JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
HOTĂRÂREA Nr. 394
DIN 28.10.2021
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie și a indicatorilor
tehnico - economici aferenți obiectivului de investiţie
„Modernizarea iluminatului public în municipiul Reşiţa — etapa 2021”
Consiliul Local Reşiţa întrunit în şedinţă ordinară din data de 28.10.2021;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 76517/25.10.2021 și Raportul de specialitate a
Direcţiei Investiţii şi Mobilitate Urbană, Serviciul Gopodărie Urbană nr. 76515 /25.10.2021, precum
şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local;
Ținând cont de Dispoziţia Preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu, nr. 397 din
20.10.2021 privind organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul în
cadrul Programului privind creșterea eficienţei energetice infrastructurii de iluminat public;
Având în vedere Ordinul 1866/12.10.2021 privind aprobarea Ghidului de finanțare a
Programului privind creşterea eficienţei energetice infrastructurii de iluminat public;
Având în vedere H.G. nr. 43/2020 privind organizarea și funcţionarea Ministerului Mediului,
Apelor şi Pădurilor;
Văzând Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Ținând cont de Legea nr. 163/2012 pentru aprobarea OUG nr.115/2011 privind stabilirea
cadrului instuţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la
licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii
Europene;
Ținând cont şi de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Văzând prevederile Legii nr. 15/2021 din 08.03.2021 a bugetului de stat pe anul 2021;
Văzând prevederile Legii Nr.
227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. d), art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1,
lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2 şi art. 199 alin. 1 şi alin. 2 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul
administrativ, modificat şi completat;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 - Se aprobă documentaţia tehnico-economică faza Documentaţie de Avizare a
Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.[.), cod documentaţie:
6/2021, pentru obiectivul de investiţie
“Modernizarea iluminatului public în municipiul Reșița — etapa 2021”, anexa, parte integrantă
din prezenta hotărâre.
DIRECȚIA INVESTIȚII ȘI MOBILITATE URBANĂ - SERVICIUL GOSPODĂRIE URBANĂ
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA. Tel./Fax: 0255210258. E-mail: iluminat(eprimariaresita.ro
JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
fă ă 4
ȘI -
Art.2 - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţi “Modernizarea
iluminatului public în municipiul Reșița — etapa 2021” şi descrierea sumară a investiţiei cuprinsa
în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3 - Se aprobă devizul general al obiectivului de investiție “Modernizarea iluminatului
public în municipiul Reșița — etapa 2021”, în valoarea totală de 5.426.102,27 lei (inclusiv TVA), din
care C+M: 5.253,255,27 lei (inclusiv TVA), conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.4. - Se aproba contractarea finanţării cheltuielilor pentru obiectivul de investiţii
“Modernizarea iluminatului public în municipiul Reşiţa — etapa 2021” prin Programul privind
creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public.
Art.5 - Se împuterniceşte, Domnul Primar Popa loan să reprezinte Municipiul Reşiţa în relaţia
cu Administraţia Fondului pentru Mediu.
Art.6 - Se aprobă susținerea de la bugetul local al Municipiului Reşiţa a contribuţiei
financiare proprii în valoare totală de 440.129,08 lei (inclusiv TVA), defalcat astfel:
39.937,00 lei inclusiv TVA — reprezentând toalitatea cheltuielilor neeligibile;
400.192,08 lei inclusiv TVA -— reprezentând 7,43 % din valoarea totală eligibilă;
Art.7 - Se aproba elaborarea documentaţiei de achiziţie, organizarea şi derularea procedurilor
de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind
achiziţiile publice.
Art.8 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Investiţii şi
Mobilitate Urbană, Serviciul Gospodărie Urbană şi Direcţia Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse
Umane.
Art. 9 - Prezenta intră în vigoare la data comunicării.
Art.10 - Hotărârea se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin;
- Direcţiei Investiţii şi Mobilitate Urbană — Serviciul Gospodărie Urbană;
- Direcţiei Buget, Finanţe-Conţabilitate, Resurse Umane,
DIRECȚIA INVESTIȚII ŞI MOBILITATE URBANĂ — SERVICIUL GOSPODĂRIE URBANĂ
Adresa: Piaţa ! Decembrie 1918 Nr. IA. Tel./Fax: 0255/210258, E-mail: iluminat primariaresita.ro
ANEXĂ 24 MC.L. XR. 394[22.10-dc4b
Descrierea investitiei și indicatorii tehnico-economici
MODERNIZAREA ILUMINATULUI PUBLIC ÎN MUNICIPIUL
REȘIȚA - ETAPA 2021
Obiectivul de investiţii stabilit constă în modemizarea sistemului de iluminat public existent
în unitatea administrativ teritorială — Municiplul Reşiţa, prin înlocuirea aparatelor de iluminat
existente, precum şi implementarea unui sistem inteligent de telegestiune, conform cerințelor
ghidului de finanţare.
Zonele / strazile vizate in cadrul obiectivului de investitii sunt :
CI
Nr. Crt. Strada Nume strada lasa de
iluminat
1 STRADA ROZELOR M6
2 STRADA VISINULUI M6
3 STRADA ZORILOR M6
4 COLONIA LEND M6
5 COLONIA SCANȚEII M6
6 TARNOVEI 1 M6
7 TARNOVEI 2 M6
8 BASOVAT M6
9 GHIOCELULUI M6
10 VASILE PARVAN M6
11 PARALELA VALIUGULUI M5
12 NERA M5
13 ISLAZULUI M6
14 COLINEI M6
15 COMARNIC M6
16 CARASULUI M6
17 BARZAVEI M6
18 AUREL VLAICU M6
19 PRISLOP M6
20 SOARELUI M6
21 DIGULUI M6
22 BUDINIC M6
23 ALEXANDRU ODOBESCU M6
24 PAVEL CHINEZU M6
25 MARASTI M6
26 ALEX NEDELEA M6
27 CANALULUI M6
28 ROMUL LADEA M6
29 NICOLAE GRIGORESCU M6
30 IZVORULUI M6
31 RANDUNICA M6
32 COZIA M6
33 TIGLARIEI M6
34 CARPATI M6
35 VANATORILOR M6
36 CIOCARLIEI M6
37 AL, VLAHUTA li
38 SEMENICULUI M6
39 SIRETULUI M6
4 CERETULUI M6
ai RANDUL 2 d
42 RANDUL 3 M6
4 CAPRIOAREI M6
44 SIMION MANGIUCA M6
45 M6
VANTULUI
MIERLEI
47 M6
ALUNILOR
a3 M6
TURTURELELOR II
49 M6
ÎNTRE TURTURELELOR II ȘI TURTURELELOR III
50 TURTURELELOR M6
51 TURTURELELOR II M6
52 VULTURILOR M6
53 BANADUC M6
54 NIKOLAUS LENAU M6
55 RANDUL [] M6
56 FEROVIARULUI M5
57 CERBULUI M6
58 TREPTELOR M6
59 FAGULUI M6
60 SOMESULUI M6
51 MUZICESCU M6
62 AVIATORILOR M6
63 COZIA M6
64 CRISAN M5
65 COLONIA OLTULUI M6
66 INDEPENDENTEI M6
67 LIBERTĂTII M6
68 PACII M6
69 HORIA M6
70 BEGA M6
n PETCULESCU SPATE PIATA M6
72 TOAMNEI M6
73 ION CORVIN M6
74 SARMISEGETUSA M6
75 FUNICULARULUI M6
20 BUTOVAŢ M&
77 PANDURILOR (BUC 1) M6
78 MARASESTI M6
79 PANDURILOR 1 (BUC 2) M6
80 PANDURILOR 2 M6
31 PANDURILOR 1 (BUC 3) M6
82 SALCAMILOR M6
83 FRAGILOR M6
84 AFINELOR M6
85 MURELOR M6
86 LUCIAN BLAGA M6
87 MURESENI M6
88 G. COŞBUC M5
89 MIHAI EMINESCU M6
90 ION CREANGA M6
31 ROSIORILOR M6
92 CORBULUI M6
93 CODRULUI M6
94 CAEN M6
95 GHEORGHE ŞINCAI M6
96 MOROASA M6
97 CPT. IOAN POPTELECAN... .-M6_..
98 ALEEA BEGONILOR M6
99 ALEEA NALBELOR M6
100 ZAMBILELOR M6
101 VIORELELOR M6.
102 BUIORILOR M6
103 PETRU MAIOR 1 M6
104 PETRU MAIOR 2 M6
105 CERNA M6
106 DAMASCHIN BOJINCA M6
107 A. |. CUZA | paralela ) M6
108 DAMASCHIN BOJINCA. M6
109 LALELELOR M6
110 RETEZAT M6
111 EFTIMIE MURGU 1 M6
112 EFTIMIE MURGU 2 M6
113 MOLIZILOR M6
114 POMOSTULUI M6
115 GRATZ M6
116 GRATZ (INTRE BLOCURI) M6
117 BD. REV. DIN DECEMBRIE M5
118 CEAHLAU M6
119 UNIRII M6
120 TRAIAN VUIA. M6
121 NICHITA STANESCU M6
122 OCTAVIAN GOGA M6
123 PACII. M6
124 FRUNZEI M6
125 ALEEA ZADEI 1 M6
126 ALEEA ZADEI 2 M6
127 ALEEA ZADEI 3 Mă
128 PARALELA EFTIMIE MURGU ȘI A.I.CUZA M6
129 ION VIDU1 M6
130 ION VIDU 2 M6
131 IOSIF VALCEANU MG
132 MOZZART M6
133 _VERDI. M6
134 C. PORUMBESCU M6
135 ALEXANDRU _POP M6
136 N. ADAM M6
137 TIMISOAREI (SECUNDARA) M6
138 EROU NICOLAE, MARCU M6
139 ALEEA GLADIOLELOR M6
140 ALEEA TRANDAFIRILOR 1 M6
141 ALEEA TRANDAFIRILOR 2 M6
142 NUFERILOR _ M6
143 ALEEA DALIILOR M6
194 ALEEA 3 APE M6
145 ALEEA MARGHITAS -M6
146 ALEEA BREAZOVA M6
147 ALEEA BUHUI M6
148 ALEEA MACILOR M6
149 TARCULUI M6
150 ALEEA GUTAI M6
151 ZARANDULUI 1 M6
152 ZARANDULUI 2 M6
153 GODEANU M6
154 BARAOLT M6
155 ALMAJULUI M6
156 STANISOAREI M6
157 PADES M6
158 CALMANILOR 1 M6
159 CIUCASULUI M6
160 CALIMANILOR 2 M6
161 CIBINULUI M6.
162 PIATRA CRAIULUI M6
163 MACINULUI M6
164 TIBLES M6
165 RARĂU M6
166 SURIANU M6
137 PELEAGA M6
158 RODNEI | spate ) M6
169 FAGARASULUI păralela ințre Buzias si
Herculane M6
170 BUZIAS M6
171 REPUBLICII ( paralela ) M6
172 BAZNA MS
173 ALEEA TUSNAD M6
174 ALEEA TUSNAD 2 M6
175 ALEEA LIPOVA M6
176 ALEEA FELIX M6
177 CONSTRUCTORILOR M6
1783 CAMINELOR M6
Pentru implementarea proiectului ia nivelul obiectivului de investitii propus, respectiv
Înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele performante cu tehnologie LED, precum şi
implementarea unui sistem inteligent de telegestiune, sunt necesare urmatoarele lucrari :
Nr.crt Denumire lucrare UM Cantitate
1 Demontare corpuri de iluminat existente buc 1452
2 Demontare console existente Buc 1452
3 Montare console noi buc 1515
4 Montare aparate de iluminat LED 50 W buc 70
5 Montare aparaâte de iluminat LED 35 W buc 1445
6 implementare sistem inteligent de telegestiune cu toate buc 1
componentele sale , la nivelul întregului obiectiv
Scenariu
Scenariul 2 - Recomandat
Scurtă descriere
- Demontare corpuri de iluminat — 1452 buc.
- Demontare console existente — 1452 buc.
- Montare console noi — 1515 buc.
-Montare aparate de iluminat LED 50 W - 70 buc.
pentru strazile din clasa M5
- Montare aparate de iluminat LED 35 W — 1445 buc.
pentru strazile din clasa M6
- Implementare sistem de telegestiune la nivelul
întregului obiectiv de investitii
Costuri anuale
(Consum energie electrică anual [kWh]
186.964,31
La o reducere a fluxului luminos cu 20 și 40% in
treptele de dimming propuse
Valoarea procentuală a consumului de Scade consumul cu 61,18 % faţă de de situația
energie electrică, considerand situația existentă.
existentă ( conform ghid ) ca
referință
Rezolvare probleme actuale relativ la |Da, cu realizare de economie de energie de 61,18 % și
nivelul de iluminat posibilitate monitorizare si control a instalatiei
Durata de viaţă a sursei de lumină Minim 100000 ore
corpuri il. | Lungime retea [distanta medie| Pi (kW) | Energie el. (kWh) /an
Situaţie (buc.) (m) între stâlpi 4.150 ore func.
(m)
existența 1452 50785 35 116,04 481.561,85
proiectata 1515 50785 35 45,05 186.964,31
Economie energie electrică în regim de telegestiune 294,597,54 61,18%
Principalii indicatori tehnico-economici aferenti obiectivului de
investiţii:
Indicatori aferenţi scenariului 2 — recomandat , respectiv valoarea totală a oblectului de
investiţii, exprimata în lei, cu TVA şi, respectiv , fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M),
în conformitate cu devizul general :
Valoarea totală a investiţiei - cheltuieli pentru investiția de baza (scenariul 2 - recomandat):
- 4.569.487,23 lei, la care se adaugă TVA in valoare de 856.615,04 lei, rezultând o valoare totală
de 5.426.102,27 lei ,
- din care C+ M : 4.414.500,23 lei, la care se adaugă TVA in valoare de 838,755,04 lei, rezultând
o valoare totală a C + M de 5.253.255,27 lei .
Indicator de performanţă :
Indicatori specifici UM Scenariul 2 Situaţia
( recomandat ) existentă
Valoarea investiţiei lei fără TVA 4.569.487,23 -
Consuihul specific anual kWh/an 186.964,31 481.561,85
de energie electrică
Elemente fizice :
Nr.crt! Denumire lucrare UM Cantitate
7 Demontare corpuri de iluminat existente buc 1452
2 Demontare console existente Buc 1452
3 Montare console noi buc 1515
4 Montare aparate de iluminat LED 50 W buc 70
5 Montare aparate de iluminat LED 35 W buc 1445
6 | implementare sistem inteligent de telegestiune cu toate buc 1
componentele sale , la nivelul întregului obiectiv
indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat /operare, stabiliţi în funcție de
specificul şi ţintă flecărul obiectiv de investiţii :
Prin montarea noilor aparate de iluminat public cu LED vor apărea următoarele
influenţe favorabile:
- reducerea poluării prin diminuarea gazelor cu efect de seră - datorită reducerii consumului de
energie electrică;
- din. punct de vedere economic:
- reducerea consumului de energie electrică;
- reducerea costului întreţinerii-menţinerii sistemului de iluminat ;
- reducerea apariției defectelor corpurilor de iluminat ;
- cieşterea eficienţei consumului de ehergie electrică, datorită eficenţei luminoase a corpurilor
cu LED.
- imbunătățirea sistemului de iluminat şi asigurarea unei siguranțe a cetățenilor;
- realizarea unei uniformităţi mai bune a sistemului de iluminat;
- creşterea accesibilității în zonă ;
- datorită indicelui de redare a culorilor ridicat se îmbunaătățește și traficul stradal.
Aceste elemente reprezintă efectele pozițive ce rezidă din îmbunătățirea mediului luminos în
localitate, ce apar în urma realizării lucrăritor. În general se poate afirma că realizarea acestui
obiectiv constituie un real! și important folos pentru întreaga comunitate și a activității
economico- sociale din zonă.
Costurile aferente implementarii proiectului sunt următoarele :
- Valoare totala inclusiv TVA : 5,426.102,27 lei ;
- Cheltuieli eligible inclusiv TVA : 5.386.165,27 lei ;
- Cheltuieli neeligibile inclusiv TVA : 39.937,00 lei ;
- Din totalul cheltiuelilor eligible, UAT Municipiul Reșița va asigura un aport propriu de
440.129,08 lei inclusiv TVA , defalcat astfel :
- 39.937,00 lei inclusiv TVA — reprezentând totalitatea cheltuielilor neeligibile ;
- 400.192,08 lei inclusiv TVA — aport propriu în cadrul proiectului, reprezentând 7,43 % din
valoarea totală eligibilă ;
- Cererea de finantare va fi in suma de 4.985.973,19 lei inclusiv TVA, reprezentand 92,57 % din
totalul cheltuielilor eligibile .
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.