Consiliul local aprobă raportul despre evaluarea activității asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav pentru intervalul iulie–decembrie 2018 și decide să mai adauge încă 100 de posturi pentru încadrarea asistenților personali și/sau acordarea de indemnizații lunare persoanelor cu handicap grav din Râmnicu Vâlcea. Asta înseamnă pentru locuitori că vor fi mai multe persoane angajate să îi ajute pe cei cu handicap sau să primească indemnizații lunare, ceea ce poate duce la creșterea cheltuielilor bugetare locale. Administrativ, hotărârea stabilește introducerea acestor 100 de posturi prin Art.2, iar implementarea este în sarcina Direcției de Asistență Socială.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Raportul privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie – decembrie 2018, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.34
privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie – decembrie 2018
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.396 din data de 23.01.2019, întocmit de Direcţia de Asistență Socială, prin care se propune:
- aprobarea Raportului privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie - decembrie 2018;
- majorarea cu încă 100 de locuri a numărului de posturi destinate încadrării de asistenți personali și/sau acordării de indemnizații lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor art.40, alin.(2) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.29, alin.(1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.268/2007, şi ale Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.”d” şi alin.(6), lit.”a”, pct.2, art.45 alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Raportul privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie – decembrie 2018, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă majorarea cu încă 100 de locuri a numărului de posturi destinate încadrării de asistenți personali și/sau acordării de indemnizații lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Asistență Socială.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei de Asistență Socială;
- Direcţiei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gabriel Savian BĂJAN
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2019
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.