29 martie 2012

HCL 83/2012 Râmnicu Vâlcea adoptată

Transmiterea in administrare a unui imobil -teren cu destinatie de cimitir public

Pe scurt

Se decide transmiterea în folosință gratuită pentru 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părților, a unui teren de aproximativ 4,5 ha situat pe strada Argintari către Parohia Sf. Andrei, pentru amenajarea și administrarea lui ca cimitir public. Locuitorii vor beneficia de un viitor cimitir în zonă, însă proiectul necesită resurse bugetare pe care municipalitatea, în prezent, nu le-a identificat, iar amenajarea efectivă nu poate începe acum. Decizia se bazează pe avizele comisiilor locale și pe faptul că terenul este proprietate publică a municipiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) În vederea amenajării şi administrării unui cimitir public, se transmite în folosinţă gratuită Parohiei Sf. Andrei un teren în suprafaţă de 4,5 ha., situat în Râmnicu Vâlcea, str. Argintari, pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor. Terenul este identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Argintari, Argintari Ca Cimitir Public.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Argintari” în Râmnicu Vâlcea

Denumire
Hotărârea nr. 83 din 2012 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
83 / 2012
Data
29 martie 2012
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Locuri citate
Argintari (hartă) · Argintari Ca Cimitir Public

Pe același subiect în Râmnicu Vâlcea

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 83 privind transmiterea în administrare a unui imobil – teren cu destinaţia de cimitir public Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr.10261 din 21.03.2012, întocmit de către Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune transmiterea în folosința gratuită pentru o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor, către Parohia Sf. Andrei a terenului în suprafaţă de 4,5 ha, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Argintari, în vederea amenajării şi administrării acestuia ca cimitir public; Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.376/224 din 29.12.2008 s-a aprobat Planul Urbanistic de Zonă–Inăteşti, strada Argintari pentru amenajarea cimitirului Inăteşti, precum şi Regulamentul de urbanism aferent, prin această documentaţie de urbanism fiind stabilite reglementări asupra zonei propusă pentru amenajarea cimitirului, precum şi principalele categorii de lucrări necesare a fi efectuate în vederea realizării funcţiunii propuse; ţinând seama de faptul că realizarea acestor lucrări necesită alocarea de sume considerabile din bugetul local, iar până la această dată nu au fost identificate resurse financiare cu această destinaţie, amenajarea terenului în suprafaţă de 4,5 ha din strada Argintari ca cimitir public, neputând fi realizată în prezent de către autoritatea publică locală; Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.5938/20.02.2012, prin care Parohia Sf. Andrei din Râmnicu Vâlcea, reprezentată de Preotul Paroh a solicitat, în numele Consiliului Parohial, încredinţarea spre administrare a terenului descris mai sus cu destinaţia de cimitir, proprietatea publică a municipiului ; În temeiul prevederilor art.124 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) În vederea amenajării şi administrării unui cimitir public, se transmite în folosinţă gratuită Parohiei Sf. Andrei un teren în suprafaţă de 4,5 ha., situat în Râmnicu Vâlcea, str. Argintari, pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor. Terenul este identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre. (2) Amenajarea cimitirului public se va realiza în baza tutoror autorizaţiilor şi avizelor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru acest tip de amenajări. Art.2. Administrarea cimitirului ce va fi amenajat pe terenul transmis conform art.1, se va realiza de către Parohia Sf. Andrei, în baza unui Regulament de organizare şi funcţionare care va fi supus aprobării Consiliului Local după îndeplinirea procedurilor prevăzute de Legea 52/2003 privind transparenţa decizională. Art.3. (1) Transmiterea în folosinţă gratuită a terenului identificat la art.1 se va face pe bază de protocol de predare – primire după aprobarea Regulamentului prevăzut la art.2. (2) Se împuterniceşte primarul municipiului, ca prin serviciile de specialitate, să semneze protocolul de predare – primire menţionat la alin.(1). Art.4. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi adusă la îndeplinire: - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice; - Direcţiei Urbanism; - S.C. PIEŢE PREST S.A.; - Parohiei Sf. Andrei. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU, Florin Mecherel jurist Toma Mihăescu Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2012 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala