JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRÂREA Nr.31
din 30.01.2025
privind aprobarea organigramei, a statului funcţiilor de demnitate publică alese
şi a statelor de funcţii ale Primăriei Municipiului Reşiţa
Consiliul Local Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.01.2025;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 4406/21.01.2025 şi raportul de specialitate nr.
4407/21.01.2025 al Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane din cadrul Primăriei
Municipiului Reşiţa Juridice , precum si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local;
Văzând avizul de legalitate al Directiei Juridice înregistrat cu nr. 4904 /22.01.2025;
Potrivit prevederilor Legii-cadru nr.
153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Ordonanţei de Guvern nr. 71/2002 privind organizarea și
funcționarea. serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu
modificările şi completările ulterioare;
Ţinând cont de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
114/2018 privind instituirea unor
măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea
unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2023 a bugetului de stat pe anul 2024, precum şi
de cele ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 422/2023 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul
2024;
Conform dispoziţiilor art. ART II şi Anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
63/2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi
pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările şi completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru
asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.
Luând în considerare art. 370, art. 382, art. 385 alin. (3), art. 392, art. 393, art. 405, art. 407,
art. 408, art. 409 și art. 478 alin. (2) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în anul 2011, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. c) şi lit. e), art. 139
alin. (1), art. 154 alin. (3)-(4), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) şi art. 198
alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
DIRECȚIA BUGET. FINANȚE-CONTABILITATE. RESURSE UMANE
Serviciul Salarizare, Resurse Umane, Comerţ şi Venituri Patrimoniu
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. 14. Tel./Fax: 0253/221677 7 0343â:080288,
E-mail: resurse.umanerâiprimariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
== cita Ai
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 — Se aprobă organigrama Primăriei Municipiului Reşiţa, conform Anexei nr. |.
Art.2 — Se aprobă statul de funcţii al funcţiilor de demnitate publică alese ale Municipiului
Reşiţa conform Anexei nr. 2.
Art.3 — Se aprobă statul de funcţii privind funcțiile publice din cadrul Primăriei Municipiului
Reşiţa, conform Anexei nr. 3.
Art.4 — Se aprobă statul de funcţii privind funcţiile contractuale din cadrul Primăriei
Municipiului Reşiţa, conform Anexei nr. 4.
Art.5 — Anexele nr. | —4 la prezenta hotărâre, fac parte integrantă din aceasta.
Art.6 — Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcţia
Buget, Finanţe — Contabilitate, Resurse Umane.
Art.7 — La data intrării în vigoare a prezentei hotărârii se revocă HCL nr. 603/30.12.2024.
Art.8 — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Municipiului Reşiţa;
- Prefectului şi Instituţiei Prefectului judeţul Caraş — Severin;
- "Puturor structurilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Reşiţa;
PREȘEDINTE DE SEDINŢĂ
AIA Luci ELENA CARMEN
CO——
DIRECȚIA BUGET. FINANŢE-CONTABILITATE, RESURSE UMANE
Serviciul Salarizare, Resurse Limane, Comerţ şi Venituri Patrimoniu
Adresa: Piaţa 1 Decembrie 1918 Nr. IA, Tel/Fax; 0234/221677 / 0355108023838,
E-mail: resurse.umaneriiprimariaresita.ro
nai amr = d
- ZE N
ora iuţp mate Daft AB aaa Pe Pama eee a
| ŢI :
je eo îi Și
3 ŢISUOD
MI Ş VraDos
INVINOW Inivuva VENI) - ee: Size ii 54 aa: ai 9 DI 3
3 [e |] a, ss i
! ? O, |
i N
a EZIEII
| aura iverua IEI
E ee [| PE]
aiva
[7 aaa i votemacoza CI =
iz
poze E L—
Vima [E] rzaavarezioreroa
HA vzreaenalmura . SOȚ IEFTINI
NDASH. "1Y BOTANVOSUIĂ îe
i, VINBOIAS 30 UV LINAWOD P
Ț IE ua ze pusee
Îl amo
[| ntmoovaratevanoo
8 dna ra z VINIDIN
neo” [O] _aanrvansnurnaă
UV INNTOA INIDMAIAS,
L DIANA MNLXANBS [4
= aan |--— 16 1300 | tTAid LYNIND a—
ora ertte nau arena în za IA II IC IE zori A i
EUR [| zar LI ITEC ZE SETE a 7
PI amalia tai lazi Ț
ovsisR aa YI mizasoză avans orar | și Î
s LL IO] 'rmaevean reneeeo [a] Ei Pai Pa Obtonnarva,
alcan roua [iurumenn momen) ce e [E mememeee | E camatitaenramtaneo | E |, |
TI a (Mia val aaa | IRI DUDELIVart
IO reorvoisoe:
MULNGA VLAS [| nt auvau 0%LN00 Vuza |
a R 00 a mosia [| caro amo apaneze
Era [7] mnramacomozeu masoc Piisarevareo azere nmsaresevanoo | E [e
EI === auzoae
i ete e
î— cure ra = TI TI] erunorane =
a za acnee E] za [|
E eee [PE ea eco E[| || [Eterne [a Ec a pe
să [id
2 mzaevau soizoranarea ra EI
= că pr [o] aaracera [e =
E IN ne e avon EEE uzaeanea vrmvnsait suazzon EI prmonniiăta-araato | E [e
CI PIE EP ETEZIEă IaeVA: nlniellec e
T
TIR TASIE AEȚE Ei Z pere
EI Ţ = [Ei nconao maraezrtrzez atvas |
motan |n, tu oosuauneeooen | ru el ÎI SEE a | [e [e] enma neemee | 2 Îl
al iama ata IC SOnaprmorieinen : „ir e titei
ri ri
INI MICI ECE CETE | ÎN a METER ÎNRRRI M IEEE CI [EEzEESEIEZITII ] COL orsi CI | MENEEETEIEEIT
Ț i T I i Î
[] Ey Eă [ză = E] rdureaanrit LA 2NVAD Sansa
171004 reoza 20 IV ceva 1 oiraana Irnacănoa LE] zi a
rs] = „ BV 4 MOAZIA | T |aLvarnIay1N09- aiNYNII
CU Pe ez inaite IE minoa vrlozara | * auzoaya viivana VRCALIAROAIIRAV : E | Eavoan E
CI inegal seta, a Ea S2| muznza Fa viza | zona vuiozara
1 YADIZEDIA
sa
[e | roca arnana.
Ei
ema E ema] Ca =
2 pănă ap oase un 80 82 i
sau oemsaauoo 20 m-a ca
Zi — EEE see am E
s veanpur sp panda, ap l-au
aa IMEDu emana semenul FI
îi Penis AI BI PMOzas 30 bee iasă ee ua
2475018 ep pod PL aa
(-: ocna op inaoă mo. xvwrăd
po ea 938 ua
po amanauoumue unav
a A) votuad pen aura rţeod N L] 0301 1N1I8N09
Wuuiop ep pot IN VLi$23 maron
iz Isla 19 pes op urasod a vo) run VHVUDINVYBDUO mana evava nlzanr
locz lacs OLOZIE9 AN0 juca "911$38 Nalatan unizod op eva anni on
scot Ț7p6 JE" TO ara rau?
ROMÂNIA ANEXA nr. 2
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN la HCL nr. 3] 1.3001 .2025
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCTII
PRIVIND FUNCTIILE DE DEMNITATE PUBLICĂ ALESE
ALE MUNICIPIULUI REȘIȚA
Nr. Nivelul GRAD / TREAPTA Numar de
Crt. Funcţia : studiilor PROFESIONALĂ | Gradaţia | posturi
|. FUNCȚII DE DEMNITATE PUBLICĂ
1|PRIMAR S 1
2|VICEPRIMAR Ss 2
Total 3
! PRIMAR,
POPA IOAN
(
DIRECTOR EXECUTIV, SEF SERVICIU
ASOFRONIEI NZUN MARIA Blada Sabi
| pa NEA2A;
SECRERR RBL
PREGEDIME XE senin, 3 N GRNE
?EIA “Lup ELEN * CARPEN
ROMÂNIA ANEXA nr. 3
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN la HCL nr. 3/ i 8001 „2025
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCŢII
PRIVIND FUNCȚIILE PUBLICE DIN
PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI REȘIȚA
ci Functia publica Studii | Clasa | Grad ra al Gradaţia Numar ce
|. FUNCTII PUBLICE GENERALE
1.A) Funcţii publice generale de conducere
1|DIRECTOR GENERAL Ss II - - i
2|DIRECTOR EXECUTIV E [3] - - 8
3|ȘEF SERVICIU EI 3]] - - 14
Total funcţii publice generale de conducere (1.A) 23
1.B) Funcţii publice generale de executie
1|AUDITOR Ss ] - superior 1-5 3
2| CONSILIER/INSPECTOR EI ] - superior 1-5 65
3| CONSILIER/INSPECTOR Ss ] - principal 1-5 25
4|CONSILIER/INSPECTOR Ss ] - asistent 1-5 15
5| CONSILIER/INSPECTOR EI | - debutant 1-5 5
6| CONSILIER ACHIZIȚII PUBLICE E ] - superior 1-5 6
7| CONSILIER JURIDIC EI | - superior 1-5 5
8| CONSILIER JURIDIC Ss | - asistent 1-5 2
9| CONSILIER JURIDIC E | - debutant 1-5 3
10|REFERENT M Il] - superior 1-5 6
Total funcţii publice generale de executie (I.B) 135
Total funcţii publice generale (I.A+1.B) | 158
II. FUNCȚII PUBLICE SPECIFICE
W.A) Funcţii publice specifice de conducere
1|SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI Ss I-Il - - 1
2|ARHITECT ȘEF Ei I-l - - 1
Total funcţii publice specifice de conducere (Il.A) 2
II.B) Funcţii publice specifice de executie
1|POLIȚIST LOCAL s ] - superior 1-5 5
2|POLIŢIST LOCAL Ss ] - principal 1-5 22
3|POLIȚIST LOCAL $ | - asistent 1-5 14
4|POLIŢIST LOCAL Ss ] = debutant 1-5 16
5|POLIŢIST LOCAL M Il - superior 1-5 10
6|POLIŢIST LOCAL M IL - principal 1-5 3
7|POLIŢIST LOCAL M Il) - asistent 1-5 5
8|POLIŢIST LOCAL M Il) - debutant 1-5 1
Total funcții publice specifice de executie (II.B) 76
Total funcții publice specifice (II.Al.B) | 78
Total funcţii publice de conducere aparat de specialitate al Primarului Mun. Reşiţa (I.A+1.A) 25
Total funcţii publice de execuție aparat de specialitate al Primarului Mun. Reşiţa (I.B+Il.B) 211
TOTAL FUNCȚII PUBLICE aparat de specialitate al Primarului Mun. Reşiţa (|! + !! ) ] 236
PRIMAR,
i POPA IOAN
DIRECTOR EXECUTIV, ȘEF SERVICIU
Asormonețzni MARIA BlagaSabin
Lă
. CONIRPEEMNEA
„_ PReseINTE SECRETPR | GENEhBL
PER “Lua
Buc AN CPNEL
ROMÂNIA EXA nr. 4
JUDEŢUL CARAȘ-SEVERIN la HCL nr.2] ] dd 0 as
MUNICIPIUL REȘIȚA
CONSILIUL LOCAL
STAT DE FUNCTII
PRIVIND FUNCŢIILE CONTRACTUALE DIN CADRUL PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI REŞIŢA
Nr. Nivelul GRAD / TREAPTA Numar de
Crt. Funcţia : studiilor GRAD PROFESIONALĂ Gradaţia posturi
|. FUNCŢII CONTRACTUALE DE CONDUCERE:
1|ADMINISTRATOR PUBLIC* Ss - - 1-5 1
2| SEF SERVICIU Ss IL] Il] 1-5 1
Total funcţii contractuale de conducere: 2
H. FUNGŢII CONTRACTUALE DE EXECUȚIE:
IL.A) administraţie publică
1] CONSILIER Ss Gr. IA 1-5 11
2| CONSILIER Ei Gr.! 1-5 1
3| CONSILIER Ss Gr. 1-5 4
4| CONSILIER $ debutant 1-5 1
5|EXPERT Ss Gr. IA 1-5 1
6|INSPECTOR DE SPECIALITATE EI Gr.IA 1-5 6
7|INSPECTOR DE SPECIALITATE E Gr.| 1-5 5
8|INSPECTOR DE SPECIALITATE Ss Gr.!l 1-5 3
9|REFERENT M Tr.IA 1-5 4
10|REFERENT M Tr. 1-5 1
11|REFERENT M Trll 1-5 2
12| ADMINISTRATOR M Tr. î-5 2
13| CASIER MG = 1-5 4
14| MAGAZINER M,G - 1-5 1
15 |ÎNGRIJITOR M/G = 1-5 8
16| MUNCITOR CALIFICAT, MG Tr. 1-5 5
17| MUNCITOR CALIFICAT MG Tr.ll 1-5 1
18| MUNCITOR CALIFICAT M/G Tri 1-5 8
19| MUNCITOR NECALIFICAT M/G Tr 1-5 2
Total funcţii contractuale de execuție (II.A) - adm. publică): 68
II.B) Sănătate“
1|MEDIC (scolar) E 1-5, 2
2|MEDIC (şcolar) Ss - 1-5, 3
3|MEDIC (dentist) EI specialist 1-5 1
4|MEDIC (dentist) S - 1-5 7
5] MEDIC (pediatru) Ss = 1-5 1
6| MEDIC. s primar 1-5 3
7|ASISTENT MEDICAL PL principal 1-5 32
8|ASISTENT MEDICAL PL za 1-5 5
9| ASISTENT MEDICAL PL debutant 1-5, 1
10| MEDIATOR SANITAR M = 1-5 2
Total funcții contractuale de execuție (11.8 - Sănătate)": 57
WI. FUNCŢII CONTRACTUALE DE EXECUŢIE din cadrul cabinetelor aleşilor locali :
1] CONSILIER/CONSILIER JURIDIC/ REFERENT" ] S, SSD, M | ] - 1-5 6
Total funcţii contractuale de execuţie din cadrul cabinetelor aleşilor locali ( adm. publică): 6
Total funcţii contractuale de execuție (II.A+Il.B+ III) 131
Total funcţii contractuale Primăriei Municipiului Reşiţa (I+11+1Il) 133
“Notă: posturi contractuale înființate la Compartimentul Cabinet Primar și Compartiment Cabinet Viceprimar care se ocupă de persoane cu care primarul încheie contract
individual de muncă pe durată determinată și/sau cu fracțiune de normă după caz, și nu fac parte din aparatul de specialitate al primarului, cf. art. 5 lit. 9)
teza a !l-a din OUG nr. 57/2019
DIRECIOR EXECUTIV,
ASOFRONIEI-UZUN MARIA
Pepene DE SER,
EP Luck ELEN CAPMEN
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.