8 septembrie 2021

HCL 329/2021 Reșița adoptată

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiție ”Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului – Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public”

Denumire
Hotărârea nr. 329 din 2021 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
329 / 2021
Data
8 septembrie 2021
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici, la faza proiect tehnic, pentru obiectivul de investiție „Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului – Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public”. Adică se stabilesc costuri și termene detaliate pentru proiect, pe baza devizelor și documentațiilor aprobate, astfel încât lucrările să poată avansa către execuție și să se asigure finanțarea de la buget. Pentru locuitori, înseamnă că dacă proiectul avansează, se poate extinde/moderniza transportul public în zona Feroviarului-Dealu Mare, cu impact asupra traficului și, eventual, a finanțelor locale dedicate acestui obiectiv.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați în conformitate cu documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiție „Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului - Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public”, întocmit de SC TRISKELE SRL TIMISOARA, care devine document oficial certificat prin ştampile şi semnături şi care produce efecte juridice, fapt pentru care persoanele autorizate arh. Ciprian Costescu în calitate de şef proiect, răspunde personal după caz administrativ, civil şi penal pentru exactitatea mențiunilor, a datelor, a…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA HOTĂRÂREA Nr. 329 DIN 08.09.2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiţie „Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului - Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public” Consiliul Local Reșița întrunit în şedinţă de îndată din data de 08.09.2021; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 62562 / 06.09.2021 şi raportul de specialitate a Direcţiei Dezvoltare Locală şi Instituţională, Biroul parteneriate si Relaţii Externe nr. 62559 / 06.09.2021, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Având în vedere prevederile H.C.L. nr 351/30.10.2020 privind aprobarea Documentatii de Avizare a Lucrarilor de Interventie si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Reabilitarea caii de acces Str. Feroviarului — Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public” Luând în considerare H.C.L. nr. 125/13.04.2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico- economici actualizați în conformitate cu Devizul General, respectiv aprobarea descrierii sumare a investiţiei "Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului — Str. Dealul Mare pentru extinderea transportului public”; Văzând Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; ” Ținând cont şi de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând prevederile Legii nr. 15 din 08.03.2021 a bugetului de stat pe anul 2021; Văzând prevederile Legii Nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de Ordinul 2953/27.10.2019 privind aprobarea Ghidului Solicitantului — Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2019/9/0.1/1/7REGUNI, POR/2019/9/9.1/1/BI şi POR/2019/9/9.1/1/Întreprinderi / Axa prioritară 9 / Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităţilor defavorizate din mediul urban, Prioritatea de Investiţii 9.1 — Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii (DLRC), cu modificarile şi completarile ulterioare În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. d), art. 139, alin. î, art. 196, alin. |, lit. a), art. 197 alin. 1 şi alin. 2 și art. 199 alin. 1 şi alin.2 din O.U.G. nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, modificat şi completat; HOTĂRĂȘTE: Art.1 — Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați în conformitate cu documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiție „Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului - Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public”, întocmit de SC TRISKELE SRL TIMISOARA, care devine document oficial certificat prin ştampile şi semnături şi care produce efecte juridice, fapt pentru care persoanele autorizate arh. Ciprian Costescu în calitate de şef proiect, răspunde personal după caz administrativ, civil şi penal pentru exactitatea mențiunilor, a datelor, a calculelor, a preţurilor cuprinse în aceasta și pentru respectarea întocmai a actelor normative naționale în vigoare pentru lucrarea intitulată: „Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului - Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public”, după cum urmează: Direcţia Dezvoltare Locală şi Instituională Adresa: Piaţa ! Decembrie 1918 Nr. IA. Tel./Fax: 0255/212655, E-mail: proiecte(;primariaresita.ro JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA 1. Valoarea totală a lucrărilor de investiţiei (inclusiv TVA) 8,261,635.24 lei din care: construcţii + montaj (C+M) (inclusiv TVA) 6,836,775.51 lei 2. Durata de realizare a execuţiei - 10 luni Art.2. Consiliul Local al Municipiului Reşiţa aprobă descrierea sumară actualizată la faza proiect tehnic a investiţiei „Reabilitarea căii de acces Str. Feroviarului - Str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public” cuprinsă în anexă, anexă ce devine parte integrantă din prezenta hotărâre;” Art.3. Cu. ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Dezvoltare Locală și Instituţională, Biroul Parteneriate și Relaţii Externe; Art.4.. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării; Art.5 Hotărârea se comunică: - Primarului Municipiului Reşiţa; - Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; - Direcţiei Dezvoltare Locală și Instituţională — Biroul Parteneriate şi Relaţii Externe, - Direcţiei Buget, Finanţe-Co „ Resurse Umane. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ; Lucia Elena Carmen PEIA Z Direcţia Dezvoltare Locală şi Instituțională Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. lA. Tel./Fax: 0255/212655. E-mail: proiecte(âiprimariaresita.ro ANEXĂ 14 dC1. NR. 349Joa.03 202] | Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public _] DESCRIERE SUMARĂ INVESTIŢIE Date generale Zonele rurale şi urbane din România prezintă o importanță deosebită din punct de vedere economic, social şi cultural. Dezvoltarea durabilă a acestora este indispensabilă în procesul de îmbunătaţire a condițiilor existente și a serviciilor de bază, prin dezvoltarea infrastructurii și a unui cadru legislativ favorabil acesteia. S-a constatat necesitatea luării unor măsuri care să asigure un climat investiţional atractiv pentru localităţile României, care să ducă la creșterea numărului de locuri de muncă, precum și necesitatea asigurării standardelor de calitate a vieţii, necesare populaţiei. În conformitate cu reglementările cuprinse în planul de amenajare a teritoriului naţional, atât diverse administrații cât şi alte autorităţi publice derulează diverse programe de investiţii în infrastructura locală cu caracteristici diferite privind eligibilitatea, finanţarea, decontarea și monitorizarea acestora, toate având ca scop dezvoltarea durabilă a societăţii. Obiectivul comun al acestor programe vizează dezvoltarea echilibrată a infrastructurii rezultând în revitalizarea comunelor şi a satelor componente ale municipiilor şi oraşelor, Pentru o utilizare mai eficientă a fondurilor publice sunt necesare o coordonare şi o implementare unitară a dezvoltării infrastructurii locale, prin integrarea programelor actuale de dezvoltare a infrastructurii în mediul rural şi în cel urban. Strategia de dezvoltare locală a zonelor urbane marginalizate din Municipiul Reșița prevede ca Obiectiv Specific 2. Creşterea accesibilităţii şi conectivităţii cartierelor marginalizate, pentru facilitarea accesului rapid şi în siguranţă al locuitorilor din cartiere la servicii publice și oportunități de muncă. OS2 este corelat şi cu obiectivele de accesibilitate din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Reşiţa, respectiv "Creşterea accesibilităţii către punctele de interes (la nivelul reţelei) pentru a susține incluziunea socială”, cât și cu obiectivele economice din cadrum PMUD, respectiv "Îmbunătăţirea condiţiilor străzilor urbane şi a trotuarelor, în ideea promovării modurilor de deplasare durabile" Străzile proiectate ce fac obiectivul prezentei documeniaţii se află în administrarea municipiului Reşiţa din județul Caraș-Severin și sunt amplasate în, Municipiul Reșița, S.C. TRISKELE S.R.L. TIMIŞOARA, str. Mureş, nr. 52, Tel, / Fax 0356-401146, 0722-834297 [ Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public Municipiul Reşiţa este reşedinţa judeţului Caraş-Severin, aşezat în partea centrală a acestuia, fiind traversat de râul Bârzava. Municipiul Reşiţa este format din localităţile componente Câlnic, Cuptoare, Doman, Reșița (reşedinţa), Secu și Țerova, şi din satul Moniom. În prezenta documentaţie sunt cuprinse un număr de 7 străzi, şi au o lungime totală de 2265,26 m, acestea asigurând deplasarea localnicilor şi a mijloacelor auto în interiorul localității cât şi conectivitatea cu cartierele limitrofe. pei Denumire strada Nr. cadastral Lungime (m) Ă str. St. cel Mare(partial) CE 41958(574m”) 309.06 str. St. cel Mare(tot) CF 41995(3329m2) i > str. Dealul Mare 1 (tot) CE 45487(3721m2) 613.6 str. Dealul Mare 2 (tot) CE 46465(285m”) ” 3 |str. N. Lenau(partial) CF 45539(3526m?) 106,09 4 |str. Varfului(tot) CF 45419(2670m?) 293,11 5 |str. Badea Cartan(tot) CE 45336(1807m”) 260,95 2 |str. Feroviarului(tot) CF 45415(3054m”) 509,59 1 |str. Oituz (partial) CF 41978(6318m2) 172,84 Total lungime|___2265,26 Din punct de vedere geometric, aceste străzi o parte carosabilă de circa 3,00 ... 8,00 m, pe unele sectoare pietruirea este superficială, iar dispozitivele de colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă pe majoritatea străzilor analizate sunt necorespunzătoare, iar pe unele sectoare acestea lipsesc cu desăvârşire, Traseul străzilor se desfăşoară într-o zonă de deal, drept urmare aceste străzi prezintă în plan o complexitate ridicată, iar în profil longitudinal declivităţile sunt medii şi mari. Zona pietonală nu este delimitată de partea carosabilă, traficul pietonal nu se desfășoară în condiţii de siguranță. Lipsesc elementele de siguranţă a circulației rutiere și indicatoare de circulație, marcaje rutiere. Accesul locatarilor din zonă este dificil din cauza numărului redus de artere de circulaţie existente, înclinării pantei şi lățimii reduse a acestora. În ansamblul, străzile analizate nu corespund prevederilor “Normativului privind stabilirea cerinţelor tehnice de calitate a drumurilor legate de cerinţele utilizatorilor”, indicativ NE 021-2003 şi a “Instrucţiunilor tehnice privind, determinarea stării tehnice a drumurilor publice”, motiv pentru care se impun lucrări urgente de refacere şi modernizare a străzilor. S.C. TRISKELE S.R.L. TIMIŞOARA, str. Mureş, nr. 52, Tel. / Fax 0356-401146, 0722-834292 [L_ Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str, Dealu Mare pentru extinderea transportului public ] Necesitatea şi oportunitatea investiţiei derivă din cele menţionate, la acestea mai trebuie adăugat şi faptul că circulaţia se desfăşoară în condiţii foarte grele în perioadele ploioase şi umede şi faptului că dispozitivele de colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă sunt deficitare pe majoritatea străzilor. Obiectul prezentei documentaţii constă în stabilirea elementelor geometrice ale traseului străzilor studiate, în stabilirea soluţiei tehnice pentru modernizare cu stabilirea straturilor necesare structurii rutiere, dimensionarea structurii rutiere pentru un trafic exprimat în vehicule etalon şi estimarea costurilor pentru realizarea investiţiei. În baza temei de proiectare şi a analizei stării tehnice a străzilor existente, în baza studiului geotehnic şi a expertizei tehnice, s-a adoptat pentru reabilitare soluţia tehnică descrisă în continuare. Pentru această soluție tehnică s-au făcut calcule de dimensionare şi s-au estimat cantităţile de lucrări iar în baza acestora s-au întocmit devizele pe categorii de lucrări şi devizul general pentru evaluarea investiţiei. Se apreciază că amenajarea străzilor, au o importanţă semnificativă şi din punct de vedere socio-economic, iar realizarea lucrării va îmbunătăţi considerabil starea tehnică a străzilor şi implicit confortul şi siguranța circulaţiei. De asemenea, condiţiile de mediu se vor ameliora prin reducerea prafului şi a noxelor eliminate în atmosferă, reducerea zgomotului produs de circulația autovehiculelor precum şi a cheltuielilor de exploatare suportate de participanţii la trafic. Situatia existenta e Strada Ştefan cel Mare, sectorul cuprins între str. Victoriei şi str, Dealu Mare, prezintă o îmbrăcăminte rutieră modernă (parţial pavaj din beton de ciment/pavaj din bazalt şi parțial îmbrăcămite bituminoasă), cu multiple şi frecvente defecţiuni. În profil transversal carosabilul este delimitat de borduri cu înălțime liberă şi încadrat de trotuare. Colectarea și evacuarea apelor pluviale se realizează prin panta transversală şi longitudinală a străzii spre cele 2 guri de scurgere existente. La km 0+092 stânga există un punct de colectare a apelor pluviale de pe str. Muzicescu. Strada Dealu Mare, sectorul cuprins într str. Ştefan cel Mare şi Dealul Crucii, prezintă o îmbracăminte din beton de ciment şi pe prima porțiune cu pavaj din dale de beton/pavaj din bazalt, cu defecţiuni mai ales pe porțiunea pavată. Pe ultima porţiune (de la pasajul rutier) strada prezintă o pietruire superficială. Strada se prezintă cu un caracter pietonal accidental carosabil, cu trotuare pe alocuri, din beton de ciment. Traseul în plan este caracterizat prin curbe multiple fără vizibilitate. Colectarea apelor pluviale este realizată prin intermediul unei rigole carosabile longitudinale existente, S.C. TRISKELE S.R.L.. TIMIŞOARA, str. Mureş, nr. 52, Tel. / Fax 0356-401.146, 0722-834297 [L_ Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public | nefuncţională (colmatată). e Sectorul studiat pe strada Nikolaus Lenau cuprins între pasajul superior şi str. Rândului 3, are o îmbrăcăminte din beton de ciment mărginit pe o parte de rotuar, fără elemente de colectare și evacuare a apelor pluviale. e Strada Vârfului, cuprinsă între str. Rândului 3 și str. Vântului, are o pietruire slabă marginită de zone verzi şi un trotuar care deserveşte frontul construit din est (creștere kilometrică dreapta). Strada are un șanț amenajat pe partea dreaptă pe alocuri, iar de la intersecția cu strada Badea Cârțan există o rigolă carosabilă. e Pe strada Badea Cârţan (de la intersecţia cu strada Vârfului până în islaz), prezintă o pietruire slabă cu porţiuni de trotuar pe frontul construit vest (creştere kilometrică stânga). Colectarea apelor pluviale este realizată prin intermediul unei rigole carosabile longitudinale existente, cu descărcare parţială în jurul km 0+090 stânga spre str. $. Măngiuca. e Strada Feroviarului prezintă o îmbrăcăminte rutieră modernă (parţial pavaj din beton de ciment/pavaj din bazalt şi parţial îmbrăcăminte bituminoasă), cu multiple şi frecvente defecţiuni. În profil transversal partea carosabilă este delimitată de borduri cu înălțime liberă şi încadrată de trotuar pe latura nordică (frontul construit). Colectarea şi evacuarea apelor pluviale se realizează prin pania transversală și longitudinală a străzii spre gurile de scurgere existente. e Pe strada Oituz (de la intersecţia cu strada Castanilor până în strada Romul Ladea), există o îmbrăcăminte rutieră modemă cu îmbrăcăminte bituminoasă. Strada este încadrată de trotuare închise spre carosabil cu borduri montate cu înălțime liberă. Colectarea apelor pluviale este realizată prin intermediul unei rigole scafă (la nivelul trotuarului existent) care conduce apele pluviale spre o rigolă transversală carosabilă aflată pe str. Castanilor. S.C. TRISKELE S.R.L. TIMIŞOARA, ste. Mureș, nr. 52, Tel. / Fax 0356-401146, 0722-834292 [L_ Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public _] Fig. 1. Amplasamentul străzilor studiate în municipiul Reşiţa în frontul stradal se regăsesc reţelele electrice amplasate pe stâlpi de medie tensiune şi rețele de gaz. Prin modernizarea străzilor şi implicit lărgirea părţii carosabile nu vor fi afectate rețelele electrice și de gaz. În conformitate cu HG Nr. 766-21.11.1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, anexa nr.2 a Regulamentului privind conducerea şi asigurarea calităţii în construcţii, străzile din municipiul Reşiţa, se încadrează în categoria de importanţă „C” — construcţii de importanță Normală. În conformitate cu prevederile Ordinului MT Nr. 49/1998 pentru aprobarea „Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţi urbane”, străzile investigate sunt străzi de categoria a Ill-a şi a IV-a. În ansamblu, străzile analizate nu corespund prevederilor “Normativului privind stabilirea cerinţelor tehnice de calitate a drumurilor legate de cerinţele utilizatorilor”, indicativ NE 021-2003 şi a “Instrucţiunilor tehnice privind determinarea stării tehnice a drumurilor publice”, motiv pentru care se impun lucrări urgente de refacere şi modernizare a străzilor. In zona studiata exista un iluminat public care este necorespunzator, atat din cauza nivelului redus de iluminare si consum de energie electrica mare (lampi cu vapori de mercur de 250W7) cat si, din cauza folosirii in comun retelei electrice (cu conductoare torsadate pe stalpi din beton) pentru alimentarea cu energie electrica a locuintelor din zona si a iluminatului public, BC. TRISKELE S.R.L. TIMIŞOARA, str. Mureş, ur. 52, Tel. / Fax 0356-401146, 0722-834292) | Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public Solutii tehnice aplicate Lucrări rutiere Având în vedere starea actuală a străzilor care fac obiectul prezentei documentaţii, s-a analizat în această fază de proiectare, reabilitarea străzilor prin realizarea unei structuri rutiere astfel încât să răspundă necesității traficului acțual şi de perspectivă, elementele privind scurgerea apelor și cele privind siguranța circulației, a În plan și profil longitudinal s-a urmărit proiectarea unor elemente geometrice corespunzătoare unei viteze de proiectare de 25 km/h, cu păstrarea traseelor existente. În plan, traseul proiectat al străzilor supuse modernizării urmăreşte cât mai fidel traseul existent, pentru a evita costurile suplimentare ce pot apărea în special în cazul mutărilor de utilităţi şi instalații existente, iar acolo unde a fost posibil, traseul a fost corectat, urmărindu-se amenajarea unor elemente geometrice în plan corespunzătoare unor străzi de categorie tehnică III și IV. În plan, traseul proiectat al străzilor supuse reabilitării urmărește cât mai fidel traseul existent, pentru a evita costurile suplimentare ce pot apărea în special în cazul mutărilor de utilităţi și instalații existente, iar acolo unde a fost posibil, traseul a fost corectat, urmărindu-se amenajarea unor elemente geometrice în plan corespunzătoare unor străzi urbane de categoria a IV-a. În prezenta documentaţie sunt cuprinse un număr de 7 străzi, şi au o lungime totală de 2265,26 m. În plan și profil longitudinal s-a urmărit proiectarea unor elemente geometrice corespunzătoare unei viteze de proiectare de 25 km/h, cu păstrarea traseelor existente. Viteza de circulaţie suferă restricţii în zona curbelor, datorită faptului că proiectantul păstrează traseul existent. Traseul proiectat al străzilor cuprinde o serie de aliniamente racordate sau nu funcţie de unghiul dintre acestea conform următorului tabel: Racordarea marginilor părții carosabile a străzilor proiectate la marginea părții carosabile a străzilor exstente, se realizează cu racordări arc de cerc având raza cuprinsă între 3 m, 6 m și 9m. În profil longitudinal, linia roşie s-a proiectat cu respectarea prevederilor ORDIN 1296/2017 Norme tehnice privind proiectarea, construirea și modernizarea drumurilor. Principalele criterii luate în considerare la proiectarea liniei roşii sunt: - asigurarea unor elemente geometrice în profil longitudinal corespunzătoare unei viteze de proiectare de 25 km/h; - evitarea volumelor mari de terasamente; - respectarea punctelor de cote obligate (intersecţii cu străzi laterale, accese proprietăți). S.C. TRISKELE S.R.L. TIMIŞOARA, str. Mureș, nr. 52, Tel. / Fax 0356-401146, 0722-834292 [_ Reabilitarea căii de acces str. Feroviarului — str. Dealu Mare pentru extinderea transportului public Linia roşie este alcătuită din rampe, pante ce prezintă discontinuități în punctele de schimbare a declivităţilor care pot fi mai mult sau mai puţin accentuate, în funcție de valoarea declivităţilor adiacente şi valoarea lor. Linia roşie se caracterizează prin valori ale declivităţilor care sunt variabile pe ironsoanele analizate. Racordările verticale au fost proiectate pentru valori ale lui m > 0,5. Racordările în plan vertical pot fi convexe, [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă