HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.332
privind închirierea suprafeței de teren de 95,15 m.p., aparținând domeniului
public al statului, aflat în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate
”CFR”, ocupată de lucrările aferente obiectivului de investiții ”Pasaj denivelat
suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 27 noiembrie 2023, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.49611 din data de 20.11.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind închirierea suprafeței de teren de 95,15 m.p.,
aparținând domeniului public al statului, aflat în administrarea Companiei
Naționale de Căi Ferate ”CFR”, ocupată de lucrările aferente obiectivului de
investiții ”Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”, pentru
o perioadă de minim 5 ani cu posibilitatea de prelungire, la un tarif de
închiriere de 1,60 lei/mp/lună fără TVA, precum și împuternicirea Primarului
municipiului ca personal sau prin persoane desemnate, să depună documentația
pentru licitația organizată la sediul Sucursalei Regionale CF Craiova, în data
de 8 decembrie 2023, să participe la licitație și să semneze Contractul de
închiriere;
Văzând Raportul nr.49825 din data de 21.11.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4, de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură;
Ținând seama de faptul că realizarea lucrărilor de construire la obiectivul de
investiții ”Pasaj denivelat suprateran pe bulevardul Tudor Vladimirescu”,
obiectiv finalizat în anul 2017, a afectat o suprafață de 95,15 mp din terenul
aparținând domeniului public al statului, aflat în administrarea Companiei
Naționale de Căi Ferate "CFR" - SA prin Sucursala Regională de Căi Ferate
Craiova, precum și o suprafață de 11 mp din domeniul privat al statului, aflat
în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" - SA prin Sucursala
Regională de Căi Ferate Craiova; astfel, pentru folosința terenului de 96 m.p. a
fost încheiat contractul de închiriere nr.825/09.12.2010, iar pentru folosința
terenului de 11 m.p., contractul nr.826/09.12.2010, ambele prelungite ulterior
până în anul 2018;
Luând în considerare solicitarea Primăriei municipiului de prelungire a duratei
contractelor de închiriere mai sus menționate, în urma căreia a fost finalizată
de către Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova procedura legală pentru
prelungirea contractelor doar pentru suprafața de 11 m.p., fiind încheiat în
acest sens Contractul de închiriere nr.411/2023, în timp ce pentru terenul în
suprafață de 95,15 m.p. ne-a fost comunicată Hotărârea nr.37/09.11.2023 a
Adunării Generale a Acționarilor a CNCF ”CFR” SA prin care s-a aprobat
propunerea de închiriere a acestuia pe o perioadă de 5 ani, la un tarif de
închiriere de 1,60 lei/mp/lună fără TVA, chirie ce va fi indexată anual cu
indicele de inflație aferent grupei de activități specifice (chirii), comunicat
de Institutul Național de Statistică;
În temeiul prevederilor art.333, alin.(5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.3 din Hotărârea Guvernului nr.581/1998 privind înființarea
Companiei Naționale de Căi Ferate ”C.F.R.” – S.A. prin reorganizarea Societății
Naționale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) și d), coroborat cu alin.(7), lit.m), art.139,
alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă închirierea suprafeței de teren de 95,15 mp aparținând
domeniului public al statului, aflat în administrarea Companiei Naționale de Căi
Ferate "CFR", identificată în planul de situație - anexă la prezenta hotărâre ca
S2', ocupată de lucrările aferente obiectivului de investiții "Pasaj denivelat
suprateran pe Bulevardul Tudor Vladimirescu".
(2) Perioada de închiriere a terenului identificat la alin.(1) este de minim 5
ani cu posibilitatea de prelungire, iar tariful de închiriere este de 1,60
lei/mp/lună fără TVA, rezultând o chirie de 152,24 lei/lună fără TVA, chirie ce
va fi indexată anual cu indicele de inflație aferent grupei de activități
specifice (chirii) comunicat de Institutul Național de Statistică.
Art.2. Se împuternicește Primarul municipiului ca personal sau prin persoane
desemnate să depună documentația pentru licitația organizată la sediul
Sucursalei Regionale CF Craiova, situat în municipiul Craiova, B-dul Decebal
nr.1, în data de 08 decembrie 2023, să participe la această licitație și să
semneze Contractul de închiriere.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2023
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Anexa
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.