilă a proiectului. Art. 4. Se aprobă asigurarea din Bugetul local a sumelor declarate neeligibile pe parcursul implementării proiectului, altele decât cele prevăzute în bugetul iniţial, precum şi cheltuielile conexe/auxiliare ce pot apărea pe durata implementării proiectului, pentru implementarea acestuia în condiţii optime. Art. 5, Se aprobă asigurarea tuturor resursele financiare şi efectuarea tuturor cheltuielilor necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale în conformitate cu prevederile contractului de finanțare. Art. 6 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul Municipiului Reșița şi Direcţia Dezvoltare Locală şi Investiţii. Art. 7 Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării. Art. 8 Hotărârea se comunică: Primarului Municipiului Reșița; Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; Direcţiei Dezvoltare Locală și Investiţii; Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane. PREȘEDINTE DE SEDINŢ MATICHESCU BOGDAN - NICOLAE p Direcţia Dezvoltare L.ocală și Investiţii Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr, LA, Tel./Fax: 0235/212655, E-mail: proiecte'primariaresita.ro 00/0012. 000 oo'oolzi 000012 000000. 10e.onj e ainoaxa ap epeouaa ad] vise OSc9tu 000 loo'o 00'0 ossosul os'slos 00'0SE%L In /NaueDal0.d eaied up edruai exuaiisv| Lac Os's6950L 000 000 00'0 os's6osoL os'esat 0005849 eoiuuay euaisisy| ge foieeşoj ame, ap |OOO0IZL 000 0o;oolzt 0o'0oiz 00:0000L eueuly npni : Eu4o; ans I8inajauD ioueui nuipny| zze farexajoj ae ap |OD'00896 000 0900896 00'0089L 00'0000s a a 5 pp AnSanul Sp |nA/203|qo nuuad 328104d ep jnuauioBeuepi| ps 0o'00680L 00'0 000 00'0 00'00680L 00'00681. oo'00008 euejnsuo)| [3 faexapiog ste ap [0010 000 000 000 o0'0 ou cauzat air sojunpanozd eaeziue6u i Buui0) Ans "ainalaua ariiziuoe ap 10junpa: 0] se nawas; 00'SosL. 000 00srosz 0o'srset 0o'oosva atinaaxa ap ijedap 5 2uuja: 35al0ia| se oo'oos9e 000 lo0'0os9e 0o'00s9 0o'0000s E PERI ap ommpap e 15 oua injmaaioud e aeujed ap eolLua: eaJeaijaA| 00'Si7vs 000 00Spvs 00's76 000087 IGIIREZIIOINE PIOȚNPI09E! „se pol iauijqo eaJapan ui 2/esa2au a21uy1 ajnieyuauun2oa| Sz19186 000 szioies sz'oroz 0o'szua [918u3% 2WM8p 15 IRUBABAUL e ap 10]!ie12n[ e aeze &p aresuauundop jadexul/qezaj ap nipris 000 000 000 eneaqezajaud ap nipris| zee 000 000 000 oeaaeloid ap pure] ss Szs6rlz 000 000 000 Sz'1S6zuz segzae 0O'SZL08L suepoloua| se [bă poa oo'sscat 0o'sszs 05'00s5L J0IHIPGI2 le 2123619u3 upne 15 9219542u3 loiuetu0pJ3d eaezijnaD| e SzuseL 000 szuseL sz'oase 00'SZI9L oua ezuacxa] se 00022 00'0 oo'ozvz 0o'oz 00'000z (CLU II 1$ 1INP109€ 'BZIAE B18L1190 NIUSC |j8IN3|8U2 I$ HOANS 114e1uavuNI0g); 000 co'0 000 oipoeds pas auv| ere 0o'0 000 000 Wnpaul exdnse |nadeduui pulaud vedeau ze 000 000 000 usa ep upras| urs 000 000 000 o0'o 00'0 000 000 upras| vs YDINHaL YiNaISIsw IS aăvuDaIOăd NĂLNăd M3INLI13HD! că 00'0 00'0 a0'o 00'0 00'0 00'0 000 T1OLidVD 19101] g - : TRIISBRUI neon 000 0o'o 000 tz 2P ININARIBIAE 31esadau Jolăpiuliin eaieunBişe nuuad Ha/naau)| MÂIS3ANI AQ ININALDaIAO JăVSaXaN HOL YLNULN VIUVANDISV NILNId NaINL13H2 z oo'o o0'0 o0'o 00'0 00'0 oo'o LIOLIdAYVI 1V1L0L| ueaor7] o0'0 900 900 000 000 000 22304d/ea1e50]81 r.nuad |J3ralau5| 1 ueon 00'0 000 00'0 00'0 000 cena ea.e3s e| es/82npe jnipaLu endzoud nnuad uefeuau/ a) 000 0oo 00'0 o0'0 000 |nuauan eaiefeuatuv| zi areiodioo amnay |90'0 000 000 000 090 ințnua/a3 eauaulă - pu10Q pesuawediusa | : Hoo ti ININN3UIL VAUVCYNIWY IS VaUaNILBO NăIIN3d NIINL13H2 1 4+3=0 4 E) es=s > £ z 1 ezea VAL ezea „SIWSÂW anoBaye» 19101. MaiDrIaaN 1101 aiona 1910. „elaioideoqns şă +0Jalosideo eauţtunusa “UN j2au MaInalau) ariau6la uoinalau2 OSZ'LZ7i77 'Zyi 'LST'1u :uezaudoad ap I1elDO0Sy UUBABS-SE1E) INSP 'euisai |Nidio!unW '9'1u I2ilqndai |npieAaing :e521PY :Y1NINOdNOD 970760 De] 1 AI el L exouy LIIZLNINOdANOD 1n1a5ng aeodu0d aar ap inuue6oud ul 9SnIdul alazey E] innuepaloiei ealedapued ninuag 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 00'0 3 10Lidv5 1V101| neon 000 [000 000 000 00'0 2150) is aalBojouuai aqoad| 23 ugonI 00'0 000 00'0 000 000 a1eyeoldxo ap Innjeuos:ad eameBana| Lg a1Sa1 IS 321DO10NHăL 380ăd NiLNad NaINL13H2| 9 6S"z6zZy. 00'0 00'0 00'o 6S%z67Z7L 03'1ys91z 66'ZB5907L S 10Hdv3 1V1OL! feresauoj ate ap |00'0924 00;0 oo'osz4, oorosz. 000009 axeuongnd 15 aseuusojul nuuad jainaiaud| is euuioj ns jajnajau upon low'zsovze [000 Ovzsova6 Zwoso69 s510050e sunzeABIdau 15 9540 MBInalauD| ss falexauioş ae ep [900 000 co'o 000 000 aeiutysap! guuioy ans Ijainalauo aunaasuca ap enezuoane 15 ouuojuoa azpe “unpuode nmuad axe SES F foiapioj sea ap |PLIS96L 1000 PLIS98/. 000 VIS9GL - .SU0D e ajen0s Iese exuazaje emo: - Puu03 ans ||ainajau> DSD = 10|H03n 1150) e ajelos lose pquajaje 2109] vzs fosezapoj ayer ap [EZO056SL 000 SZOs6sL 000 sz'oses. Jan.3su02 ap 10me1oN| ea1ezuoane nud 15 vusiuegun "1nJn14034ay , Suuioj ans Ijainalaua caueleuauue ui injngeis |nţo.u0o nuguad DŞI paueuaje ei] £2S pozenaşioj aer sp |PLIS96L. 000 L1S96L 00'0 WLIS96L HonSu02 3p JOJUBIONI JAeueo |N10.2u02 nuusd OSI exvuaiaje 109| zzs vuuuoj gns I|aim|au>) forenamoj aie ep [000 000 000 00'0 000 a1eo3e3ueulj HoULg pNNIIPa40 34u54aje azueqop Is a|aueoisuu0o| vzs Sue] ans anala AS'T5ESz, 00'0 00'o 000 LS'zszS4L 0c'o LS2szS44 IN|NIP813 |N1S09 '9xe1 '8109 '9UE0ISIVI0)| zs ușion ag'oLse 00'0 00'0 se'ouse vw'Sram 2b'S6804 18RUES 8P MEZIUEBIO OX9U02 II8IN3I8u5 zis ugaan 26899081 poa oo 589908. 2 SSăle 20'ELe6tL „anues Sp mgziue&/0 o1uaJaje jejersui 15 jionnsuco ap uesoni| Ls s9'6/sooz 00'0 000 000 69'6/so9z GULzz9% os'sviozz Jenues ap asezuebio| vs N3IN113H2 311 E] 9s'960£97BL w6'zasas ol'oizot a'zs6L8y 79'se6z9a. S6'uL6lwze L9196LE%51 7 101ldv> 1v101) 15 pene /aauauuedi[990085062 oo 000 oo'0 os'ocs6osz s6'sisvos PI insanul 23U348je ax9u09 IIBINalaua| iv ale:9 hosau 000 v0'o 00'0 900 000 loo'0 00'0 alexodiooau amov| 3: BAIE N2 1|8IN1|343 ajezodoa anna [000 loo'0 000 000 000 loo'o 000 RI A . paeoa fasuawueduy2a s7 alexodiod anqoy [000 lo0'o 00'0 oo 900 Joo'o 900 vodsueuz ap Buauueduy28 îs feșuouul , puoa /onuauueciqo3, e!sad3u nu aJe5 ajeuonounj (5 ao;olouuaa exuauuediuoa 'alejan| 7? uguona 00'07s59 lo0'0 oo'0 000 00'07559 o0'ovzu 00'000%s SiPieua ap SpA ep ajiqe/auoBa. asins eueuoi pe ap ajtienanae nuuod le) ueaann 000 lo0'o 000 loo'0 000 Lea IERI n £115898U sed ajeuoiun; 15 92150|0u 83 21u8uuediy23 'afejn 00'07ss9 00'0 00'0 00'0 0007559 oo'oxeu 0o'o0ovs SU euisaoau ae aleuolidun; 15 32I50|ouu3 21uauuedi4j23 'afeţtar 1gI9n1 6L'00zz95 000 00'0 000 6L'0oze95 65446 0755597 aleuoiiouny 15 a0ifolouua auawuediu2a 'afejin [esua z> lgaan] W'SszSZ/s1 v6'zolsas OLOLZIOL va'zsei8y LLZ6OZ ISI L7'996L292 EATA LI CTAN jeJeasu! 15 jă2n43su09| iiă yzva 3Q VIIILS3ANI NULNad NaINL1aHD| 0O'4sT5L7 00'o ao0'0 00'0 D0'1SZELY 00'usize 00'00u6£ £10Lidv> 1101 oo'os9e 00'0z9 00'o00g iii amesalduuoo 15 al/goWipouu n2 '900Z/00£ “iu INinuiaAND ueazaoH| see UL10JU0D - B1E4EUES I$ 6181J4N285 Ep a48124u UI 103U0p1009) IDA8$ 0000478 00'0 o0'0047e 0000471 00'9000£ 1aques 2p anuabuia ze. os'e9zs 000 os'eozs os'sl6 loo'ose elice iile iai 3p |N38J0358dsul 34482 ap aeziAe “alinaaxa ap 1ojuenonj je |onuoo| zgs eua!6ija aeoleA euaiila aueoleA 193492 LL S76617L ISZESI62 i7S+25+7;5+9'6) a3oaulpul jjainulauo| 1D3102 9P'osBzoL 025046 (£s] ainzensudau 15 as18Aip I|8In1J3u9) 153302 9p'vOsBzoL 00'gsy9g (BeaScawerceezeure) eauuai eiuejsise 15 ae jo3loud niuad vainujaui 103409 z6Boo4soz 00075s9 (7) aiBiaua ap a4aanpoud ap ajjcjeauafa,l 251NS B+9UO:II21.2€ JS 3JEXUGUI 3 A|IăeNAI2E NHUad Iain 3: 153402 eseuzoaoe 9900£6082 (4%) ezea ap tarjsaAui 91u31aJe 9X9u02 1|8iN3|2u5) suupe menofng ALvuraIoNa 30 FMANDVăd NI MUYăAVANI 1010315 Sy'L9Sw9Loz LIZININOdWO5 yIN3UaAV Y1VINES ŞIgVSINAAVIaN YUVINVNIJ YiN31SISV! oz'vasss exep “(souqnd j$nansul 15 riezuoane nes ayeiueuiy ap |naueuoios| aoipiunf aueosuad '95izy Bueosiad) e4035a0e |n4e3audoad ap anuauaypul uţuezaul nes 1auedi ej aneye "ninoeiq enonusuoa pl SiuIn20| 3p e92 3892p aneunsap exe no ujeds/aleloauuoa ațeds (2| :ojqnd Jopanansul 1$ 4oleuoarie € nes aueiueui, 3p ININ4uUeIi2110S € "(121u0u022] noneade tre 'ONO'WHU) axipun ojauosiad e “aaizij olaueosiad eoyealdoud u! 54ejje 'eyuinao| ap eao 1e5ap aneunsap Pale no eds nes alei243u02 eds ap aneulqsap no a|auauueede (q| :aoyqnd 0pânansur 1$ opanoarie e nes 2ueiueul; 3p injn3ueiaj/os e '(to1Lii0u038 Honelado rile 'ONO "AI aoipluni „GI8ueos180 ea4enaludoud u| a3elye (e21uuou023 ayevAnae ȘIEOSEIsap 35 NU apun 'eLuuly 8P 3181205 Ipas e2 DANO ei D1e1e|3p asnuaeuede a!snjdul) gluindoj ap sneunsep no aauauueuede [e aluzie au ufuaau vana zau zusowszz 50 Uri Saniqeis J0|in eur! eoulsg19p UIp! jeau 1oțieuAnae s3ua1eje aqiBuaau Mal n3lauo| aseaza 15 și al 193409 v6zousas TUB eSnăLI63! 'exuaiaje VAL ASnIBUl 1lai6uiaau &yainureuo ei audoid erinquzuoo Jpa:d 235| u10Ju03 g1e123|85 1 EA SIWSAW e BruzSut e1uaaje VAL AISNIDUI "31!9IBII3 3ii8IN21842 el Sudioudt eanalau0o3 7189766 eaeo u!p 'LVn e eudozd elânqusuo| vs'zoueas E1uaaje VAL ASNIDU! 'SIQIDI|93u EI9103 E3JEOIEA| IZ'680'9s0z SauaaJe VAL AISN/2U!'E1Q!BI4a gje103 eaieojea| Stzsz'6sz :a1e2 up 1 jeyuouodur03 păuaiaşe g|e303 EBIeoJeA| 3UVÎNYNIA da ISăNs| UVINVNIA aa 106229 '„gzeg ap S8AU| 9148242 2x8U00 |[aINAlaua, £'% e SL'zSz6suz v6'Z9ls8s OLOIZIOL Y8'7S618% 1Z'6809/S07 SS'9Y90%Ys£ 997yyS£OzL 1VAa3NID 1VLOL 0o'0 ao0'o 00'0 00'0 00'0 0o0'o 00'0 4 VOLldYVD 1V1LOL| DIEZUSUISȚIuUI Pusza 000 000 90'0 00'0 0o'0 ABIT Sp E3I5RTe! NiaU8d 8/e)UBUIAȚĂULI AP 193234 EAIINIHSUEI NA3U2Ă ||8IN3|242)| 1a6Enq ele 000 000 90'0 loo'0 00'0 ÎS Vo gi LE Sare Cal = Es Dr SL+ ZI UIP wS7 3856Nq 3P I34eLu 3VU318ye |3INauo| aid aa vaăvISNtV NILNăd IUVIN3AZ1dWI 20 J3AUIZIN VAUINLIISNOD NILNăd 15 130N8 30 I3căVA 3LN3Ua-1V NaINLaH>| 73232. AMIȚ D6/AX2172 Ura 2NW VAND [DS ADU, A N2536 Nana 12'3935v7 E6L67 | tyzoz auenuei) cuna/al sin> [ 1Da3uoa|eszez s0ogev'9ezL ses. (du) L D302 [o eeezoi Oz.S950Z66L (es sus ININ22UNd UI10LU02 EZE-1 20 MieWAnNDe ajua.:

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă