Evaluare activitate asistenti persoane handicap 2016
Pe scurt
Se aprobă raportul privind evaluarea activității asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav pentru semestrul II din 2016 și se cresc cu încă 100 numărul de posturi pentru asistenți personali și/sau indemnizații lunare pentru aceste persoane din municipiul Râmnul Vâlcea. În 2017 se va angaja prioritar în cazul minorilor cu handicap grav persoana parintelui/reprezentantului legal și, pentru adulți, doar acolo unde nu există alternative în îngrijire în familie; condiția este ca persoana angajată să nu fie pensionară pentru limită de vârstă. Aceste măsuri urmăresc creșterea continuității în îngrijire și sprijin pentru persoanele cu handicap grav, cu impact asupra bugetului local pentru acele venituri/indemnizații și număr de posturi.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Raportul privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2016, conform anexei la prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 67 din 2017 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.67
privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav – sem.II 2016
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2017, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr.731 din 17.02.2017, întocmit de Direcţia de Protecţie Socială, prin care se propune:
- aprobarea Raportului privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2016;
- majorarea, cu încă 100 de locuri, a numărului de posturi destinate încadrării de asistenţi personali şi/sau acordării de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea;
- în anul 2017, angajarea în funcţia de asistent personal se va realiza cu prioritate, în cazul minorului cu handicap grav - pe perioada de valabilitate a certificatului care cuprinde menţiunea “cu asistent personal” – şi, de preferinţă, acesta va fi părintele/reprezentantul legal al copilului; în cazul adultului cu handicap grav, angajarea de asistent personal va fi posibilă doar acolo unde nu există alternative în asigurarea continuităţii în îngrijire şi supraveghere în familie, sau unul dintre aparţinători a fost determinat să-şi părăsească locul de muncă pentru a se dedica îngrijirii bolnavului. În ambele situaţii, persoana care urmează a fi angajată nu trebuie să aibă calitatea de pensionar pentru limită de vârstă;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
În temeiul prevederilor art.40 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.29, alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.”d” şi alin.(6), lit.”a”, pct.2, art.45 alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1 Se aprobă Raportul privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2016, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă majorarea, cu încă 100 de locuri, a numărului de posturi destinate încadrării de asistenţi personali şi/sau acordării de indemnizaţii lunare persoanelor cu handicap grav din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Art.3. (1) În anul 2017, angajarea în funcţia de asistent personal se va realiza cu prioritate, în cazul minorului cu handicap grav - pe perioada de valabilitate a certificatului care cuprinde menţiunea “cu asistent personal” – şi, de preferinţă, acesta va fi părintele/reprezentantul legal al copilului.
(2) În cazul adultului cu handicap grav, angajarea de asistent personal va fi posibilă doar acolo unde nu există alternative în asigurarea continuităţii în îngrijire şi supraveghere în familie, sau unul dintre aparţinători a fost determinat să-şi părăsească locul de muncă pentru a se dedica îngrijirii bolnavului.
(3) În ambele situaţii prevăzute mai sus, persoana care urmează a fi angajată nu trebuie să aibă calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei de Protecţie Socială;
- Direcţei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cătălin PANĂ
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2017
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.