31 ianuarie 2019

HCL 35/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificare stat de functii Filarmonica

Denumire
Hotărârea nr. 35 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
35 / 2019
Data
31 ianuarie 2019
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local hotărăște să se modifice, începând cu 1 ianuarie 2019, statul de funcții al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” prin transformarea unor funcții din IA în Grad I în același compartiment. Transformările, specifice, sunt: 2 posturi de referent de specialitate, grad IA, devin referent de specialitate, grad I în Finanțiar-Contabilitate; 1 post de inspector de specialitate, grad IA, devine inspector de specialitate, grad I în Finanțiar-Contabilitate; 1 post de inspector de specialitate, grad IA, din Resurse Umane devine inspector de specialitate, grad I în același compartiment; 1 post de referent de specialitate, grad IA, din Achiziții Publice și Secretariat devine referent de specialitate, grad I în același compartiment. Pentru locuitori înseamnă că funcțiile respective vor avea același rol, dar cu un grad superior (Grad I în loc de IA), iar bugetul instituției poate fi ajustat corespunzător în calculul salariilor, începând cu începutul anului 2019.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Începând cu data de 01.01.2019, se modifică statul de funcţii al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unor funcții, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 35 privind modificarea statului de funcţii al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, începând cu 1 ianuarie 2019 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Raportul nr. 209 din data de 23.01.2019 și înregistrat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 3200 din 25.01.2019, întocmit de Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin care se propune modificarea, începând cu data de 1 ianuarie 2019, a statului de funcții al acestei instituții, aprobat prin hotărârea Consiliului Local nr. 424/2018, prin transformarea unor funcții, urmare a faptului că gradul IA nu se mai regăsește în anexele la Legea - cadru nr. 153/2017; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; În temeiul prevederilor art.36, alin.(2) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi alin.(6) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Începând cu data de 01.01.2019, se modifică statul de funcţii al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, prin transformarea unor funcții, după cum urmează: - 2 (două) posturi de referent de specialitate, gradul IA, din cadrul Compartimentului Financiar Contabilitate se transformă în posturi de referent de specialitate, grad I în cadrul aceluiași compartiment; - 1 (un) post de inspector de specialitate, gradul IA din cadrul Compartimentului Financiar Contabilitate se transformă în post de inspector de specialitate, grad I în cadrul aceluiași compartiment. - 1 (un) post de inspector de specialitate, gradul IA din cadrul Compartimentului Resurse Umane se transformă în post de inspector de specialitate, grad I în cadrul aceluiași compartiment. - 1 (un) post de referent de specialitate, gradul IA, din cadrul Compartimentului Achiziții Publice și Secretariat se transformă în post de referent de specialitate, grad I în cadrul aceluiași compartiment. (2) Modificările prevăzute la alin.(1) se regăsesc în anexa - Statul de funcţii al Filarmonicii ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea, la prezenta hotărâre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei, se încredințează Filarmonica ”Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Resurse Umane; - Filarmonicii Ion Dumitrescu. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Gabriel Savian BĂJAN SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2019 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă