30 iulie 2020

HCL 179/2020 Râmnicu Vâlcea adoptată

Vanzarea unui teren proprietate privata a municipiului

Denumire
Hotărârea nr. 179 din 2020 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
179 / 2020
Data
30 iulie 2020
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide vânzarea unui teren privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, în suprafață totală de 29 mp, situat pe strada General Magheru nr. 1 ( bloc V1), din care anterior a fost fost concesionat 19 mp și s-au adăugat 10 mp, la prețul stabilit pentru concesiune în contractul inițial, în condițiile aprobate de hotărârile existente și avizele comisiilor. Pentru locuitori înseamnă că terenul, trecut deja în domeniul privat, va trece în proprietatea unei persoane sau entități private (posibil notar), urmând să se finalizeze vânzarea, iar derularea poate afecta drepturi de proprietate sau planuri de folosire a zonei, în funcție de destinația cumpărătorului și de termenele legale ale procedurii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Raportul de evaluare a proprietății imobiliare nr. 47/18.02.2020, întocmit de evaluator atestat ANEVAR- PF Gheorghe Vasile, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR HOTĂRÂREA NR. 179 privind vânzarea unui teren proprietate privată a municipiului Râmnicu Vâlcea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30iulie 2020, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul nr.25196din data de 10.07.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind vânzarea unui teren proprietate privată a municipiului, în suprafață de 29 m.p., situat în str. G-ral Magheru nr.1, bloc V1, înscris în Cartea Funciară nr.50137; Văzând și Raportul nr.25483 din data de 13.07.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură; Având în vedere faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local nr.21/31.01.2019, s-a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului, a terenului în suprafață totală de 29 m.p., situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada G-ral Magheru (compus din terenul în suprafață de 19 mp concesionat conform HCL nr. 47/II/1996 și terenul în suprafață de 10 mp, rezultat în urma măsurătorilor), precum și suplimentarea suprafeței de teren concesionată cu suprafața de 10 mp, pentru aceeași perioadă stabilită prin contractul de concesiune nr. 16265/14.08.1996, respectiv 25 de ani începând cu data de 14.08.1996, prețul concesiunii pentru suprafața suplimentată fiind de 334 Euro/mp/25 ani, conform Hotărârii Consiliului Local nr.130/2017; Ținând seama de adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.2525/22.01.2020, prin care doamna Gutău Mariana, Notar Public, titular al Biroului Individual Notarial Gutău Mariana, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. G-ral Magheru, Bl.V1 parter, a solicitat, în calitate de concesionar în contractul de concesiune nr.16265/14.08.1996, așa cum a fost modificat și completat prin acte adiționale ulterioare, cumpărarea în temeiul art.364 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/03.07.2019, a terenului ce face obiectul acestui contract și pe care a realizat în baza autorizațiilor emise de Primărie construcția cu destinația de birou notarial; urmare acestei solicitări, a fost întocmit de către evaluator atestat ANEVAR, în baza unui contract de prestări servicii, Raportul de evaluare a proprietății imobiliare din 18.02.2020, conform căruia valoarea de piață a terenului descris mai sus este de 55.674 lei (1.919,79 lei/mp); În temeiul prevederilorart.363, alin.(2) și art.364, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.129, alin.(2), lit.c), coroborat cu prevederile alin.(6), lit.b), art.139, alin.(2) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Întrunind 16 voturi “pentru”, 4 voturi “împotrivă” și 1 abţinere, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1.Se aprobă Raportul de evaluare a proprietății imobiliare nr. 47/18.02.2020, întocmit de evaluator atestat ANEVAR- PF Gheorghe Vasile, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2.(1) Se aprobă vânzarea terenului în suprafață de 29 m.p., situat în str. G-ral Magheru nr.1, bloc V1, înscris în cartea funciară nr.50137, pe care este realizată construcția "Birou Notarial", în baza Contractului de concesiune nr.16265/14.08.1996 așa cum a fost modificat și completat prin acte adiționale ulterioare, și a Autorizațiilor de construire emise de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, înscrisă în cartea funciară cu nr. cadastral 50137-C1, către proprietarul acesteia, doamna Gutău Mariana-Notar Public, titular al Biroului Individual Notarial Gutău Mariana. (2) Terenul este identificat în planul de situație – anexa nr.2 la prezenta hotărâre. Art.3. Prețul de vânzare al terenului identificat la art.2, stabilit conform Raportului de evaluare aprobat conform art.1, este de 55.674 lei (11.660 euro calculat la cursul de schimb BNR la data de 18.02.2020, respectiv 1 EURO =4,7748 lei). Art.4. Se împuternicește Primarul municipiului ca, prin persoane desemnate, să semneze actul de vânzare-cumpărare în formă autentică. Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.6.Prezentahotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului-județul Vâlcea; - Primarului municipiului; - Direcţiei Economico-Financiare; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Doamnei Gutău Mariana. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Nicolae STELIAN SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 30 iulie 2020 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă