29 octombrie 2019

HCL 386/2019 Reșița adoptată

Aprobarea actualizării inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reșița și al celor care alcătuiesc domeniul privat al statului conform prevederilor OUG nr. 57 / 2019 privind Codul Administrativ

Denumire
Hotărârea nr. 386 din 2019 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
386 / 2019
Data
29 octombrie 2019
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe din domeniul privat al Municipiului Reșița și din domeniul privat al statului, conform prevederilor Codului Administrativ (OUG nr. 57/2019). Pentru locuitori înseamnă că unele bunuri trebuie trecute la evidența oficială, iar evaluarea acestora poate afecta bugetul local (modificări de sume, termene sau eventuale improvizări de investiții) după finalizarea actualizării. Practic, se stabilesc ce bunuri sunt în proprietatea municipalității și cum vor fi monitorizate în registrele publice, cu eventuale efecte asupra costurilor, ordinii deplatări și planurilor de investiții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA ur. 386 din 29 octombrie 2019 privind aprobarea actualizarii inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcatuiesc domeniul privat al Municipiului Resita si al celor care alcatuiesc domeniul privat al statului conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ Consiliul Local al Municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 octombrie 2019; Având în vedere expunerea de motive a domnului Primar Popa loan şi Raportul de specialitate al Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane, Direcţiei Administrarea Domeniului Public și Privat si Directiei Urbanism, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specilitate ale Consiliului Local ; Văzând Procesul-verbal nr.82418/25.10.2019 întocmit de Comisia centrală de inventariere, Ținând seama de Procesul-verbal nr.78372/10.10.2019 privind rezultatele actualizarii inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul privat al Municipiului Resita conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, Avand cunostinta de Adresa nr.615/25.09.2019 a Directiei Judetene de Statistica Caras- Severin; Luand în considerare Dispoziţia nr.1632/13.09.2019 privind constituirea Comisiei speciale avand ca atributii intocmirea si actualizarea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al Municipiului Resita conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ precum si Dispozitia nr.1667/27.09.2019 privind modificarea si completarea Dispoziţiei nr.1632/13.09.2019 ; În temeiul prevederilor Ordinul ministrului finanţelor publice nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii. Conform prevederilor Ordonantei Guvernului nr.81/2003 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimoniul institutiilor publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând seama de Ordinul nr.3471/25.11.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea si amortizarea activelor corporale aflate in patrimoniul institutiilor publice, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Conform HG nr.548/08.07.1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor ; În temeiul prevederilor Legii nr.231/02.08.2018 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 ; Luând în considerare prevederile art. 20 alin.1 lit e) din Legea nr.273/2006 a finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Avand in vedere prevederile: Legii contabilitaţii nr.82/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.155, art.354, art.355, art.356 si art.357 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ ; HOTĂRĂȘTE: Art.] Consiliul Local al municipiului Reşiţa ia act de listele de inventar întocmite de subcomisiile constituite prin Dispoziţia Primarului nr.1632/13,09.2019, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexele nr, 1-23. Art.2 Consiliul Local al municipiului Reşiţa aprobă actualizarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcatuiesc domeniul privat al Municipiului Resita si al celor care alcatuiesc domeniul privat al statului, conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, prevazute in Anexele nr.1 - 23, care fac parte integrantă din prezenta hotarare. Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Buget, Finanţe- Contabilitate, Resurse Umane, Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public și Privat al Municipiului Reşiţa, Direcţia Impozite şi Taxe, Direcţia Generală Învățământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte, Directia Asistenta Sociala, Serviciul Public "Directia pentru Intretinerea si Repararea Patrimoniului Consiliului Local Serviciul de Iluminat Public si Deszapezire”, Clubului Sportiv Muncitoresc Resita şi Comisia speciala avand ca atributii intocmirea si actualizarea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public si privat al Municipiului Resita conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ numita prin Dispoziţia nr.1632/13.09.2019 . Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului Municipiului Reșița; - Prefectului și Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; - Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane; - Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi privat al Municipiului Reșița; - Directiei Urbanism ; - Direcţiei Impozite şi Taxe; - Direcţiei Generale Învăţământ, Cultură, Tineret, Sport şi Culte; - Serviciul Public "Directiei pentru Intretinerea si Repararea Patrimoniului Consiliului Local Serviciul de Iluminat Public si Deszapezire” ; - Directiei de Asistenta Sociala ; - Clubului Sportiv Muncitoresc Resita ; - Comisiei speciale numita prin Dispoziţia nr.1632/13.09.2019 . PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, fWANIAN NEAZĂ, POPESCU HADRIAN CONSTANT „SN ; A 49) ae e SA Sozveată 5 SI sEvea Judetul Caras.Severin Comisia specială pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale MUNICIPIUL RESITA INVENTARUL Anexa nr. IAHCL nr, 46/42. 70 49 bunurilor care apartin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale MUNICIPIUL RESITA BAZIN-BUNURI MOBILE Elemente Anul dobandirii | Valoarea de Nr. | Codulde N , de | | ai ai pi Denumirea bunului . Ip si/sau al inventar Situația juridica actuala crt. | clasificare identificare/ A , i , darii în lei Nr.inventar , folosinta 2) 1 2 3 4 5 6 Contract nr.93022/30.11.2018;Proces verba! inventar 1|2.3.6.5 ELEVATOR DE BAZIN BLUEONE [7926 2019 52788.40|nr.96459/22.11.2018 Contract nr.3026/18.02.2013;Proces verbal inventar 3|2.1.2.5 SISTEM DE ALARMARE BAZIN 5823 2013 9424.98 |nr.96459/22.11.2018 Contract nr.13785/20.11.2007/PVR FN/11.12.2007;Proces 4|2.1.2.5. STATIE SONORIZARE 02336 2007 34857.13|verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contract nr.5462/18.04.2011 ; PVR FN /05.05.2011;Proces 5|2.1.28. TABELA ELECTRONICA BAZIN 02786 2011 34978.23|verbal inventar nr.96459/22.11.2018 132048.74 BAZIN-BUNURI MOBILE Elemente Anul dobandirii ! Valoarea de , Nr. | Codul de Denumirea bunului de isaual | invent Situaţia juridica actuala crt. | clasificare We u identificare/ | SIS8u a inventar uația juricica actua | darii în lei Nr.inventar , folosinta 0 1 2 3 4 5 6 Contract nr.47827/06.11.2017;Proces verbal inventar 1]3 ASPIRATOR SUBACVATIC DOLP__|62379 2017 30891.21|nr.96459/22.11.2018 ÎI Contract nr.12264/30.07.2014;PVR FN/28.10.2014;Proces 23.4 BOILER 62338 2015 18042.00 |verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contract nr.12560/26.09.2011 : PVR FN/16.12.2011;Proces 3|3.3.6. CABINE MODULARE BAZIN 02764 2011 5300.00 |verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contact nr.19174/20.11.2014 ; PVR nr.2815/10.02.2015;Proces verbal inventar 3.4 CADA HIDROMASAJ-BAZIN 62336 2015 5999.49|nr.96459/22.1 1.2018 Contract nr.15513/25.09.2014 ; PVR FN/2014;Proces 3.1.6 CULUARE BAZIN 62337 2015 23670.00 |verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contract nr.24427/19.03.2018;Proces verbal receptie nr.25497/21.93.2018;Proces verbal inventar 3.1.5. MASINA DE SPALAT PARDOSEA _ |62535 2018 9800.01 |nr.96459/22.11.2018 Contract nr.24314/19.03.2018 ; Proces verbal receptie 3.3 SIS.AUTOMAT DOZARE CLOR 62534 2018 30940.00|nr.39616/07.05.2018 Contract nr.21200/20.07.201 7; Factura nr,7508/21.07.2017;Proces verbal inventar 3.3.1. SISTEM ANTIEFACTIE BAZIN 62569 2017 6900.00|nr.96459/22.11.2018 131542.71 TOTAL: 263591.45 MEMBRII: ASOFRONIEI UZUN MARIA-DIRECTOR EXEC FLOREI AMARISIA-ARHITECT SEF PRESEDINTE COMISIE SPECIALA PRIMAR POPA IOAN ) A POPAIPAN___ BUCUR LUCIAN CORNEL-SECRETAR GENERAL GARTOI LIVIU-DIRECTOR EXECUTIV LUPSA VALENTIN-SEF SERVICIU TOMA ESTERA-CONSILIER fNG Bai NTE de PENT I PoPESLU Praf pi CONTINA) N 4 IV Judetul Caras-Severin Anexa nr.2 Comisia specială 24 HOL NR, 46/45 10 474 pentru intocmirea inventarului bunurilor d care alcatuiesc domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale MUNICIPIUL RESITA INVENTARUL bunurilor care apartin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale MUNICIPIUL. RESITA CINEMA DACIA-BUNURI MOBILE Elemente Anul dobandirii | Valoarea de Nr. | Codul de N , de | , ea ei Denumirea bunului , IP si/sau al inventar Situaţia juridica actuala crt. | clasificare identificare/ a | i . darii în lei Nr.inventar , folosinta (9) 1 2 3 4 5 6 Contract nr.12335/21.09.2011;Proces verbal inventar 1[1.10 CENTRALA TERM CINEM DACIA [02855 2011| 128636.68|nr.96459/22.11.2018 Contract nr.13168/27.09.2012 : PVR nr.FN/15.10.2012;Proces verbal inventar 2|1.9.4 CENTRALA TERM CINEM DACIA |02855 2012 70800.22 |nr.96459/22.11.2018 Contract nr.13169/27.09.2012 ; PVR nr.EN 3|1.9.4 LUCRARI INCALZIRE SCENA D 17337 2912 67022.96|/25.10.2012;Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contract nr.12335/21.09.2011;Proces verbal inventar 41 TEVI CENTRALA DACIA 504 2011 12600.57 |nr.96459/22.11.2018 279060.43 CINEMA DACIA-BUNURI MOBILE Elemente Anul dobandirii | Valoarea de Nr. Codul de Denumirea bunului de i/ ] invent Situaţia juridi tual crt. | clasificare e a identificare/ | SSau a iveniar Wuația Juridica actuala A darii în lei Nr.inventar , folosinta 0 1 2 3 4 5 6 Contract nr.18186/27.11.2013;Proces verbal Inventar 1|2 GRINDA,MOTORASE DACIA 39675 2013 24015.44|nr.96459/22.11.2018 24015.44 CINEMA DACIA-BUNURI MOBILE Elemente Anul dobandirii | Valoarea de Nr. Codul de Denumirea bunului de si/sau al inventar Situaţia juridica actuala crt. | clasificare umirea bunului identificare/ Sal - inven Wa ) R darii în lei Nr.inventar , folosinta O 1 2 3 4 5 6 Contract nr.669/06.12.2013;Proces verbal inventar 113 CORTINA DACIA 39673 2013|___104542.91|nr.96459/22.11.2018 Contract nr.4935/06.03.2015;Proces verbal inventar 2|3. SCAUNE 420 1 X 320,044 62342 2015|___134418.48|nr.96459/22.11.2018 Contract nr.21200/20.07.2017; Factura nr.7486/21.07.2017;Proces verbal inventar 3|3.3.1, SISTEM ANTIEFRATIE DACIA 62568 2018 5200.00]nr.96459/22.11.2018 244161.39 TOTAL: 547237.26 PRESEDINTE COMISIE SPECIALA D= PRIMAR POPA IOAN MEMBRII : ! BUCUR LUCIAN CORNEL-SECRETAR GENERAL ASOFRONIEI UZUN MARIA-DIRECTOR EXECIJTIV FLOREI AMARISIA-ARHITECT SEF Pee GARTOI LIVIU-DIRECTOR EXECUTIV LUPSA VALENTIN-SEF SERVICIU TOMA ESTERA-CONSILIER PRE RAINTE VE FEI:ATĂ Popescu FAIRIbn CSTIA/finl NR L £ YERni IUL | SSE i ES 5 zar. N Judetul Caras-Severin Anexa nr.3 Comisia specială ZA: HCL nr. 8/49, 104049 pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale MUNICIPIUL RESITA INVENTARUL. bunurilor care apartin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale MUNICIPIUL RESITA PARC ZOO-BUN IMOBIL Elemente Anul dobandirii | Valoarea de Nr. | Codul de N Ă de | Ă IPP RI ci Denumirea bunului , „e si/sau al inventar Situaţia juridica actuala crt. | clasificare identificare/ a , ' A darii în lei Nr.inventar , folosinta ) 1 2 3 4 5 6 Contract nr.8087/28.04.2015 ; PVR nr.168/04.01.2017; Proces 2|1.2.2 ADAPOST PT FURAJE HAMBAR |5844 2016 77267.79|verbal inventar nr.96459/22.11.2018 77267.79 PARC ZOO-BUNURI MOBILE Elemente Anul dobandirii | Valoarea de Nr. Codul de | A de A , ia pai Ip Denumirea bunului , ce: si/sau al inventar Situaţia juridica actuala crt. | clasificare identificare/ a , ; , darii în lei Nr.inventar | folosinta 9) 1 2 3 4 5 6 1|2.4.1.6 ASIN FEMELA 5823 2015 500.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 2|2.4.1.6 BIBILICI F 5806 2015 50.00 | Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 3|2.4.1.6 BIBILICI M 5805 2015 50.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 4|2.4.1.6. BROASCA TEST.DE USCAT F 5187 2006 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.1 1.2018 5|2.4.1,6. BROASCA TEST.DE USCAT F 5188 2006 20.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 6|2.4.1.6. BROASCA TEST.DE USCAT F 5189 2006 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 7|2.4.1.6. BROASCA TEST.DE USCAT M 5143 2005 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 8|2.4.1,6. BROASCA TEST.DE USCAT M 5144 2005 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 9|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAF |5750 2014 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 10|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DEAPAF |5751 2014 20.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.1 1.2018 11|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAF |5752 2014 20.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 12|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DEAPAF |5753 2014 20.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.1 1.2018 13|2.4.1.6 BROASCA TESTOASADEAPAF |5754 2014 20.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 14|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAF |5770 2014 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 15|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAM [5740 2014 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 16|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAM |5741 2014 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 17|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAM [5744 2014 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 18|2.4.1.6 BROASCA TESTOASA DE APAM [5745 2014 20.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 ; Contract nr.60264/19.12.2017; Proces verbal de receptie 19|2.4.1.6 BUENITA URIASA 5879 2018 1400.00 |nr.60325/19.12.2017;Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 20|2.1.2.8 CAMERA FRIGORIFICA 5396 2009 14705.89|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 21|2.4.1.6 CANARI F 5815 2015 90.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018; 22|2.4.1.6 CANARI F 5816 2015 90.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11,2018 23|2.4.1.6 CANARI M 5813 2015 90.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 24|2.4.1.6 CAPRA PITICA F 5523 2013 824.50|Proces verbal inventar nr.96459/22.1 1.2018 25|2,4.1.6 CAPRA PITICA F 5772 2014 824.50 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 26|2.4.1.6 CAPRA PITICA M 5532 2013 824.50|Proces verba! inventar nr.96459/22.11.2018 27|2.4.1.6 CAPRA PITICA M 5546 2014 824.50 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 28|2.4.1.6 CAPRA PITICA M 5773 2014 824.50|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 29|2.4.1.6 CAPRIOARA F 5843 2015 300.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 ; Proces verbal nr.4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 30|2.4.1.6. CAPRIOARA PUI 5875 2018 150.00|nr.96459/22.11.2018 31|2.4.1.6. CAPRIOR M DONATIE 5402 2010 300.00 | Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 32|2.4.1.6. CERB LOPATAR 5872 2018 945.00|nr.96459/22.1 1.2018 Proces verbal nr.4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 33|2.4.1.6. CERB LOPATAR 5873 2018 945.00 |nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 34|2.4.1.6. CERB LOPATAR 5874 2018 945.00|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 ; Proces verbal 35|2.4.1.6 CERB LOPATAR F 5557 2014 945.00 inventar nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 36|2.4.1.6. CERB LOPATAR F PUI 5913 2019 945.00|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 37|2.4.1.6. CERB LOPATAR M PUI 5912 2019 945.00|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 ; Proces verbal 38|2.4.1.6 CERB LOPATAR PUI 5801 2015 945.00 |inventar nr.96459/22.11.2018 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 ; Proces verbal 39|2.4.1.6 CERB LOPATAR PUI 5847 2016 945.00|inventar nr.96459/22.11.2018 Proces verbal! inventar nr.96459/22.11.2018 ; Proces verbal 40|2.4.1.6 CERB LOPATAR Pui 5848 2016 945.00 inventar nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.85920/26.10.2018 ;Proces verbal inventar 41|2.4.1.6 CERB LOPATAR PUI F 5894 2018 945.00|nr.96459/22.1 1.2018 Proces verbal nr.85920/26.10.2018 ;Proces verbal inventar 42|2.4.1.6 CERB LOPATAR PUI M 5893 2018 945.00|nr.96459/22.11.2018 Contract nr.60264/19.12.2017; Proces verbal de receptie 43|2.4.1.6. COATI 5878 2018 1000.00|nr.60325/19.12.201 7;Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contract nr.60264/19.12.2017; Proces verbal de receptie 44[2.4.1.6. COATI 5880 2018 1000.00 |nr.60325/19.12.2017;Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Contract nr.60264/19.12.2017; Proces verbal de receptie 45|2.4.1.6. COATI 5881 2018 1000.00|nr.60325/19.12.2017 Proces verbal nr.4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 46|2.4.1.6. COATI (NASUA) 5864 2018 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 47|2.4.1.6. COATI (NASUA) 5865 2018 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.4220/17.01.2018:Proces verbal inventar 48|2.4.1.6. COATI (NASUA) 5866 2018 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr,4220/17.01.2018;Proces verbal inventar 49|2.4.1.6. COATI (NASUA) 5867 2018 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 50|2.4.1.6. COATI PUI 5902 2019 462.60|nr.96459/22.1 1.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 51|2.4.1.6. COATI PUI 5903 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal! nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 52|2.4.1.6. COATI PU! 5904 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 53|2.4.1.6, COATI PUI 5905 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 54|2.4.1.6. COATI PUI 5906 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 55|2.4.1.6. COATI PUI 5907 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal invenitarie 56|2.4.1.6. COATI PUI 5908 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 Proces verbal nr.58936/24.07.2019;Proces verbal inventarie 57|2.4.1.6. COATI PUI 5909 2019 462.60|nr.96459/22.11.2018 58|2.4 CUCUVEA M 5405 2012 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 59|2.4 CUCUVEA M 5406 2012 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 60|2.4 CUCUVEA M 5407 2012 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 Factura nr.RNRO1438784RE/18.03.2015;Proces verbal 61|2.3.2 DACIA DOKKER 5779 2015 50187.51 inventariere nr.96459/22.11.2018 Proces verbal de schimb nr.5211/09.05.201 7;Proces verbal 62|2.4.1.6. FAZAN ARGINTIU M 5859 2017 130.00|inventariere nr.96459/22.11.2018 Proces verbal de schimb nr.5211/09.05.2017;Proces verbal 63|2.4.1.6 FAZAN TENEBROS M 5860 2017 50.00 inventariere nr.96459/22.11.2018 64|2.4.1.6 GAINA F 5724 2014 10.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 65|2.4.1.6 GAINA E 5725 2014 10.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 66|2.4.1.6 GAINA F 5726 2014 10.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11,2018 67|2.4.1.6 GAINA F 5727 2014 10.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 68|2.4.1.6 GAINA F 5728 2014 10.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.11,2018 NA 69|2.4.1.6 GAINA F 5729 2014 10.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 70|2.4.1.6. GAINA F 5829 2015 5.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 71|2.4.1.6 GAINA F 5830 2015 5.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 72|2.4.1.6 GAINA F 5831 2015 5.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 73|2.4.1.6 GAINA F 5832 2015 5.00 Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 74|2.4.1.6 GAINA F 5833 2015 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 75|2.4.1.6 GAINA F 5834 2015 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 76]2.4.1.6. GAINA M 5051 2002 10.00|Proces verbal inventar nr.96459/22,11.2018 77|2.4.1.6. GAINA M 5107 2004 10.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 78|2.4.1.6. GAINA M 5827 2015 5.00| Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 79|2.4.1.6. GAINA M 5828 2015 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 80|2.4.1.6 GAINA P 5804 2015 5.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 81|2.4.1.6 GAINA P 5835 2015 5.00 | Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 82|2.4.1.6 IEPURE DE CASA F 5784 2015 30.00|Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 83|2.4.1.6 IEPURE DE CASA F 5785 2015 30.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 84|2.4.1.6 IEPURE DE CASA F 5786 2015 30.00 |Proces verbal inventar nr.96459/22.11.2018 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă