27 martie 2026

HCL 61/2026 Râmnicu Vâlcea adoptată

Ajustare taxe prestari servicii funerare

Denumire
Hotărârea nr. 61 din 2026 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
61 / 2026
Data
27 martie 2026
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă reajustarea taxelor pentru serviciile funerare, conform Anxei 10.3.1 din regulamentul cimitirelor și crematoriilor din Râmnicu Vâlgea. Schimbarea înseamnă că locuitorii vor plăti sume noi pentru servicii funerare (îngropare, transport, alte servicii aferente), iar ajustarea poate afecta bugetul famililor și al spitalelor, în funcție de noua listă de tarife. Se menționează că măsura se aplică în cadrul gestionării delegată a serviciilor publice prin operatorul Piețe Prest S.A.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă ajustarea taxelor de prestări servicii funerare prevăzute în Anexa nr.10.3.1 a Regulamentului privind organizarea și administrarea cimitirelor și crematoriilor din Municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.217/18.09.2020 și înlocuirea acesteia cu anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.61 referitor la ajustarea taxelor de prestări servicii funerare prevăzute în Anexa nr.10.3.1 a Regulamentului privind organizarea și administrarea cimitirelor și crematoriilor din Municipiul Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea întrunit în ședință ordinară la data de 27 martie 2026, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.10020 din data de 18.03.2026 al cărui semnatar este primarul municipiului, prin care se propune ajustarea taxelor de prestări servicii funerare prevăzute în Anexa nr. 10.3.1 a Regulamentului privind organizarea și administrarea cimitirelor și crematoriilor din Municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217/18.09.2020; Văzând Raportul nr.10022 din data de 18.03.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Urbană, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr.217/18.09.2020, Consiliul Local a aprobat, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local actualizată cu modificările și completările ulterioare, ale Legii 51/2006 a Serviciilor de utilități publice, republicată, cu completările și modificările ulterioare și ale Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Studiul de fundamentare pentru stabilirea soluțiilor optime de gestiune a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea; de asemenea, potrivit art. 2 din hotărârea mai sus menționată, a fost aprobată realizarea în gestiune delegată, prin intermediul operatorului Piețe Prest S.A, societate comercială cu acționar unic Municipiul Râmnicu Vâlcea, a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, printre care și cel de organizare și exploatare a activităților de coșerit, administrarea cimitirelor și crematoriilor și a WC-urilor publice, iar la articolul 4 din hotărâre, a fost aprobat Regulamentul serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv Anexele 1-11 ale acestuia; anexa nr. 10 a Regulamentului astfel aprobat, reprezintă Regulamentul serviciului de organizare și exploatare a activităților de coșerit, ecarisaj, administrarea cimitirelor și crematoriilor, a grădinilor botanice și/sau zoologice, a WC-urilor publice; Luând în considerare adresa nr.1536/03.02.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.4012/04.02.2026, prin care operatorul Piețe Prest SA a solicitat ajustarea nivelului taxelor de prestări servicii funerare privind administrarea cimitirelor din domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea; În temeiul prevederilor pct. 4 al art. XXVIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul cheltuielilor publice, ale art.22 alin.(3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art.39 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată; Respectându-se prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 17 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 6 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă ajustarea taxelor de prestări servicii funerare prevăzute în Anexa nr.10.3.1 a Regulamentului privind organizarea și administrarea cimitirelor și crematoriilor din Municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.217/18.09.2020 și înlocuirea acesteia cu anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează societatea Piețe Prest S.A. Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie: • Instituției Prefectului-județul Vâlcea; • Primarului municipiului; • Direcţiei Dezvoltare Locală; • Direcției Economico-Financiară; • Societății Piețe Prest SA. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Gheorghe - Cristian VASILE SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 27 martie 2026 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă