HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.334
privind acceptarea donației unor imobile – terenuri cu destinația de drum
public, situate în Râmnicu Vâlcea, din strada Toamnei spre Sud
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 27 noiembrie 2023, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.49228 din data de 17.11.2023, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind acceptarea donației unor imobile – terenuri cu
destinația de drum public;
Văzând Raportul nr.49806 din data de 21.11.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură și nr.4 de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că urmare a extinderii și dezvoltării zonei de locuințe
din Cartierul Copăcelu, care include și strada Toamnei, au fost create, conform
documentațiilor de urbanism legal aprobate, drumuri de acces la locuințele
proprietate privată realizate în această zonă, în baza unor autorizații de
construire, fiind creat astfel, din Strada Toamnei către Sud, un drum de acces
pe un teren proprietate privată, format din două loturi, primul în suprafața de
264 mp, cu o lățime de 3,20 m și o lungime de aproximativ 82 m și al doilea,
limitrof, în suprafață de 66 mp, cu o lățime de 0,80 m și o lungime de
aproximativ 82 m; terenul pe care s-a realizat accesul, este înscris în Cartea
Funciară astfel: terenul în suprafață de 264 mp în Cartea Funciară nr. 43141,
iar terenul în suprafață de 66 mp în Cartea Funciară nr.39857;
Luând în considerare cererile înregistrate la Primăria municipiului sub
nr.29820/05.07.2023, nr.33114/31.07.2023 și nr.44844/19.10.2023, prin care
proprietarii celor două suprafețe de teren identificate la alineatul precedent,
au oferit spre donație Consiliului Local drumul de acces creat la proprietățile
acestora, în suprafață totală de 330 mp, situat în municipiul Râmnicu Vâlcea,
înscris în cărțile funciare nr.43141 și nr.39857, în vederea modernizării
acestuia;
În temeiul prevederilor art.863, lit.c) din Legea nr.287/2009 privind Codul
Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.291,
alin.(3), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit c) - d) și alin. (7) lit. m), art.139, alin.(2)
și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se acceptă donația terenului în suprafață totală de 330 mp, situat în
Râmnicu Vâlcea, din strada Toamnei spre Sud, compus din: terenul în suprafață de
264 mp, având număr cadastral 43141 și înscris în Cartea Funciară cu același
număr și terenul în suprafață de 66 mp, având număr cadastral 39857 și înscris
în Cartea Funciară cu același număr, identificat în Planul de amplasament și
delimitare – anexă la prezenta hotărâre.
(2) Imobilul menționat la alin. (1), ce va face obiectul donației, va avea
destinația de drum public și, după încheierea actului de donație în formă
autentică, va fi înscris în domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Art.2. Administrarea și întreținerea bunului descris la art. 1 se va realiza de
către Direcția Administrării Domeniului Public, serviciu public de interes local
cu personalitate juridică, aflat în subordinea Consiliului Local.
Art.3. Se împuternicește Primarul municipiului ca, personal sau prin persoane
desemnate prin dispoziție, să semneze actul de donație în formă autentică.
Art.4. Cheltuielile ocazionate de întocmirea actului de donație în formă
autentică vor fi suportate de donatori.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2023
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.