27 martie 2026

HCL 62/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prelungire durata contract de închiriere teren de 14 mp, aferent unui garaj situat in str Lacului nr 8

Denumire
Hotărârea nr. 62 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
62 / 2026
Data
27 martie 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se prelungește durata contractului de închiriere pentru un teren public de 14 mp din zona garajului de pe Lacului nr. 8, iar decizia se ia prin hotărâre a Consiliului Local în ședința din 27 martie 2026. Pentru locuitori înseamnă că garajul poate continua să fie folosit ca spațiu de parcare/depou închiriat, cu plata unei chirii stabilite conform prevederilor, fără a afecta alte utilizări ale zonei. În detaliu, hotărârea se referă la menținerea dreptului de închiriere pentru terenul aferent garajului, având în vedere prevederile anterioare ale consiliului și contractul existent.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.62 privind prelungirea duratei contractului de închiriere pentru terenul proprietate publică a municipiului, în suprafață de 14 mp, aferent unui garaj situat în str. Lacului nr.8 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 martie 2026, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.10122 din data de 18.03.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractului de închiriere pentru terenul proprietate publică a municipiului, în suprafață de 14 mp, aferent unui garaj situat în str. Lacului nr.8; Văzând Raportul nr.10142 din data de 18.03.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere faptul că prin Hotărârea nr.78/31.03.2011, modificată și completată prin Hotărârea nr.232/81/30.08.2012, Consiliul Local a aprobat închirierea terenului aferent garajelor construite în anul 1976 în baza autorizației de construire nr.8283/561, situat în strada Mihai Viteazul, pentru proprietarii construcțiilor, pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților, prețul închirierii pentru deținătorii spațiilor – garaje utilizate cu destinația de garaj fiind de 12 lei/lună/amplasament; de asemenea, la art.1, alin.(3) din hotărârea nr.78/2011 se precizează faptul că prevederile hotărârii se aplică și terenurilor aferente construcțiilor cu destinația de garaje, amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului, care nu afectează eventuala utilitate publică a acestor terenuri și pentru care nu se impune demolarea; astfel, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și proprietarii imobilului-construcție garaj situat în strada Lacului nr.8, domnul DUMITRAȘ VASILE și doamna DUMITRAȘ SUSANA, a fost încheiat contractul de închiriere nr.6188/11.04.2011 având ca obiect terenul în suprafață de 14 mp, proprietate publică a municipiului, situat în strada Lacului nr.8, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 31.03.2026; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr.377/22.12.2023 Consiliul Local a aprobat prelungirea duratei contractelor de închiriere pentru terenul aferent imobilelor-construcții garaje situate în str. Mihai Viteazu până la data de 31.12.2038, precum și cuantumul chiriei datorate începând cu data de 01.01.2024 pentru deținătorii construcțiilor–garaje utilizate cu destinația de garaj, la 20 lei/lună/amplasament (240 lei/an), chirie ce va fi indexată anual cu rata inflației; de asemenea, a aprobat constituirea garanției la contract la nivelul chiriei datorate pentru un trimestru, cât și modelul contractului de închiriere; Luând în considerare prevederile Contractului de închiriere nr.6188/2011, potrivit cărora părțile de comun acord pot prelungi durata închirierii în baza solicitării scrise a locatarului, prezentată cu 30 de zile înainte de expirarea termenului contractului, prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.3908/03.02.2026, titularii contractului au solicitat prelungirea duratei de folosință a terenului; În temeiul prevederilor art.608, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și art.2 din contractul de închiriere nr.6188/2011; În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă”, 0 abţineri și o neparticipare la vot, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă prelungirea duratei contractului de închiriere pentru terenul în suprafață de 14 mp, proprietatea publică a municipiului, situat în str. Lacului nr.8, până la data de 31.12.2038, cu posibilitatea de prelungire cu acordul consiliului local. Art.2. Se aprobă cuantumul chiriei datorate începând cu data de 01.04.2026 la 23 lei/lună/amplasament (276 lei/an), chirie stabilită prin indexarea cu rata inflației a chiriei de 20 lei/lună/amplasament aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr.377/22.12.2023 pentru deținătorii construcțiilor – garaje utilizate cu destinația de garaj. Chiria va fi indexată anual cu rata inflației. Art.3. Se aprobă constituirea de către locatari a garanției la contract la nivelul chiriei datorate pentru un trimestru. Art.4. Consecință a prevederilor art.1-3, se va încheia un nou contract de închiriere, conform modelului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.377/22.12.2023. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Direcției Dezvoltare Locală; - Direcției Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Gheorghe - Cristian VASILE SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 27 martie 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă