27 noiembrie 2023

HCL 329/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Prelungire durata contract inchiriere cu PSD

Denumire
Hotărârea nr. 329 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
329 / 2023
Data
27 noiembrie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a decis prelungirea cu încă 5 ani, până la 31.12.2028, a contractului de închiriere nr.42634/2013 în care este sediul Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea, cu posibilitatea de prelungire ulterioară cu acordul Consiliului Local. În practică, locuitorii vor avea în continuare sediul partidului în spațiul de 106,92 mp de pe Strada Carol I nr. 30, bloc D6, parter, închiriat de la Statul/local, iar eventualele costuri și condiții viitoare vor depinde de negocierile adiacente contractului și de bugetul local. Decizia se bazează pe solicitarea partidului și pe avizele comisiilor, în contextul finanțării activităților politice conform legii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se prelungește durata Contractului de închiriere nr.42634/2013, încheiat cu Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2028, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.329 privind prelungirea duratei contractului de închiriere nr.42634/2013 încheiat cu Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2023, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.49253 din 17.11.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea duratei Contractului de închiriere nr. 42634/2013, încheiat cu Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2028, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, încheindu-se în acest sens act adițional la contract; Văzând Raportul nr.49679 din data de 20.11.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 308/28.11.2013 Consiliul Local a aprobat închirierea spațiului proprietate privată a Municipiului Râmnicu Vâlcea, în suprafață totală de 106,92 mp, situat în strada Carol I nr. 30, bloc D6, parter, pentru sediul organizației județene a Partidului Social Democrat, pentru o perioadă de 5 ani, perioadă prelungită ulterior prin hotărârea nr. 376/28.11.2018 până la data de 31.12.2023, fiind încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea Contractul de închiriere nr.42634/05.12.2013, precum și Actul adițional nr.1/11.12.2018; Luând în considerare adresa nr. 102/15.11.2023, înregistrată la Primăria Râmnicu Vâlcea sub nr. 48779/15.11.2023, prin care Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea a solicitat prelungirea Contractului de închiriere nr.42634/05.12.2013 pe o perioadă de 5 ani; În temeiul prevederilor art.26 din Legea nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale art.608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.b), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ; Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 8 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. (1) Se prelungește durata Contractului de închiriere nr.42634/2013, încheiat cu Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vâlcea, cu modificările și completările ulterioare, pentru o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2028, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local. (2) Consecință a prevederilor alin.(1) se va încheia un act adițional la contractul de închiriere nr. 42634/2013. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcției Economico-Financiară; - Direcției Dezvoltare Locală; - Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă