24 octombrie 2023

HCL 310/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Mandatare reprezentant municipiu in ADI APA pt modificare Statut

Denumire
Hotărârea nr. 310 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
310 / 2023
Data
24 octombrie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Ramnicu Valcea își mandatază reprezentantul în Adunarea Generală a Asociației APA Vâlcea să voteze pentru încheierea unui act adițional la Statutul asociației și să accepte modificările propuse, iar Președintele Asociației este împuternicit să semneze actul adițional în numele municipiului. Scopul este adaptarea Statutului la noile prevederi, cu impact asupra modului în care parcul de utilități publice este organizat la nivel intercomunitar. Pentru locuitori, această modificare poate afecta proceduri administrative și responsabilități legate de serviciile de utilități gestionate prin APA Vâlcea, dar nu specify termene sau costuri în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se mandatează reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe încheierea Actului adițional prin care se va modifica și completa Statutul Asociației, al cărui proiect este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.310 privind mandatarea reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” pentru încheierea Actului aditional la Statutul Asociației, precum și împuternicirea Președintelui Asociației să semneze Actul aditional, în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 octombrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.44523 din data de 18.10.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe încheierea Actului adițional prin care se va modifica și completa Statutul Asociației, al cărui proiect este prevăzut în anexă, precum și și împuternicirea președintelui Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA să semneze, în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea, Actul adițional ce se va încheia la Statutul Asociației; Văzând Raportul nr.44576 din data de 18.10.2023, întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură ; Având în vedere adresa nr.371/14.09.2023, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.39557/15.09.2023, prin care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” a solicitat acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”, în vederea exercitării votului cu privire la încheierea unui act adițional prin care se va modifica și completa Statutul Asociației, transmițând și propunerile de modificare și completare a Statutului; În temeiul prevederilor Hotării Guvernului nr.855/2018 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru și a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, așa cum a fost modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 293/2023, ale art.16 alin.(2) lit. h) și ale art. 32 alin.(1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA”; În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se mandatează reprezentantul Municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA” să aprobe încheierea Actului adițional prin care se va modifica și completa Statutul Asociației, al cărui proiect este prevăzut în anexa la prezenta hotărâre. Art.2. Se împuternicește președintele Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VÂLCEA să semneze, în numele și pe seama Municipiului Râmnicu Vâlcea, Actul adițional ce se va încheia la Statutul Asociației, în forma prevăzută la art.1. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie: • Instituției Prefectului-județul Vâlcea; • Primarului municipiului; • Direcţiei Dezvoltare Locală; • A.D.I. APA Vâlcea; • Reprezentantului municipiului în A.G.A a A.D.I APA Vâlcea. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 24 octombrie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă