HCL 87/2012 Râmnicu Vâlcea adoptată
Completarea REGULAMENTULUI PRIVIND REGIMUL PARCARILOR PUBLICE AFLATE IN ZONA CENTRALA A MUN. RM VALCEA
- Denumire
- Hotărârea nr. 87 din 2012 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 87 / 2012
- Data
- 29 martie 2012
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se modifică şi se completează “Regulamentul privind regimul parcărilor publice aflate în zona centrală a municipiului Râmnicu-Vâlcea”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.125/30.04.2009, aşa cum a fost modificat şi completat prin hotărârile nr. 91/2010, 178/2010 şi 45/2011, după cum urmează
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 87
referitor la completarea „Regulamentului privind regimul parcărilor publice aflate în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 125/2009 şi aprobarea formei actualizate a acestuia
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 martie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 10197 din 21.03.2012, întocmit de Serviciul Corp Control Primar, Inspectori Zonali, prin care se propune modificarea şi completarea « Regulamentului privind regimul parcărilor publice aflate în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea », aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 125/2009, ce a mai fost modificat şi completat ulterior prin hotărârile nr. 91/2010, 178/2010 şi 45/2011;
Ţinând cont de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că reglementarea procedurii de funcţionare a parcărilor de reşedinţă, ca orice demers normativ, a avut în vedere cazurile tipice, iar punerea în practică a acestui regulament (eliberarea propriu-zisă a ecusoanelor) a demonstrat existenţa unor situaţii variate greu de anticipat;
În temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, aprobată prin Legea nr.3/2003 şi având în vedere atribuţiile administraţiei publice locale, stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, a Administraţiei Publice Locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se modifică şi se completează “Regulamentul privind regimul parcărilor publice aflate în zona centrală a municipiului Râmnicu-Vâlcea”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.125/30.04.2009, aşa cum a fost modificat şi completat prin hotărârile nr. 91/2010, 178/2010 şi 45/2011, după cum urmează:
I. art.3 se completează cu un nou alineat, alin.(5) cu următorul conţinut :
« (5) Pot staţiona în parcările de reşedinţă, temporar, fără ecuson, autovehiculele a căror masă maximă autorizată nu depăşeşte 1,5 tone folosite pentru activităţi de curierat sau livrări la domiciliu. Pe perioada staţionării temporare aceste autovehicule vor avea luminile de avarie pornite ».
II. alin.(1) al art.4 se modifică şi va avea următorul conţinut:
« (1) Pentru obţinerea ecusonului de parcare de reşedinţă rezidenţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii :
a) să aibă domiciliul stabil sau reşedinţa în imobilele arondate parcării de reşedinţă;
b) să fie proprietarul unui autoturism apt circulaţiei pe drumurile publice, înmatriculat în România sau înregistrat fiscal la Direcţia Economico-Financiară. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul în care autoturismul este înmatriculat pe numele soţului/soţiei care nu are domiciul stabil sau reşedinţa în imobilele arondate în parcările de reşedinţă ».
III. alin.(6) al art.4 se completează cu următoarea precizare:
« Pentru persoanele juridice care au sediul social sau puncte de lucru în proprietate (întabulate la O.C.P.I Vâlea) în perimetrul parcării de reşedinţă, ecusonul parcare de reşedinţă persoane juridice este valabil fără limitări orare».
IV. alin.3 al art.12 se modifică şi va avea următorul conţinut :
« (3) Ecusoanele parcare de reşedinţă şi vizitator-parcare de reşedinţă pentru rudele de gradul I şi II ale rezidenţilor, eliberate în condiţiile prezentului regulament, au valabilitate un an calendaristic de la data eliberării. În cazul în care deţinătorii acestor ecusoane solicită prelungirea valabilităţii, cu o lună înainte de expirarea termenului menţionat pe ecuson, taxa de emitere este de 10 lei. După expirarea termenului de valabilitate, taxa de emitere este cea prevăzută de art.12, alin.(2) ».
Art.2. Consecinţă a prevederilor art.1 se actualizează «Regulamentul privind regimul parcărilor publice aflate în zona centrală a municipiului Râmnicu-Vâlcea”, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.3. Începând cu data adoptării prezentei, orice prevederi contrare stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local îşi încetează aplicabilitatea.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Administrării Domeniului Public;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali;
- Poliţiei Locale a municipiului;
- Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea-Serviciul Poliţie Rutieră.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Florin Mecherel jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 29 martie 2012
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 83/2012Transmiterea in administrare a unui imobil -teren cu destinatie de cimitir publicHCL 84/2012Folosinta gratuita sali de sportHCL 85/2012Aprob. documentatiilor pt. avizarea lucrarilor de interventie la sapte proiecte de investitii-amenajare terenuri de sportHCL 86/2012Modalitatea de atribuire a gestiunii serviciului public de transport public de calatoriHCL 88/2012Insusirea Raportului informarii si consultarii publicului privind reactualizarea PUG al mun Rm ValceaHCL 89/2012Organizarea unei cmpetitii cu tema Impreuna pentru un oras mai curatHCL 90/2012Aprob. REGULAMENTULUI PRIVIND ADTESTAREA ADMINISTRATORILOR DE IMOBILEHCL 91/2012Aprob. evaluarii acivitatii Comitetului Local pt. Situatii de Urgenta in anul 2011
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.