JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRÂREA Nr. 476
Din 17.09.2025
privind aprobarea Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „EFICIENȚA
ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI REZIDENŢIALE: STRADA PIAȚA 1 DECEMBRIE
1918, NR.26”
Consiliul Local al Municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa de îndată din data de 17.09.2025;
Având în vedere referatul de aprobare al primarului Municipiului Reşiţa nr. 76503/12.09.2025
precum şi raportul de specialitate al Direcţiei Dezvoltare Locală și Investiţii nr. 76500/12.09.2025,
precum si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
Văzând Avizul de legalitate al Direcției Juridice nr. 77756/16.09.2025;
În conformitate cu prevederile Programului Regional Vest 2021 - 2027, Apelului de proiecte
nr. PRV/3.1A/1.1 sunt aferente:
- Prioritatea 3 - Regiune cu oraşe prietenoase cu mediul,
- Obiectivului specific 2.1. - Promovarea eficienței energetice şi reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră.
- Intervenţia Regională 3.1.A - Eficienţă energetică în clădiri rezidențiale
Luând în considerare prevederile H.C.L. nr. 114 din 12.03.2025, privind aprobarea Bugetului
local pe anul 2025
Văzând Certificatul de Urbanism nr. 268/23.07.2025;
Ținând cont de prevederile H.G. nr. 907/2016, privind etapele de elaborare şi conținutul cadru
al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. d), art. 139, alin. î, art. 196, alin. 1,
lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 199 alin. 2 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
modificat şi completat;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 — Consiliul Local al Municipiului Reşiţa ia act de documentaţie avizare lucrări
intervenţie (DALI) pentru „EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI REZIDENŢIALE:
STRADA PIAȚA 1 DECEMBRIE 1918, NR.26” proiect nr. MZRH
67/2025, întocmit de S.C. MZR
HABITAT S.R.L. care devine document oficial certificat prin ştampile şi semnături şi care produce
efecte juridice, fapt pentru care persoana autorizată Arh. MOZORU MARIUS ALEXANDRU-
GHEORGHE răspunde personal, după caz administrativ, civil şi penal pentru exactitatea mențiunilor,
a datelor, a calculelor, a preţurilor cuprinse în aceasta şi pentru respectarea întocmai a actelor
normative naţionale în vigoare pentru lucrarea „EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI
REZIDENŢIALE: STRADA PIAŢA 1 DECEMBRIE 1918, NR.26”
Art. 2 - Se aprobă Documentaţia tehnico-economică la faza documentaţie avizare lucrări
Ditecţia Dezvoltare Locala si Investitii — Serviciul “Tehnic
Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0255/216627, E-mail: servinv(primariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
a a — _—
intervenţie (DALI) pentru „ EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI REZIDENŢIALE:
STRADA PIAŢA 1 DECEMBRIE 1918 , NR.26” care cuprinde principalii indicatori tehnico-
economici specificaţi în Anexa la prezenta hotărâre, după cum urmează:
+ Valoarea totală a lucrărilor de investiție, inclusiv TVA = 4,549.604,10 lei
e Construcţii + montaj (C + M), inclusiv TVA = 3.776.542,69 lei
e Durata de execuţie a lucrărilor : 12 luni
Art.3 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Dezvoltare
Locală și Investiţii .
Art. 4 — Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării.
Art. 5 — Hotărârea se comunică:
+ Primarului Municipiului Reşiţa;
+ Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţului Caraş-Severin;
e Directiei de Dezvoltare Locala si Investitii;
« Direcţiei Buget-Finanţe Contabilitate, Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE SEDINȚĂ, Pr. EAZĂ ,
a
MATICHESCU BOGDAN -NICOLAE GENERAL
IAN CORNEL
Direcţia Dezvoltare Locala si Investitii — Serviciul Tehnic
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0255/216627, E-mail: servinv(oprimariaresita.ro
Pagina
1/8
ANEXA LA ueLtife 47.092 25
DESCRIEREA SUMARA A INVESTITIEI
Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI)
Intocmit conform H.G. nr. 907/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei
tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice
„Date generale
Denumirea obiectivului „EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI REZIDENȚIALE-
de investitie: STRADA PIAȚA 1 DECEMBRIE 1918, NR. 26”
Ordonator principal/ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA și PROGRAMUL
Secundar de credite/ REGIONAL VEST 2021-2027
investitor : Piata 1 Decembrie 1918 nr. 1A, CP 320084,
tel/fax: 0255-215314, 0255-211430,
e-mail: resita O primariaresita.ro
Beneficiarul investitiei: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA
Amplasament: Judetul Caras Severin, Municipiul Resita,
PIAȚA 1 DECEMBIRE 1918, NR. 26
Elaboratorul studiului S.C. MZR HABITAT SRL
de fezabilitate: Str. CIRCUMVALAȚIUNII nr. 2-4, TIMIȘOARA,
Tel: 0731005721
e-mail: marius.mozoru mzrhabitat.ro
Situaţia existentă a obiectivului de investiţii:
La cererea beneficiarului PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REȘIȚA, s-a întocmit documentaţia de avizare a
lucrărilor de intervenţie (D.A.L..) pentru lucrarea “ EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN CLĂDIRI
REZIDENȚIALE- STRADA PIAȚA 1 DECEBRIE 1918,NR. 26”. Funcțiunea principala care se desfășoară
este aceea de locuinţă colectivă.
In aceasta documentație, privind specialitatea arhitectura, se va analiza ” EFICIENŢĂ ENERGETICĂ ÎN
CLĂDIRI REZIDENȚIALE- STRADA PIAȚA 1 DECEBRIE 1918, NR.267. În prezent clădirea are regim de
înălțime S+P+10E+ET.TH.. Prin acest studiu se propunere analizarea corpului de clădire si stabilirea
unei soluţii convenabile din punct de vedere economic și tehnic astfel încât să se asigure toate
exigentele de calitate in ceea ce privește eficientizarea energetică a clădirii.
Pagina
2/8
Investiţia are scopul de a crește calitatea vieţii la nivelul comunităţii locale dar și a
infrastructurii sociale. Necesitatea intervenţiei de reabilitare rezultă din raportul de expertiză
tehnică și auditul energetic.
Sunt necesare lucrări și intervenţii care să conducă la un grad cât mai mare de economisire
de energie în perioada de exploatare.
Oportunitatea investiţiei este permanentă, dată fiind importanţa desfăşurării activităţilor
specifice la standardele de calitate impuse de reglementările în vigoare. Clădirea studiata face parte
din categoria de importanţă C și are clasa de importanţă ll.
Din punct de vedere constructiv, cladirea prezinta:
Categoria de importanţă: C
Clasa de importanţă: III
Regim de înălțime: S+P+10E+ET.Th
Structură: panouri mari prefabricate, planșee prefabricate din beton armat, fundaţii fâșie continuă
din beton, acoperiș terasă
Execuţia blocului a avut loc în 1980
Indici de suprafata si volum:
Bilanţ teritorial existent:
S. teren — 431 mp;
S.C, SUBSOL- 360 mp
S.C. PARTER- 360 mp
S.C. ETAJ 1- 360 mp
S.C. ETAJ 2- 360 mp
S.C. ETAJ 3- 360 mp
S.C. ETAJ 4- 360 mp
S.C. ETAJ 5- 360 mp;
S.C. ETAJ 6- 360 mp p;
S.C. ETAJ 7- 360 mp;
S.C. ETAJ 8- 360 mp;
S.C. ETAJ 9- 360 mp;
S.C. ETAJ 10- 360 mp;
S.C. ETAJ TEHNIC- 70 mp;
S.C.D- 4030 mp
POT- 83,52%
CUT: 9,35
Bilanţ teritorial propus:
S. teren — 431 mp;
S.C. SUBSOL- 360 mp
S.C. PARTER- 360 mp
S.C. ETAJ 1- 360 mp
S.C. ETAJ 2- 360 mp
Pagina
3/8
S.C. ETAJ 3- 360 mp
S.C. ETAJ 4- 360 mp
S.C. ETAJ 5- 360 mp;
S.C. ETAJ 6- 360 mp p;
S.C. ETAJ 7- 360 mp;
S.C. ETAJ 8- 360 mp;
S.C. ETAJ 9- 360 mp;
S.C. ETAJ 10- 360 mp;
S.C. ETAJ TEHNIC- 70 mp;
S.C.D.- 4030 mp
POT- 83,52%
CUT: 9,35
Înălţimile clădirilor si numărul de niveluri
Înălţime maximă existentă- 34,82 m
Număr de situație —S+P+10E+ET.TH.
Înălţime maximă propusă- 35,47 m
Procentul de ocupare a terenului — POT
P.OT. propus — 83,52%
Coeficientul de utilizare a terenului - CUT
C.UT. propus —9,35
Locuintele respecta exigentele minimale privind suprafetele utile/locuibile si echiparea/
dotarea cu instalatii interioare, satisfacand cerintele Legii Locuintei nr. 114/1996, actualizata.
Dupa izele tehnico — economice de mai sus dar tinand cont si de discuțiile cu
beneficiarul am ales pachetul de solutii P2, pachet cu o eficienta energetica mai sporita
decat pachetul de solutii P1. in urma implementarii proiectului pachetul P2 satisface
valorile maxim admise atat pentru energia primera totala cat si pentru emisiile
echivalente CO2 dupa renovarea majora conform metodologiei de calcul in vigoare dar
si cerintele obligatorii conform ghidului de finantare.
In tabelul de mai jos vom prezenta valorile !a începutul implementări proiectului şi
cele estimate a fi obținute !a finalul implementării protectului:
Valoare la | Vatoare la | Ditarenţă
[5 Unitate fina | 4 Diferenţă (1%)
proiectului | proiectului | absolută)
b e d e fze-d | g=td100 1%)
Capacitate ie
producțe,
suplimentară pentru o 0.003 | 0.003
energia din surse m
| regererabile din care:_|
Energie electrică [ 0.003 | 0.003
Energie termică 9 [“] [»]
Constm anual de
energie primară, din
care al locuintelor, MWihlan 997,10 | 340.48 | 656,62 56%
clădirior publice,
întreprinderilor etc
Emisii de gaze cu echivalent
iii ase coaan | 195.76 | 6345 | 132.31 68%
Energie totală din
surse , o 1,84 1,84
produsă din care. MwWhlan
Energie electrică L] 1,84 1.84
Energie termică L'] ] Lei =
3.5.1 Tabel centratizator cu consumuri de energie in baza carora au
rezultat indicatorii de eficienta energatica
Consumuri de energie inainte de renovare :
INCALZIRE
ACC
RACIRE
VENȚILARE
ILUMINAT
î5s
TOTAL
708,78
101,67
0,00
000
0,00
3
810.45
0,00
0,00
0,00
000
1947
1947
829,49
119,12
0,00
0.20
48,48
997,10
230,08
33,04
090%
0,00
13,45
276,57
Consumuri de energie dupa renovare :
Consumator
INCALZIRE
ACC
RACIRE
VENTILARE
ILUMINAT
TOTAL
Consum de
energie finala
termica lan]
151,42
101,87
000
0.00
9.00
253,08
Consum de
energie finala
electrica
an)
0,00
0,00
000
00
18,75
1,87
18,75
Consum de
energie primara
177,03
119,12
LX)
0,0
1,84
Consum specific
de energie
primara
[Kwhim2an]
49,12
000
0,00
0,51
Clasa de eficienta
energetica
Pagina
418
Pagina
5/8
3.5.2 Rezistente termice corectate inainte si dupa renovare
A ante de R' după renovare
Element de construcție renovare (m2/47)
im2K/W)
Perete exterior opac 1 0,612 4402
Perete exterior opac 2 9,612 0612
Planseu catre subsol 0,246 2,7983
Planseu terasa 0,235 7,622
Tamplarie 1 0,68 0,9
Tamplarie 2 0,68 0,68
3.5.3 incadrarea in valorile maxim admise ale consumului total de energie primara si
ale emisiilor echivalente CO: conform metodologiei de calcul in vigoare
La finalul implementarii proiectului cladirea va avea un consum de energie primara
de 94,4 kWhim2,an si un Indice al emisiilor echivalente de CO? de 17,6 kg/m?,an, urmand a
se incadra în valorile limita maxim admise conform tabelului 2.10b din Mc 001-2022.
Take 2 1h Vatarile bimiră maxim admise ale consumului ital de energie primară (du sute tenenerabile și nereaemerabile)
pi ate emisiilor echivelenie de CO: penru tenevarca majoră a ctadiviter existente
Clădiri de birenri aia | Căii de hreit colectie [E âniegi
Reel orizont |inereie peta.| Fiică |eneraearia.| € misi ces [Eee prim.| Fotin echi» [sete prim] Psi ec
rorai | co. | Tori | co | morată | cos FOTALĂ | cos
pb intari | ingmtuuat | trimicard | emisar |InVibrmi-ual |_iema tai | IN biminnl [pareau
[ TEI asa za | Os MEX ȚEEI FETI
u 1123 16,3 E) EI m aa DEEA 26,
a ITI 172 22.7 FEN 123.1 153 1564 255
a 17.7 12 Ea FE 1264 | zi | iei 224
x 1193 192__| Dos | ss 1306 223 Ins 293
CIadări destinate CIaciri destinate Claari destinate
sistemului sanitar turelei Spatii comerciale aclivitățiiar spertive
oua EI [RI ă, ore
20%] Orizeat [oeraie pm tr miiicetie [merge mr] miză cehi curte prim] mină cete [Eneegle prim. Pena
Toni | co. | oratii | co, TOTALA | cor TOTALA | co,
piata | inzmtuaj |iWteniaoi | pzen'aai |inWhemimmi| imenstaei | IWhanaat] mem aai
a ICIEI FITI TE iza IERI IESE TFE) 157
a 1954 30.4 I7x 13.£ [ETA ITI 1162 165
TI 189,6 31.3 1204. ICI DECES 19.7 TEI 129
n 202.9 EEE) IEZEI ET IERI EIN 121.3 EX)
x 2065 342 [ECE EIEI DECE: 233 123.6 203
în cazul investiţiilor publice, pe baza Raportului de Audit Energetic se poate întocmi documentația
de avizare a lucrărilor de intervenţie. În funcţie de resursele materiale şi de montajul financiar
preconizat, beneficiarul are dreptul de a selecta și etapiza punerea în operă a măsurilor de
renovare/modernizare energetică a clădirii care să corespundă necesităţilor proiectului.
Pachetul de soluţii 2-P2
Pachetul de soluţii P2 este compus din implemetarea măsurilor și soluţiilor de mai jos:
S2 — izolarea termica a peretilor exteriori cu 15 cm de vata bazaltica
S$3 - izolarea termica a planseului peste ultimul nivel cu 30 cm de vata bazaltica
S4 — inlocuirea tamplarie! ( ferestre si usi ) exterioare existente cu tamplarie
performanta energetic avand minim U' < 1,10 W/m2 K si R'2 0,90 m2 KW
S5 — Izolarea termica la intrados a planseului peste subsol cu 10 cm de polistiren
extrudat
S6 - Achiziţia şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice complet echipat
S7 — Inlocuirea sistemului de iluminat din casa scarii cu unul de tip LED
Date tehnice ale investiţiei : |
SCENARIU 2 (EFIZIENTIZARE ENERGETICA CU TERMOSISTEM- VATĂ MINERALĂ 15CM ȘI PROPUNERE
ACOPERIȘ TERASĂ)
Pagina
5/18
Din punct de vedere arhitectural si funcţional:
- Propunere termosistem fațadă la nivelurile superioare cu vată minerală 15cm
- Dublarea parapeţilor din b.a. 5 cm cu BCA 10cm, ca suport pentru tâmplăria nouă
- înlocuire tâmplărie lemn/aluminiu cu tâmplărie PVC eficientă energetic
- Închidere balcoane și logii cu zidărie și cu tâmplărie PVC eficientă energetic
- Desfacere îchideri peste bacoane și închidere cu panou sandwich de 15 cm în loc
- Propunere acoperiș terasă peste etajul 10 și etajul tehnic
- Termoizolare placă între subsol și parter (în zona casei de scară) cu 10 cm polistiren
extrudat
- Propunere supraînălțare atice
- Propunere închidere de zidărie la balcoanele cu tâmplărie pe colț
- Propunere termosisem sub balcoane/ în zona de acces cu 15 cm vată minerală
cașerată
- Propunere termosisem sub placa de la parter cu 10cm XPS
- reabilitarea/modernizarea lifturilor prin înlocuirea mecanismelor de acţionare
electrică a ascensoarelor de persoane, precum și reabilitarea/modernizarea
componentelor mecanice, a cabinei/ușilor de acces, a sistemului de
tracţiune, cutiilor de comandă, troliilor, după caz, cum sunt prevăzute în raportul
tehnic de specialitate-_inlocuire istemele de tractiune
- inlocuire cutie de comandă
-_ inlocuire trolii
- schimbare cabina liftului
a) Reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii:
izolarea termică a fațadei - parte vitrată, respectiv înlocuirea tâmplăriei exterioare
existente, inclusiv a celei aferente accesului în clădire, cu tâmplărie termoizolantă cu
performanţă ridicată, înlocuirea tâmplăriei interioare: uşi de acces şi ferestre către spaţiile
neîncălzite sau insuficient încălzite dacă este cazul;
izolarea termică a fațadei - parte opacă, respectiv termoizolarea pereţilor exteriori, inclusiv
termo-hidroizolarea terasei și a aticelor
închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolant, inclusiv termoizolarea
parapeţilor acestora;
izolarea termică a pereţilor care formează anvelopa clădirii ce delimitează spaţiul încălzit
de alte spaţii comune neîncălzite;
b) Îmbunătăţirea/modernizarea sistemelor tehnice ale clădirii:
+ refacerea canalelor de ventilaţie din apartamente în scopul menţinerii/realizării ventilării
naturale a spaţiilor ocupate, în cazul în care acestea au fost înfundate/blocate; - nu se
poate realiza acest lucru din cauza faptului că în unele apartamente au fost desfiinţate
ghenele.
e lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat, înlocuirea corpurilor de
iluminat cu corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare etc; - conform proiect instalaţii
electrice se vor schimba traseele de instalatii si se vor inlocui corpurile de iluminat.
c) Achiziţionarea și instalarea surselor regenerabile de producere de energie în măsura în care sunt
concepute și dimensionate pentru părţile comune ale clădirii, de exemplu: instalații cu panouri
Pagina
7/8
solare fotovoltaice, etc. — conform proiect de instalaţii electrice se vor monta panouri fotovoltaice
pentru a asigura consumul comun de energie electrică.
d) Activităţi aferente amenajării terenului, amenajării pentru protecția mediului și aducerii la starea
iniţială, relocării/protecţiei utilităţilor afectate de lucrările de eficientizare energetică, asigurarii
utilităţilor necesare obiectivului de investiții, lucrări de construcţii și instalaţii aferente organizării de
șantier (inclusiv diverse și neprevăzute);
e) Alte intervenţii aferente măsurilor conexe care contribuie la implementarea proiectului, cum ar fi:
e crearea de facilităţi/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, ca de
exemplu: rampe de acces, ascensoare, platforme mobile, sisteme de ghidaj și
orientare, sisteme de avertizare luminoasă, covoare tactile etc. sau alte măsuri
suplimentare de dezvoltare durabilă. Acest tip de măsuri conexe sunt obligatorii. —
pentru. facilitarea accesului persoanelor _cu_dizabilitaţi se va achizitiona un
echipament de transport de tip Elevator pentru scări cu șenile.
e reabilitarea/construirea acoperişului de tip terasă și a supatnălţatea aticelor în scopul
asigurării unei gărzi de apă, inclusiv a sistemului de colectare şi evacuare a apelor
meteorice la nivelul terasei; închiderea scurgerilor existente de pe terasă
e demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa
clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de
intervenţie;
e refacerea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial pericol de
desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii
e refacerea finisajelor interioare afectate de măsurile de eficientizare energetică în
zonele de intervenţie, inclusiv șpaleţii interiori;
+ intervenții la structura blocului în cazul în care acestea rezultă că sunt necesare din
raportul de expertiză tehnică al blocului.
Din punct de vedere structural, conform expertizei A1 se propun următoarele:
Pentru asigurarea cerinței se vor realiza următoarele:
Având în vedere scopul urmarit de reabilitarea si cresterea eficientei energetice a cladirii, prin
proiect se propun urmatoarele lucrari de interventie cu privire la partea de constructii :
- Termoizolarea peretilor exteriori opaci cu vata bazaltica rigida sau polistiren si realizarea unui
finisaj din tencuiala decorativa siliconata;
- Termoizolarea planseului peste ultimul nivel vata bazaltica rigida cu grosimea de min. 20 cm sau
polistiren EPS 80 cu grosime de min. 20 cm; peste termosistem se va turna o sapa de panta, slab
armata cu grosimea de min. 5cm;
- Termoizolarea planseului de la subsol, in zona casei scarii;
- Suprainaltarea aticelor scurte din beton, existente;
- Refacerea hidroizolatiei acoperisului terasa;
- Refacerea sistemului de colectare si scurgere ape pluviale;
- Inlocuriea tâmplariei exterioare;
- Montarea de glafuri exterioare din tabla de aluminiu vopsita in câmp electrostatic;
- Desfacerea inchiderilor actuale de la balcoane si refacerea inchiderii tuturor balcoanelor cu o alta
tamplarie termoizolanta conform propuneri de arhitectura.
- In cazul balcoanelor care necesita inchidere si la partea superioara, aceasta se va face cu panouri
sandwich;
Pagina
8/8
- Termoizolarea parapetilor si a intradosului balcoanelor;
- Termoizolarea soclului cu polistiren extrudat;
- Refacerea trotuarelor perimetrale afectate de degradare sau lipsa pe toate fatadele;
- Montarea unor panouri fotovoltaice pe acoperisul tip terasa
- Reabilitarea/modernizarea lifturilor prin înlocuirea mecanismelor de acţionare electrică a
ascensoarelor de persoane, precum și reabilitarea/moderniza
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.