24 octombrie 2023

HCL 309/2023 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare Protocol colaborare cu ABA OLT pentru punere spatiu la dispozitie

Denumire
Hotărârea nr. 309 din 2023 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
309 / 2023
Data
24 octombrie 2023
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă un protocol de colaborare între municipiul Râmnicu Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Olt pentru a pune la dispoziție sala de ședințe a sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea (Posada nr. 21) pentru amenajarea unei secții de votare. În practică, locuitorii din zona Troianu vor avea o secție de vot în apropiere, ceea ce poate facilita participarea la alegeri viitoare din 2024 (europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale). Decizia poate implica utilizarea temporară a spațiului și coordonarea între autorități pentru organizarea secției, cu impact asupra stocării și funcționării acesteia pe zilele de vot.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la punerea la dispoziție a unui spațiu – sala de ședințe - situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, strada Posada nr. 21, pentru amenajarea unei secții de votare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR.309 privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la punerea la dispoziție a unui spațiu situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, strada Posada nr.21, pentru amenajarea unei secții de votare Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 octombrie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.44505 din data de 18.10.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la punerea la dispoziție a unui spațiu – sala de ședințe - situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, strada Posada nr.21, pentru amenajarea unei secții de votare; Văzând Raportul nr.44506 din 18.10.2023, întocmit de Serviciul APL, Registru agricol și arhivă, precum și avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; Având în vedere că în prezent, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, sunt stabilite 91 de secții de votare, ale căror sedii sunt, de regulă, în incinta unităților de învătământ și ținând seama de faptul că din partea cetățenilor din zona Troianu, au fost înregistrate multe solicitări prin care s-a cerut înființarea unei secții de votare în zona străzii Posada, a fost identificată ca o posibilă locație în acest sens, sala de ședințe din incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea din strada Posada nr.2, fiind încheiat un Protocol de colaborare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 2019; Luând în considerare că prin adresa nr. 13951 din data de 09.10.2020, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.38303/12.10.2020 a fost transmisă de către Administrația Bazinală de Apă Olt notificarea privind denunțarea protocolului, în contextul prevenirii infecției cu virusul SARS-Cov-2 și având în vedere faptul că în cursul anului 2024 vor avea loc mai multe tipuri de alegeri (europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale), prin adresa nr. 31097 din 14.07.2023, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a solicitat sprijinul Administrației Bazinale Olt pentru punerea la dispoziție a unui spațiu pentru amenajarea secției de votare pe perioada de desfășurare a alegerilor, iar prin adresa nr. 10698 înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 35767/21.08.2023, Administrația Bazinală de Apă Olt ne-a comunicat acceptul pentru încheierea unui nou protocol în vederea punerii la dispoziție a spațiului - sala de ședințe, situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea din strada Posada nr.21, fiind necesară încheierea unui nou protocol de colaborare; În temeiul prevederilor Legii nr. 208//2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129 alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă Protocolul de colaborare dintre Municipiul Râmnicu Vâlcea și Administrația Bazinală de Apă Olt referitor la punerea la dispoziție a unui spațiu – sala de ședințe - situat în incinta sediului Sistemului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, strada Posada nr. 21, pentru amenajarea unei secții de votare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Administrație Publică Locală, Registru agricol și arhivă. Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Serviciului APL, Registru agricol și arhivă ; - Administrației Bazinale de Apă Olt. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Maria BOBEANU SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 24 octombrie 2023 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă