JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRÂREA Nr.329
din 07.07.2023
privind aprobarea organigramei, a statului funcţiilor de demnitate publică alese
şi a statelor de funcţii ale Primăriei Municipiului Reșița
Consiliul Local Reşiţa, întrunit în şedinţa de îndată din data de 07.07.2023;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 47747/06.07.2023 şi raportul de specialitate nr.
47750/06.07.2023 al Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului
Reșița, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului local;
Văzând Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 47965 /06.07.2023;
Având în vedere Referatul nr. 46784/03.07.2023 al Direcţiei Urbanism;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul
ansamblului de atribuţii şi compentențe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autoritățile
administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit prevederilor Legii-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile O.G. nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor
publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi completările
ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 38 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
114/2018 privind
instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi
completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pe anul 2023, precum şi de cele
ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 369/2022 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023;
Luând în considerare art. 370, art. 382, art. 385 alin. (3), art. 392, art. 393, art. 405, art. 407, art. 408,
art. 409, art. 478 alin. (2) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare;
Conform prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în anul 2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c) şi lit. e), art. 139 alin. (1), art.
154 alin. (3)-(4), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) şi art. 198 alin. (1). din
Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă organigrama Primăriei Municipiului Reşiţa, conform Anexei nr. 1.
Art. 2 — Se aprobă statul de funcţii al funcţiilor de demnitate publică alese ale Municipiului Reşiţa
conform Anexei nr. 2.
Art. 3 — Se aprobă statul de funcţii privind funcţiile publice din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa,
conform Anexei nr. 3.
Art. 4 — Se aprobă statul de funcții privind funcţiile contractuale din cadrul Primăriei Municipiului
Reşiţa, conform Anexei nr. 4.
Art. 5 — Anexele nr. 1 —4 la prezenta hotărâre, fac parte integrantă din aceasta.
DIRECTIA BUGET, FINANTE-CONTABILITATE, RESURSE UMANE
Serviciul Gestionarea Resurselor Umane, Salarizare
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA. Tel./Fax: 0255/221677 / 0355:080288.
E-mail: resurse.umane &primariaresita.ro
JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
Art. 6 — Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Buget,
Finanţe — Contabilitate, Resurse Umane.
Art. 7 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărârii se revocă HCL nr. 176/25.04.2023.
Art. 8 — Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii la cunoștință publică.
Art. 9 — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului judeţul Caraş — Severin;
- Tuturor structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reșița;
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
RADU DAN PREDESCU
(ele) EMNEAZĂ,
R GENERAL
L BUCUR
DIRECŢIA BUGET, FINANTE-CONTABILITATE, RESURSE UMANE
Serviciul Gestionarea Resurselor Umane, Salarizare
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. IA, Tel./Fax: 0255/221677 / 0355:080288
E-mail: resurse. umane &primariaresita.ro
VWVUDINVOUO
Ovoze9 OAO Ace Vita NtatOINA 1VN nod ep ta mun)
Si :z0"20 Di Tania
ROMÂNIA
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
ANEXA nr. 2
laHCLnr._229 7 07.0. 2023
STAT DE FUNCTII
PRIVIND FUNCTIILE DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE
ALE MUNICIPIULUI REȘIȚA
Nr. Nivelul GRADT TREAPTA Numar de
Crt. Funcţia : studiilor PROFESIONALĂ _| Gradatia | posturi
|. FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂ
1|PRIMAR îi
2|VICEPRIMAR 2
Total 3
RIMAR,
PDPAIOAN ,
DIRECTOR EXECUTIV, SEF SERVICIU
ASOFRONIEI UZUN MARIA ŢU U MARIA
CONSILIER
Blagâ$Sabi
i = pare 42) M
PESE ÎNIT AT SEh NA
aci E AR aL Czio ENVEXAL
Riu DAN PREAESCU 4 VOL Putuk.
ANEXA nr. 3
ROMÂNIA
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN la HCL nr._ 529 /07.07. 2023
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCŢII
PRIVIND FUNCȚIILE PUBLICE DIN
PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI REȘIȚA
iei Functia publica Studii | Clasa | Grad Mă Gradaţia jpg
|. FUNCŢII PUBLICE GENERALE
1.A) Funcţii publice generale de conducere
1]DIRECTOR GENERAL Ss I-l - - 1
2|DIRECTOR EXECUTIV Ss I-l - - 9
3|ŞEF SERVICIU EI II - - 12
4|ŞEF BIROU s II = g 8
Total funcţii publice generale de conducere (I.A) 30
1.B) Funcţii publice generale de executie
1|AUDITOR E ] - superior 1-5 3
2| CONSILIER Ss lj - superior 1-5 43
3| CONSILIER Ss ] - _principal 1-5 19
4|CONSILIER Ss | - asistent 1-5 14
5| CONSILIER Ss | - debutant 1-5 8
6|CONSILIER ACHIZIŢII PUBLICE Ss ] - superior 1-5 6
7| CONSILIER ACHIZIŢII PUBLICE Ss ] - principal 1-5 1
8|CONSILIER JURIDIC Ss ] - superior 1-5 3
9|CONSILIER JURIDIC Ss ] - principal 1-5 3
10| CONSILIER JURIDIC Ss | - asistent 1-5 3
11|CONSILIER JURIDIC Ss | - debutant 1-5 1
12|INSPECTOR S | = superior 1-5 22
13|INSPECTOR S ] - principal 1-5 17
14|INSPECTOR Ss ] - asistent 1-5 5
15|INSPECTOR Ss | - debutant 1-5 TA
16|REFERENT DE SPECIALITATE SSD Il = superior 1-5 1
17|REFERENT M Ul) - superior. 1-5 9
18|REFERENT. M Il) - principal 1-5 1
19|REFERENT M Il) - asistent 1-5 2
Total funcţii publice generale de executie (I.B) 168
Total funcţii publice generale (I.A+1.B) ] 198
II. FUNCŢII PUBLICE SPECIFICE
II.A) Funcţii publice specifice de conducere
1|SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI E I-I - - 1
2|ARHITECT ŞEF Ss I-l - - 1
Total funcţii publice specifice de conducere (II.A) 2
1.8) Funcţii publice specifice de executie
1|POLIŢIST LOCAL EI | - superior 1-5 5
2|POLIŢIST LOCAL Ss ] - asistent 1-5 30
3|POLIŢIST LOCAL E ] - debutant 1-5 23
4|POLIŢIST LOCAL M Il - superior 1-5 11
5|POLIŢIST LOCAL M Ul) - principal 1-5 3
6|POLIŢIST LOCAL M Ul - asistent 1-5 5
7|POLIŢIST LOCAL M Il) - debutant 1-5 2
Total funcţii publice specifice de executie (II.B) 79
Total funcţii publice specifice (II.A+1l.B) | 81
Total funcții publice de conducere aparat de specialitate al Primarului, Mun. Reşiţa (I.A+II.A) 32
Total funcţii publice de execuţie aparat de specialitate al Primarulujftun. Rțşiţa (.B+Il.B) 247
TOTAL FUNCŢII PUBLICE aparat de specialitate al Primarului Mu. Reşiţa (| +11) | 279
Li
DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU
ASOFRONIEI-UZUN MARIA ŢU MARIA
Ppcee DE Se FHiA, /CONȘILIER
Ribu BAN PRE Escu ZAMORA L BlagafSabi
Paur0ufe
ROMÂNIA
ANEXA nr. 4
JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN la HCL nr.329 „OL-OZ. „2023
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCTII
PRIVIND FUNCŢIILE CONTRACTUALE DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI REŞIŢA
Nr. Nivelul GRAD / TREAPTA Numar de
Crt. Funcţia : studiilor GRAD PROFESIONALĂ Gradaţia posturi
|. FUNCŢII CONTRACTUALE DE CONDUCERE:
1|ADMINISTRATOR PUBLIC* Ss - = 1-5 1
2|SEF BIROU Ss [] Il 1-5 2
Total funcţii contractuale de conducere: 3
II. FUNCŢII CONTRACTUALE DE EXECUȚIE:
IL.A) administraţie publică
1]CONSILIER E Gr.1 1-5 1
2|CONSILIER** Ss Gr. IA 1-5 8
3|CONSILIER** Ss Gr.| 1-5 1
4] CONSILIER" Ss Gr.!l 1-5 1
5] CONSILIER»** Ss Gr. IA 1-5 8
6|CONSILIER-** Ss Gr.| 1-5 3
7|CONSILIER*** Ss Gr.!l 1-5 4
8|CONSILIER»"* Ss debutant 1-5 3
9|EXPERT Ss Gr. IA 1-5 1
10|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss Gr. IA 1-5 4
11JINSPECTOR DE SPECIALITATE Ss Gr.| 1-5 7
12|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss Gr.Il 1-5 2
13|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss debutant 1-5 2
14|REFERENT M Tr.IA 1-5 3.
15|REFERENT M Tr. 1-5 3
16|REFERENT M debutant 1-5 3
17|ADMINISTRATOR M Tr. 1-5 2
18|CASIER MG za 1-5 4
19| MAGAZINER MG =: 1-5 1
20|ÎNGRIJITOR NIG - 1-5 8
21]|ŞOFER M/G Tr. 1-5 1
22| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tr. 1-5 6
23| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tr.ll 1-5 3
24| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tr. 1-5 6
25| MUNCITOR NECALIFICAT M/G Tr. 1-5 2
Total funcţii contractuale de execuție ( II.A) - adm. publică): 87
II.B) Sănătate“
1|MEDIC (școlar) Ss specialist 1-5 2
2|MEDIC (şcolar) Ş = 1-5 3
3|MEDIC (dentist) s - 1-5 8
4|ASISTENT MEDICAL PL principal 1-5 24
5|ASISTENT MEDICAL PL = 1-5 1
6|ASISTENT MEDICAL PL debutant 1-5 1
7|MEDIATOR SANITAR M » 1-5 2
Total funcţii contractuale de execuţie (II.B - Sănătate)": i]
II. FUNCŢII CONTRACTUALE DE EXECUȚIE din cadrul cabinetelor aleşilor locali :
1]CONSILIER/CONSILIER JURIDIC/ REFERENT" |_s,ssD.M ] | - 1-5 8
Total funcţii contractuale de execuţie din cadrul cabinetelor aleşilor locali ( adm. publică): 8
Total funcţii contractuale de execuţie (Il.A+11.B+ III) 136
Total funcţii contractuale Primăriei Municipiului Reşiţa (I+1I+1ll) 139
* Notă: posturi contractuale înființate la Compartimentul Cabinet Primar și Compartiment Cabinet Viceprimar care se ocupă de persoane cu care primarul încheie contract
individual de muncă pe durată determinată și/sau cu fracțiune de normă după caz, și nu fac parte din aparatul de specialitate al primarului, ct. art. 5 lit. 9)
teza a II-a din OUG nr. 57/2019
** Notă: Cele 10 posturi sunt înființate în conformitate cu pct.4 din anexa la OUG nr. 63/2010,
PRIMAR,
>SaPDPA IOAN
LN ZÂN
jezintă numărul posturilor care adăugte la UAT- Municipiul Reșița
a pe 10.000.000 euro, doar pentru perioada de implementare a acestora
zintă numărul posturilor care adăugate la UAT- Municipiul Reșița
SERVICIU
U MARIA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.