Pe scurtSe decide modificarea și completarea art. 1 și a Anexei nr. 1 din hotărârea 13/2025 pentru a stabili numărul locurilor de parcare care vor funcționa în regim de plată în parcările publice din Reșița și se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a acestui sistem de parcare cu plată, fără pază. Pentru locuitori înseamnă clarificări despre câte locuri vor fi percepute cu tarif, cum se aplică plata și reglementările de funcționare, ceea ce poate implica pași, termene sau zone afectate de noul regim. Hotărârea se bazează pe obligații legale și inspecții, iar rezultatul este un cadru operațional pentru parcările cu plată din oraș.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
HOTĂRÂREA NR. 229
DIN 28.05.2026
privind modificarea şi completarea art. 1 şi Anexei nr. 1 la
H.C.L. nr. 13/2025 stabilirea
numărului locurilor de parcare ce vor funcționa în regim de parcări publice cu plată pe raza
municipiului Reşiţa și aprobarea Regulamentului de organizare şi funcționare a sistemului
de parcare cu plată, fără pază, în Municipiul Reşiţa
Consiliul Local al municipiului Reşiţa, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28.05.2026;
Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Reşiţa nr.
49128/21.05.2026 şi Raportul de specialitate al Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public
şi Privat al Municipiului Reşiţa. - Serviciul Parcări, Compartiment Parcări Publice nr.
49129/21.05. 2026, precum si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului
Local;
Conform Avizului de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 49135/21.05.2026;
Văzând H.C.L. nr. 13/20.01.2025 privind stabilirea numărului locurilor de parcare ce vor
funcționa în regim de parcări publice cu plată pe raza municipiului Reşiţa şi aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcționare a sistemului de parcare cu plată, fără pază, în
Municipiul Reşiţa, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local,
modificată şi completată;
Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 81/24.08.2000 privind inspecția tehnică periodică a
vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în Romania, modificată şi completată;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare ;
Văzând Ordonanța de urgenţă nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform Legii nr. 10/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.
71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului
public şi privat de interes local;
Ținând cont de prevederile art. 65 alin.(5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi
promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Conform Legii nr. 421/27.07.2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau
abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor
administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi d), coroborat cu alin. (7) lit. m) şi
s) şi alin. 14, art.139 alin. (3) lit.g), art. 196 alin.(1) lit. a), art.197 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4),
art.198 alin.(1) şi (2), şi art. 243 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
modificat şi completat;
DIRECŢIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT
Adresa: Petru Maior nr.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniul primariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă modificarea şi completarea art. 1 din
H.C.L. nr. 13/2025 astfel :
"Art, 1 - Consiliul Local al Municipiului Reşiţa stabileşte numărul total de 1610 locuri de
parcare, ce vor funcționa în regim de parcări publice cu plată, fără pază, pe raza municipiului
Reșița, conform Anexei ] care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ”
Art. 2 - Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 13/20.01.2025, cu modificările şi completările
ulterioare, rămân neschimbate.
Art. 3 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia pentru
Administrarea Domeniului Public şi Privat- Serviciul Parcări.
Art. 4 — Prezenta hotărâre intră în vigoare la data aducerii la cunoştinţă publică.
Art. 5 — Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului municipiului Reşiţa;
- Prefectului și Instituţiei Prefectului judeţul Caraş-Severin;
- Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane ;
- Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat -Serviciul Parcări;
- Direcţiei Poliţia Locală Reşiţa.
PREȘEDINTE DE SEDINȚĂ,
CHIOSA MĂDĂLINA MIRUNA
PN
CONTRASEMNEAZĂ ,
SECRETAR GENERAL
BU! LUCIAN CORNEL
DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Adresa: Petru Maior nr.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniu(primariaresita.ro
JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
Anexa nr. 1 la HCL Resita nr.119/778.05 .2026
Situatie privind Parcarile Publice de pe raza municipiului Resita care vor functiona
In regim de Parcari Publice cu Plata fara Paza
Luni-Sâmbătă 07:30 —
_Inspectoratul Judetean de Politie 50 Plansanri 20:00
Î Luni-Sâmbătă 07:3
Parcare Bdul I.L.Caragiale(B1.1-2/B1.5-6) 26 Plansanr2 20:00
Luni-Sâmbătă 07:30 —
Parcare Centrul Recoltari Sange ____10 Plansanr3 20:00 x
Luni-Sâmbătă 07:30-
Parcare Triaj Locomotive __37 Plansa nr4 20:00 1 Bi
Luni-Sâmbătă 07:30 —
Parcare Triaj OMV-Promenada 15_ Plansanr $ 20:00
Luni-Sâmbătă 07:30-—
Parcare Verde Consiliul-Judetean 90 Plansanr6 15:00
Luni-Sâmbătă 07:30 —
Administratia Financiara 55 Plansanr7 ____ 20:00
: Luni-Sâmbătă 07-30 —
: Sala Polivalenta o __31_ Plansanr 8 _15:00._
“Bazar Centru Spate (magazin Nera)45 Luni-Sâmbătă 07:30 —
gradervagon 49 Plansanr9 20:00
: Luni-Sâmbătă 07:30 —
_Cinematograf Dacia _ _36 Plansanr 10 _:20:00
“Luni-Sâmbătă 07. 30-
„Zona Piata Resita Nord Bac ma 27 Plansanrii 20:00 Eu)
“ Luni-Sâmbătă 07:30 —
_Piata Traian Vuia( Notar Nemtu)______ 38 Plansanrl2 15:00
Luni-Sâmbătă 07:30—
Bloc 800 __40_ Plansanr 13 20:00
Luni-Sâmbătă 07:30—
Spitalul Judetean 113 Plansanri4 20:00
Luni-Sâmbătă 07:30 —
Piata Resita Sud LI 64 Plansanr 15 _ 20:00
: Luni-Sâmbătă 07:30 —
— Magazin Victoria(in spate) „110 Plansanr 16 20:00__
Luni-Sâmbătă 07:30 —
Policlinica nr2 (langa Rogge)__ 63 Plansanri7 20:00
! Luni-Sâmbătă 07: 30
BRD LIDL 23 Plansanrl8 ; 15:00
DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT
Adresa: Petru Maior nr.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniu primariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
Luni-Sâmbătă 07:30 —
Casa de Cultura 30 Plansanr19 15:00
“ Luni-Sâmbătă 07:30-— |
Hotel Semenic (Prestarea) _____ 19 Plansanr20 20:00 _|
Luni-Sâmbătă 07:30 -
_STR Unirii (Casa Galbena) __ _73__Plansanr 21 20:00
' Luni-Sâmbătă 07:30 -
" Zona Politie spre Comisariat 85 Plansa nr 22 20:00
| ; Luni-Sambata 07.30-
; Bulevardul A.I.Cuza-SRI 23 Plansa nr23 ;. 20.00
- Luni-Sambata 07.30-
Aleea Zadei-A.I.Cuza 22 Plansa ns.24 : 20.00
: Luni-Sambata 07.30-
Centru- 1.L.Caragiale (în spate) 63 Plansa nr25 „115.00
' Luni-Sambata 07.30-
Str.Eftimie Murgu-Evidenta Populatiei 32 Plansa nr26 _20.00
Hotel Semenic în spate(str.Golului- ' Luni-Sambata 07.30-
Romarta) 14 Plansa nr27 1. 20.00-
; Luni-Sâmbătă 07:30 —
Strada HORIA-BEGA zona TRIBUNAL 66 Plansa nr28 „15:00
|
: Luni-Sambata 07.30-
- Bulevardul Republicii( Victoria-spre Lidl) 71 Plansa nr29_____, 20.00-
Strada Paul Iorgovici- ! Luni-Sâmbătă 07:30 —
Str.Castanilor(Muncitoresc, Piata „15:00
Republicii) 101 Plansa nr.30 | |
: Luni-Sâmbătă 07:30 —
' Calea Timisoarei Ă 134 Plansa nr.3: 15:00
TOTAL LOCURI DE PARCARE -— 1610 locuri de parcare
PRESEDINTE, „VE Consilier juridic,
Close TIRIĂ Statie Ramona
SN | JA e
DIRECȚIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT
Adresa: Petru Maior nr.2, Tel./Fax: 0255/220546, E-mail: patrimoniu primariaresita.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.