HCL 11/2023 Rebricea adoptată

Aprobarea Regulamentului privind închirierea pășunilor

Pe scurt

Se aprobă regulamentul care stabilește cum se organizează pășunatul și cum se închiriază pajiștile proprii ale comunei Rebricea. Pentru locuitori înseamnă că se pot închiria suprafețe de pajiște cu condițiile și tarifele specificate de regulament, iar administrația stabilește termenele, procedurile de concesiune/închiriere și limitele de încărcare a animalelor. Practic, oamenii care au nevoie de pășune vor ști cum să închirieze terenuri, pentru ce perioade, cu cine să negocieze și ce documente sunt necesare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul privind organizarea păşunatului şi închirierea pajiştilor aparţinând domeniului privat al comunei Rebricea, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Rebricea

Denumire
Hotărârea nr. 11 din 2023 a Consiliului Local Rebricea
Emitent
Consiliul Local Rebricea
Număr
11 / 2023
Localitate
Rebricea, județul Vaslui
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI COMUNA REBRICEA CONSILIUL LOCAL Cod poştal - 737455 – REBRICEA - Telefon: 0235/457050; Fax : 0335/780051 HOTĂRÂREA nr. 11 din 31 ianuarie 2023 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea păşunatului şi închirierea pajiştilor aparţinând domeniului privat al comunei Rebricea. Având în vedere: - referatul de aprobare al domnului viceprimar Mihăilă Neculai, în calitate de înlocuitor de drept al primarului, conform Ordinului Prefectului 262/08.11.2021, în calitatea sa de inițiator, raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Rebricea și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate; - OUG nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si completările ulterioare; - Legea nr.44/2018 de modificare și completare a O.U.G. nr.34/2013 privind organizarea , administrarea și exploatarea pajiștilor permanente și pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. l 8/1991 cu modificările și completările ulterioare; - H.G. nr. 1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991; - Ordinul comun al M.A.D.R./M.D.R.A.P. nr. 407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor- cadru de concesiune și închiriere a suprafețelor de pajiști afiate în domeniul public/privat al comunelor, orașelor, respectiv al municipiilor cu modificările și completările ulterioare ; - Ordinul nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte ; - Ordinul 226/235/2003 pentru aprobarea Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel național, pe termen mediu și lung cu modificările și completările ulterioare; - Art. 1777 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată cu modificările și completările ulterioare; - Legea 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare; - Legea zootehniei nr. 32/2019; - Legea nr. 293/2020 pentru modificarea art. 16 alin. (2) din Legea zootehniei nr. 32/2019; -Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor; În temeiul art.196 alin.(1) lit. „a” din Ordonanta de urgenta nr. 57/2019 privind Codul administrativ. CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI REBRICEA adopta prezenta hotărâre: Art.1. Se aprobă Regulamentul privind organizarea păşunatului şi închirierea pajiştilor aparţinând domeniului privat al comunei Rebricea, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din hotărâre. 1 Art.2. Se imputerniceste Primarul comunei Rebricea, pentru a semna contractele de concesiune. Art. 3. - Prezenta hotărâre poate fi atacată de către cei interesaţi la instanţa de contencios administrativ potrivit prevederilor legale. Art. 4. - Prezenta hotărâre va fi comunicată persoanelor şi instituţiilor interesate prin grija secretarului comunei. Art.5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de primarul comunei Rebricea, judeţul Vaslui, prin compartimentele de specialitate. Rebricea, 31 ianuarie 2023 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Secretarul general al comunei,  …………………………….…  ……………………………. Florin Robac Jrs. Adina Maftei 2 ROMÂNIA JUDEŢUL VASLUI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI REBRICEA Anexa nr. 3 la Hotărârea nr. 11/31.01.2023 REGULAMENT privind organizarea păşunatului şi închirierea pajiştilor aparţinând domeniului privat al comunei Rebricea 1. Preambul Art. 1. – (1) Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) - (3) din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local al comunei Rebricea trebuie să stabilească procedura de închiriere a pajiştilor precum şi organizarea păşunatului pe pajiştile aparţinând domeniului privat al comunei Rebricea. (2) În conformitate cu O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, gestionarea pajiştilor se realizează prin amenajamente pastorale, iar până la elaborarea şi aprobarea acestora, gestionarea se va face în baza regulamentului întocmit de către administratorii acestor suprafeţe. (3) În vederea încheierii contractelor de închiriere a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunei Rebricea, crescătorii de animale cu domiciliul sau reşedinţa pe raza comunei, vor depune cereri la sediul Primăriei comunei Rebricea. 2. Informaţii generale privind obiectul închirierii Art. 2. – (1) Pajiştile aflate în domeniul privat al comunei Rebricea, care pot fi închiriate de către crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice, sunt stabilite prin Hotărârea Consiliului local. (2) Suprafeţele de pajişti supuse închirierii sunt destinate pentru păşunat. (3) Modelul contractului de închiriere este prevăzut în Anexa nr. 2 la prezentul regulament. Art. 3. - Terenurile sunt libere de sarcini şi intră în posesia efectivă a chiriaşului odată cu semnarea contractului de închiriere. Art. 4. - Pentru suprafaţa de pajişte care se închiriază, chiriaşul are obligaţia realizării lucrărilor de exploatare raţională şi întreţinere a acestor pajişti, prin lucrări de distrugere a muşuroaielor, curăţirea de pietre, mărăcini şi de vegetaţie arbustifera nevaloroasă, combaterea buruienilor şi executarea lucrărilor de desecare pentru eliminarea vegetaţiei hidrofile, precum şi alte lucrări astfel încât să se asigure ridicarea potenţialului de producţie, accesul şi exploatarea respectivelor păşuni în condiţii optime. Art. 5. – Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de chiriaş în derularea închirierii sunt: a) bunuri de retur - sunt bunurile care revin pe deplin drept, gratuit şi libere de orice sarcini proprietarului, la încetarea contractului de închiriere. Sunt bunuri de retur, bunurile care fac obiectul închirierii - pajiştea. 1 b) bunuri proprii – sunt bunurile care la încetarea contractului de închiriere, rămân în proprietatea chiriaşului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut chiriaşului şi au fost utilizate de către acesta pe toată durata închirierii-utilaje, unelte, etc. 3. Motivele de ordin social care justifică închirierea prin atribuire directă a pajiştilor Art.6. În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2), (5), (6) si alin.(7^3) din OUG nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente și pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc următoarele: 1) Pentru punerea în valoare a pajiştilor aflate în domeniul privat al comunelor, oraşelor, respectiv al municipiilor şi pentru folosirea eficientă a acestora, unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, în conformitate cu hotărârile consiliilor locale, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor, membri ai colectivităţii locale sau care au sediul social pe teritoriul localităţii respective, încheie contracte de închiriere prin atribuire directă, în condiţiile prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru suprafeţele de pajişti disponibile, proporţional cu efectivele de animale deţinute în exploataţie, pe o perioadă cuprinsă între 7 şi 10 ani. Suprafeţele de pajişti rămase nealocate se atribuie în condiţiile prevederilor alin. (1) crescătorilor de animale persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul naţional al exploataţiilor. (2) Lucrările de întreţinere a pajiştilor şi a utilităţilor zoopastorale se vor efectua de către crescătorii de animale care le folosesc. Condiţiile şi nivelul acestor lucrări vor fi cuprinse în contractul de concesiune/închiriere, întocmit pe baza contractului-cadru aprobat prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. (3) Pentru contractele încheiate potrivit alin. (1) şi (2) se va asigura o încărcătură optimă de animale pe hectar, dar nu mai mică de 0,3 UVM/ha. Metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte se stabileşte prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. (4) închirierea pajiştilor permanente aflate în domeniul privat al comunei Rebricea se face cu respectarea dreptului de preferinţă al asociaţiilor patrimoniale, ale membrilor colectivităţii locale, proprietari de animale înscrise în RNE. 4.Obiectivele închirierii Art.7. Obiectivele avute în vedere, la atribuirea contractului de închiriere a pășunii sunt: a) menţinerea suprafeței de pajişte; b) realizarea păşunatului raţional pe grupe de animale şi pe tarlale, cu scopul menţinerii calității covorului vegetal; c) creşterea producţiei de masă verde pe ha pajişte. d) realizarea de stâni noi. 2 5. Principiile procedurii de închiriere Art.8. Se instituie următoarele principii: a) transparenţa - punerea la dispoziţie tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de închiriere; b) tratamentul egal - aplicarea, într-o manieră nediscriminatorie, de către autoritatea publică, a criteriilor de atribuire a contractului de închiriere; c) proporţionalitatea - presupune că orice măsură stabilită de autoritatea publică trebuie să fie necesară şi corespunzătoare naturii contractului; d) nediscriminarea - aplicarea de către autoritatea publică a aceloraşi reguli, indiferent de naţionalitatea participanţilor la procedura de atribuire a contractului de închiriere, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte; e) libera concurenţă la atribuirea directă a pășunii pentru aceeași pășune solicitată- asigurarea de către autoritatea publică a condiţiilor pentru ca orice participant la procedura de atribuire să aibă dreptul de a deveni locatari în condiţiile legii, ale convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte. f) principiul priorității la atribuire - Acest principiu se aplică crescatorilor de animale, persoane fizice sau juridice care au avut sau au calitatea de locatar pentru suprafața de pășune solicitată si au taxele și impozitele achitate la zi, doar in condițiile in care nu trebuie diminuat procentual suprafata de pășune existentă în satul respectiv ca urmare a imposibilității acoperirii cu pășunea necesara pentru efectivului de animale solicitat pe acel sat. g) principiul priorității crescătorilor de animale din sat pentru suprafața de pășune aparținănd acelui sat – se vor atribui cu prioritate crescătorilor de animale pășunile aflate în satul în care își au domiciliul sau sediul. Acest principiu este unul secundar, prioritate având cei menționați la punctul f) de mai sus. h) principiul atribuirii echitabile și proporționale- principiul conform căruia se urmărește de către autoritatea locala a se da posibilitatea atat vechilor cât și noilor crescători de animale să obțină contracte de închiriere. Art.9. In cazul in care suprafata de pasune aferenta satului respectiv nu satisface solicitarile tuturor participantilor, contractele se vor incheia cu participantii care au despus cereri în funcție de efectivul de animale permis de lege, acest efectiv fiind astfel redus proportional pentru fiecare participant, pentru a acorda in mod echilibrat tuturor suprafata de pasune, la fel cum s-a procedat si in anii anteriori. Principiul menționat este stabilit în virtutea faptului că există fermieri care s-au ocupat în mod exemplar de pășunea atribută, au curatat-o și exploatat-o în condiții optime, dând dovadă de o bună gospodărire, putand astfel opta pentru aceeasi pasune. Art.10. Pentru satele care nu au pasune, persoanele care au contracte incheiate cu Primaria pe pasunile aferente altor sate, pot, in continuare solicita atribuirea pasunilor a caror locatari au fost, urmarindu-se principiul atribuirii echitabile si proportionale cu numarul de animale solicitat per total de catre toate persoanele care doresc sa inchirieze pasune in acel sat. Art.11. În situația în care suprafata de pășune existenta nu poate îndestula toate efectivele de animale existente pe raza comunei, la atribuirea contractelor se va putea reduce proportional încărcătura de animale raportata la supafața efectiva existenta, astfel incat toti crescatorii sa aiba posibilitatea sa inchirieze (situatie statistica si verificare incarcatura ). Art.12. La prezenta procedură pot participa cei care dețin cel puțin 5 animale mari (Bovine, cabaline) sau 30 animale mici (oi, capre), suprafața de pășune care se va acorda va fi în funcție de suprafața solicitată prin cerere, raportata la incărcătura optimă de animale stabilita conform legii (fara a putea depasi incarcatura maxima admisa de lege). 3 Art.13. Încărcătura optimă de animale (I.A.) sau capacitatea de păşunat se defineşte prin numărul de animale care pot fi hrănite pe întreg sezonul de păşunat de pe 1 ha de pajişte, la care se cunoaşte producţia de furaje disponibilă, şi se stabileşte conform formulei: Î.A. = P.d. / (C.i. x Z.p.), în care: Î.A. - încărcătura cu animale/ha de pajişte, exprimată în UVM/ha; P.d. - producţia disponibilă de masă verde - kg/ha; Z.p. - număr de zile de păşunat într-un sezon; C.i. - consum zilnic de iarbă - kg/UVM. [necesarul zilnic pentru 1 UVM este de 65 kg de masă verde sau ≈ 13 kg (65:5) substanţă uscată (SU)]. P.d va fi stabilită în funcție de datele luate în considerare la stabilirea prețului de închiriere, conform situației prezentate de compartimentul agricol și fond funciar, după intocmirea amenajamentului pastoral. Art.14. Astfel, chiar daca un fermier poseda un numar mare de animale, acesta nu va putea fi în totalitate îndestulat din suprafața de pășune a comunei, crescătorii de animale fiind obligați să caute alte surse de furajere pentru animale, sau trecerea acestora în fermă/ consumarea culturilor de lucernă, trifoi, iarbă. Scopul autorității publice locale fiind acela de a oferi înspre pășunare pășunea comunală unui numar cât mai mare de fermieri locali în vederea sprijinirii acestora. Se va ține seama de suprafața solicitata, numarul de animale ca încărcătura fiind stabilit conform celor mai sus menționate. Art.15. Încărcătura maximă de UVM/ ha admisa se va calcula raportat la prevederile Ordinului nr. 544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte prin conversia prevăzuta de Anexa Ordinului, conform tabelului de mai jos: Categoria de animale Coeficientul deCapete/UVM (unitate vita mare) conversie Tauri, vaci şi alte bovine de mai mult de 2 ani, ecvidee de mai mult de 6 luni 1,0 1,0 Bovine între 6 luni şi 2 ani 0,6 1,6 Bovine de mai puţin de 6 luni 0,4 2,5 Ovine 0,15 6,6 Caprine 0,15 6,6 6. Obiectul și durata contractului de închiriere Art.16. Obiectul închirierii îl constituie suprafeţele de păşune libere de Contract la data de 01 martie a fiecărui an care fac parte din domeniul privat al comunei Rebricea. Art.17. Prezentul regulament stabileşte regimul juridic pentru atribuirea contractelor de închiriere a pajiştilor aflate în proprietate privată a comunei Rebricea și modelul cadru al contractului de inchiriere al pajiştilor aflate în domeniul privat al Comunei Rebricea, conform Anexei nr. 2 de la prezentul regulament. Art.18. Conform prevederilor art. 9 alin.7^3 din OUG nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, închirierea pajiştilor permanente aflate în domeniul privat al comunei se face cu respectarea 4 dreptului de preferinţă al asociaţiilor patrimoniale ale membrilor colectivităţii locale, proprietari de animale înscrise în RNE. Art.19. Contractul de închiriere a pajiştilor aflate în proprietate privată a comunei Rebricea, denumit în continuare contract de închiriere, este acel contract încheiat în formă scrisă prin care Consiliul local Rebricea în calitate de administrator al pajiştilor aflate în domeniul privat al comunei Rebricea, denumit proprietar, transmite pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite chiriaș, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui trup de pajişte, în schimbul unei chirii. Art.20. Calitatea de chiriaș o poate avea orice persoană fizică sau persoană juridică, care deţine animale înscrise în RNE (Registrul Naţional al Exploataţiilor) și care nu are datorii la bugetul local al comunei Rebricea. Art.21. Contractul de Închiriere se încheie în conformitate cu Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 407/2013, pe o perioadă de 7 ani. Art.22. Subînchirierea cu titlu oneros sau gratuit este interzisă. Art.23. Terenurile sunt libere de sarcini și intră în posesia efectivă a locatarului odată cu semnarea procesului verbal de predare - primire. Art.24. Suprafata păşunii închiriate poate fi diferită față de suprafața de teren eligibilă la A.P.I.A. Art.25. În cazul decesului persoanei titulare de contract, a pronunțării unei hotărâri judecătorești de punere sub interd [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.comunarebricea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala